Se afișează postările cu eticheta prune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prune. Afișați toate postările

Prajitura cu prune si branza


Pentru ca bebe e cuminte si din ce in ce mai pofticios, am tot facut prajituri, mai ales cu fructe de sezon. Prunele sunt intre preferate, asa ca le-am folosit in mai multe deserturi gustoase. Si cum cheesecake-ul (prajitura cu branza) e preferata sotului, am reusit sa multumesc cu prajitura asta toate poftele familiei :)

Reteta e simpla si reusita e garantata, e o prajitura fara prea mari pretentii! Va recomand sa o incercati!

Portii: 8-10
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor

Am folosit:
  • 1/2 kg prune, 7 oua, 700 g branza proaspata (mai grasa), 7 linguri zahar pudra, 2 plicuri pudding vanilie, 2-3 linguri unt topit, 1 zahar vanilat, 1 esenta lamaie, 1 praf de sare;
Intr-un bol mare amestecam cu un tel ouale impreuna cu zaharul pudra si untul topit. Adaugam un praf de sare, esenta si zaharul vanilat.

Le omogenizam bine, apoi adaugam branza si praful de budinca. Incercati sa folositi o branza grasa, cremoasa si fara zer, pentru a obtine un amestec mai fin.

Prunele bine spalate le taiam in jumatate si le scoatem samburii. Le asezam in 2 straturi in tava tapetata cu hartie de copt. Vom avea un strat de prune, apoi mixul de branza si deasupra alt strat de prune.

Sigur ca le putem pune si amestecate in toata prajitura, dar eu le prefer usor caramelizate in tava si deasupra :)

Preincalzim cuptorul la 180 grade si punem prajitura pe nivel intermediar. O lasam aprox. 50-55 min.

Noi nu am avut rabdare si am taiat-o fierbinte, dar e mult mai buna cand se raceste :)

Pofta buna!

Prajitura pufoasa cu prune



O prajitura rapida si usor de preparat, ideala pentru weekend. Se poate face cu fructe de sezon la alegere, eu am facut-o acum o luna cand erau in piata prune. 

Blatul este pufos si fin, iar fructele dulci, zemoase si aromate. Se completeaza perfect! :)

Portii: 8
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor

Am folosit:
  • 4 oua, 200 g iaurt, 200 g zahar, 300 g faina, 60 ml ulei, 1 praf de copt, 1/2 esenta vanilie, 200 g prune, zahar pudra, un praf de sare.
Ouale se mixeaza cu praful de sare si zaharul. Se adauga esenta, iaurtul si uleiul si se mixeaza bine.

Se adauga faina si praful de copt si se amesteca usor cu o spatula pana se omogenizeaza.

Tava se tapeteaza cu unt si faina sau cu hartie de copt, apoi se toarna in ea aluatul. Se aseaza felii de prune deasupra aluatului. 

Se pune in cuptorul preincalzit, la foc mic, 30 de minute.

Se scoate din tava, se lasa sa se raceasca si apoi se pudreaza cu zahar.

Pofta buna!

Prajitura cu ananas si prune


Cand ai pofta de o prajitura cu fructe, dar tot ce ai in casa e o conserva de ananas si cateva prune, improvizezi un desert delicios :) Nu m-am gandit pana acum la combinatia ananas-prune, dar am incercat-o si mi-a placut foarte mult. 

Un blat usor si pufos, fructe, putin zahar pudra deasupra si gata prajitura din weekend! Merge perfect langa o ceasca de ceai aromat, dar e buna si a doua zi la cafeaua de dimi.

Portii: 8
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor

Am folosit:
  • 6 oua, 6 linguri zahar, 200 g iaurt gras, 3 linguri ulei, 300 g faina, 1 praf de copt, 1 praf de sare, 1 zahar vanilat, 1/2 esenta lamaie, 180-200 g ananas cuburi, 5-6 prune, zahar pudra.
Intr-un bol amestecam faina cernuta, impreuna cu praful de sare, praful de copt si zaharul vanilat.
 
In alt bol batem cele 6 oua, adaugam zaharul si omogenizam bine cu un tel (sau mixer la viteza mica). Adaugam iaurtul, esenta si uleiul, apoi mixul de faina.

Cuburile de ananas si prunele taiate bucati le trecem prin putina faina si le adaugam in aluat. Amestecam usor cu o spatula.

Ungem o tava cu unt si tapetam cu faina, turnam aluatul si il punem in cuptorul preincalzit, la foc mic, aprox. 40 minute.

Lasam prajitura sa se raceasca, o pudram cu zahar si o portionam.

 
Pofta buna!

15 deserturi de toamna


Toamna ne aduce o multime de ingrediente aromate si gustoase, ideale pentru prepararea unor deserturi delicioase.

Astazi vreau sa va prezint cateva retete de deserturi cu parfum de toamna, pe care le pregatesc cu placere an de an, atunci cand am ingrediente din belsug.

Nu am reusit sa fac un clasament al acestor deserturi de toamna, probabil fiindca le ador pe toate, insa am reusit sa aleg 15, cam cele mai populare in acest sezon.

Ingredientele cheie sunt: dovleacul, prunele, nucile, perele, merele, strugurii, gutuile, migdalele, castanele.

 
 
 
 
  
 
  
 
  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O toamna minunata va doresc si spor la bucatarit!

Retete cu prune

By http://retetegg.blogspot.ro/

Este sezonul prunelor asa ca merita sa profitam de bunatatea lor si sa pregatim cate ceva cu ele.

Eu n-am multe retete cu prune, dar sper sa va fie de folos cele cateva pe care vi le propun astazi :)

Un pahar de suc de prune, inainte cu o jumatate de ora de mesele principale, ajuta la intarirea sistemului imunitar, creste rezistenta organismului la infectii, ceea ce este foarte bine tinand cont de faptul ca toamna e foarte aproape, si este un tonic eficient pentru sistemul nervos.

Specialistii sustin ca mai ales prunele uscate pot fi o gustare perfecta daca incerci sa dai jos ceva kilograme, pentru ca asigura senzatia de satietate destul de rapid.

Prunele uscate pot fi rehidratate rapid punandu-le in apa. Specialistii recomanda ca si prunele uscate sa fie consummate cu tot cu coaja. Ca si cele proaspete, prunele uscate sunt laxative si diuretice si regleaza digestia prin continutul bogat in fibre.


Retete cu prune

Prajitura cu branza si prune


Pentru zile ploioase si reci, in care vrem sa stam in casa la caldurica, merge perfect sa coacem rapid o prajitura cu branza si prune. Sau cu branza si alt fruct, la alegere. Eu am pus prune fiindca am vrut sa respect reteta originala si pt ca am gasit prune la magazin.

Reteta o am dintr-o carticica cu retete propuse de Dr Oetker, asta pentru ca prajitura contine si budinca de vanilie. V-am spus doar ca se pregateste rapid ;)

Am folosit:
  • 5 prune, 700 g branza dulce, 2 plicuri budinca de vanilie, 100 g zahar, 4 oua, zahar vanilat, coaja de lamaie, 1 lingura suc de la lamaie, 1 lingura unt.

Am batut bine ouale cu zaharul si zaharul vanilat, apoi am adaugat sucul si coaja de lamaie, branza dulce si praful de budinca.

Am omogenizat bine cu un mixer.

Am uns o tava cu putin unt, am pus compozitia in tava si am uniformizat-o.

Deasupra am asezat felii de prune.

Am copt prajitura la foc mediu, in cuptorul preincalzit. Am lasat-o aproximativ 30 de minute.

Este rapida si delicioasa!! E foarte cremoasa in mijloc si caramelizata pe margini, un gust fin si dulce acrisor de la combinatia cu prune.

Pofta buna si gatiti cu spor!
© Continutul acestui blog (imagini + text) constituie proprietatea autorului si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.