Se afișează postările cu eticheta spaghete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta spaghete. Afișați toate postările

Spaghete cu ton

By http://retetegg.blogspot.ro/

Reteta de spaghete cu ton este o reteta foarte usoara, ideala pentru pranz sau cina.

Se poate prepara cu pastele voastre preferate, eu am ales spaghetele. Tonul ales poate sa fie in sos tomat, in suc propriu sau in ulei. Daca alegeti un ton cu sos tomat, puteti reduce cantitatea de sos preparata pentru paste.

Portii: 2
Timp de preparare: 15 min
Dificultate: usor

Am folosit:
  • 200 g spaghete, 2 conserve ton intreg, 2 rosii, 1 ardei kapia, 3-4 catei de usturoi, patrunjel, 1 lingura ulei de masline, sare, piper
Intr-o tigaie se pune o lingura de ulei in care se soteaza ardeiul kapia, usturoiul, rosiile. Se adauga sare si piper dupa gust.

Spaghetele se fierb in apa cu sare cateva minute. Se scurg si se pun in farfurii.

Se adauga peste ele sosul si bucatile de ton din conserva. Se decoreaza cu patrunjel.

 

Spaghete cu vinete si rosii la cuptor


O reteta usoara, de vara, de post!

Uneori, la cina, vreau sa elimin carnea si ma orientez catre retete fara ea. Retete cat mai simple, care se pregatesc repede. Iar pastele sunt intotdeauna o alegere buna :)

Aceasta reteta de spaghete este una de sezon, cu sos de rosii proaspat si cu felii de vinete coapte. Si pentru un gust si mai bun, le-am pus la cuptor vreo 20 de minute...O minunatie!

Am folosit:
  • 300 g spaghete, 3 rosii, 1 ardei kapia, 3 catei de usturoi, 2 vinete micute, oregano, busuioc, sare, piper, 2-3 linguri ulei de masline.
Pastele le-am fiert in apa cu sare.

Am taiat cuburi ardeiul kapia si rosiile decojite. Usturoiul l-am taiat fin.

Am incins 2 linguri de ulei de masline, intr-o tigaie, si am pus ardeiul si usturoiul. Am lasat 3-4 minute la foc mare.

Am pus apoi rosiile si condimentele. Am lasat aprox 7-8 minute pe foc pana am obtinut un sos mai consistent.

Vinetele le-am spalat si le-am taiat felii pe lung. Le-am condimentat cu sare si piper si le-am copt intr-o tigaie unsa cu putin ulei.

Intr-o tava am pus spaghetele fierte si bine scurse, impreuna cu sosul de rosii. Am pus feliile de vinete rulate din loc in loc intre paste.

Am lasat in cuptorul bine incins, la foc mic, aprox 18 minute.

Se pot servi simple sau cu parmezan/ cascaval ras deasupra.

Pofta buna!

Spaghete cu fasole, peste si masline


Cand vine vorba de paste experimentez foarte mult. Imi plac spaghetele in orice combinatie si incerc sa fac de fiecare data ceva diferit.

Pentru ca nu sunt obiectii la ingrediente, ma pot juca mereu si pot testa chestii noi, fara ca familia sa comenteze :) E drept ca pastele sunt favoritele noastre asa ca le papam cu pofta :)

Am folosit:
  • 200 g spaghete, 1 conserva file de hering in ulei, 1 conserva fasole pestrita, 1 ardei kapia, 4-5 linguri sos de rosii, 3 linguri rosii in bulion tocate, 100 g masline verzi fara samburi, 2 linguri ulei de masline, sare, piper, oregano, cascaval ras (optional).
Spaghetele se fierb in apa cu sare.

Ardeiul kapia taiat julienne se pune la calit in ulei de masline. Se lasa 2-3 minute, apoi se pune sosul de rosii si rosiile in bulion.

Se mai lasa sa fiarba aprox 7 minute la foc mic, apoi se pune fasolea. Se condimenteaza dupa gust cu sare, piper si putin oregano.

Se scot pastele, se scurg si se aseaza pe farfurie.

Peste ele se pune sosul cu fasole, bucatile de file de hering si maslinele.

Optional se poate pune si cascaval ras deasupra.

Pofta buna si gatiti cu spor!

Spaghete cu parmezan, capere si broccoli


Reteta de astazi este o combinatie inedita de paste cu alte cateva ingrediente care mie imi plac foarte mult separat si pe care imi doream de mult sa le incerc si impreuna :)

Broccoli gatesc destul de des, mai ales sote alaturi de alte legume, caperele imi plac alaturi de un file de peste, iar parmezanul, baconul si rosiile sunt de multe ori alegerea mea pentru paste.

Asa ca m-am gandit, daca tot le am pe toate in frigider, de ce sa nu le incerc impreuna, intr-o reteta de spaghete rapida si gustoasa. Nu-i musai sa fie spaghete, caci merg bine si pastele scurte.

Am folosit:
  • 250 g spaghete, 2-3 felii de bacon, 200 g broccoli, 50 g capere, 100 ml suc/piure de rosii, 2-3 rosii cherry, 50-60 g parmezan, sare, piper, verdeturi de Provence, 2 linguri ulei de masline.
Spaghetele le-am pus la fiert in apa cu sare.

Intr-o tigaie am incins 2 linguri ulei de masline si am pus pe rand baconul, apoi buchetelele de broccoli, caperele si rosiile cherry taiate marunt.

Lasam pe foc mare si avem grija sa amestecam usor din cand in cand. 4-5 minute sunt suficiente.

Am adaugat piure-ul de rosii, sare, piper si verdeturi de Provence si am mai lasat inca 3-4 minute pe foc.

Pastele le-am scurs bine si le-am asezat in farfurii. Am pus sosul, apoi am presarat parmezan.


Pofta buna si gatiti cu spor!

Spaghete cu porumb si pui



Astazi va aduc o reteta simpla si gustoasa: spaghete cu porumb si pui. Se face foarte usor, cu ingrediente accesibile, iar rezultatul este delicios!

Am folosit (2 portii):
  • 200 g spaghete, 100 g porumb boabe la conserva, 1 piept de pui (cam 300 g), sare, piper, 200 ml piure/suc de rosii, busuioc, oregano, 2 catei de usturoi, marar, 2 linguri ulei de masline.
Am pus la fiert spaghetele in apa cu sare. Le-am fiert 8 minute, dar in functie de grosime mai reducem sau marim timpul de fierbere. 

Am taiat pieptul de pui in bucati. Am tocat cateii de usturoi nu foarte marunt. Le-am pus impreuna intr-o tigaie in care am incins 2 linguri de ulei de masline.

Le-am lasat timp de 5 minute, sa se rumeneasca putin puiul.

Am pus apoi boabele de porumb si condimentele. Am mai lasat 3 minute si am adaugat si piure-ul de rosii (eu am folosit o combinatie de passata si suc de rosii fiindca imi place sosul mai lichid).

Am lasat 5 minute la foc mic sa scada putin sosul, am adagat marar proaspata tocat fin si am oprit focul.

Am scurs bine spaghetele si le-am servit cu mult sos deasupra. 

Am ras si putin cascaval peste preparat, doar pt gust. Sunt foarte bune si fara cascaval, alegerea va apartine :)


Pofta buna si gatiti cu spor!

Spaghete cu praz si ficatei


Aceste spaghete cu praz si ficatei, desi poate suna putin mai ciudata combinatia, sunt printre cele mai bune paste pe care le-am mancat.

Combinatia de ingrediente e fix pe gustul meu, iar rezultatul final e mega delicios ... e prima data cand mananc praz cu ficatei si nu regret ca am facut aceasta alegere :)

Ideea de paste cu ficatei a venit de la prietena mea virtuala, Daniela, care acum vreo 2 saptamani pregatise paste cu ficatei... si cand am vazut ce bine arata pastele ei, musai am facut si eu.
Multumesc, draga mea, pt idee!!

Am schimbat putin procedeul, in sensul ca eu am pregatit ficateii separat si pastele separat, in plus am adaugat praz. Nu conteaza cum procedati, rezultatul final este la fel de buuun! :)

Am folosit:
  • 300 g spaghete, 2 fire de praz (de preferat mai subtiri si crude), 400 g ficatei de pui, 4 catei de usturoi, 150 g rosii decojite in bulion, 100 ml suc de rosii, oregano, 2-3 fire de marar, sare, piper, un praf de nucsoara, 50 ml vin alb, 3-4 linguri ulei de masline.
Am fiert spaghetele in apa cu sare si le-am scurs.

Am pregatit sosul din 2 catei de usturoi tocati marunt, caliti in 2 linguri de ulei. Peste ei am adaugat prazul, rosiile in bulion tocate, sosul de rosii, condimentele.

Am lasat aprox. 10 minute sa fiarba sosul, apoi am adaugat pastele, mararul tocat si am mai lasat 3 minute.

Intr-o tigaie antiaderenta am pus 2 linguri de ulei de masline si am adaugat ficateii bine spalati si scursi de apa.

I-am lasat sa se rumeneasca putin pe ambele parti apoi am pus vinul, 2 catei de usturoi taiati pe jumatate si am lasat pe foc pana s-a evaporat tot lichidul.

Am servit spaghetele cu mult sos de rosii cu praz si cu ficatei.

Pofta buna si gatiti cu spor!

© Continutul acestui blog (imagini + text) constituie proprietatea autorului si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.