Se afișează postările cu eticheta tuica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tuica. Afișați toate postările

Lichior de capsuni/ Capsunata


Ce minunata e vara, cu fructele ei aromate si cu parfumul imbietor! 

In mai-iunie fructele mele preferate sunt capsunile, ciresele si visinele. Anul trecut am facut visinata si de atunci m-am tot gandit sa incerc reteta si cu alte fructe: capsuni/ afine/ mure etc. Dar cum le-am ratat pe toate anul precedent, in acest an n-am mai stat pe ganduri si am facut capsunata din timp, cu capsuni proaspete si dulci.

Capsunata sau lichiorul de capsuni se face pe acelasi principiu ca si visinata, nimic greu sau sofisticat. Iar rezultatul este o licoare frumos colorata, parfumata, dulce si gustoasa. Asa de gustoasa incat trebuie sa puneti deoparte o sticluta, doar pentru voi si momentele voastre de relaxare :)


Cantitate: 2 l
Timp de preparare: 30 min
Timp de asteptare: 2 saptamani
Dificultate: usor

Am folosit:
  • 1,5 kg capsuni, 700 g zahar, 1,5 l tuica, 2-3 felii de lamaie;
Capsunile se spala si se curata de cotoare. Daca sunt mai mari se taie pe jumatate.

Intr-un borcan se pune 1/3 din cantitatea de zahar, apoi un strat de capsuni, altul de zahar, inca unul de capsuni si la final zahar.

Se acopera borcanul cu un capac si se lasa asa 24 de ore.

Dupa cele 24 de ore se amesteca bine in borcan, fara sa striviti capsunile.

Se pun cateva felii de lamaie si se acopera din nou cu capac.

Se pune borcanul in frigider sau intr-un loc foarte racoros. Se lasa 4-5 zile, amestecand zi de zi prin el cu o spatula de lemn.

La finalul celor 4-5 zile capsunile se vor ridica deasupra si jos ramane siropul dulce.

Se pune tuica, se amesteca bine si se tine acoperita 7-10 zile. Din cand in cand mai puteti agita usor borcanul sau amesteca fin cu spatula.

Dupa ce au trecut cele 10 zile se pot scoate capsunile si feliile de lamaie, se strecoara licoarea magica si se pune in sticla/sticle inchise bine.

Se poate pastra oricat doriti, dar noi deja am "testat-o" acum cateva zile :D

Se poate aroma si cu diverse mirodenii, gen scortisoara, ghimbir, cuisoare etc. Mie imi place foarte mult asa, simpla, cu aroma intensa de capsuni dulci, parfumate.

Noroc!

Tuica fiarta



Din a doua zi de Craciun a venit cu adevarat iarna. Ger, zapada, frig tare, asa ca am trecut de la whiskey si pina colada, la traditionala tuica fiarta :)

Nu e vreo reteta speciala, cred ca toti stiu sa puna tuica la fiert, doar ca eu ii mai pun si vreo 2 condimente si o indulcesc putin.

Este important sa avem o tuica buna, naturala. Noi avem tuica de prune, de la tara. 

Am folosit:
  • 100 ml tuica, 3-4 boabe de piper, 1/2 lingurita anason (bobite), 3 linguri de zahar.
Am pus tuica intr-un ibric.

Am pus in ea zahar, boabe de piper si de anason.

Am pus pe aragaz la foc mic si am amestecat de 2-3 ori pana ce a inceput sa fiarba.

Eu nu o las sa clocoteasca, ci doar pana ies aburi fierbinti din ea.

Am pus 3 linguri de zahar fiindca imi place dulce, dar in functie de preferinte puneti 1-2 linguri la 100 ml.

A fost perfecta langa carnatii prajiti cu mamaliga :) 


Noroc!

Visinata



By http://retetegg.blogspot.ro

Astazi este mare sarbatoare, Sf. Ilie, asa ca va invit la un paharel de visinata, in cinstea sarbatoritilor zilei. :)

Visinata mea este gata in sfarsit, dupa o lunga asteptare. Desi e prima data cand fac eu singura visinata, rezultatul este perfect. Cel putin pentru gusturile familiei noastre :) Este o visinata tare, dulce si aromata.

Este facuta cu tuica naturala, de la tara. Tuica de prune. Visinele le-am luat de la piata, din acelasi lot cu cele pentru dulceata de visine, asa ca au fost dulci si parfumate.

Am folosit:
  • 3 kg visine, 4 l tuica, 1.5 kg zahar
Visinele le-am curatat de codite si frunze si le-am pus in apa timp de 1 ora.

Le-am lasat apoi la scurs si uscat inca vre-o 2 ore.

Am facut visinata in sticle de plastic, pentru ca nu am damigeana sau sticle mari :) V-am spus ca e prima data cand fac :P

Am pus in 2 sticle de 5 l, pentru ca am vrut sa am spatiu suficient sa le agit.

In fiecare sticla am pus cate 1,5 kg de visine si 750 g zahar. Visinele mele au fost foarte dulci, daca aveti visine mai acre puteti pune 850-900 g zahar.

Am pus dopul sticlei si am agitat de cateva ori sa se amestece zaharul cu visinele.

Am lasat sticlele asa timp de 8 zile, agitand usor la fiecare 2 zile. Cam dupa 4 zile incepe sa se topeasca bine zaharul si sa formeze un sirop gros in care stau fructele.

Nu este indicat sa tinem sticlele in soare sau langa o sursa de caldura. Trebuie sa le tinem in camara sau intr-un loc intunecat. (spun camara, fiindca la bloc e cald vara pe balcon - eventual pe balcon daca stati la parter si e umbra).

Dupa 8 zile am pus tuica peste visine. 2 l in fiecare sticla. Visinele mele nu au fost complet acoperite de tuica, pentru ca ele mai scad si se vor scufunda singure in alcool.

In primele zile am mai agitat sticlele pentru ca siropul dulce si alcoolul sa se amestece bine.

Apoi am lasat timp de 1 luna in acelasi loc racoros si intunecat. 

Fiind sticle de plastic, le-am mai deschis cate putin dopul, o data pe saptamana.

Ieri am gustat visinata si am dat verdictul: e gata! :)

Am trecut visinata prin sita, am lasat sa se scurga bine acoolul din visine, apoi am pus "licoarea magica" in sticle mai mici.

Acum ma gandesc ce sa fac din visinele alcooliste ramase :)) Daca aveti idei de retete, va rog mult sa mi le trimiteti!! 


Noroc si sanatate! Va poftesc la un paharel de visinata!

© Continutul acestui blog (imagini + text) constituie proprietatea autorului si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.