Zbor spre regasire

Stau... Vreau ceva si nu stiu ce. Incerc sa ma trezesc din aceasta stare letargica. Privesc fotografiile unui prieten. Au un magnetism, ceva de speriat! Revin zilnic asupra lor. Ma atrag prin forta lor launtrica. Daca le neglijez, parca ma striga. Incerc sa inteleg ce a vrut fotograful sa transmita prin intermediul acestor imagini. Sigur a vrut sa transmita ceva! Altfel de ce mi-au acaparat gandurile si visele?

Un prieten! Ce usor imi este sa-l numesc prieten! Si totusi nu-l cunosc decat ca pe ... un prieten! Nu mi-l pot inchipui altfel. Sa-i spun amic, cunostinta, nuu! Simt ca este mai mult decat pot exprima aceste cuvinte!

Unde ramasesem? Aaa, la povestea fotografiilor prietenului. Mi-a spus chiar el : "fiecare fotografie are o poveste". O stiam si eu. La randul meu, fac si eu povesti din fotografiile mele...

Am obosit. Sau mi se pare mie? Las pe alta data povestile. Atipesc gandindu-ma la ele.

... Visez imagini... Ma obsedeaza daca pana si in vise imi apar!

O apa! Un lac cu apa limpede si linistita. Oglinda de clestar! Letargie. Deci aici este punctul de pornire?! Trebuie sa ma ridic si sa fac pasii! Spre ce?

Am gasit! Paraul! Da, paraul ce izvoraste din apa de clestar. Imi arata ca trebuie sa merg inainte. Asa cum el cauta fluviul sau marea, plecand in calatoria vietii lui. El are un tel... Dar eu? Ce aspiratii am? Trebuie sa gasesc raspunsul ! Neaparat! Paraul imi arata calea. Trebuie sa plec in calatoria cunoasterii insotita de undele lui zglobii. Sunt sigura ca ma va face sa-mi gasesc calea!

Ce frumoase sunt locurile pe unde trecem! Flori albastre! Sau mov? Sunt frumoase in lumina inserarii! Rasare luna. Nu o vad inca! Ne amageste cu razele ei raspandind lumini si umbre printre siluetele copacilor. Nu vedeam padurea din cauza copacilor! Padurea magica a copilariei! Da! Mi-o amintesc! Cum de nu mi-am dat seama?! Totul se leaga! Apa, padurea, soarele si luna! De unde a stiut, oare?! E un magician? E vrajitorul din Oz! Da! Acum inteleg! De aceea am eu vise albastre si ganduri verzi! Nu v-am spus? Am descoperit ca iubesc culorile! Rosu, Verde, Albastru, Galben si Violet! Iubesc curcubeul sufletului meu! Sah! Nu-i Mat! Alb-negru! Negru-alb! Daa... inteleg! Vrajitorul din L., iubeste aceste culori! Vrea sa imi arate ca sunt frumoase! E impresionat de Verde! Verde- verde, Verde- crud, Verde- negru, Verde- pur!

Gasesc sovaind poteca. De unde vine si unde duce? Poteca spre ce? Oare ce caut?!

Paraul m-asteapta domolindu-si apele. Am ajuns, oare? Nu! E doar un lant. De apa!

Paraul imi sopteste: "Hai! Ai curajul! Fa-o! Descatuseaza-te! E usor, chiar daca uneori pare greu! Uite, eu o fac!"

Cascada! Apa de aur, stropi de argint! Tonuri de lumina!

Lumina?! Credinta!

Oare cine sunt eu?!!!

Iti vei aminti de mine? Existenta mea e oare, efemera? Cu ce scop am plecat in aceasta calatorie? Trebuie sa aflu! Trebuie sa stiu! Cine sunt eu?

Paraule! Ma auzi? Ajuta-ma!

Vrajitorule! Da-mi un indiciu! Nu ma lasa acum! M-am ratacit... in ganduri si intrebari. Vreau raspunsul!

Caut lumina! Ma lupt cu intunericul din mine.

Iti amintesti?

Lupt pentru lumina! Caut lumina! Vreau lumina!

Deschid poarta. Trebuie sa pasesc dincolo, spre alt nivel. Spre urmatorul! Nu trebuie sa ma uit inapoi.

Da... Inteleg Vrajitorule soapta ta! Trebuie sa-mi deschid inima! Sufletul! Sa vad frumusetea! Sa ating fericirea! Trebuie sa imi depasesc limitele! Ca si eroul meu, paraul! A rupt zagazurile si acum zburda zglobiu peste vai, in drumul lui spre mare.

Dar drumul meu? Catre ce sau catre cine duce?

Paraule! Asteapta-ma!

Alerg!

Vai! Poteca se bifurca in doua carari! Ce ma fac? Una-i de iarba, verde. Una-i de praf, gri. Pe care s-o aleg?

Imi place sa merg desculta prin praf!

Dar imi place sa merg desculta si prin iarba!

Grea incercare... Ce cale sa aleg?

Daca vine furtuna ma va ajuta prietenul meu, paraul... E singura certitudine!

Daca ploua, praful va deveni noroi.

Daca ploua, lacrimile ingerilor se vor adaposti in firele ierbii.

O iau prin iarba?!
Pasesc prin iarba incarcata de picaturi de roua.
Fericirea incepe cu o picatura! Trebuie sa ma las sa fiu fericita! Trebuie sa fiu fericita!

Aleg Verde!

Iuhuuu!!! Am ales singura calea! De mult timp nu am mai facut-o! Dar am mai facut-o vreodata? Nu mai conteaza! Important e ca am ales! Singura! Am avut curajul!

Acum imi iau puterea din forta apei. Si a vantului!

Daaaa!!!

Zbooorr!!!

Ma invartesc intr-un dans ametitor cu Phoenix! Spre soare! Spre lumina!

Imi las sufletul sa vada lumina!

Da! Voi vedea lumina! Si pasinea!

Voi cunoaste totul : apa si foc, inger si demon, iubirea imposibila, pasiunea dusa la extrem! Fara limite! Ma voi regasi!

Vrajitorule! Ma auzi? Iti amintesti de mine?

Am ajuns!

Ma vezi?

Sunt EU!

VISUL

Ma plimb

Prin padurea de pini .

Sublim

O raza de soare imi mangaie pleoapa !

Se sting ...

Vise , imagini

Se sting !

Ma plimb

Pe malul raului coborand clocotind

In timp .

Sublim

Se sting

Imagini si vise

Se sting

Ca un castel de nisip naruit ...

Se sting

Ma plimb

Prin padurea de mesteceni .

O frunza pe o pala de vant ...

Sublim !

Se sting

Clipe , imagini , vise

Se sting

Sublim !

Se sting

Ca o frunza purtata in vant,

Ca un rau clocotind in amurg ,

Ca o raza de soare ...

Sublim

Se sting ...

Casa Bunicilor

Ce amintiri frumoase si de nepretuit ma leaga de aceasta casa, de aceste meleaguri binecuvantate de Dumnezeu. Cea mai frumoasa perioada din viata mea! Nicicand si niciunde nu m-am mai regasit. Soarele verii, apa racoroasa a garlei ( Bratul Borcea), serile pline de pace, florile, nucul sadit impreuna cu fratele si varul meu, inundatiile anuale - cu apa uneori trecand de pragul casei, - iernile petrecute la gura sobei si nu in ultimul rand chipurile blajine ale dragilor mei bunici ! Bunici care ne-au iubit fara retineri, neconditionat pe toti nepotii la fel. Care stiau sa fie severi cand e cazul, dar care se transformau in copii de varsta noastra si ne intelegeau toate nevoile copilaresti. Bunicul, care atunci cand aveam intrebari ne raspundea intotdeauna cu rabdare dar si in mod original. A fost de-ajuns ca varul meu sa intrebe ce este ala un bordei, ca Tataia ne-a construit unul in via din spatele casei. A fost de-ajuns sa spunem ca vrem sa facem poze, ca Tataia ne-a cumparat aparate Smena la fiecare. La varsta de 7 ani, de Craciun, am primit primul meu ceas la vederea caruia am exclamat dandu-mi lacrimile de bucurie : " E de-adevaratelea Tataie?! E numai al meu? " Parca vad si acum privirea plina de bunatate si fericire a bunicilor. Apoi, cand Tataia s-a dus sa se odihneasca intre ingeri, Mamaia a preluat toata grija gospodoriei si a ducerii mai departe a traditiei familiei! Acum eram adolescenti, puteam s-o ajutam, dar mai intotdeauna nu ne lasa. Ne spunea sa profitam de copilarie si de adolescenta, ca o sa avem destul timp sa muncim si sa avem griji. Intre casa si garla nu erau decat 50 m, din aceasta cauza am fost invatati de la varste fragede sa innotam, ca nu cumva sa fim tentati sa ne ducem la scaldat si sa patim ceva. Aveam 18 ani si Mamaia, inca venea cu mine pe malul garlei, cand eram singura, sa ma supravegheze, sa se asigure ca totul e bine. " Cu Dunarea, maica, nu-i de glumit! Invata sa o respecti si nu vei avea probleme! " ... ii aud si acum glasul blajin. Mamaia mi-a fost mai mult decat o bunica, mai mult decat o mama, mai mult de cat o prietena! A fost sufletul meu pereche, a stiut intotdeauna anticipat de ce am nevoie. Avea un al saselea simt, un fler pe care numai oamenii buni de la tara il mai au. Sunt fericita ca si fetita mea a apucat sa se bucure de bunatatea ei macar si pentru cativa ani! Si mi se umple sufletul de bucurie cand o aud si azi ca isi aminteste cu drag de Mamaia Paraschiva. Ce nume predestinat! ... Acum, dupa ani buni, m-am reintors intr-o calatorie de o zi in satul bunicilor. Ce a fost in sufletul meu... stand pe dig si fotografiind casa mea draga, casa copilariei mele, stiind ca nu mai pot intra nici macar in curte... Am cautat locurile pe unde pasii mei de copil m-au dus in descoperirea lumii. Si nu am mai gasit decat amintiri foarte dragi dar si foarte dureroase...

Si pentru a mia oara, mi-am spus "Ce Geniu a fost Eminescu! Cat de bine a transpus in versuri pierderea inocentei copilariei! " ...

" O, ramai, ramai la mine,

Te iubesc atat de mult!

Ale tale doruri toate

Numai eu stiu sa le-ascult!

.................................................

Astazi si de m-as intoarce,

A-ntelege-o nu mai pot

Unde esti , copilarie,

Cu padurea ta cu tot? "