Dacă vă spun ca acest film are în prim-plan (doi)
adolescenţi/tineri adulţi, săriţi peste postarea asta?
Dacă adaug că nu e nicio problemă să vizionaţi The
Spectacular Now la orice vârstă, RĂMÂNEŢI CU MINE?
The Spectacular Now este considerat de majoritatea criticilor unul dintre
CELE MAI BUNE FILME CU/PENTRU ADOLESCENŢI produse vreodată.
Mărturisire:
Nu mai sunt la vârsta lor, dar îmi plac filmele cu
adolescenţi - alea bune, nu dezastrul The To Do List.
Poate şi pentru că nu am prea ştiut să îmi trăiesc
vârsta respectivă.
Încerc să-i înţeleg pe cei de această vârstă. Să văd
cum gândesc.
În ceea ce priveşte The Spectacular Now, a
fost apreciată, în unanimitate, interpretarea celor doi actori principali, Miles Teller (personajul-cheie din Rabbit
Hole/Trezirea la realitate, 2010, ce i-a adus lui Nicole Kidman a treia nominalizare la Oscar din carieră) şi
nominalizata la Globul de Aur Shailene
Woodley (pentru The
Descendants/Descendenţii, 2011, cu George Clooney).
CHIMIA E DESĂVÂRŞITĂ ÎNTRE CEI DOI, Miles şi Shailene.
Shailene
Woodley este şi PROTAGONISTA noii francize DIVERGENT, în care e colegă cu Miles Teller, dar şi cu Kate Winslet.
The Spectacular Now a impresionat la FESTIVALUL SUNDANCE (pus pe
picioare, printre alţii, de legendarul Robert
Redford), dedicat FILMELOR INDEPENDENTE. Adicătelea cu buget redus, dar cu
mult SUFLET. Şi REALISM. Cu reacţii naturale.
The Spectacular Now a obţinut la Sundance Premiul Special al Juriului pentru INTERPRETARE, acordat lui Miles
Teller şi Shailene Woodley.
(Dacă tot suntem la capitolul Sundance, vă recomand Martha
Marcy May Marlene, o DRAMĂ PSIHOLOGICĂ senzaţională din 2011, cu Elizabeth Olsen, sora mai mică şi de
mii de ori mai TALENTATĂ a celor două gemene Olsen, cunoscute mai ales din serialul
Full
House/Casa plină, pentru nostalgici.)
După asemenea LAUDE...
PE SCURT, ÎN THE SPECTACULAR NOW:
Un adolescent derutat.
Băiatul rău şi fata bună.
DRUMUL SPRE MATURITATE.