Delimano Ceramica-Advertorial Liana Toma

..................................................................................................
Se afișează postările cu eticheta piept de pui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta piept de pui. Afișați toate postările

miercuri, 19 august 2015

Frigărui cu piept de pui marinat în bere









 Vara e lungă și noi am tot încins grătarul!!
De fapt, am încins racleta Tefal, dar asta e altă chestiune. 
Am zis să facem niște piept de pui la grătar și cum făcusem  Frigărui de pui cu lâmăie, am zis să încerc ceva nou și să le fac cu bere. Cu ocazia aceasta am încercat și noile râșnițe de la Kotanyi pentru Friptură de pui și Amestec de condimente pentru grătar.
După o rețetă din revista Click! Poftă bună! nr.6/77, iunie 2015, cu modificările de rigoare.

Dificultate mică
Preparare 20'
Ingrediente:
500g piept de pui,
200ml bere,
condimente pentru friptură de pui Kotanyi,
condimente pentru grătar Kotanyi,
2-3 linguri ulei de măsline,
3-4 bucățele de slănină.
sare și piper din râșnițele Kotanyi.

Mod de preparare:

Speli pieptul de pui, il cureți de pielițe și-l tai fâșii.

Eu îl cumpăr gata feliat, de la Deliciosul de Vaslui, fileuri din piept de pui.

Pui într-un bol berea-eu am avut bere chinezească Tsingtao (4,7% alcool) și bucățelele de carne, pe care, mai întâi, le sărezi și le piperezi după gust, presari amestecul de condimente pentru friptura de pui Kotanyi care conține sare de masă iodată, boia de ardei, usturoi, piper, măghiran, rozmarin, amidon de porumb-,  apoi amestecul  de condimente pentru grătar Kotanyi-care conține: sare de mare iodată, rozmarin, coriandru, ardei, usturoi, piper, muștar, ceapă și uleiul de măsline.


Lași la marinat o oră sau peste noapte. Eu am lăsat peste noapte.



Incingi bine grătarul-eu am folosit racleta Tefal-, pui bucățelele de slănină, le lași să iasă grăsimea din ele, înfingi fâșiile din piept de pui pe bețele de frigărui pe care le-ai ținut în prealabil 10 minute în apa rece-ca să nu ia foc pe grătarul încins- și le pui pe foc.
Un minut și jumătate pe o parte,

















încă unul și jumătate pe cealaltă, până se face carnea albă din roz și-s gata! Fragede, gustoase și aromate!!


 Am servit alături de cartofi copți cu rozmarin și salată de varză cu morcov.


Am avut vreo 20 de bucăți, dar pentru fotografii, au mai rămas doar șase :P



sâmbătă, 15 august 2015

Frigărui cu chiftele de pui și porumb






 
Imi place porumbul si imi plac boabele de porumb din conserva  SunFood, de aceea cand am vazut aceasta reteta in cartea Retete pentru prieteni din reteua Lid, a trebuit sa o fac, cu modificarile de rigoare, bineinteles :-) 
E adevarat ca am incins cuptorul, dar am facut-o intr-o seara racoroasa de iunie :-)

Timp de preparare: 30'

Ingrediente:
350g piept de pui,
3 fire de ceapă verde,
1 conserva de porumb SunFood,
2 catei de usturoi,
1/2 ardei gras roșu,
1 lingură de pătrunjel proaspăt tocat,
1 ou,
20ml smântână,
1 plic șofran Kotanyi,
2 felii de pâine,
20g migdale,
1 roșie,
1 lingură de oțet de sherry,
sare si piper mozaic din rasnitele Kotanyi,
ulei de măsline.

Mod de preparare:
Pieptul de pui se spala, se tamponeaza cu prosoape de hartie, se taie cubulete, apoi se da prin masina de tocat carne.
Ceapa verde se spala, se curata si se marunteste.
 Usturoiul se cojeste, iar un catel se toaca marunt.
Ardeiul se spala, se curata si se taie bucatele.
Porumbul se spala, se clateste si se pune la scurs-am folosit doar jumatate de conserva.


 Carnea tocata-eu am taiat-o marunt cu cutitul :P- se amesteca mai apoi cu toate ingredientele de mai sus

si cu patrunjelul verde taiat marunt si se condimenteaza dupa gust cu sare si piper mozaic din rasnitele Kotanyi.


Cu mainile umezite se formeaza aproximativ 20 de chiftelute de dimensiuni egale care se monteaza pe frigarui. Am pus cate 4 chiftelute pe o frigaruie ca sa nu fiu nevoita sa fac doua tavi.
Se aseaza intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se dau la cuptorul preincalzit la 180 de grade. Se lasa aproximativ 20-25 de minute.


 De asemenea, se pot praji intr-o tigaie cu ulei incins, pe toate partile, timp de cca 5 minute, dupa care se scot pe prosoape absorbante si se pastreaza la cald. Eu prefer varianta cu cuptorul, oricat ar fi de cald.
 Sofranul se dizolva in 4 linguri de apa fierbinte.


 Painea se taie cubulete, iar usturoiul ramas se toaca marunt. Se incing 2 linguri de ulei si se pun la prajit usturoiul, painea si migdalele. Rosia se taie in doua, apoi cubulete si se caleste impreuna cu restul compozitiei, dupa care se condimenteaza totul cu otet si sofran.

 Se condimenteaza dupa gust.
Se serveste alaturi de frigaruile cu chiftele.
Am scos doua din cele patru chiftele de pe o frigaruie si am lasat doar doua chiftele, astfel incat sa putem prinde frigaruia cu mana :P


Am pus porumb intr-un pahar mic de tuica, apoi am infipt cateva frigarui in el.


Am servit alaturi de o salata de castraveti cu marar.

duminică, 9 august 2015

Piept de pui in sos de iaurt cu cartofi noi









 Ce-am avut la cina intr-o seara ploioasa de vara: piept de pui in sos de iaurt cu cartofi noi.
Am vazut reteta cu piept de curcan si cartofii intregi, in coaja, in revista Click! Pofta buna! nr. 5/2015, dar am schimbat-o putin.
Puiul cu iaurt e deosebit, are un gust minunat, e fraged si zemos. 
Am mai facut  Pui cu iaurt condimentat si frigarui din  Piept de pui marinat in iaurt si curry carne de pui.

Dificultate medie.
Preparare:1h10'
Ingrediente:
1-2 piepti de pui,
1kg de cartofi noi,
ulei,
rozmarin Kotanyi,
sare si piper din rasnitele Kotanyi.

Pentru sos:
5 catei de usturoi,
2 linguri ulei,
200g iaurt cremos,
 zeama de la o 1/2de lamaie ,
busuioc maruntit Kotanyi,
sare si piper din rasnitele Kotanyi.

Mod de preparare:

Pui iaurtul la scurs.
Speli bine cartofii si ii lasi in coaja. Eu i-am pus la fiert, i-am lasat sa dea apa un clocot, apoi am aruncat apa si i-am lasat sa se raceasca.

Zdrobesti usturoiul, torni ulei in fir subtire si la fel procedezi si cu zeama de lamaie. Incorporezi iaurtul si amesteci pana cand sosul devine pufos. Potrivesti de sare si piper si adaugi verdeata.


 Ungi cu putin ulei o forma termorezistenta in care asezi pieptii de pui, taiat in trei-patru bucati. Puteti folosi si piept de curcan :-)


Torni sosul de iaurt atat cat sa acopere toata carnea.

Dai cartofii printr-un amestec de ulei cu sare si piper, dupa gust- eu am presarat si rozmarin-si ii asezi in tava, peste carne si sosul de iaurt.
Eu i-am tras putin la wok cu rozmarin:


apoi i-am taiat in jumatati.
Dai la cuptor la 180 de grade C, 30-40 de minute, pana cand carnea este bine facuta, iar cartofii s-au rumenit.


Servesti mancarea calda, decorata cu frunze de busuioc-care aveti, care nu, folositi uscat, cum am folosit si eu :P


Pieptul de pui a fost fraged si zemos, exact cum imi place :-)
Prea bun!!


Am servit cu o salata de castraveti simpla.


Pofta buna si spor s-aveti!!


duminică, 26 aprilie 2015

Rulada din piept de pui cu oua fierte






A trecut si Pastele si am ramas cu multe oua fierte, ca de obicei. Nu vopsesc niciodata mai mult de 20, dar mai si primesc si atunci clar raman. Mereu incerc sa le reutilizez in salate sau alte mancaruri, astfel incat sa nu le arunc.
Reteta de față am gasit-o in revista Clic! pentru femei, aprilie, 2015.
 
Ingrediente:
450-550g fileuri piept de pui,
250g miez de paine,
2 oua crude,
5 oua fierte,
150ml lapte cald,
1 fir de usturoi verde,
1 fir de ceapa verde,
piper cu usturoi Kotanyi,
sare si piper din rasnitele Kotanyi.

Mod de preparare:

Fileurile din piept de pui le bati usor cu ciocanul de snitele pentru a le fragezi intre folii alimentare, pentru a nu stropi bucataria :P Le condimentezi cu sare si piper, proaspat rasnite.
Miezul de paine il tai cubulete-puteti folosi doar alba, dar eu am avut si neagra si cu seminte, asadar le-am combinat(foto 1)-apoi le inmoi in laptele cald -nu-l turnati pe tot dintr-o data, ci treptat, si le pasezi cu ajutorul unei furculite(foto 2), pana se inmoaie painea bine. Cele doua oua crude le bati ca pe omleta si amesteci cu ceapa verde si usturoiul tocat(foto 3). Eu nu am gasit usturoi verde, am folosit un catel de usturoi. Apoi, amesteci ouale cu painea si amesteci bine(foto 4).



Pentru un gust mai intes, asezonati cu jumatate de lingurita de usturoi si piper macinat de la Kotanyi (foto 1, jos). Asezi fileurile de pui pe o folie de aluminiu, unele peste altele, usor suprapuse, in maim ulte straturi (foto 2, jos). Intinzi umplutura peste fileuri, asezi ouale fierte, descojite, (foto 3, jos) rulezi cu ajutorul foliei si o prinzi bine la capete. Mai poti folosi inca o folie de aluminiu pentru a strange bine rulada. Eu am mai folosit inca doua folii :P



Intr-o tava cu putina apa pune rulada(foto 4, sus) si da tava la cuptorul preincalzit la 180 de grade C pentru 30 de minute, dupa care indepartezi usor folia si o lasi la rumenit 10 minute, stropind-o din cand in cand cu supa de legume sau carne, daca aveti.

Serviti rulada cu o salata de cruditati.
Noua ne place mult salata de castraveti cu ceapa verde.


Am avut si saratele cu branza, facute dupa reteta de aici.


luni, 12 ianuarie 2015

Rulada de pui cu chorizo si cascaval







 Gata cu dulciurile, cu torturile, gata cu porcu', gata cu pestele, revenim la carne de pui
Rulada de pui cu chorizo si cascaval si cartofi cu boia la cuptor. Totul scaldat intr-un delicios ketchup putin iute, facut de soacra-mea :P
Chorizo este o varietate de carnat obtinut din carne si grasime de porc, condimentate cu boia afumata-condimentul care il deosebeste de celelalte mezeluri din Peninsula Iberica. De la carnati am ajuns la salam chorizo, care pastreaza ingredientele principale, gustul picant si seducatoarea lui culoare, rosu-aprins.
Poate o sa va plac si Rulada de pui cu sunca afumata si cascaval.

Ingrediente:
500g piept de pui,
100g chorizo,
200g cascaval,
25g branza de oaie,
sare si piper.

Mod de preparare:

Pieptul de pui il cumpar gata taiat fasii, ca pentru snitele, de la Deliciosul de Vaslui. Dar eu nu fac snitele, nu-mi plac, nu sunt fan. Eu mereu prepar rulade. Sunt mai bune, mai sanatoase si chiar sunt usor de facut.
Pe un tocator se pune o folie alimentara, se asaza cateva fasii de pui, se acopera cu o alta folie alimentara si se bat usor cu un ciocan de snitele. Aveti poze aici.
Pe o folie de aluminiu se pun una peste alta fasiile, in asa fel incat sa nu existe goluri intre ele. Se asezoneaza cu sare si piper.

Peste fasiile de piept de pui se pun feliile de chorizo,


iar peste ele, feliile de cascaval.


Peste cascaval presaram branza de oaie-aceasta are darul da a nu permite cascavalului sa curga ;-), apoi inca un rand de chorizo.


Cu ajutorul foliei de aluminiu rulam incet si sigur, astfel incat sa avem o rulada perfecta!
Intr-o tava cu putina apa punem rulada si dam la cuptor la 180 de grade cca 20-25 de minute.
Dam folia de aluminiu jos si taiem rulada de doua ori oblic, rezultand trei bucati.


Am ales drept garnitura cartofi la cuptor-aproape fierti, apoi taiati in patru, asezonati cu sare, piper si boia dulce- si dati la cuptor cca 20 minute la 200 de grade C.

Face soacra-mea un ketchup minunat si putin iute, asadar am ales sa scald totul in acest ketchup :P Reteta-i secreta si nu am primit decat doua borcane :P

Cu un vin alb sec alaturi, totul a fost minunat! ;-)

marți, 28 octombrie 2014

Tocanita de pui cu ciuperci si piure de dovlecei






Ce-am avut la cina? Iaca, o tocanita de pui cu ciuperci si piure de dovlecei si putin parmezan in ploaie ca tot a nins zilele astea. (Ne-am)Udat cu vin alb.
Putin, ca trebuie sa scriu si reteta :P

Daca vreti cu rosii, atunci incercati Ostropel de pui.

Reteta e din cartea Preparate din carne, colectia Delicii in bucatarie, Ed. Adevarul, 2011.

Pregatire:40'
Preparare: 1h
Dificultate: medie
Calorii:408
Vin: Chardonnay

Ingrediente: 

500g piept de pui,
un borcan de ciuperci SunFood,
1 ceapa mica,
1 morcov,
1 ardei gras galben,
1/2 pahar vin alb,
200ml supa concentrata,
4 linguri ulei de masline extravirgin,
1 lingura 5 senses Traditionnel Kotanyi,
busuioc maruntit Kotanyi,
sare si piper din rasnitele Kotanyi.

Pentru piure:

500g dovlecei/zucchini,
2 -3 cartofi,
2 linguri de parmezan,
100ml smantana,
1 lingura ulei masline extravirgin,
1 catel de usturoi,
sare si piper din rasnitele Kotanyi.

Mod de preparare:

Fierbe cartofii, curata-i de coaja si paseaza-i.
Curata dovleceii, taie-i rondele groase si caleste-i intr-o tigaie cu 1 lingura de ulei de masline incins, in care ai pus un catel de usturoi.



Pune un praf de sare si toarna putina supa, daca este nevoie.

Cand dovleceii s-au inmuiat si le-a scazut complet zeama, pune-i intr-un blender, paseaza-i si amesteca-i cu cartofii pasati.



Taie pieptul de pui, toaca marunt ceapa-eu am folosit ceapa rosie-, morcovul si ardeiul-eu i-am dat la robot pe toate trei-si pune-le la calit intr-o tigaie cu ulei de masline incins si le lasi pana se inmoaie.



Adauga bucatile de pui, pune sare, dupa gust  si lingura de condimente 5 senses Traditionell Kotanyi, care contine sare de mare, usturoi, piper, cimbrisor, rosii uscate, chimen. si prajeste-le.



Toarna vinul,


un polonic de supa si lasa la fiert, la foc mare, 10 minute.
Curata ciupercile-daca aveti proaspete-, spala-le si taie-le lamele. Eu am avut un borcan de ciuperci de la SunFood, doar le-am clatit in apa rece, le-am scurs si le-am turnat peste pui.



Fierbe-le 5 minute. Condimenteaza cu sare si piper proaspat rasnite, dupa gust si pune busuiocul tocat-eu am avut uscat.


Pune piureul de cartofi cu dovlecei intr-o cratita, asaza-l pe foc, apoi adauga smantana, parmezanul, sare si piper.



Tine pe foc, amestecand continuu, 5 minute. Pe un platou formeaza o coroana din piure, apoi umple golul din mijloc cu tocanita de pui. Noroc ca am fiert mai multi cartofi, asadar am mai adaugat unul, dar coronita nu am format, ci un turnulet cu ajutorul unui inel de inox. Ca s-a lasat turnuletul, se vede, doar carnea e grea, deci nu a fost foarte consistent, dar nici nu a curs :P


 Si am mancat fericiti  pana s-a terminat ;-)
 






LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
Hit Counters
@ Continutul acestui blog (imagini/text )constituie proprietatea autoarei, Liana Toma, si nu poate fi folosit integral sau partial fara permisiunea acesteia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe. The content of this blog is protected by the law of copyright. Ask owner permission to use any of its content.
Licenţa Creative Commons
Pe masa din bucatarie Liana Toma de Liana Toma este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 Ne-adaptată .
Bazată pe opera disponibilă la pemasadinbucatarie.blogspot.com.
Permisii dincolo de aria acestei licente ar putea fi disponibile la http://miciibucatari.blogspot.com/.