Vă plac filmele cu supereroi?
Mie nu.
Însă cei din viaţa reală îmi trezesc o admiraţie greu de transpus în
cuvinte.
De când mă ştiu, mi-a plăcut competiţia. Sportivă. Sportul, în general.
Până pe la 18 ani, nu ratam aproape niciun eveniment sportiv. Fotbal,
atletism, caiac-canoe, Formula 1, nu mai pomenesc de gimnastică - aceasta a rămas o
constantă în viaţa mea de privitor la televizor ori ca spectator.
Cu atât mai mult Jocurile Olimpice (OLIMPIADA REPREZINTĂ PERIOADA ACEEA
DE PATRU ANI DINTRE DOUĂ JOCURI OLIMPICE, aşa că, vă rog, nu mai utilizaţi
acest termen!).
Primele mele Jocuri integrale au fost în 1992, la
Albertville (cu Alberto Tomba şi frumuşelul patinator Viktor Petrenko), respectiv Barcelona
(cu LAVINIA MILOŞOVICI şi ultimul 10
din gimnastică şi Carl Lewis).
De atunci, nu
am ratat vreo ediţie a Jocurilor, fie ea de vară sau de iarnă. Am urmărit
pe viu naşterea unor legende. Eroi.
Modele de viaţă.
Lecţii de
viaţă. De depăşire a limitelor. Voinţă dusă la extrem. Încleştări pe muchie de
cuţit. Câteodată toate astea se încheie fericit, alteori dezamăgirea îi sfâşie
pe participanţi.
Jocurile
Olimpice au o atmosferă aparte. Atunci, urmăresc discipline sportive de care abia am
habar - pentru ideea de competiţie la cel mai înalt nivel, pentru... spiritul
olimpic.
Astfel, iarna am descoperit discipline deosebit de
spectaculoase, pe care le urmăresc cu sufletul la gură o dată la patru ani - curling (şah pe gheaţă, pentru cine nu
ştie, cu economişti, matematicieni şi de-alde de-astea în echipe), schi acrobatic - mogule, patinaj viteză,
short track (patinaj viteză pe pistă scurtă).
Asta în afară de biatlon, schi alpin, sărituri cu schiurile şi patinaj artistic, la
care mai trag cu ochiul în timpul anului.
Unul dintre EROII abia începutelor întreceri de la
Soci era deja un erou înainte de
Soci. Cu statuie în oraşul natal, cu
povara de a fi cel mai valoros
biatlonist al tuturor timpurilor şi unul dintre cei mai titraţi sportivi
participanţi vreodată la Jocurile de iarnă, norvegianul Ole Einar Bjoerndalen şi-a adăugat în palmares
sâmbătă a şaptea medalie de aur la JO.