SHAMELESS - Recomandarea lunii

Pe 6 aprilie, a luat sfârşit sezonul cu numărul 4 al serialului Shameless varianta americană - comedie şi dramă deopotrivă.

Este considerat cel mai bun sezon de până acum.

Totuşi, deşi a fost cel mai dramatic sezon din cele patru, va „candida” la Premiile Emmy 2014 (au loc în august) la categoria Comedie, nu Dramă, ca până în prezent.

În sezonul 4, Shameless s-a combinat în câteva scene din câteva episoade cu
Orange is the New Black.

The Nun’s Story/Povestea unei călugărițe (1959, cu Audrey Hepburn). Din dragoste pentru oameni

Poveste a unei călugăriţe care a trăit în realitate, The Nun’s Story este unul dintre cele mai impresionante (şi frumoase) filme ale încântătoarei Audrey Hepburn.

La fel cum am făcut-o cu Six Feet Under, am sărit peste filmul acesta cu Audrey Hepburn din motive de... PREJUDECATĂ. Adică: nu-mi doream să o văd în postura de călugăriţă, înveşmântată/ascunsă în haine fără formă şi cu capul acoperit.

Citisem că The Nun’s Story e unul dintre filmele preferate ale lui Audrey Hepburn, însă nici aşa nu m-am lăsat convinsă.

Trăiam clar cu impresia că e un film trist, deprimant, cu oameni care vieţuiau sau lucrau într-o ţară din lumea a treia, CONGO.

Iar VIAŢA BISERICEASCĂ nu m-a atras niciodată.

În plus, mă temeam ca rolul călugăriţei să nu fie prea DRAMATIC pentru actriţă, deşi am urmărit-o în The Children’s Hour/Şcoala de fete (1961), alături de Shirley MacLaine, unde nu e loc decât de DRAMATISM.

Ei...! Deşi The Nun’s Story durează cam două ore şi jumătate, îmi doream să nu se mai termine...

A FOST EMOŢIONANT...

Deci. Cine a inventat prejudecăţile astea?!

Care-i treaba cu FILMELE „VECHI” (clasice)?

Dacă aţi observat, în ultima vreme v-am „bombardat” cu filme pe care mulţi le consideră „VECHI” şi poate nedemne de o VIZIONARE. Am încercat să-mi exprim nişte consideraţii pe baza acestei situaţii aici, aici  şi aici.

Spuneam, ca să recapitulez, următoarele:

Nu am urmărit dintotdeauna astfel de producţii (filme „vechi”), nu urmăresc preponderent astfel de producţii, caut ÎN PERMANENŢĂ ceva care să mă IMPRESIONEZE, să mă atragă şi prin SUBIECT, şi prin INTENSITATE. Să mă surprindă cumva. Iar în ultima perioadă - cam doi ani -, filmele vechi au avut o contribuţie de seamă la a-mi stârni o anumită EMOŢIE.

Nu, n-am 100 de ani şi jumătate!

Filmele vechi nu beneficiază de tehnologia de azi, DAR au marea calitate de a te face să te implici în poveste, iar povestea să aibă un impact asupra ta. Filmele vechi (alea bune) spun poveşti simple - neîncărcate de acţiune inutilă - cu mijloace puţine. Emoţie şi mesaj cât cuprinde.

Există, desigur, excepţii, aşa cum există şi cu producţiile recente.

La délicatesse/Delicatețe (2011, cu Audrey Tautou). Sensibilitate franțuzească

E DELICATEŢEA ei, dar şi a sufletului uman.

Delicateţea unei femei moderne, cu o carieră solidă, care se prăbuşeşte şi reînvie, uşor-uşor.

Sufletul se poate sfărâma în mii de bucăţi - oricât de puternic ai fi - atunci când tragedia se prinde de el ca un cleşte. Îl sugrumă, efectiv.

Un el şi o ea se întâlnesc, se iubesc, el moare într-un accident stupid. Ea trebuie să revină la viaţă, în viaţa ei. E ajutată de un alt el.

Situaţii comice, lacrimi, un alt fel de situaţii comice. O încheiere într-o notă sensibilă. Pătrunzătoare. Delicată.

Realist, romantic, relaxant.

Aşa... Dacă aţi trecut de introducere, ATENŢIUNE, ATENŢIUNE!

Urmează un film din categoria ne-comercial. Dedicat celor care vor să plece din faţa ecranului cu un zâmbet cald. Dulce, dar în care se simte încă o anumită amăreală.

Pentru cei iubitori de americănisme, filmul e PLICTISITOR.

Pentru cine se aşteaptă la un Făt-Frumos, să mute canalul. Tipul, Markus, e banal, mai bine zis comun. Să-l vezi îmbrăcat mereu la fel (cămaşă + un pulover deasupra) e revoltător pentru cei obişnuiţi cu imaginea impecabilă hollywood-iană.  

În plus, relaţia dintre ea, Nathalie (Audrey Tautou) şi acest al doilea el, Markus, evoluează foarte încet.

La délicatesse aminteşte, în primele lui 25 de minute, de P.S. I Love You - eu prefer cartea, filmul a fost o lălăială romanţioasă cu nişte actori cunoscuţi pe afiş.