Cu dragoste, despre Apuseni (II)

*Acest articol este un preambul la un material despre călătoriile mele în general.

Am început ieri să vă POVESTESC despre câteva locuri de POVESTE din APUSENI, zona care mi-e cea mai dragă din România.

Unde mă simt în al şaptelea cer de câte ori îi simt fie şi apropierea.

Continui azi să înşirui POVESTEA, cu alte destinaţii pe care nu ne-am permis să le ratăm în APUSENI.

Vă invit, aşadar, într-o Cameră specială a Hanului meu, cu privelişti deosebite, LINIŞTE, NATURĂ muuultă şi… veselie. Veselia VERDELUI. Optimismul insuflat de VERDE.

Sejur plăcut în continuare!

Concediu prin țărișoara noastră, ediţia 2013

În momentul când scriu rândurile acestea, afară e o vreme câinoasă.

Pare ocazia nimerită de a-mi aminti de vară şi de concediu. Care a fost unul dintre cele mai frumoase pe care le-am petrecut vreodată. Şi, mda, a fost în România, ţara unde găseşti mereu ceva surprinzător (lăsaţi reclama, că nu e ea de vină pentru ce avem aici), unde te poţi bucura de o nouă descoperire, chiar şi acolo unde nu te aştepţi, dacă ai răbdare să faci respectiva descoperire.

Îmi plac locurile izolate, sălbatice, neatinse de om prea mult (mă atrag muuult prea puţin oraşele, mai ales cele mari), îmi place libertatea pe care ţi-o dă muntele, liniştea, verdele ierbii, brazii, stâncile cu toate formele posibile, aerul tare, răcoarea, oamenii care trăiesc în zonele respective (calmul, ritmul în care li se desfăşoară viaţa, comuniunea cu natura).

Iar în România sunt destule locuri din astea, dacă mă întrebaţi.