vesnicia s-a nascut la sat

"Sufletul satului

Copilo, pune-ti mânile pe genunchii mei.
Eu cred cã vesnicia s'a nãscut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
si inima-ti zvâcneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate în piept,
ci adânc în pãmânt undeva.
Aici se vindecã setea de mântuire
si dacã ti-ai sângerat picioarele
te asezi pe un podmol de lut.

Uite, e searã.
Sufletul satului fâlfâie pe lângã noi,
ca un miros sfios de iarbã tãiatã,
ca o cãdere de fum din stresini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte."

Lucian Blaga

Ma intreb, ce-ar fi fost daca in '45 istoria si-ar fi urmat cursul ante si interbelic. Daca comunismul n-ar fi venit peste noi, purtat de tancurile sovietice. Daca nemtii s-ar fi retras in liniste si ne-ar fi lasat in pace ... Daca nu ne-am fi nascut pe acest pamant ... Smile!
Cred ca am fi ramas tarani in proportie de 80%. Romanul nu s-ar fi rupt de sat. Nu stiu daca ati observat, pentru roman satul reprezinta un fel de stup, iar el, precum albina, se intoarce de fiecare data. Oriunde s-ar duce in lume, el nu se aseaza acolo, ci aduna bani sa-si ridice gospodarie acasa. In tarile apusului oamenii au plecat la oras cu cateva sute de ani in urma, odata cu marea revolutie industriala. La noi fenomenul ar fi fost acelasi, putin intarziat, pastrand satul ca nucleu pentru "escapadele" economice.

Dar sa ne intoarcem in trecut... Cei ramasi ar fi facut agricultura. Multi s-ar fi indreptat spre orase, ar fi devenit meseriasi, ar fi lucrat in fabrici, ar fi pus ban peste ban si apoi s-ar fi intors instariti. Si-ar fi ridicat gospodarii infloritoare, ar fi crescut animale, ar fi lucrat campul, iar surplusul l-ar fi vandut la oras. S-ar fi ridicat si industrie prelucratoare si de constructii de masini, pentru mediul rural cu precadere. Totul ar fi fost perpetuat dupa vechea traditie a lucrului bine facut si dupa taina invataturii transmisa din tata in fiu. Si ar fi fost bine. Care ar fi avut bani si minte s-ar fi dus la scoala. Care nu, ar fi muncit campul.
Cu siguranta am fi devenit cea mai bogata tara din Europa.

Din pacate, n-a fost sa fie asa, pentru ca unii au vrut altfel. Nu vi se pare ciudat sa ne tot dam dupa cum vor altii ? Eu unul m-am saturat !
Acum se pare ca ne vor lasa in pace o vreme. Avem sansa sa ne asezam ... sper ca nu cu curu'n sus. Smile!
... vezi tot

dorul

Dorul

Asa-i ca n-ati mai auzit de el ? S-o fi saturat, si-o fi plecat pe melaguri straine. Iata inca un cuvant ce incepe sa-si piarda intelesul.

Cand cunoasteti pe cineva, intrebati-l daca ii este dor de ceva sau cineva. Veti afla lucruri interesante. Smile!

Stiati ca in lume sunt doar doua popoare care au in folclor doina ? Cei ce n-au uitat, presupun ca stiu ca doina este un cantec epic, in care autorul isi exprima sentimentul de dor. Irlandezii inca o mai canta, si chiar au exportat-o la Hollywood. Noi ne-am bagat p...cioarele, conform eternului specific romanesc. Pai si normal, ati vazut vreodata o oaie sa se intoarca si sa priveasca cu dor la pasunile trecute ? Biata oaie n-are alta grija decat sa pasca. Si sa rumege, dar si acesta pare un fenomen contemplativ destul de dubios. Prin urmare, oaia cu buletin nu cunoaste dorul.

Dorul reprezinta legatura sufleteasca cu trecutul, si a acestuia cu prezentul. Parinti, copii, prieteni, locuri, obiecte, carti citite, evenimente traite etc. Dorul nu este o simpla lista cu amintiri, ci sentimentul de bucurie care ne leaga de acestea.
Dorul este o masura a profunzimii spirituale. Contrar unor concepte ontologice recente, conform carora omul ar trebui sa traiasca clipa, fara sa tina seama de trecut si viitor, trecutul reprezinta bagajul nostru de cunostinte. Suntem legati de trecut prin tot ceea ce suntem: sentimente, minte si trup. Tot ce cunoastem apartine trecutului.
Candva am avut o polemica pe acest subiect, cu un individ ce se vroia a fi pedagog la un curs de dezvoltare personala, importat cu fast din tara lui Fast-Food. Tipul incerca sa demonstreze cum trecutul ne influenteaza in mod negativ prezentul si ca ar fi bine sa facem abstractie de el. Adica sa ne nastem azi. Smile! Dupa ce l-am urmarit cu atentie, l-am intrebat daca stie sa scrie, sa citeasca, sa nu faca pipi la pom, de ce aprinde o lumanare la biserica si alte intrebari de bun simt. Bineinteles ca n-a stiut sa-mi raspunda.

Multe evenimente din trecut sunt triste si nu vrem sa ne aducem aminte de ele. Unora ne-au murit parintii. Desi ne este dor de ei, si pastram in memorie cele mai profunde si placute amintiri, cu greu ne pastram seninatatea cand ne amintim ca nu mai sunt. Odata spuneam ca as da oricat sa sune telefonul si s-o aud pe maica-mea. Stiati ca exista oameni carora moartea parintelui le este indiferenta ? !!! Stiti de ce ? Pentru ca parintii i-au facut sa sufere.

Ca si iubirea, dorul determina atasament. Nu este un atasament fizic, ci spiritual. Nutrim speranta ca acele lucruri din trecut care ne-au bucurat sufletul, le vom revedea, retrai candva.
De ce cand suntem plecati departe, ne apuca dorul de casa ? Pentru ca rezonam cu locul in care ne-am nascut. Ceva din noi nu pleaca niciodata. Ne leaga amintiri frumoase, locuri, prieteni, iubiti, neveste etc. Ne aducem aminte de locurile in care hoinaream cand eram copii, de casa parinteasca, livada cu meri, ramasa acum in paragina dupa ce bunicii s-au dus, muntii pe care ii bateam cu piciorul, povestile spuse seara la un foc de tabara, campurile unduindu-se in bataia vantului. Ne aducem aminte de mirosul de lemn ars, imprastiat de vant peste sat, de cozonacii facuti de mama, de freamatul padurii in miez de seara.
Cunoasteti senzatia cand, pasind pe drumul de tara prafuit, te intalnesti cu un batran in poarta, si acel batran iti spune: "Nu esti tu ficioru' lu' Vasile ?"?
Multe din aceste frumuseti nu mai sunt. Orasul, civilizatia le-au stins incetul cu incetul si omul s-a instrainat de ele.
Interesant ca multe din frumusetile descrise, pentru multi nu inseamna nimic. Prarafrazandu-l pe Dan Puric, sunt oameni, modesti spiritual, pentru care casa bunicilor nu insemna altceva decat "teren de vanzare", padurea copilariei: "lemn de furat", oameni pentru care trecutul insemna suferinta, saracie si lipsuri, nu frumusete. In general, acesti oameni isi bat joc de tot ce e in jurul lor, reneaga tot ce ii leaga de trecut si ar fi in stare sa-si vanda si mormintele strabunilor, numai sa uite de unde au plecat.

Candva stateam de vorba cu un preot. Imi povestea cum si-a ales el parohia dupa cimitir. Nu radeti ! Acel preot modest mi-a spus un lucru foarte interesant: "Daca vrei sa cunosti satul, uita-te in cimitir. Acolo unde mormintele sunt ingrijite, sunt oameni gospodari, cu frica de Dumnezeu.".

Da, as spune: daca vrei sa cunosti un om, priveste-i mormintele bunilor sai.

O alta expresie, veche de cel putin 4000 de ani, este "Torna, torna, fratre !". Istoricul G. Brătianu socoteşte că aceste cuvinte „reprezintă o expresie din limbajul roman, aşa cum se formase el în acea epocă în regiunile balcanice şi dunărene”; „ele aparţin probabil unuia şi celui mai însemnat din substraturile peste care limba noastră s-a clădit”.

... vezi tot