Şi săptămânile trec, și ele adunate se fac luni, astea sunt și mai greu de deosebit, dar, dacă ai destulă răbdare, lunile se fac anotimpuri, şi acum ştii că, după o iarnă, o să vină iar o vară şi când ești în mijlocul unui anotimp, nu s-a întâmplat o dată măcar să nu-l vrei cu tărie pe celălalt, însă doar iarna, cu zăpezile şi săniile ei, şi vara, cu tricicletele şi, în curând, cu trotinetele ei, le vrei, pe celelalte două, de care, desigur, ai auzit, nu le bagi în seamă, sunt un fel de legături între astea două, una umple timpul dintre vară şi iarnă, iar cealaltă - dintre iarnă şi vară. Anii se aseamănă unii cu alții și ceea ce a fost anul trecut, cu siguranţă se va repeta anul acesta și tu începi să crezi că şirul lor e fără sfârşit.
***
În fiecare dintre noi trăiesc mai
multe întrupări, la câțiva ani un alter ego
de-al nostru se trezeşte din cel ce eram mai
deunăzi, celălalt rămânând în urmă, transferându-se într-un alt timp, pe un tărâm de care uneori ne
aducem aminte, alteori nu reuşim, ori poate chiar am
voi să-l dăm cu totul uitării. Toate aceste
ipostaze ale noastre continuă să trăiască în timpul lor, pe trasee
care sunt paralele cu eul actual, niciodată însă nemaifiind în stare să-l intersecteze. O lege
cerească a acestei repetate multiplicări
ne obligă pe toți să putem privi numai către trecut, fiecare
dintre aceste copii ale noastre observându-le, de acolo de unde
se află, pe toate cele care le preced,
niciodată pe cele care le vor urma, căci așa cum eu nu-mi cunosc
viitorul, nici ele nu și-l cunosc pe al lor, deși, pe măsură ce vin spre noi, acestea
pot privi în viitorul celor care le-au
precedat.
Nu e de mirare, aşadar, că adesea
simțim nevoia să ne adresăm acestor entități (deși poate că, mai degrabă, le-aş numi întrupări) care ne-au definit pe
noi cândva, iar acum s-au îndepărtat, ducându-ne pe căile lor, ca și cum ar fi alții decât noi înșine. Ceea ce suntem în stare să facem fiind să-i tratăm cu respectul cuvenit
unor predecesori, deși, evident, dar paradoxal, toți au vârste mai mici decât eul nostru actual. Iar
când noi, cei de astăzi, ne aducem aminte de
fapte în centrul cărora am fost atunci,
undeva, vorbim de ele la trecut, deşi pentru copiile noastre de pe acele falii
ale timpului, acele întâmplări au loc în prezentul lor imediat.
*****
Am încercat în această carte să însăilez dialoguri
cu acești
foști,
pentru a extrage de la ei esențe
care mie şi altora de lângă mine s-ar putea să ne scape acum, nu însă şi lor, pentru că ei, fiind acolo, în miezul faptelor, ne
vorbesc, deşi cu glasuri mai mici, de copii
ori adolescenți,
ca niște
reporteri ce se află trimişi pe teren. Fiind atât de aproape de miezul
evenimentelor, i-am lăsat uneori să pună întrebări celor din jur, alteori
să
le dea replici, adesea însă chemându-i doar să ne confirme ceea ce
timpul a estompat pentru noi, de fiecare dată comentariul lor fiind mai
convingător decât al nostru. Iar dacă nu ne adresăm lor direct, numai ştiindu-i
în timpul acela și
la fața
locului, memoria ne revine la fel de vie ca și cum noi înșine ne-am afla, din nou,
atunci şi acolo.
******
Cu siguranță că sunt obiecte de şcoală şi figuri de profesori pe
care memoria ta le-a dat la o parte și care nu se mai regăsesc neam în amintirile mele, dar
acolo sunt şi imagini, sunete, mirosuri,
atingeri şi vorbe care, în moduri subtile,
niciodată descifrate de vreunul dintre
noi, s-au aşezat pentru a ne consolida în ceea ce vom fi devenit.
