Călătoria noastră împreună

În timpul sarcinii îmi făceam planuri despre viaţa cu un bebeluş (am mai scris despre asta aici). Era roz şi frumos, totul în deplină armonie, copilul bucălat dormea liniştit în vreme ce eu savuram o carte bună, aruncând din când în când un ochi asupra micii făpturi (aflată în pătuţul ei, desigur). Urma să alăptez cele şase luni "regulamentare" (totuşi, măcar aveam habar că un bebeluş trebuie alăptat şase luni înainte de începerea diversificării), apoi copila avea să-şi petreacă timpul şi pe la bunici căci noi, nu-i aşa? trebuia să ne continuăm viaţa, să călătorim, să vedem lumea - şi asta nu se poate face cu un bebeluş, ştie oricine (am depăşit şi asta).

Apoi s-a născut Alla şi planurile atent construite s-au dus pe apa sâmbetei. Care somn liniştit, care carte citită pe îndelete, când ea era la sân trei sferturi din zi? Care alăptat la trei ore, câte 15 minute, când la noi o "sesiune" de supt putea dura şi câte o oră, iar pauzele erau adesea de numai 30 de minute?

Începutul alăptării n-a fost uşor, am pornit cu stângul încă din maternitate, când mi s-a spus că e prea mare (4,350 kg) şi n-am (încă) lapte destul, aşa că a primit supliment de lapte praf. Acasă am cumpărat conştiincioasă acelaşi lapte praf folosit şi-n spital, însă am început să caut informaţii despre cum pot scăpa de completare. Au fost câteva săptămâni grele, eu aveam modelul mental al copilului hrănit la intervale fixe, ori bebeluşa mea habar n-avea de ce ştiam eu; ea ştia doar că îi este foame, că are nevoie de lapte (sau de mine) ACUM, indiferent de timpul scurs de la ultima hrănire. Am avut marea şansă să găsesc sprijin pe forumul pe care activam atunci (mulţumesc Rox, Christa, Andreina!), astfel că după aproximativ trei săptămâni copila mea era alăptată exclusiv.

Barierele din mintea mea au rămas însă la locul lor, oricât am încercat eu să le depăşesc (nu la fel de fixe, nu la fel de greu de trecut, dar încă acolo); mi-au făcut drumul mai greu decât ar fi trebuit să fie, nu m-au lăsat să mă bucur deplin de momentele noastre, erau acolo mereu să-mi sădească o urma de îndoială că fac bine ce fac.

Cu toate astea, am reuşit să alăptez cinci ani. Cinci ani frumoşi, grei, minunaţi, iritanţi, unici. Acum mă bucur pentru ce-a fost, însă mi-ar fi plăcut să mă pot bucura (mai mult) şi în timpul lor.

Mi-ar fi plăcut să
fiu mai senină şi mai puţin rigidă
nu ţin atât de mult cont de reguli şi planuri
iau lucrurile aşa cum vin
aud de mai puţine ori "nu-i mai da să sugă, dacă nu mai poţi!" şi de mai multe ori "cum pot să te ajut să te relaxezi şi să te simţi mai bine, să poţi continua?"
fi fost mai informată
am mai multe fotografii cu ea la sân

Pentru mine a contat mult sprijinul (virtual, de multe ori) primit din jur, pentru că aşa am putut ignora graţios aberaţiile auzite de la alte mame, uneori de la taţi, din păcate şi de la doctori (dar am întâlnit şi doctori care aveau habar ce-i aia alăptare). Am învăţat cât de importantă este informarea şi cât de uşor e să perpetuezi miturile fără să-ţi pui cea mai mică întrebare. Am devenit ceva mai puternică în aceşti cinci ani şi am descoperit că asta vreau să fac mai departe - să informez, să ajut mămicile şi bebeluşii pentru un start cât mai bun.

Când mă gândesc cum mă simt raportat la înţărcare, nu ştiu să-mi răspund precis. E un amestec de nostalgie, uşurare, regret, un dulce-amărui plăcut. Probabil că dacă ar mai fi cazul, aş face altfel unele lucruri; ce nu s-ar schimba ar fi convingerea că alăptarea "prelungită" e ok, e normală, e benefică pentru copil, că el/ea ar trebui să decidă momentul renunţării (e greşit spus "moment", în cazul întărcării conduse de copil e mai degrabă vorba de o perioadă, nu poţi spune cu exactitate când s-a încheiat alăptarea).

Am avut suişuri şi coborâşuri, am avut zile de fericire şi zile de disperare, dar dacă ar fi să evaluez totul ca întreg, aş spune că am avut cinci ani interesanţi, buni, în care am crescut împreună. Continuăm să creştem împreună şi acum, doar că puţin altfel.

Săptămâna internaţională a alăptării

Bună ziua,


Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare (ANNA, http://www.nasterenaturala.ro/) se alătură seriei de manifestări prilejuite la nivel mondial de Săptămâna Internațională a Alăptării, în perioada 1-7 august 2012. Evenimentul se află la a douăzecea aniversare și își propune creșterea conștientizării, la nivel național și global, a importanței alăptării.

Aflată deja la a patra manifestare în România, Săptămâna Internațională a Alăptării va fi marcată prin organizarea unor evenimente care se adresează părinților, cadrelor medicale si tuturor celor interesati.  

Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare, IBFAN România și La Leche League România vor organiza în București următoarele evenimente:

O conferință pentru părinți si cadrele medicale care activează în domeniul perinatal – speakerii acestui eveniment sunt specialiști (medici pediatri, moașe, psihologi, consultanți și consilieri în alăptare). În cadrul acestei conferințe vor fi discutate subiecte ca: alăptarea în sarcină, alăptarea copilului adoptat, alăptarea în tandem, alăptarea peste doi ani, alăptarea prematurilor, diferențe între laptele matern și laptele praf, importanța colostrului și a alăptării în maternitate în primele zile, necesitatea rooming-in-ului).

Conferința va avea loc în data de 2 august, orele 17-20 la sala de conferințe Codecs, la adresa din Str. Agricultori nr. 37-39, Sector 2, București. 

Împreună cu partenerii evenimentului, se va organiza o tombolă cu premii substanțiale. 

Tot în cadrul acestui eveniment se va prezenta în premieră un interviu acordat în exclusivitate Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare cu reputatul medic pediatru Dr. Jack Newman. Actrița Florentina Țilea, care ni se va alătura în cadrul evenimentului, ne va împărtăși despre experiența alăptatului.

Curs de formare a personalului medical în alăptare – se adresează cadrelor medicale care își doresc să parcurgă și să-și însușească informații noi despre lactație, de la consultanți în lactație acreditați internațional, medici pediatri, psihologi.

Marș de protest și de awareness pentru instituirea rooming-in-ului în toate maternitățile din București – „NU separării copilului de mamă în maternitate!” desfăşurat în data de 6 august între orele 9:00 – 11:00, pe traseul Piaţa Victoriei – Piata Universităţii. 

La acest marş sunt aşteptate 100 de persoane care vor milita paşnic pentru drepturile copiilor şi ale mamelor cu pancarde cu mesaje sugestive. 

În continuarea marşului de protest, conducerii Spitalelor Elias, “Panait Sârbu” şi Malaxa (singurele maternităţi din Bucureşti în care nu există posibilitatea rooming-in-ului) le vor fi transmise materiale informaţionale despre importanţa şi beneficiile neseparării copilului de mamă şi o strategie elaborată de conducerea ANNA privind implementarea acestor practici în maternităţile respective.

De asemenea, sub umbrela Săptămânii Internaţionale a Alăptării, partenerii ANNA vor organiza și în alte oraşe din ţară (Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Baia Mare, Timişoara, Alba Iulia) acțiuni și evenimente cu scopul conștientizării importanţei alăptării.

Vă invităm să fiți partener media la această manifestare și vă rugăm să ne sprijiniți promovând acțiunile noastre prin mijloacele de care dispuneţi.

Vă invităm să participați la evenimentele noastre – la conferința adresată părinților și cadrelor medicale, cât și la marșul de protest. 

Vă stăm la dispoziție cu detalii legate de evenimente; de asemenea, găsiți mai multe informații aici: http://www.nastecumsimti.org/servicii-2/saptamana-internationala-a-alaptarii-nastere-naturala/. 

Pagina va fi actualizată constant cu informații referitoare la evenimente, locul desfășurării acestora și speakeri.

Vă mulțumim,

Echipa Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare

Datele noastre de contact:

Andreea Teodorescu

Marketing & PR, Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare

mail: andreea.teodorescu@gmail.com

telefon: 0723 192737

Irina Popescu

Președinte Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare

0722 658054

Cea mai simplă îngheţată

Cea mai simplă (şi bună) îngheţată se face, cum altfel? simplu.
Este nevoie de:

• 2-3 banane bine coapte
• o mână de fructe pentru aromă şi culoare: căpşuni, fructe de pădure, afine (deşi aici e nevoie de încă ceva, poate nişte lămâie); aş vrea să încerc şi cu citrice în curând
• 2-3 linguri de smântână dulce sau iaurt (caz în care îngheţata iese mai acrişoară)

Bananele tăiate felii şi fructele (proaspete sau congelate) se aruncă-n robotul de bucătărie (paranteză: dacă nu cumva a decedat ca şi al meu şi e irecuperabil pentru că, nu-i aşa? "modelul acesta nu se mai face"; caz în care asta e, vă cumpăraţi un blender/mixer vertical şi vă descurcaţi cu el, gândindu-vă la deserturile raw pe care momentan nu le mai puteţi face decât dacă vreţi să stricaţi şi blenderul) şi se mărunţesc temeinic. După ce totul s-a transformat în cremă, adăugaţi smântâna sau iaurtul si mai mixaţi puţin. 

Este indispensabil un mic ajutor pe lângă, care să pună fructele, să taie bananele şi să adauge smântâna (degustată de mai multe ori, evident, să nu carecumva să fie stricată). 

Noi preferăm să punem îngheţata la congelator în formele de silicon pentru brioşe: aşa porţiile sunt clare şi crema se transformă mai repede în îngheţată. Durează cam două ore, aşa că e perfect dacă o faceţi după prânz, la noi e singurul mod în care putem lăsa pauză între masă şi desert, cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc :D. 

N-am reuşit niciodată să fac îngheţată de casă fără ace de gheaţă. Oricât am urmat sfaturile cu mixatul din jumătate în jumătate de oră, la sfârşit tot se simt acele. E un motiv în plus de a face această variantă de îngheţată proaspătă, în ziua în care se mănâncă, altfel se întăreşte mult (nu că ăsta ar fi un impediment!). 

Poftă bună!

Marea încercare: înţărcarea

Nu, nu, nu s-a întâmplat minunea. Uneori cred că nici n-o să se întâmple vreodată, alteori, când dă optimismul pe dinafară, realizez că n-o să dureze la nesfârşit :)

Înainte de naştere aveam o idee foarte vagă şi totalmente greşită despre viaţa cu un bebeluş, alimentată la greu de modelele din jur (şi când zic jur, imaginaţi-vă reviste, tv, vedete, forumuri, medici, cunoştinţe, tot tacâmul). Era cam aşa, de-a dreptul idilic: bebeluş îmbrăcat tot în alb, dormind cu-n zâmbet angelic pe faţă în pătuţ, o briză mişcând uşor perdelele din cameră, bebeluş sugând regulamentar câte 15 minute odată la 3 ore, ore pe care mama senină le are pentru ea. Mai o cină gustoasă pentru familie, mai o cafea cu prietenele, mai un film relaxant, înţelegeţi voi.

Aham, try this: bebeluş care nu ştie ce-s alea grafice de creştere, hrănire la program, curăţenie ori altă mâncare decât ţâţa. Bebeluş care cere hrană în momentul în care i se face foame, şi cere imperios, nu aşa, oricum. Bebeluş care n-are de gând să renunţe şi să aştepte până bate gongul prescris de medici. Filme văzute cu bebeluşul agăţaţ de sân, pentru că alea 15 minute or fi funcţionând în teorie, da' nu ştiu cum se face că la noi n-au mers niciodată. Călcat de haine cu bebe în wrap, ocazional dansând în acelaşi timp, ca să adoarmă odată (bine, m-am lăsat repede de călcat, am rămas doar cu plimbatul şi dansatul după o vreme).

Am scris de mai multe ori de norocul incredibil pe care l-am avut de-a găsi pe forumuri mămici bine informate şi gata să ajute cu-n sfat, c-o idee, cu-n articol lămuritor, cu-n studiu de specialitate. Sunt foarte sigură că fără sprijinul lor alăptarea ar fi fost cu totul altfel pentru noi. Sau n-ar fi fost aproape deloc, mai degrabă. Datorită lor am ajuns să citesc foarte mult despre alăptare, despre mecanismele ei, despre cât de importantă e (şi nu doar pentru bebeluş). Datorită lor am avut parte de sprijin atunci când credeam că nu mai pot. Ele au avut întotdeauna răbdare să-mi arate şi să-mi explice ce nu fac bine şi cum aş putea schimba lucrurile astfel încât alăptarea să decurgă lin. Fără ele aş fi renunţat demult.

Bine, chiar şi cu ele am avut de multe ori momente în care aş fi făcut orice altceva, numai să nu mai am de alăptat. Nopţi de groază în care aş fi dat orice să nu mai aud "'ţiţaaaa" de 5-7-12 ori pe noapte. Mi-a trecut de multe ori prin cap că poate după înţărcare ar fi venit în sfârşit nopţile dormite integral (din fericire am auzit destule poveşti de-ale mamelor care au înţărcat numai că să trebuiască să pregătească apoi sticluţe cu formulă la miezul nopţii, aşa că am renunţa la idee). Nopţile de somn au venit ele până la urmă, ceva mai tîrziu decât le aşteptam eu :D, dar au venit. Mai sunt şi acum treziri, în principal pentru oliţă, dar de aproape fiecare dată adoarme singură apoi, nu mai are nevoie de "ajutor" pentru asta.

Ori de câte ori m-au bătut gândurile de înţărcare am renunţat pentru că efectiv n-aş fi ştiut cum s-o fac. Am exclus din start metodele atât de populare pe forumuri ori prin parcuri/grupuri de mămici, alea cu plasture/cariocă/muştar/piper/ketchup (!!!) pe sân, menite să traumatizeze copilul în aşa hal încât să-i piară pe vecie pofta de a mai cere lapte de la mama. Din aceeaşi serie de înţărcări traumatizante face parte detaşarea copilului la bunica/mătuşa/vecina binevoitoare care să-l ţină câteva zile, până uită de ţâţă. Groaznic, nu? Pe lângă că dispare sânul, punctul de reper al copilului în primele luni de viaţă, ce ştie el cel mai cald, mai aproape şi mai alinător la îndemână, dar mai dispare şi persoana ataşată de sân, cu al cărei miros şi atingeri e obişnuit de când se ştie.

Ar fi mers poate varianta cu o înţărcare empatică, însă cu o altă mamă, nu subsemnata. Una cu infinite rezerve de răbdare şi dragoste, care să poată explica la nesfârşit, care să accepte mult mai multe decât sunt eu gata s-o fac. Dar asta nu-i despre mine, să revenim. Am ales deci varianta cea mai ok pentru amândouă, şi anume întărcarea condusă de copil - sau baby led weaning - (care încă o mai conduce, nu ştie nici ea până când!). Deşi în primele luni, când stătea ore întregi la sân, mi se părea că n-o să se mai desprindă niciodată, că sunt sortită să mor cu ea de ţâţă, uite că minunea se întâmplă. De mult, în mod constant. Sunt din ce în ce mai multe zile în care nici nu mă mai gândesc la mine ca la o mamă care alăptează. Dacă ar fi să lucrez cu medii, la început aveam probabil 10 ore de supt pe zi (nu, nu e o greşeală!) pentru ca astăzi să avem poate 5 minute. Cel mai adesea cere la culcare, uneori când se loveşte şi din când în când noaptea, dacă se trezeşte mai amărâtă şi nu adoarme repede la loc. Probabil nu va mai dura mult până să avem zile întregi fără supt (vise?).

Chiar dacă parcursul nostru n-a fost întotdeauna lin, senin (şi asta din motive ce ţin exclusiv de mine, de neputinţa mea de-a lăsa lucrurile neplanificate, nearanjate, să se întâmple pur şi simplu natural) sunt convinsă că alăptarea de durată şi înţărcarea condusă de copil sunt unul dintre cele mai bune lucruri care i se pot întâmpla. Nu, nu este extremism; nu, laptele nu se face apă după 6 luni/un an/doi ani; nu, nu va dormi mai bine dacă va fi înţărcat sau înfundat cu formulă şi cereale; nu, alăptarea nu te transformă în maimuţă, cel mult dă un sens faptului că suntem mamifere; nu, alăptarea nu te transformă exclusiv în mamă, anulând tot ce altceva ai putea fi. Şi da, un foarte mare da, alăptarea ar trebui să vină natural, nu impus. Ar trebui s-o faci pentru că simţi/înţelegi că aşa e mai bine pentru copil, nu pentru că e obligatoriu (pentru că nu e).

Bye bye, food

De obicei sunt relativ atenta la ce manac. Citesc articole despre alimentatie, stiu ca (in general) adaosurile, conservantii, colorantii adaugati materiei prime, hrana, strica ceva. Da, mancarea tine mai mult, miroase mai bine, este colorata mai atragator, insa nu stii cand te omoara. Sau cum :D

Trebuie insa sa recunosc ca n-am aprofundat prea mult problema. Citesc etichetele, sunt cativa bau-bau pe care-i evit, insa de foarte curand am descoperit ca nu numai de minunile chimiei trebuie sa ma sperii.

Mana sus cine are in casa produse care contin E120. Cunoscut si sub numele de carmin, acid carminic sau cosenila. Un colorant gasit in majoritatea produselor (lichide ori solide) de culoare rosie (printre care iaurturi cu fructe, gemuri, budinci, sucuri "naturale" si altele). Ca sa nu mai spun de cosmetice, dar cu de alea nu prea folosesc, zic pas. Da' uitati-va pe eticheta rujului, totusi.

Carminul, cunoscut drept cosenila ori E120, este extras din aceste minunate insecte.

Ele se numesc coccus cacti (sau dactylopius coccus pentru amici) si traiesc, ati ghicit, pe cactusi. Oameni de treaba le strang, asteapta sa ajunga la maturitate si apoi le omoara, pentru ca sub invelisul cenusiu corpul lor este de culoare rosie. Dupa ce se usca, insectele astea sunt macinate si bagate-n mancare, sa arate frumos :D. Wow, ce gustos!

Degeaba-mi spune Dragosh ca alti oameni gasesc insectele o delicatesa si consuma lacuste-n ciocolata. Treaba lor, gusturile lor, eu prefer sa nu. Ce e nasol de tot e ca eu ma consideram vegetariana de vreo 15? 17? ani. Dar ghiciti cu ce sunt colorate majoritatea pateurilor vegetale? Exact, cu carmin. Care, dupa cum spuneam mai sus, nu e altceva decat o mana de insecte strivite. Nevegetal, cum ar veni. Nu mai zic de restul chestiilor rosii/portocalii pe care le-am mancat la viata mea.

Cica nu s-au observat efecte negative corelate consumului de E120, care totusi nu trebuie sa depaseasca 5 mg/kg corp. In afara de ceva alergii de contact in cazul cosmeticelor sau ceva hiperactivitate in cazul consumului de alimente, la copii. Plus vreo 32 de cazuri de soc anafilactic. No big deal, cum spuneam.

Am si eu niste guilty pleasures alimentare (da, junkuri). Thanks to E120, nu le mai bag in gura. Nu-i nimic, voi fi mai sanatoasa. Intre timp coc niste plangeri pentru aia cu pateurile. Nu mananc eu des pateu vegetal, da' in anii astia sigur am gustat si din pateul cu gandaci.

Bucataria romana - gustul lumii antice

Dupa cum spuneam, ne-am pus pe culturalizat intensiv si bifam toate vernisajele, mai ales cele care suna interesant chiar de pe invitatie.

Vineri am fost din nou la Muzeul de Istorie, pentru a vedea reconstituirea in detaliu a unei bucatarii romane. Singura parte mai putin ok la vernisaje e inghesuiala, cine merge cu copiii prin diverse locuri stie cum e cand tre' sa fii in alerta si sa reactionezi la cel mai mic semn de plictiseala, pentru ca situatia sa nu escaladeze si sa regreti instant ca ti-ai uitat teleportorul acasa :D

Am ajuns inainte sa se aglomereze prea tare si am apucat sa vizitam (si sa fotografiem) pe indelete, de data asta fara Oana, care era ocupata cu pusul ultimelor detalii la punct. Alla s-a linistit totusi cand a vazut-o aparand imbracata in haine corespunzatoare (si a remarcat ca romanii aveau fibule - sau, cum le-a spus ea, agrafele de tinut haina, pe care i le prezentase Oana la vernisajul trecut, cel cu celtii).

Prezentarea n-a fost lunga, am rezistat cu Alla cu succes si chiar m-a mai intrebat cate ceva in timp ce domnii astia de la muzeu vorbeau (bine, la un moment dat m-a intrebat si cand se termina :D).

Odata expozitia vernisata, am mai dat un tur prin bucatarie si apoi am urcat pe terasa pentru adevarata atractie, si anume degustarea. Bucatele asteptau frumos aranjate in vase de lut, ademenind cu arome si culori. Am baut un vin cald cu smochine si miere, iar Alla un nectar in care am identificat prune, nuci macinate si ceva miere, fooooarte gustos! De mancat am mancat niste branza condimentata, niste cartofi pe care i-am crezut pe rand sfecla, napi, telina (romanii n-aveau cartofi, da' astia de la firma de catering au promis ca o sa fie de nerecunoscut), Dragosh a testat ceva porc in frunze de dafin si niste pulpe de pui, de care a spus ca au fost foarte aromate si gustoase, iar la desert am incercat niste prune cu nuci si miere. Buuun! Mai vrem!

Pentru anul viitor se pare ca o sa se organizeze o expozitie despre Egiptul antic. Sper ca n-o sa mancam pisici :D

La muzeu, cu mic, cu mare

Saptamana trecuta am primit o invitatie la Muzeul de Istorie, la vernisajul unei expozitii cu tematica "Rituri funerare in lumea celtica". Cum Alla e mereu mare amatoare de distractie, am hotarat sa facem o plimbare pana la muzeu (ce vremuri, erau inca zile calde, am mers in bluze subtirele; azi ploua mocaneste, e frig si intunecat, iar hornarul o sa vina abia luni sa ne curete cosurile, sa trecem si noi la foc; si spre sfarsitul saptamanii se anunta niste nopti cu minus, cica; cineva nu stie ca suntem in octombrie, nu-n miezul iernii...).

Dar destul cu plansul, revenim la riturile funerare, nu de alta da' aveau un rug acolo....mama, ce caldura ar da unul din ala!

Avem norocul sa avem "pile" la muzeu, drept pentru care am beneficiat de o prezentare facuta pe indelete, la pas (mic; de fapt si de drept, Alla a fost principala beneficiara a acestei vizite).

Nu stiu alte muzee cum sunt, dar la cel de-aici se intampla destul de des cate ceva, o expozitie interesanta, o prezentare, o chestie. Ultima oara am fost cu Alla in mai, la noaptea muzeelor, a fost tare incantata de procesiunea cu torte si de outfit-urile procesionistilor, precum si de concertul de folk de dupa.

Cu ocazia acestui vernisaj a facut poze cu tot ce s-a putut - cu copiii veniti in vizita cu profesoara de istorie, cu coiful celtic (replica, na), cu Oana-de-la-muzeu, numai cu noi nu. Ca asa face orice copil iubitor :D.

Urmatoarea vizita e programata pentru vineri, cand va avea loc un alt vernisaj, de data aceasta cu atat mai interesant cu cat va fi dublat si de o degustare :D. Este vorba de reconstituirea unei bucatarii romane, cu tot ceea ce inseamna asta: cuptor, mozaic, vase, tacamuri, haine specifice perioadei si, desigur, mancare preparata dupa retete romane originale. Gustarile vor fi preparate de o firma de catering, la muzeu inca nu exista toate conditiile, insa cu siguranta va fi ceva inedit. Sursa din interior ne-a spus ca ei, angajatii, vor fi imbracati in haine romane si vor servi publicul prezent la vernisaj. De-abia asteptam. Cel putin unii dintre noi, care au auzit ca-i rost de ceva reteta cu miere!

Bucătăresele

Îmi place să gătesc. Mă relaxează, în timp ce tai un morcov, o chestie mă pot gândi la ale mele fără să-mi scadă concentrarea. Bine, de patru ani încoace nu mai gătesc la fel ca înainte. În primul rând nu mai e timp pentru cine ştie ce reţete elaborate, care cer precizie si cantităţi cântărite la gram. Acum merg mai degrabă reţete care nu suferă dacă în timpul preparării mai strâng de pe jos o jucărie, dacă mai ies în curte să văd un desen, o frunză, o râmă.

Totuşi, lucrurile s-ar putea schimba în curând, am din ce în ce mai des un ajutor de nădejde la bucătăreală, aşa că s-ar putea să revin (revenim) la bucatele elaborate şi dichisite.

Deja de pe la un an şi-n pic a început să se dovedească de mare ajtor în bucătărie.

De când am început diversificarea Allei am acordat o atenţie sporită alimentaţiei. Trebuie să recunosc că schemele complicate de diversificare, cu grame crescute progresiv in fiecare zi m-au lăsat rece. La fel diversele reţete, care de care mai fanteziste (şi mai nemâncabile, fie vorba între noi). Mi se pare că e destul de greu să găseşti reţete pentru bebeluşi care: a) să nu necesite transformarea bucătăriei în laborator, lucru care poate lăsa o mamă fără suflare destul de repede, mai ales că mamele sunt deseori sfâşiate între dorinţa de a face lucrurile ca la carte (mda, problema e să găseşti fix cartea :D) şi nevoia de a rămâne cu nervii întregi destul de mult cât să se poată bucură de fiecare etapă prin care trece bebeluşul şi be) să nu cuprindă informaţii neactualizate de la 1900, când pruncii puteau mânca liniştiţi şi sarmale, şi cârnaţi, şi de toate, că doar uite ce bine a crescut şi X cu....


Dar să revenim la oile din bucătăria noastră. Am pregătit împreună cu Alla nişte mâncăruri gustoase, uşor de preparat, potrivite pentru copiii peste doi ani. După ce ne-am consfătuit îndelung, am decis că putem împărtăşi reţetele :P.

Pentru început, vă propunem o salată marocană. Eu am descoperit-o în Maroc acum vreo 10 ani, mi-a plăcut extrem de mult, şi am reluat-o ocazional. Probabil că între timp am mai schimbat ingredientele, atunci nu m-am gândit să le notez exact, dar oricum bucătăria presupune (cel puţin în cazul nostru) o doză mare de creativitate.

Ingredientele sunt simple (şi aproximative :P): cartofi şi sfecla roşie fierte, castraveţi, salata verde, roşii, orez fiert şi unul-două sosuri. Noi le-am făcut din iaurt, unul cu puţin usturoi si mărar, celălalt cu puţină brânză (de vacă, de burduf, ce este pe lângă casă) şi câteva picături de suc de sfeclă (o mâncare roz nu poate fi niciodată refuzată, nu-i aşa?).

Unii ar putea să se sature lejer cu salata asta. Pentru ceilalţi, care ar mai gusta ceva, avem o mâncare uşoară de vară, cu păstăi şi usturoi. Ingredientele sunt din nou simple şi puţine: păstăi, usturoi, roşii, puţină sare, ulei şi la sfârşit ceva frunze verzi, pentru culoare şi aromă - noi am folosit frunze de ţelină.

Doi-trei căţei de usturoi se înăbuşă într-o lingură (generoasă) de ulei; se scot şi se înlocuiesc cu păstăile, curăţate şi spălate bine. Se fierb în puţină apă până se înmoaie, apoi se adaugă sarea, eventual ceva legume de sezon - un morcov, un pătrunjel), roşiile tăiate cuburi şi se mai dau câteva clocote. La sfârşit se adaugă usturoiul felii. Se serveşte cu încredere, e foarte gustoasă.

Pentru desert (deşi ar putea constitui o masă în sine, şi recomandăm asta) am pregătit o plăcintă cu pere. Buuuună, e o reţetă pe care o tot reiau (merge de minune cu mere) de când avea Alla cam un an. Pentru că-i cu fructe destul de dulci, nu adaug niciodată zahăr, ceea ce o face o alegere deosebit de bună pentru copii.
Avem nevoie de făină (cam 300 de grame), o jumătate de pachet de unt, puţină sare, 5 linguri de ulei (nu de măsline, am încercat o dată şi a ieşit tare!) şi 8 linguri de apă foarte rece. Se amestecă toate până rezultă un aluat fraged, care se va odihni puţin la frigider cât timp curătaţi şi pregătiţi perele. Noi le-am feliat şi le-am stropit cu scorţisoară, coaja nu ne deranjează deloc :).

Aluatul se împarte în două - o parte cam de două ori cât cealaltă. Bucata mai mare se întinde pe fundul şi pereţii formei. Se aşează frumos perele (sau merele) şi se acoperă cu cealaltă parte de aluat. Se înţeapă pe ici pe colo cu furculiţa şi se bagă-n cuptorul încins cam la 180 de grade pentru jumătate e oră (sau până când se rumeneşte un pic deasupra şi se desprinde de pereţii formei. Se lasă la răcit şi se papă cu poftă.

Îmi pare bine că-i place şi ei să experimenteze în bucătărie (ok, îmi pare mai puţin bine când îmi ia ingredientele de sub nas şi începe să-şi facă prăjiturile ei :P). Dar e fain să ai cu cine încerca diverse variante. Deja ne putem sfătui împreună, e tare drăgălasă când se implică. O s-o provoc în curând la o nouă reţetă - poate salata de somon cu avocado, pentru că-mi plac salatele foarte mult (iar ei îi place avocado foarte mult; cu somonul mai vedem :) ).

Milky ways (alăptarea în vacanţăăăăă)

Rox m-a provocat (ma rog, nu doar pe mine, dar pentru ca e vorba de vacanţe, de călătorii, m-am simţit direct vizată :)) ) să scriu despre cum se poate alăpta în vacanţă.

Păi cum? Ca şi acasă, cu drag :)

Înainte de naştere habar n-aveam cum e cu alăptatul şi/sau biberoanele. La un moment dat am şi dus nişte biberoane (foarte frumoase :D) cadou unei proaspete mămici. Noroc că era şi genul care să le folosească, altfel poate le-aş fi primit în cap. După naştere, însă, lucrurile au devenit mult mai clare şi lipsite de echivoc: treaba mea era să hrănesc copila, şi nu oricum.

Din partea pediatrei n-am primit mare sprijin (e setată pe sistemul clasic, ăla cu "15 minute la un sân, 15 la celălalt, în rest suzetă, ceiuc, pauză de 2-3 ore între mese, laptele nu e consistent că nu mănânci tu carne", le ştiţi şi voi probabil, măcar parţial). Noroc cu internetul şi disponibilitatea unor mămici devenite între timp foarte dragi, am ajuns să ignor graţios sfaturile şi să fac ce vrea copila, că doar ea era cea direct interesată ca lucrurile să decurgă lin. Alăptarea n-a fost mereu uşoară (nici azi nu e mereu uşoară, dar e mult mai rară :P) însă a fost cea mai fericită alegere pentru amândouă (şi pe alocuri, pentru toţi trei).

De ce? Pentru că am scăpat de stresul sterilizatului, de grija stocului de lapte praf, de banii (nu puţini) daţi pe formule care de care mai asemănătoare laptelui matern şi, mai cu seamă, de spaima "orei de masă". Care oră ne-a prins în tot felul de locuri, şi zău că nu m-aş fi văzut preparând laptele praf.

Odată ce am văzut că nu-i chiar aşa complicat să ai grijă de o bucăţică de om, că există viaţă şi după bebeluş, am prins curaj şi am început să ne reluam încet-încet plimbările. Întâi din cele scurte, până la bunicii de la 150 de km, apoi din ce în ce mai lungi.

Primul drum serios l-am făcut când avea Alla cam 8 luni - până-n Germania. Cu cortul :D Şi-aşa am început epopeea alăptatului de-a lungul şi de-a latul Europei, epopee care continuă şi-n ziua de azi.

Prima data pe autostradă, în Ungaria

În Germania, printre broscuţe şi corturi

Pe la 10 luni la Buzău

Un an şi trei-patru luni, întâi la Bistriţa, apoi la Bucureşti

După un an jumate, în Timişoara

Doi ani şi patru-cinci luni, la vulcanii noroioşi

Alte poze reprezentative n-am mai reuşit să găsesc (încă viaţa mea se desfăşoară într-o viteza ameţitoare, încă nu reuşesc să ţin pasul, noroc că o să se schimbe lucrurile de săptămâna viitoare). Dar, rezumând, am reuşit să o  alăptez pe Alla în vreo 20 de judeţe ale tării, plus Ungaria, Austria, Germania, Italia şi, probabil, pe undeva pe deasupra Franţei. Se poate, e frumos :) Vacanţe să fie!

Alaptarea: mituri, zvonuri si brasoave I

Am incercat sa termin de tradus intreaga lista de mituri a lui Jack Newman, insa mandra mica are alta parere. Pe langa asta, suntem invaluiti de zor cu bagajele, maine mergem la Gyoma! Partea a doua (sau a doua si a treia, vad cum ma descurc) va fi postata dupa ce se termina saptamana alaptarii, din pacate. Data viitoare ma organizez mai bine :P

1. Multe femei nu produc destul lapte.

Fals! Marea majoritate a femeilor produce mai mult decat e necesar. Cei mai multi dintre copiii care cresc prea incet sau chiar pierd greutate fac asta nu pentru ca mama nu are destul lapte, ci pentru ca nu reusesc sa bea laptele mamei lor. Cel mai comun motiv pentru acest lucru este proasta pozitionare la san a copilului. De aceea este atat de important ca mamei sa i se arate inca din prima zi cum sa pozitioneze copilul corect la san.

2. Este normal ca alaptatul sa doara.

Fals! Desi o oarecare sensibilitate este normala in primele zile, este vorba despre o situatie temporara care dureaza doar cateva zile si n-ar trebui sa fie atat de pronuntata incat mama sa ajunga sa se teama de alaptat. Orice durere care depaseste intensitatea uneia usoare se poate atribui aproape invariabil proastei pozitionari la san. Un mamelon dureros mai mult de 4-6 zile n-ar trebui ignorat. O durere nou aparuta dupa ce lucrurile s-au stabilizat si alaptarea decurge bine se poate datora unei infectii a mamelonului. Limitarea timpului de supt nu previne senzatia de usturime.

3. In primele 3-4 zile nu exista lapte (sau nu e destul).

Fals! Pare deseori asa pentru ca bebelusul nu este bine pozitionat, neputandu-se deci hrani. Odata ce laptele curge din abundenta, copilul poate suge din el, chiar daca e prost pozitionat; totusi in primele zile nu se poate hrani astfel. Acest lucru este responsabil pentru afirmatiile de genul “dar a stat la san doua ore si este inca infometat!”. Din cauza pozitionarii gresite, bebelusul nu poate avea acces la primul lapte, la colostru. Toti cei care va sfatuiesc sa mulgeti sanul pentru a vedea cat colostru aveti de fapt nu stiu nimic despre alaptare si ar trebui ignorati politicos.

4. Bebelusul trebuie tinut cate 20 (10, 15, 7.6) minute la fiecare san.

Fals! Trebuie facuta totusi distinctia intre “a sta la san” si “a se hrani”. Daca bebelusul bea efectiv lapte pentru cea mai mare parte din cele 15-20 de minute la un san, s-ar putea s anu mai doreasca sa se mute la celalalt. Daca bea doar un minut intr-o parte, apoi atipeste, si face acelasi lucru si la celalalt san, nici un interval de timp nu va fi destul. Bebelusul va suge mai bine si mai mult daca este pozitionat corect. Un alt fel de a-l ajuta este ca mama sa stranga putin sanul in mana, pentru a mentine fluxul laptelui odata ce bebelusul nu mai inghite. Este evident deci ca regula care spuna ca bebelusul ia 90% din lapte in primele 10 minute la san este complet gresita.

5. Un bebelus alaptat are nevoie de apa cand este foarte cald.

Fals! Laptele matern contine toata apa de care are nevoie bebelusul.

6. Bebelusii alaptati au nevoie de un supliment de vitamina D.

Fals!, cu exceptia imprejurarilor deosebite (de exemplu cand si mama a avut un deficit de vitamina D in timpul sarcinii). Bebelusul stocheaza vitamina D inca din timpul sarcinii, iar expunerea regulata la soare ii ofera toata vitamina D de care are nevoie.

7. Mama ar trebui sa-si spele sanii inaintea fiecarui alaptat.

Fals! Hranirea cu formula presupune o mare atentie acordata curateniei, deoarece formula nu numai ca nu protejeaza bebelusii impotriva infectiilor dar este si un teren fertil pentru bacterii, putand fi usor contaminata. Spalatul sanilor inainte de alaptare complica in mod nenecesar alaptatul si indeparteaza uleiurile protectoare de pe mamelon.

8. Pomparea laptelui este un mod potrivit de a sti cat lapte produce de fapt mama.

Fals! Cantitatea de lapte pompata depinde de multi factori, inclusiv nivelul de stres al mamei. Bebelusul care se hraneste corect suge mult mai mult lapte decat poate mama mulge.

9. Laptele matern nu contine suficient fier.

Fals! Laptele de san contine exact atata fier cat are nevoie bebelusul. Daca este nascut la termen, isi va lua suficient fier cat sa-I ajunga pentru cel putin sase luni. Formulele contin prea mult fier, pentru aca bebelusul sa poata absorbi cantitatea de care are de fapt nevoie. Fierul din formula este absorbit mai greu si este in mare masura eliminat prin scaun. In mod normal nu se adauga nici un alt aliment inainte de cele sase luni.

10. Hranirea cu biberonul este mai usoara decat alaptatul.

Fals! Sau, cel putin, ar trebui sa fie fals. Alaptatul pare dificil pentru ca femeile nu primesc tot timpul ajutorul de care au nevoie pentru a avea un start bun in alaptare. Dar un inceput anevoios poate fi depasit. Alaptarea este adeseori mai dificla la inceput dar devine usoara pe parcurs.

11. Alaptarea o transforma pe mama intr-o prizoniera.

Fals! Dar depinde de cum priviti lucrurile. Un bebelus poate fi alaptat oriunde, oricand, astfel incat alaptarea este de fapt eliberatoare pentru mama. Nu trebuie carate sticle sau formula. Nu trebuie sa va preocupati de incalzitul laptelui. Nu va ingrijorati cu privire la sterilizare. Nu trebuie sa va intrebati unde este bebelusul, pentru ca este cu dvs.

12. N-ai de unde sa stii cat lapte primeste de fapt bebelusul.

Fals! Nu exista nici o metoda usoara de-a masura cat primeste bebelusul, dar asta nu inseamna ca nu stii daca primeste suficient sau nu. Cel mai potrivit mod de-a afla acest lucru este sa observati ca bebelusul bea efectiv pentru cateva minute cand este la san.

13. Formulele moderne sunt aproape acelasi lucru cu laptele matern.

Fals! Aceeasi afirmati a fost facuta in 1900 si inainte. Formulele moderne sunt doar superficial similare laptelui de san. Orice corectie a unei deficiente a formulei este vazuta ca un pas inainte. In mod fundamental, ele sunt doar copii inexacte bazate pe cunostinte depasite si inexacte privitoare la ce este de fapt laptele matern. Formulele nu contin anticorpi, celule vii, enzime sau hormoni. Contin mult mai mult aluminiu, mangan, fier si cadmium decat laptele matern. Compozitia lor nu variaza in functie de parcursul hranirii sau de la o zi la alta, de la o femeie la alta, de la un bebelus la altul. Laptele dvs. este astfel produs incat sa se potriveasca bebelusului dvs. Formulele sunt produse astfel incat sa se potriveasca tuturor bebelusilor si deci niciunuia. Formulele au succes in a face bebelusii sa creasca bine, de obicei, dar alaptarea inseamna mult mai mult decta atat.

14. Daca mama are o infectie trebuie sa opreasca alaptatul.

Fals! Cu foarte putine exceptii, bebelusul va fi protejat daca mama continua alaptarea. Cand mama ajunge sa faca febra (sau sa tuseasca, sa verse, sa-I apara iritatii etc) deja ii va fi transmis bebelusului infectia, de vreme ce a fost contagioasa cu cateva zile inainte sa apara manifestarile specifice. Cea mai buna protectie a bebelusului inpotriva infectiei este alaptatul. Daca totusi bebelusul se imbolnaveste, va fi mai putin bolnav daca mama continua sa-l alapteze. Mai mutl, se poate ca mama sa fi primit infectia chiar de la bebelus, fara ca acesta sa fi dat semne de imbolnavire. De asemenea, nici infectiile sanului (de exemplu abcesele) nu constituie un motiv pentru intreruperea alaptarii.

15. Daca bebelusul sufera de diaree sau vomeaza, mama trebuie sa intrerupa alaptatul.

Fals! Cel mai bun medicament pentru infectia bebelusului este alaptatul. Alimentatia diversificata se poate opri pentru un timp, dar alaptarea trebuie sa continue. Laptele matern este singurul fluid de care are nevoie bebelusul cand are diaree sau varsa, cu exceptia unor situatii speciale. Indicatia de a folosi alte saruri de rehidratare orala vin de regula din nevoia de bani a firmelor care le produc. Bebelusul se simte alinat la san, iar mama se simte bine vazandu-l hranindu-se cu laptele ei.

16. Daca mama ia medicamente n-ar trebui sa alapteze.

Fals! Exista putine medicamente care nu sunt sigure in timpul alaptarii. O cantitate mica din toate medicamentele trece in lapte, dar cantitatea e neglijabila. Daca un medicament este periculos, exista alternative mai putin periculoase care se pot folosi. Intotdeauna trebuie facut raportul risc/beneficiu cand e vorba de medicatie si posibilitatea de a renunta la alaptare!

17. Mama care alapteaza trebuie sa fie extrem de atenta cu ce mananca.

Fals! O mama care alapteaza ar trebui sa aiba o nutritie echilibrata, dar nu e nevoie sa manance alimente speciale si nici sa evite altele. O mama care alapteaza nu trebuie neaparat sa bea lapte pentru a produce lapte. Nu trebuie sa evite in mod absolut mancarurile condimentate, usturoiul, varza sau alcoolul. O mama care alapteaza ar trebui sa aiba o dieta normala si sanatoasa. Exista totusi situatii rare cand ceva din alimentatia mamei poate deranja bebelusul. In mod normal, ceea ce e cunoscut drept “colici”, “gaze” sau plans poate fi evitat prin schimbarea tehnicii de alaptare, mai degraba decat prin schimbarea dietei mamei.

18. Mama care alapteaza trebuie sa manance mai mult pentru a putea produce destul lapte.

Fals! Chiar si femeile care urmeaza cure de slabire hipocalorice pot produce suficient lapte, cel putin pana cand nivelul caloriilor ingerate devine critic si nu mai poate fi mentinut. In mod normal, bebelusul isi ia cele necesare. Unele femei se ingrijoreaza ca daca se hranesc necorespunzator cateva zile, acest lucru le poate afecta laptele. Nu este adevarat. Asemenea variatii nu vor afecta cantitatea sau calitatea laptelui. Se spune in mod curent ca mamele care alapteaza trebuie sa consume 500 de calorii in plus pentru a putea alapta. Nu este adevarat. Unele femei mananca intr-adevar mai mult atunci cand alapteaza, dar altele nu, iar unele mananca chiar mai putin, fara a produce vreun rau copiilor sau lor. Mamele ar trebui sa aiba o nutritie echilibrata dictata de apetit. Regulile despre nutritie fac alaptarea complicata in mod nenecesar.

19. O mama care alapteaza trebuie sa bea multe fluide.

Fals! Mama ar trebui sa bea in acord cu setea pe care o simte. Unele femei simt sete tot timpul, dar multe nu beau mai mult decat de obicei. Corpul lor stie daca au nevoie de mai multe fluide sau nu. Nu credeti ca trebuie sa beti un anumit numar de pahare pe zi. Regulile despre baut fac alaptarea complicata in mod nenecesar.

20. Este mai bine ca o mama care fumeaza sa nu alapteze.

Fals! O mama care nu se poate opri din fumat ar trebui sa alapteze. Alaptarea se pare ca reduce efectele negative ale fumatului asupra plamanilor copilului, de exemplu. Alaptarea are beneficii mari atat pentru mama cat si pentru bebelus. Ar fi mai bine daca mama nu ar fuma, dar daca nu se poate opri sau nu poate reduce numarul tigarilor e mai bine sa fumeze si sa alapteze decat sa fumeze si sa hraneasca bebelusul cu formula.

21. O mama care alapteaza n-ar trebui sa consume alcool.

Fals! Consumul moderat de alcool n-ar trebui descurajat fara drept de apel. Ca si in cazul celor mai multe medicamente, in lapte ajunge o cantitate infima de alcool. Mama poate consuma ocazional alcool si sa continue alaptarea. Interzicerea alcoolului este un alt mod de-a ingreuna in mod absurd viata mamelor care alapteaza.

22. O mama ale carei mameloane sangereaza n-ar trebui sa alapteze.

Fals! Desi sangele il poate face pe bebelus sa regurgiteze mai des si poate chiar aparea in scaunul lui, nu este un motiv pentru a intrerupe alaptarea. Mameloanele care dor si sangereaza nu sunt mai rau decat mameloanele care dor si nu sangereaza. Durerea e de fapt problema. Aceasta insa poate fi tratata, cautati ajutor!. Uneori mameloanele pot sangera fara ca mama sa acuze dureri. Acest lucru se intampla uneori in primele zile dupa nastere si se remediaza in cateva zile. Mama trebuie sa continue alaptatul! Daca sangerarea nu se opreste, trebuie investigata sursa problemei, insa alaptarea poate continua.

23. O femeie care a suferit o operatie de marire de sani nu poate alapta.

Fals! Majoritatea o poate face foarte bine. Nu exista dovezi ca alaptarea dintr-un san cu implant de silicon face rau copilului. Ocazional, aceasta operatie este facuta prin areola; aceste femei au probleme cu fluxul de lapte, asa cum au toate femeile care au suferit o interventie chirurgicala in jurul liniei areolare.

24. Femeile care au suferit operatii de micsorare a sanilor nu pot alapta.

Fals! Micsorarea sanilor reduce intr-adevar capacitatea mamei de a produce lapte, dar de vreme ce oricum mamele produc mai mult decat este de fapt suficient si aceste femei se descurca de regula foarte bine in alaptare.

Alaptarea: dincolo de cortina

Pentru ca Rox m-a provocat si pentru ca suntem in saptamana mondiala a alaptarii, postez si eu un articol despre ce se intampla de fapt in alaptare. Asta ca sa dispara credintele gen "n-am lapte", "n-am avut decat doua saptamani", "nici mama n-a avut, deci nici eu n-o sa am" si altele asemenea. Alaptare placuta si de durata!

Cum se produce laptele?
Kelly Bonyata

Pentru a sti cum sa crestem sau sa diminuam productia de lapte este necesar sa intelegem cum functioneaza de fapt intregul proces.
In cea mai mare parte, productia de lapte merge pe principiul “foloseste-l sau pierde-l”. Cu cat mai des se hraneste bebelusul dvs., cu atat mai mult lapte veti produce.

La inceput: Controlul endocrin (hormonal) al lactatiei. Primele doua faze ale lactogenezei

Productia de lapte nu debuteaza pe baza de cerere si oferta. In timpul nasterii si a primelor cateva zile post-partum, lactatia este un proces hormonal – de aceea denumirea de sistem de control endocrin. In esenta, atata vreme cat hormonii responsabili isi fac datoria, mamele vor produce colostru de pe la jumatatea sarcinii incolo (prima faza a lactogenezei) si laptele va creste in volum (partea a doua a lactogenezei) cam la 30-40 de ore dupa nastere.
In ultima parte a sarcinii sanii produc colostru, dar volumul ridicat de progesteron inhiba secretia lactata. La nastere, expulzia placentei determina o scadere masiva a nivelului de progesteron/estrogen/HPL. Diminuarea abrupta a progesteronului, in prezenta unui nivel ridicat de prolactina, da startul etapei a doua a lactogenezei. Sunt implicati si alti hormoni (insulina, tiroxina, cortizol) dar rolul lor nu e pe deplin inteles. Desi markerii biochimici indica debutul acestei faze cam la 30-40 de ore dupa nastere, mamele nu au in general senzatia de sani plini decat la aproximativ 50-73 ore (2-3 zile dupa nastere). Primele doua stadii ale lactogenezei sunt conduse hormonal – au loc indiferent daca mama isi alapteaza copilul sau nu.



Stabilizarea lactatiei: controlul autocrin (local) al productiei lactate. Faza a treia a lactogenezei

Dupa cea de-a doua etapa, controlul este cedat sistemului local, autocrin. Este vorba de stadiul de mentinere a lactatiei, in care sinteza laptelui este controlata la nivelul sanului; mecanimsul de control primar este golirea sanului. Acest lucru este in stransa concordanta cu apetitul bebelusului. Desi problemele hormonale pot inca interfera cu secretia lactata, rolul lor este mult diminuat. In conditii normale, sanul va continua sa produca lapte atata vreme cat este stimulat.

Ce ne spun cercetarile recente despre productia de lapte?

Cercetarile recente sugereaza existenta a doi factori care controleaza sinteza laptelui:
Laptele contine o proteina foarte mica, numita inhibitorul-feedback al lactatiei (IFL); rolul IFL pare acela de a incetini productia atunci cand sanul este plin. Asadar productia incetineste atunci cand laptele se acumuleaza in san (si IFL se afla in cantitate marita) si creste cand sanul este golit (iar cantitatea de IFL scade).



Pentru ca sinteza laptelui sa poata avea loc, este nevoie de prezenta prolactinei. Receptorii pentru prolactina se afla pe peretii lactocitelor (celulele producatoare de lapte din alveole), ei permitand prolactinei sa intre din sange in lactocite si sa stimuleze sinteza componentelor laptelui de san. Cand alveola este plina de lapte, peretii ei expandeaza sau se strang, modificand forma receptorilor si impiedicand prolactina sa mai intre – astfel productia scade. Pe masura ce laptele este golit din alveola, receptorii pentru prolactina revin la forma lor initiala si permit trecerea hormonului, crescand din nou productia de lapte. Teoria receptorilor de prolactina sugereaza ca golirea frecventa a sanilor in primele saptamani va creste numarul receptorilor. Mai multi receptori inseamna ca mai multa prolactina poate trece in lactocite, capacitatea de productie lactata fiind astfel marita.
Ambii factori mentionati mai sus sunt in concordanta cu cercetarile recente, conform carora



Conform acestor cercetari, continutul in grasime al laptelui este determinat de asemenea de cat de gol este sanul (san mai gol = lapte mai bogat in grasimi), mai degraba decat de perioada zilei sau stadiul hranirii.

Cum variaza rezerva de lapte pe parcursul zilei?

Cercetarile anterioare aratau ca volumul de lapte este crescut in primele ore ale diminetii si scade gradual in timp. Continutul de grasimi pare sa creasca in timpul zilei (Hurgoiu V., 1985). Aceste observatii sunt in acord cu cercetarile recente, daca presupunem ca bebelusii observati aveau un pattern normal de hranire – cu perioade mai lungi de somn pe timpul noptii si cu scaderea treptata a intervalului intre hraniri pe timpul zilei.

Capacitatea de stocare

Un alt factor care influenteaza productia de lapte si managementul alaptarii este capacitatea mamei de a stoca laptele. Capacitatea de stocare se refera la cantitatea de lapte pe care o poate stoca sanul intre hraniri. Aceasta poate varia mult de la o mama la alta si uneori diferentele pot aparea chiar la sanii aceleiasi mame. Capacitatea de stocare nu este determinata de marimea sanilor, cu toate ca marimea acestora poate limita cantitatea de lapte stocata. Atat mamele care au o capacitate de stocare mare cat si cele cu una mica pot produce lapte din plin pentru bebelus. In cazul primelor, intervalul intre hraniri poate fi mai mare fara ca acest lucru sa aiba un impact asupra productiei lactate sau asupra cresterii bebelusului. In cazul celor din a doua categorie va fi nevoie de hraniri mai frecvente pentru a satisface apetitul bebelusului si pentru a mentine lactatia, deoarece sanii se umplu mai repede (incetinind astfel productia de lapte).
Ganditi-va la capacitatea de stocare ca la o cana – puteti bea cu usurinta o mare cantitate de apa pe timpul zilei din orice fel de cana, doar ca una mai mica va trebui umpluta mai des.

Ce ne spun studiile despre cum sa crestem productia de lapte?

Laptele este produs tot timpul, cu variatii in viteza de productie, in functie de cat de gol este sanul. Laptele se aduna in sanii mamelor intre hraniri, astfel incat cantitatea de lapte stocata este mai mare atunci cand trece mai mult timp intre hraniri. Cu cat este mai mult lapte in sani, cu atat viteza de productie scade.
Pentru a grabi sinteza laptelui si a creste productia zilnica, cheia este golirea sanilor de lapte frecvent, astfel incat sa se acumuleze cat mai putin intre hraniri.



In practica, aceasta inseamna ca o mama care doreste sa-si creasca productia de lapte trebuie sa-si tina sanii cat mai goi pe parcursul intregii zile.
Pentru a realiza acest lucru si a creste productia de lapte:
1. Goliti sanii frecvent (fie crescand fecventa meselor, fie golind sanii manual sau cu o pompa)
2. Goliti cat mai complet sanii.

Pentru a goli mai bine sanii:
· Asigurati-va ca bebelusul se hraneste eficient
· Folositi masajul si compresia sanilor
· Oferiti ambii sani la fiecare masa; asteptati pana cand bebelusul termina laptele dintr-unul inainte de a-l oferi pe celalalt. Schimbatul frecvent al sanilor poate fi folositor atunci cand bebelusul nu reuseste sa goleasca eficient sanii
· Pompati restul de lapte dupa ce bebelusul a terminat de mancat. Daca bebelusul reuseste sa goleasca bine sanii, pompatul e mai eficient intre hraniri (in virtutea scopului de a mentine sanii cat mai goi).

Aveti probleme cu o productie exagerata de lapte?

Mamele care au probleme cu o productie prea mare de lapte trebuie sa o rezolve fara a scadea frecventa hranirilor bebelusului si fara a-l intarca. Unul din modurile de a realiza acest lucru este de a-i oferi bebelusului un singur san pentru o perioada determinata (3-4 ore sau mai mult) inainte de a face schimbul cu celalalt. In acest fel, laptele se acumuleaza in san incetinind productia, dar bebelusul se hraneste la fel de frecvent ca inainte.

Sursa articolului