o drama de educatie rutiera

Am fost aseara la "Pozitia Copilului". Incadrat cu brio la capitolul "de arta", cu buget redus, filmul lui Călin Peter Netzer socheaza din toate punctele de vedere. Cred ca acesta a fost atu-ul sau in competitia pentru marele premiu. Ca o nota personala, sezizez o oarecare "disperare" a creatorului roman de a obtine calitate prin senzationalul deseori impins in trivial. Filmul a socat prin script, desi nu este foarte complicat, mai mult subliminal, prin regie si prin prestatia actorilor (mai ales limbajul). Povestea este simpla - despre parinti si copii, despre posesivitatea unei mame care, diserata ca singurul sau copil a plecat de acasa, face orice sa il readuca pe "calea cea buna", in camera cu ursuleti si laptic servit la pat. Ea stie cel mai bine ce vrea "puisorul sau". Si "puisorul" (vreo 40 de ani), interpretat de Bogdan Dumitrache, si-a bagat p... si i-a f... pe toti in gura si s-a mutat cu concubina. Apoi actiunea se muta brusc din "probleme familiale" la drama unui accident rutier. Fiul, in timp ce conducea un Q7, la iesirea dintr-o localitate, undeva spre Slobozia, da peste un baietel de 14 ani si il omoara pe loc. Este momentul in care filmul "accelereaza" spre o drama de educatie rutiera. Incep interventiile parintilor, matusii, a mamicii in special, pe la sefi din politie si sefuleti de spital. Se numara si se negociaza spagi de zeci de mii de euro, se aranjeaza dosare, ca sa scape beizadeaua de parnaie. Si beizadeaua, intr-un acces de revolta juvenila ii fute pe toti in gura si le spune: "Nu va mai bagati in viata mea ! M-am saturat de voi !". Finalul filmului este cutremurator. Cred ca pentru asta a luat marele premiu. Luminita Gheorghiu si Adrian Titieni sunt absolut formidabili in scena "mama criminalului se duce sa ceara iertare parintilor victimei". Asta e tot filmul. Un scenariu simplu si captivant (nu m-am uitat deloc la ceas). Fara peisaje ample ... doua apartamente, un sediu de politie, o camera de garda si o benzinarie pe un DN.
Pozitia Copilului este un film puternic ancorat in peisajul autohton, cu aluzie la protipendada postdecembrista, la beizadele, la Huidu si altii.
Primul "scartz" al filmului mi s-a parut filmarea. Planul a fost prea apropiat si camera tot sarea si tremura de sus in jos sau de la stanga la dreapta pe chipurile protagonistilor. Poate ca este o tehnica speciala ... nu cunosc. Pe de alta parte, tehnica a surprins intr-un mod nemaintalnit chipuri nemachiate, stari, suferinta, lacrimi si extraordinarul talent al actorilor.
Iar al doilea, a fost limbajul trivial. Se pare ca in toate filmele romanesti exista un apetit pentru bagat si scos puli, futut in gura, dat muie si alte obcenitati. Cum am spus la inceput, cred ca regizorul a vrut sa socheze. Daca ar fi insistat mai mult pe dialogul dintre fiu si mama sunt convins ca ar fi obtinut acelasi efect. Insa fiul, desi personaj secundar, abia scoate 10 fraze in tot filmul, din care jumatate sunt cu bagat si dat. In schimb Luminitei Gheorghiu ii dau nota 11. Si-a jucat rolul absolut formidabil, cu o dezinvoltura pe care numai marii actori o au. Si ea este, fara doar si poate, unul din titanii scenei romanesti.
Ce sa va mai spun, Pozitia Copilului este un film care merita vazut, fie si pentru senzatia pe care o ai dupa, in care ramai fara grai. Nu stii daca e da sau nu. Iti revii abia dupa cateva ore si il comentezi toata noaptea. :) Va urez vizionare placuta ! ... vezi tot

47 de canale

Ma irita din ce in ce mai mult un fenomen interesant in turismul romanesc, si anume oferta hotelurilor, pensiunilor, agentiilor etc. Nu de putine ori, prin preumblarile mele prin tara, opresc si intreb: aveti camere libere ? Iar raspunsul pozitiv vine sub forma: avem camere single sau matrimoniale, televizor cu 47 de canale, internet, mic dejun, frigider, gratar, garaj, teren de fotbal, popice, piscina, umbrelute, sezlonguri si ... pe Gina Pizdol contra cost :)). Bineinteles, oferta este insotita de un zambet larg si fudul.
Va spun, sincer, nu m-a interesant niciodata genul acesta de pachet. Cand plec in vacanta nu caut decat o camera, un pat tare, asternuturi, dus si toaleta curata. Iar sinceritatea mea dezamageste aproape intotdeauna. Cum adica, ei au investit o avere in n'spe zeci de facilitati si io sa zic ca nu vreau ? Pai da, ca m-am nascut pe alta planeta, iar pe Pamant sunt in vacanta.:))
De cand ma cunosc, si sunt ceva ani de atunci, notiunea de concediu, vacanta, excurie, trip sau cum i-o mai zice, pentru mine este sinonima cu plimbatul. Nu plimbatul pana la pensiune si inapoi si butonat telecomenzi sau gadgeturi, ci plimbatul in toate sensurile si directiile. Iar pensiunea sau hotelul sunt locurile unde dorm pana a doua zi dimineata.
Stiu ca majoritatea celor care citesc ce scriu nu sunt de acord. Sa fie sanatosi ! Fiecare e liber sa traiasca si sa se bucure cum vrea si, mai ales, dupa cat il duce capul. Eu, pur si simplu nu vreau sa-mi mut slanina dintr-un fotoliu in altul, ba mai mult, sa si platesc pentru asta.
Pentru mine, concediu inseamna vizitat locuri faine, cunoscut oameni si fapte, muzee, castele, si gustat din toate, vazute si nevazute. Acesta este motivul pentru care rareori stau doua nopti intr-un loc.
A, nu mai vorbesc de stilul "rustic" cu gresie, faianta si apa plata de izvor, via Carrefour. :) Dar e alta poveste, la fel de interesanta.
Sa fiti iubiti ! ... vezi tot

pipi pe steag

Se putea sa nu facem pipi pe steag ? Acum apar o gramada de personaje care il blameaza pe Sergiu Nicolaescu. Spun ca nu ar fi fost si ca nu merita recunoasterea. CTP, ca a fost propagandist, lingau si falsificator. N. Covaci l-a injurat pentru ca nu i-a platit coloana sonora de la Nemuritorii. Unii zic ca Nicolaescu a fost un arogant, egoist, narcisist si multe altele. Altii spun ca s-au implinit alaturi de el. Toti actorii mari il elogiaza. Or fi stiind ei ceva ... Sunt absolut convins ca mai avea si o alunita pe spate, iar penisul ii era cam mic. Mi se pare caraghios sa-i numaram omului "nodurile". As dori sa retineti doua aspecte - unul ce tine de faptul ca "actiunea filmului" s-a petrecut in comunism. Iar al doilea, cei care blameaza habar nu au o iota despre ce inseamna identitatea unui popor si cum se creaza ea. Nicolaescu a creat identitate. El s-a pliat pe ideologia PCR, de a trezi constiinta patriotica, civica si de a ridica nivelul cultural, si a facut filme istorice. Americanii o fabrica in fiecare zi si cu fiecare film. Dar, e democratie si cascam ochii cat cepele la "4July", "Armagedon" si miile de seriale cu politisti si cu cowboy. Insa nu s-a facut un singur film care sa arate adevarul despre cum i-a masacrat G Washington pe indieni ca sa le fure pamanturile. Si mai retineti ca 90% din filmele lui Nicolaescu sunt istorice, in timp ce alti regizori au ridicat in slavi "cuceririli" revolutionare. El a facut primul film istoric adevarat, de lung metraj, din Ro. El i-a redescoperit pe Daci. Chiar daca adevarul a fost trunchiat, filmele sale sunt bine documentate, pana la detaliu de mustata si dantela de rochie. Erau vremurile cand Iull Brynner si Charlton Heston jucau cu ceas la mana. In anii '70 a fost unul din marii regizori ai lumii. Cand i s-a propus sa devina multimilionar la Hollywood a spus nu ! De ce ? Si-a dat seama ca aici poate sa-si implineasca visul. Da, Nicolaescu a fost un visator. Arogant, egoist, dar visator. Si pe langa visul lui a implinit si sperantele multor generatii. Stiti ce as vrea sa-l intreb pe CTP ? Daca stie ce inseamana patriotismul si ce a simtit cand, adolescent fiind, s-a uitat la Mihai Viteazul ? Si va mai spun ceva ... Nicolaescu a fost un copil caruia i s-a facut cadou un trenulet cu aburi. L-a demontat bucatica cu bucatica si l-a transformat intr-unul electric, cu care a plimbat toti copii din cartier. Azi unii il injura pentru ca nu i-a lasat si pe ei sa il conduca.:) Sa fiti iubiti ! ... vezi tot

sunt trei tipuri de bucuresteni

Stunt trei tipuri de bucuresteni - unii vor sa stea exact in mijlocul orasului, unii in afara lui si unii, daca se poate, la 1000 km de el.:) Personalitatea celor amintiti este exact invers proportionala cu locul de unde provin. Cu cat vin de la o mai mare distanta, cu atat vor sa fie mai in buricul targului.:) Au si denumiri, date de "bastinasi", adica de cei veniti si ei, dar mai demult; eventual in urma cu una sau doua generatii. Cei cu trei sau patru, si-au luat demult zborul de pe plaiurile lui Bucur. Li se zice "tarani" sau parveniti. Prima eticheta se refera la cei care au uitat unde au pascut gastele, iar doua la cei care si-au inlocuit papucii de plastic cu platforme sau cu pantofi negri ciocati, si au venit sa se "imbogateasca" cat mai repede cu putinta. Nimic rau in asta, doar ca, dupa ce toata tineretea au dat la sapa, acum o tin cu doua degete. Unii au prins stil, au invatat doua sau trei limbi, s-au scolit chiar; altii, cei mai multi, au ingrosat si ingroasa inca, randurile camasilor albe cu dungi sau a caratorilor cu roaba.
Bucurestiul si-a pierdut aerul patriarhal de la inceput de secol 20, cand oamenii se cunosteau, zambeau si isi dadeau locul in tramvai. A devenit un amalgam de orice, in afara de politete, scrupule si bun gust.
Azi, Bucurestiul se imparte in cei carora nu le pasa si cei care se chinuie sa redescopere frumusetea unui oras "folosit si aruncat".:)
Cu mici adaugiri, randurile de mai sus sunt aceleasi cu cele scrise de Eugen Barbu in Groapa.:) ... vezi tot

packaging design

Ce inseamna packaging design ? Punctual, este o denumire des folosita pentru a defini termenul de ambalaj. In sens mai elaborat, se refera la interfata dintre consumator si produs, si poate imbraca cele mai "nastrusnice" forme - o simpla cutie colorata, case-ul unui DVD, punga de shopping, eticheta de pe sticla de vin si exemplele sunt nenumarate. Unii merg si mai departe si considera ca, practic, orice acopera un produs, poate fi definit ca packaging, inclusiv designul vestimentar sau cel ambiental - interior design. Ce mai multi, cand vorbesc despre ambalajul unui produs, se gandesc in primul rand la punga de pufuleti din raftul supermarketului. Insa foarte putini si cunosc ce rol are un amabalaj; de ce are o anumita forma si nu alta, de ce e rosu si nu galben, de ce are desenat ceva si nu e simplu, de ce are o anumita textura, si e fabricat dintr-un anumit material, si nu din altceva. Toate aceste detalii sunt extrem de importante pentru pshihologia consumatorului, pentru ca apeleaza cele mai importante simturi ale omului - vizual, tactil si olfactiv, si se suprapun peste alte caracteristici, ce tin de individ, grup, regiune, tara, nivel intelectual, sex, varsta, emotie, bla bla ... Un ambalaj trebuie sa atraga, in primul rand vizual, apoi sa fie luat in mana si pipait sau mirosit. In functie de domeniu si segmentul de public caruia i se adreseaza, informatia de pe ambalaj poate fi sumara sau detaliata, in general adaptata "amprentelor" emotionale si informationale ale individului. Pe urma, informatia este preluata de creier, procesata, asociata, comparata si retinuta. Toate aceste fenomene fiziologice, intelectuale si emotionale sunt extrem de importante, atat pentru determinarea unuei persoane sa cumpere, cat si pentru dezvoltarea unor strategii de marketing, definite ca branding.
Era sa uit aspectul tehnic - un ambalaj trebuie sa fie functional, ergonomic, usor de depozitat si nu in ultimul rand sa poata fi reprodus, multiplicat, fabricat, tiparit etc., la costuri stabilite ca procent din valoarea continutului. Asta in caz ca nu te numesti Seicul Abdul Machtum si vrei sa-ti ambalezi camila in foita de aur. :)
Dar sa revenim la oile noastre ... Am observat ca in Romania, packaging designul se face cam dupa ureche. Lucrez de ceva ani in domeniu si m-am lovit de asa-zisul "specific national". V-ati intrebat vreodata, de ce romanul cumpara cu mai multa apasare un produs pe care scrie in limba engleza ? Sau, de ce producatori cu fantezie, dupa ce au lansat pe piata un brand romanesc, s-au trezit ca nu il cumpara nimeni, desi era de zece ori mai bun decat orice venea de afara ? Sau o alta chestie - am vazut cazuri in care, producatorul roman se straduieste din rasputeri sa isi puna amprenta "creativa" pe ambalaj. Nu mi-am dat inca seama daca o face din motive financiare sau din orgoliu. :) Nu mai vorbesc fenomenul copy-paste, extrem de des intalnit.
Mi-as permite sa adresez un sfat celor in cauza - designul, marketingul, advertisingul, nu sunt meserii care se invata peste noapte. Sunt necesari ani de studiu, experienta si talent pentru a scoate ceva de calitate. Pentru ca, ignorand aceste aspecte, oricine se poate trezi in fata unui esec comercial, fara sa stie de ce ..., dupa ce a investit milioane intr-un produs exceptional, insa prost prezentat.
A, era sa mai uit un alt aspect, extrem de important - mesajul ! Foarte multi designeri prefera sa se axeze pe forma si cromatica, si sa ignore aproape complet mesajul transmis consumatorului. Pe scurt, un produs trebuie sa "spuna" ceva, si nu sa imite un amalgam de elemente grafice fara sens, dar care "da bine". In fine, daca partea de "front" tine de aptitudini artistice, partea de "verso" tine de gramatica. :) Un text, fie ca este vorba despre cateva randuri explicative, fie instructiuni de folosite detaliate, trebuie sa fie corect scris sintactic si morfologic. Altfel, riscam ca, cumparatorul, dupa ce s-a straduit sa descifreze la ce foloseste, sa puna dezamagit produsul inapoi pe raft.
N-as vrea sa spun mai multe, pentru ca risc sa intru in detalii prea tehnice, mai putin digerabile pentru simplul consumator, producator sau spectator. :)
Ca o concluzie - calitatea trebuie sa primeze in tot ceea ce facem. Daca pana acum s-a cumparat si vandut absolut orice, de acum inainte managerul roman va trebui sa isi schimbe mentalitatea si sa inteleaga ca termenul de "tailored" nu este ales intamplator. ... vezi tot

despre generozitate

"Sa va feriti de generozitatea omului prost, a celui smecher si a saracului !"
In primul rand, omul prost iti va da bucuros, apoi iti va cere inapoi. Pentru ca, chiar daca iti va darui din suflet, un "viermisor" ii va roade mintea si ii va spune ca, fie ti-a dat prea mult, fie nu trebuia sa-ti dea pentru ca nu meriti, fie ca dandu-ti tie el va ramane fara. Si aproape intotdeauna iti va cere inapoi sau iti va arunca vorbe de repros.
Smecherul iti da putin si iti va cere mult pe urma. Isi va etala generozitatea cu fiecare prilej, aducand-ti aminte ca ti-a facut un mare favor. Apoi iti va cere inzecit, ramanand la final in castig. Daca te prizi, se supara.
Omului sarac ii este frica de saracie, de foame, de orice neajuns si nimic din ce are nu ii este suficient. Din puncul lui de vedere, nimeni nu merita nimic din ce cu trida el a agonisit. Mintea sa va calcula de o suta de ori pana va darui ceva.
Precum vedeti, generozitatea si frica nu au nimic in comun. Tuturor ne este frica. Iar justificari se gasesc cu sacul. Daca pentru un om sarac, supravietuirea este esentiala, pentru unul bogat, dupa parerea mea, frica nu-si mai are justificare, daca el nu se considera sarac.
Daca privim in urma, vom descoperi oameni chibzuiti, muncitori, cu grija pentru fiecare lucru dobandit cu sudoare si cu teama pentru ziua de maine. In fapt, de la ei ne vine frica si nu putem s-o stergem cu buretele, intr-o zi sau in cateva decenii.
Pe de alta parte, generozitatea este o trasatura nobila, o calitate a spiritului, similara cu bunatatea. Generozitatea se educa - individual, colectiv, nu are importanta. Ea tine de frumusetea interioara si este rodul unei dezvoltari personale constituite pe valori si intelegerea ca lumea in care traim se bazeaza pe o alta structura, mult mai elevata si impartiala. Daruind, oamenii se imbogatesc spiritual, in primul rand prin multumirea de sine si in al doilea rand, si cel mai important, acumuland multumirea celorlalti.
Nimeni nu cere sa semanam cu Maica Theresa, pentru ca atunci putem fi acuzati usor de egoism; dar, din cand in cand, o floare, o gogoasa sau un zambet, nu cred ca saraceste pe nimeni. Generozitatea inseamna bucurie, nu obligatie. Sa fiti iubiti !:) ... vezi tot

arta de a face poze

Vad din ce in ce mai multe fotografii. Tehnica a permis ca fotografia sa devina un hobby de masa. De ce, pentru ca imaginea, ca si filmul, pastreaza cel mai fidel emotia locului si a personajelor. Pana aici totul e frumos. Insa in momentul in care aratam fotografiile si altora, "arta" devine "comercial". Am scris mai demult o postare despre diferenta dintre cele doua notiuni, in care aratam ca "arta" inseamna ce iti place tie, iar comercialul, ce le place si "altora". Pana acum nu am vazut pe cineva care sa se inchida intr-o camera si sa se uite la fotografii singur. Firea omului e sa arate si altora, sa se bucure alaturi de altii si, tot firesc, sa doreasca sa fie laudata, apreciata, pomenita, like-uita pe feisbuc etc.:)
Am sa fac o paralela intre pictura si fotografie. Pana in urma cu mai bine de 150 de ani pictura a fost singurul mod prin care cineva putea transmite ceva - peisaj, portret, stare, emotii etc. Si in loc sa puna mana pe camera, chema un pictor. Atunci, ca si astazi, erau pictori care copiau subiectul cat mai fidel, si alti pictori care, din cateva tuse, fara sa staruie asupra detaliului, reuseau sa redea de o suta de ori mai mult, adica si ce nu se vede - interiorul, emotia, si sa "miste" prin puterea culorii sufletul privitorului. Stiau ca o imagine este ambivalenta.
Si in fotografie este exact la fel. Exista tehnica, dar si emotie. Sunt fotografii care sunt superbe, cromatic, echilibrate, insa care "nu spun nimic". Si altele care reusesc sa miste privitorul pana la lacrimi. Dar nu toti cei care privesc sunt la fel. Unii vad ceva, altii altceva. Unii au trait emotia fotografului si recunosc in imagine "acel ceva", iar altii, nu. O simpla casa, pentru cel care a locuit in ea, inseamna ceva, in schimb pentru un trecator, nu inseamna nimic. De aceea, cand realizam o fotografie si dorim ca ea sa fie si pentru public, trebuie sa tinem cont de ce place publicului. Sau cel putin unui numar mai mare de persoane. Subiecte sunt nenumarate: apa, nisip, padure, peisaj, albastru, valuri, copii, bunici, mame, masini, bere, mici ... Ups, astea-s alte emotii !:)))
Oricum, un sfat pentru cei care "fac poze": nu va mai grabiti sa declansati aparatul cand ajungeti intr-o locatie. Incercati sa patrundeti, mai intai, emotia, starea locului, a personajului etc. Si inca ceva - incercati sa nu fiti observati de personaj cand il fotografiati, ci sa-l surprindeti intr-o pozitie cat mai naturala.
Tineti minte vorbele marelui Eminescu ? "E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune !".:)
Subiectul este mult mai amplu decat am incercat sa il schitez in cateva cuvinte. ... vezi tot

140 de ani

Am gasit pe net o scrisoare a lui Avram Iancu către prietenul său Ilie Măcelariu, din anul 1867, scrisă cu cinci ani înainte de moartea “Crăişorului Munţilor”.

“Frate Ilie,

Am primit scrisorile tale din 5 şi din 25 februarie şi dacă încă nu ţi-am răspuns nu crede că s-a întâmplat din altă cauză decât numai din simplul motiv că mi-am propus să nu mai corespondez cu nimeni. Sute de scrisori de la prieteni şi colegi de şcoală le-am pus la o parte, fără a fi răspuns acelora, care desigur numai cu bună intenţie au vrut să ştie dacă mai trăiesc sau nu, ceea ce desigur din partea mea este o indiscreţie, dar nu sunt eu de vină dacă din păcate am trăit experienţa tristă că în timpurile de acum omul nu mai ştie cui să se încreadă. Cum mă întrebi tu ce mai sper şi ce cred? Îţi răspund că timpul speranţelor mele a trecut şi că credinţa mea este aceea a şarpelui, care i s-a dat de la natură de a-şi apăra capul, dar nu crede că aceasta o spun fiindcă aş vrea să-mi apăr viaţa nenorocită; nu, pentru aceasta viaţa mi-am riscat-o de mai multe ori în 1848 şi 1849 pentru naţiunea mea iubită şi credinţa pentru împărat, ci înţeleg prin aceasta naţiunea mea iubită care geme sub atâtea greutăţi şi pentru care m-ar durea inima dacă prin dezvăluirea credinţei mele adevărate aş duce-o într-un pericol şi mai mare. Cu altă ocazie, mai multe, rămâi sănătos şi nu uita pe aceea mamă al cărei piept l-ai supt şi pe sincerul tău prieten,

Iancu, m.p., advocat şi prefect, Vidra de Jos, 15 mai 1867″

Azi se împlinesc 140 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Să-i fie ţărâna uşoară! ... vezi tot

lady gugu

Traim intr-o lume care se bazeaza, in mare, pe aceleasi valori. Aurul este la fel pentru toata lumea. Banul, la fel. Tot asa si casa, familia, copiii, masina hainele, jobul si lista e lunga. Totusi, va vine sa credeti ca exista oameni care nu pretuiesc aceleasi lucruri ? Adica exista lucruri pentru care unii ar platii in aur, iar altii nu le-as vrea nici morti ? Ghiciti despre ce e vorba ! :) ... vezi tot

bunele maniere

Sunt convis ca majoritatea dintre voi ati fost opriti pe strada si intrebati unde e nu stiu ce locatie, in ce directie e Gara de Nord, cand pica Basescu sau orice altceva. Oamenii nu cunosc si e absolut normal sa intrebe. Problema care ma deranjeaza nu e faptul ca intreaba, ci modul cum o fac.Sa fiu mai explicit ... Stai pe peron, cu gandurile tale si, la un moment dat, unul intoarce capul. Fara o formula de politete, din care sa intelegi ca vorbeste cu tine, pe un ton mai mult decat personal, iti "tranteste": "...In ce directie e gara ?". Te uiti la el si incerci sa-ti dai seama daca vorbeste cu tine, cu vecinul, ori cu peretele din spate. Probabil ca pe multi, veniti mai de la tara, nu deranjeaza modul in care cineva intra in vorba, si considera normal ce va povestesc. Ma rog, nu stiu cat e de normal, pentru ca si cand treci pe ulita, dai "Buna ziua ne'a Cutarica ... ", nu ? Se pare ca la oras se poarta altfel. Stiti ce ma intriga, faptul ca am intalnit acest comportament si la persoane in varsta, de la care astepti o oarecare manierare. In fine, celor care in primii sapte ani de viata au pascut oile, le spun urmatoarele: cand sunteti pe strada si "v-ati pierdut busola", incepeti cu: "Buna ziua ! Nu va suparati, unde e ... nu stiu ce destinatie ?". Altfel, ristati sa dati peste un tampit care, inainte sa va dea informatia, incepe sa va faca educatie civica pe un limbaj familiar categoriei sociale din care faceti parte. Sa fiti iubiti ! :) ... vezi tot

living in a box

De ce le place oamenilor sa "traiasca in cutii" ? Nu ma refer la cei care traiesc pe strazi, ci la oameni obisnuiti, apropiati, si modul in care isi organizeaza viata - ordonat, numerotat, incadrat etc. Sunt si unii care nu stiu ce fac de azi pe maine; dar despre acestia am sa va povestesc cu alta ocazie. Sa revin ... sunt unii care, cum spuneam, le place sa se scoale la ora fixa, sa isi bea cafeluta, sa se suie intr-o cutie mare numita autobuz sau una mai mica, sa ajunga la o cutie si mai mare de sticla si beton, dupa care se intorc in cutiuta numita apartament. Mananca din cutii, se culca in cutii, toata viata lor este indexata si stivuita in cutii. Daca nu au, isi contruiesc cutii, cu unul sau doua etaje eventual. Pe mine m-ar stresa enorm ideea ca depind permanent de o cutie. Se pare ca unora le place. Cutia le da siguranta. Nu mai vorbesc ca o si impodobesc, sa moara de necaz vecinii.
V-ati uitat vreodata la blocurile comuniste, fara identitate, cu mii de apartamente tip ? Am o senzatie de MATRIX de nedescris. Imaginati-va ca in fiecare cutiuta, identica, se afla ferecat un univers. Va vine sa credeti ca, pentru unii oameni, cutiuta reprezinta ultimul lucru pe care si-l mai pot dori ? Sau ca, majoritatea pleaca de aici spre eternitate ? O cutie, o canapea, o masa, un televizor si ... atat ! Un univers mic cat o cutie de chibrituri. :) Dupa sufletul fiecaruia. Asta in caz ca nu deschid o alta cutie cu o adresa de feisbuc. :) ... vezi tot

despre libertate

"Fără creșterea libertății economice prin îmbunătățirea drepturilor de proprietate, prin reducerea corupției și prin reducerea dependenței de redistribuiri, nu este decât o chestiune de timp până când libertatea politică se va deteriora."
Un amic mi-a recomandat un articol interesant sustinut de Lucian Croitoru. Libertatea politica nu poate exista fara libertate economica ... vezi tot

cine e de vina ?

Am observat o oarecare superficialitate in abordarea unei chestiuni intens mediatizate, si anume actul de plagiat. Toti neavenitii isi dau cu parerea, incepand cu ziaristii platiti (adica ziaristii), si terminand cu tanti Florica de la etajul cinci. Nu contest actul de plagiat, adica de furt intelectual, cu care datorita meseriei ma confrunt foarte des, ci cu eticheta pe care cei amintiti o pun celui in cauza. Cred ca e la mintea cocosului faptul ca vina e oarecum impartita. Sa zicem ca ma apuca damblaua sa imi dau doctoratul in stiintele comunicarii. Normal, imi aleg un indrumator, profesor, iar la sfarsit, o comisie, tot de profi, isi dau cu parerea. Daca doctorandul, adica io, sunt loaza, insa obtin titlul de doctor, cine e de vina ? Dupa parerea mea, comisa si in primul rand indrumatorul. In cazul lui Ponta, nen-su Adi. Gresesc ? Si despre interventia policului in scandal. Aruncarea stigmatului asupra lui Ponta, si ignorarea principalilor vinovati, dupa parerea, arata clar scopul actiunii, acela de a-l da jos, si mai putin relevarea unui act imoral. ... vezi tot

superb!

... vezi tot

5 iunie

Sa ne amintim ca 5 iunie este ziua mediului inconjurator. Se ne amintim ca viata nu ar fi posibila fara paduri si ape, fara animale, insecte si tot ce ne inconjoara. Omul nu este deasupra, ci este parte din sistem. Un sistem fragil, pe care daca nu il ocrotim, se va intoarce impotriva noastra. ... vezi tot

vanatoarea de creiere

Nu de putine ori am auzit despre romani, plecati din tara cu ani in urma si despre care se pomeneste in diferite medii - academice, fashion, business, sport ori altceva. Bravo lor ! Stiu ca au muncit din greu ca sa ajunga unde au ajuns. Daca insa le urmarim povestea, mai toate incep cu ... eram un nimeni si, in 1989, '95, '99 ... am plecat din tara. Am ajuns in US, in Germania sau oriunde, si am inceput de jos ca ... spalator de geamuri, taximetrist, asistent universitar si altele. Abia dupa ani de munca mi s-au recunoscut meritele.
Numai ca, cu meritele lor, ne impopotonam noi cei din tara. Merite la care nu am contribuit cu nimic, ba dimpotriva. Daca respectivii nu plecau, cu certitudine zaceau si acum anonimi in vreun institut ori carciuma. Dar asta nu conteaza in viziunea si mentalitarea "gugustiucilor" care apar pe "sticla", indiferent ce nuanta au, ori stiu sa scrie. O mentalitate usor hilara de "Gigel" care priveste din strada la vitrina cu prajituri. Dar si de "vulpe" care stramba din nas la struguri. Vezi stiri headline de genul: "Un roman a ajuns la ...". Citesti si ti se umfla "pipota" de mandrie. Zici: Ia uita-te dom'le ! Ce destepti sunt romanii ! Da, sunt destepti, si profeti uneori, dar nu in tara lor!
Pe urma vezi comentarii la adresa "sistemului". Toti dau vina pe Sistem, mijind ochii conspirativ. Ca traim intr-o societate care nu stie sa isi promoveze valorile. Ca, desi ne plangem tot timpul de lipsa lor, habar nu avem sa le identificam. Ei, aici se opresc multi din cei care ateapta sa "pice din cer". Eu am sa merg putin mai departe si am sa spun de ce ... ce fenomen sta in spatele nonvalorii. Zic ca nu este vorba de nonvaloare, ci de nestiinta.
Sa stiti ca nicaieri in lume nu exista acte caritable. Nimeni nu se "indragosteste" de vreun savant cu ochelari si il sponsorizeaza pana la adanci batraneti, daca nu are vreun interes. Interesul se numeste ban. In sport sau universitati, totul se cuantifica. Si nu de dragul unui capitalism pe care il aratam cu degetul, ci pentru ca salariile si aparatura costa. Noi, cei multi, inca avem impresia ca toate astea vin de sus, de la stat. Ca statul ar trebui sa aiba grija de toate, precum o forta divina si iubitoare care ar trebui sa se pogoare din cer si sa dea gratis cuiva ceva. E o mentalitate, tipic comunista, de care nu vom scapa cat timp este speculata politic si media.
Pretutindeni in lume exista unii care vand si altii care cumpara, si toata lumea castiga. Lucian Bute a castigat bani multi urmandu-si pasiunea si implinindu-si visul. Daca ramanea in tara, se alegea cu o tinichea si atat. Ciocalteu de la Spitalul Sf'Ioan, dupa ce a descoperit dializa interna, a fost contactat de o multinationala cu care a incheiat un business. Si exemple sunt destule. Exemple pe care presa le speculeaza, stiind foarte bine ca romanul de rand este sensibil la lozinci comuniste.
O alta greseala pe care multe "creiere" o fac este ignorarea impresariatului. In fotbal, daca n-ar fi fost Becali, Gica Popescu ar fi numarat sticlele prin Craiova. Impresarul, sau managerul, este cel care stie unde sa gaseasca bani. Pentru ca cel cu bani nu sta sa caute pe savantul X din Romania. Impresariatul a ajuns azi un business foarte complex, cu sponsorizari, investitii in media, HR, plasamente la bursa si imobiliare. In recruitment head-hunting este o meserie foarte interesanta, daca stii cum s-o faci, si nu din biroul de sticla al unui zgarie nori.
De ce in alte tari sistemul functioneaza si la noi nu ? Nicaieri intr-o lume normala, care se autoregleaza, nu exista vreo directiva data de sus, care sa favorizeze pe cineva, doar pentru ca pe fruntea lui scrie savant. A, cand te numesti Einstein, e firesc ca de trena ta sa se agate toata lumea. Dar pana ajungi acolo, e cale lunga si faci bataturi la fund. Daca stii sa vinzi ce ai, scobitori sau creier, e totul perfect. Vei avea si bani, si renume. Daca nu, vei trai toata viata in mediocritate, asteptand sa te salveze cineva.
Sa fiti iubiti ! Euforia ... tra la la ! :))) ... vezi tot

9 mai 1877

Romania are doua doua zile memorabile: Ziua Independentei, la 9 Mai 1877 si Ziua Unirii, la 1 Dec. 1918.
în Sesiunea Extraordinară a Adunării Deputaţilor din 9 mai 1877, ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, a declarat ruperea oricăror legături cu Poarta Otomană şi a proclamat independenţa de stat a Romaniei. A doua zi, la 10 Mai, declaratia Parlamentului a fost semnata si de catre Carol I.

Popor roman, priveste si adu-ti aminte ! Alunga-ti pentru o clipa ignoranta si gandeste-te cati fii ai tai si-au dat viata. Pentru ca tu sa poti privi cu mandrie la veacurile care vor veni. Si daca n-ai reusit sa-ti aduci aminte de au murit, nu-i nimic, cinsteste-le doar memoria si atat !

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace ! ... vezi tot

despre compromis

Inca nu am auzit pe cineva care sa fie bucuros cand face un compromis. De multe ori, o spune cu regret ... "Uneori trebuie sa faci compromisuri!". Parca incearca sa caute o justificare. Cu ce pret ? Stiti care e diferenta intre frustrare si bucurie in cazul compromisului ? Acceptarea ! De foarte multe ori oamenii accepta ceva pentru ca le place. Toate sunt in regula, stabilite, acceptate, si se trece mai departe. Compromisul apare cand acceptarea e formala. Isi fac planul ca vor reveni intr-un viitor apropiat aspra deciziei, sau sperand ca "stelele" se vor alinia intr-un mod favorabil. Vedeti ce parsiva e lumea ? Cei care fac un compromis sunt exact in situatia romanasului nostru ante-revolutionar care, cand se ducea la alimentara, la pachet cu friptura lua si "tacamurile". Nu e mai simplu sa zici: nu, ori e alba, ori e neagra !? Cei pesimisti vor spune ca, decat sa piarda, mai bine accepta asa. Buna friptura, dar cu "tacamurile" ce fac ? Ce usor isi complica unii viata ...
Daca suntem realisti, situatii perfecte, ideale, nu exista. Intotdeauna in spatele a ceva frumos se ascunde si ceva urat, cat de mic. Pentru ca "uratul" isi are binele lui, si fara el nu ar fi existat frumosul. Intotdeauna exista un tandem - bine-rau, frumos-urat, pe care trebuie sa il acceptam neconditionat. Sau cel putin sa incercam. Mai frumos spus, sa incercam sa iubim calitatile si sa acceptam defectele. ... vezi tot

reflectii

Constientizarea eticii si esteticii tine de gregaritate, de particularitatea sociala a speciei. Educatia ne ajuta sa constientizam. Este alfabetul constientizarii. Fara ea nu putem sa construim nimic, sa ne apropiem de esenta. Educatia ne ajuta sa triem franturi de realitati - oameni, fapte, locuri - la care ne raportam continuu, si in final sa atingem un nivel de constiinta avansat. Educatia inseamna cunoastere, iar constientizarea inseamna adaptare si integrare.
Cand nu exista educatie, nu exista nici valori, credinta sau constiinta. E absurd sa consideram constiinta ca ceva pe care un individ sau societatea il are sau nu. Exista mai multe niveluri de constiinta: cea religioasa, mainfestata prin dragostea neconditionata fara de idol, sau constiinta avansata, care presupune indoiala fata de adevar. Una care inseamna acceptare, iar alta exact pe dos. Dar pe noi nu ne intereseaza constiinta individului, pentru ca pretuim libertatea de gandire si exprimare. Pe noi ne doare constiinta colectiva. Iar nivelul ei si felul in care se materializeaza, protejeaza individul. Am sa dau un exemplu, pe care l-am mai dat: Un sat pierdut intre dealurile Moldovei. Drumuri desfundate si lipsa facilitatilor. Oamenii sunt nefericiti ca salvarea nu poate sa ajunga la ei, copiii nu se pot duce la scoala, nu au apa curenta, iar inundatiile fac ravagii in fiecare primavara. Dar nu am vazut suflarea satului adunata la sfat si punand mana pe lopeti si tarnacoape, fiecare cu ce are, un tractor, o caruta, sa amenajeze drumul, sa sape canal de drenare, sa faca diguri, sa-si traga apa curenta. Vor astepta ca altcineva sa le dea degeaba si se vor ruga la D-zeu sa-i fereasca de necazuri. O fac de sute de ani si asa vor face si de-acum incolo.
Aici nu exista constiinta colectiva, dar nici individuala. Individul nu asociaza digul cu ploaia de la primavara. Sau chiar daca o face, lenea il indeamna sa mai astepte, ca poate n-o ploua asa de tare, ca in alti ani. Se gandeste ca va gasi o solutie atunci cand apa ii va intra in batatura. Va muta patul in pod, gainile in pom si el se va sui pe acoperis. Ignoranta il impinge la inconstienta. El ignora pana si moartea, mutand responsabilitatea faptelor sale in sarcina divinitatii.
Constiinta colectiva, adica ce determina suflarea statului sa puna mana pe lopeti, se formeaza din constiintele individuale.
Exista un prag critic intre intentie si actiune. In termeni obisnuiti, multi gandesc sau comenteaza, insa putini fac ceva. La majoritatea oamenilor pragul critic este atins atunci cand apare instinctul de supravietuire. Desi pare ciudat, sunt oameni care prefera sa moara, decat sa lupte. O paralela intre om si animal ... animalul renunta la lupta atunci cand instinctul ii spune ca orice ar face este inutil; deznodamantul fiind acelasi. De ce renunta omul la lupta ? ... vezi tot

un Apostol Bologa modern

Inca putin si pe Lt. Alexandru Gheorghe il fac erou national. Am vazut ca foarte multi ii sustin fapta, de la naivi care habar nu au ce-i aia armata, la politruci care il folosesc drept paravan pentru campania anti basesciana. Sincer, mi-e si mila de bietul copil. Nu-i contest sinceritatea, insa nici naivitatea. Ii tot da sus si tare ca el serveste patria. Si pur personal, nu e decat o victima a manipularii mas-media.
O mica paranteza ... inainte sa va povestesc despre ce e vorba, va spun ca, prin voia sortii am avut tangenta cu "fenomenul" destul de multi ani.
Asa deci, el sustine ca ce a facut e absolut justificat, si ca a respectat juramantul fata de tara. Am jurat si eu cu ani in urma si stiu bine ce scrie acolo. Bine, pe vremea mea juramantul mai continea si ceva despre: RSR, cuceririle socialismului, comandantul suprem si altele. Dar tot juramant era ...:) Haideti sa detaliem problema.
1. Armata e un fel de "societate de prestari servicii" de aparare a tarii impotriva dusmanului, vazut si nevazut. Cand intri in armata, e ca si cum te-ai angaja, iar juramantul este un fel de contract pe care il semnezi. Un contract putin mai ... ezoteric, pentru ca se face cu mana pe biblie.:)
2. In juramant scrie negru pe alb ca trebuie sa respecti regulamentele militare ... si anume ca: militarul este echidistant, nu manifesta in piata, nu face politica si se supune ordinelor superiorilor. Ca militar, cand esti incazarmat intr-o unitate militara, nici la WC nu te duci fara sa anunti. Cand esti angajat si ti se da drumul acasa, ai un pomelnic intreg cu ce trebuie sa faci si ce nu. Acesta este regulamenul. Si nu de ieri de alalataieri, ci de cateva mii de ani. De ce credeti ca se cere militarului sa nu isi exprime opiniile ? Pentru simpul fapt ca, in cazul in care i s-ar da voie, ar face-o cu arma in mana. Vezi luptele de strada cu morti din Egipt sau cele din America Latina, Centrala, Africa, Filipine si multe altele.
3. Sunt situatii in care regulamenul militar poate fi incalcat. In cazul Lt. Al. Ghe., interpretat. Uitati una ... in decembrie 1989, armata a refuzat sa mai apere socialismul si sa execute ordinele comandantului suprem, adica ale lui Ceausescu. A incalcat regulamentul militar. Primul care a facut-o a fost Vasile Milea, dupa care si-a tras un glont in cap. Al doilea a fost A. Stanculescu, cand si-a pus piciorul in gips. Daca Ceausecu revenea la putere, el ar fi fost condamnat la moarte. Credeti-ma, nu e usor sa iei o asemenea decizie.
O alta situatie este cand, pe campul de lupta, cel care comanda o unitate - pluton, companie, regiment, o ia razna. Adica i s-a pus lui pata ca trebuie sa cucereasca cine stie ce obiectiv inamic, si pentru asta sa sacrifice tot efectivul de soldati. Cei aflati in subordine se pot revolta si il pot inlocui pe cel aflat la comanda, insa asumandu-si niste riscuri, cu buna stiinta, implicit sa incalce regulamentele militare. In acest caz, dupa batalie se constituie un tribunal militar care judeca cazul si aplica sanctiunile.
Nu stiu daca tineti minte, in istoria navala a Angliei este un caz, numit revolta de pe Bounty, unde, primul ofiter s-a revoltat si l-a suit pe capitan intr-o barcuta, iar el a preluat comanda corabiei. Capitanul a ajuns in Anglia, a fost audiat de tribunal si pedepsit cu dreptul de a mai comanda. Lt. Fletcher Christian, rebelul, a fost condamnat la moarte impreuna cu tot echipajul. Norocul lor a fost ca au murit dupa multi ani pe o insula pierduta in Pacific.
Sau cel mai romantat exemplu, cel al lui Apostol Bologa din Padurea Spanzuratilor. El a depus juramantul fata de imperiu, insa constiinta nu l-a putut lasa sa traga intr-ai lui. Pentru asta a platit cu viata.

Sa revenim la Lt. Alexandru Gheorghe. Desi sustine contrarul, el a stiut permanent ca incalca regulamentul. Nimeni nu ii contesta dragostea fata de tara. In Romania inca sunt destui care o mai au. Insa mi se pare absurd ca unii considera gestul lui ca unul total curat, justificat etc. Pun pariu ca cei care sustin asta, n-ar fi facut in ruptul capului ce a facut locotenentul. Iar sustinerea mi se pare un fel de ... "Noi te sustinem ... doar pana la esafod". :) El si-a asumat un risc. A decis ca vrea sa plece din armata in mod public.
Si mai e o chestiune ... daca am inteles bine, el doreste democratie in armata. Ce-ati zice, daca in focul unei batalii s-ar trezi unul care nu vrea sa execute ordinul, ca i se pare lui ca proiectilul plecat din tun ar distruge ecosistemul natural, implicit integritatea pamantului tarii ?:)) Probabil ca veti spune: e dreptul lui sa nu execute ordinul. Da, oriunde in alta parte, nu si in armata. Armata si democratia sunt perfect paralele, iar "dreptul" inseamna un glont in cap. Si stiti de ce ? Pentru ca in armata nu se lucreaza cu pixul, ci cu armament. Si mai e un motiv, anume acela ca ordinul pe care un soldat il primeste, face parte dintr-un plan de operatiuni aprobat la cel mai inalt nivel. Nu de putine ori, in istorie, pentru ca o armata sa rupa un front, s-a sacrificat un regiment pe un alt front de lupta.
Mai in gluma, mai in serios, ce-ati zice daca un comandant ar spune ... dragi soldati, supun la vot luarea cu asalt a cuibului inamic ... cine e pentru ? :))))
In armata e simplu - exact ca intr-o firma. Iti convine, stai, nu iti convine, pleci ! Iar la plecare dai jos uniforma, ca nu e a ta, ci a "angajatorului". Vrei sa lupti, sa manifestezi, esti liber s-o faci, dar dupa program, in civil si eventual sa nu te recunoasca vreun superior si sa spuna ca ai lezat interesele institutiei.
Ne place sau nu, armata este un sistem anacronic, dupa parerea mea, nejustificat. Cum la fel de nejustificat e sa omori oameni. Dar e o alta poveste. ... vezi tot