De toamna

De pe veranda, privind spre Sud ...

Frunzele glicinei incep sa rugineasca, nu mai da lastari noi.

Maslinii vecinilor valuresc argintii.

Noiembrie a sosit insorit, cu aer rece si proaspat. 

Stoluri de pasari dau roata peste livezi. Anul asta randunelele si-au tinut in alt loc intrunirea dinainte de plecare ...

Vara spre sfarsit

Gradina respira firav dupa scurta ploaie de ieri seara, dar ziua aerul e inca prea cald. Mi-am propus sa-mi fac program de recuperare pe afara zilnic, adica sa curat uscaturile din straturi in fiecare seara, macar jumatate de ora. Ieri am curatat doi trandafiri si o salvie pe jumatate lemnificata. Am tuns iar glicina. Dupa ani buni de cand ma ocup cu treaba asta, am descoperit ca seva glicinei pateaza hainele intr-un mod foarte serios. Nu iese usor, doar prin spalare cu apa aproape de temperatura de fierbere.

Azi o sa plantez cativa crini africani adusi din Romania in jardiniere. Asteapta de cateva zile intr-o tufa de levantica, la umbra. E perioada cea mai ingrata a gradinii, dar stiu ca de acum incolo o sa isi revina si o sa inceapa sa se pregateasca pentru clipele de glorie viitoare. 

Pana atunci imi ilustrez povestile cu ce am la indemana. De data asta, un mic arbust de capere rasarit din piatra seaca.

Bun ramas, August  !

Happy moments

Dupa liliac, glicina. 

Tot mov, tot parfumata. 

Ciorchini nenumarati.

Apogeu

Valuri de ciorchini, parfum, culoare si zumzet de albine.

Intr-un cuvant, glicina.

Cu dedicatie

Pentru cei ce iubesc glicinele  ...

Ploaie parfumata

La intoarcerea din Creta, m-a asteptat dumneaei.

Privita de jos in sus ...

... si de pe veranda de la etaj .

Ploua agale cu petale matasoase.

Pe trepte se aduna gramajoare movulii. 

Pasari galagioase se ascund printre ciorchini. 

Iar eu ii dau tarcoale si ma imbat cu parfum.

Anul asta glicina e mai inflorita ca niciodata.

La Foce

   Trebuia sa scriu despre gradina asta la sfarsit de primavara, cand am vizitat-o, dar nu-i tarziu nici acum sa va povestesc despre ea.
   Am ajus acolo in penultima zi din calatoria noastra in Toscana si desi a fost singura zi ploioasa a saptamanii, a fost o experienta minunata. Citisem despre " La Foce " intr-o revista italiana de gradinarit si mi-am dorit sa o vad de aproape.  
   Am avut un ghid minunat, ce ne-a purtat pe cararile strajuite de ziduri verzi si concomitent ne-a facut sa calatorim in timp cu ochii mintii.  Mi-am inchipuit cladirea principala pe vremea in care adapostea pelerinii ce strabateau Via Francigena, strajuita de un singur chiparos, peisajul arid ce a fost inlocuit de verdeata, felul in care a crescut gradina in etape, viata oamenilor ce se luptau sa scoata apa din piatra seaca, vocile copiilor gazduiti acolo in timpul razboiului ... 
   Doamna gradinii a fost Iris Origo, o scriitoare anglo-americana, care, la 22  de ani si proaspat casatorita, a ajuns in Val d'Orcia si in decursul anilor a transformat " peisajul lunar, pal si inuman " intr-un loc uimitor de frumos, bineinteles cu ajutorul unui arhitect englez. Cresc acolo glicine uriase, trandafiri si bujori, lamai si portocali adapostiti iarna intr-o eleganta oranjerie sau limonaia, cum ii spun italienii, zeci de copaci si multe, multe plante aromatice ce parfumeaza aerul chiar si intr-o zi ploioasa. Sper ca fotografiile facute de sub umbrela, sa poata ilustra cat de cat frumusetea si armonia de acolo ... 
    Daca Toscana e gradina Italiei, Val d'Orcia e gradina Toscanei.

Placerile gradinarului de weekend

A mai trecut un sfarsit de saptamana si gradina are locatari noi. 

Primele rosii, cele mai inaltute, au fost mutate afara, cu doua saptamani mai devreme decat in alte primaveri. In timpul zilei temperaturile sunt in jur de 20 de grade Celsius, pamantul s-a incalzit binisor si ma mancau palmele sa fac ceva in directia asta. Cum sambata si duminica viitoare o sa avem program cu activitatile sportive ale baietilor si luna tocmai a intrat in faza descrescatoare, propice pentru plantat, am hotarat, in timp ce faceam planuri la cafeaua de dimineata, sa ne ocupam de domnisoarele rosioare.

Dupa ce am terminat cu ele, a inceput sa ploua molcom, susurat si eu am trecut in veranda, sa transplantez ardeii. Ascultam ploaia, respiram aerul parfumat de glicina si ma jucam cu degetele in pamant soptindu-le gogosarilor, ca visez la o zacusca minunata.

    

In sfarsit !

Ciorchinii galbeni ai trandafirului din stanga intrarii ii echilibreaza movul glicinei din partea opusa. A ajuns sa imbratiseze balustrada pe toata lungimea si e plina, plina de flori, cum n-a mai fost ea niciodata. Am asteptat-o cinci ani sa infloreasca asa si n-a fost deloc usor, nu sunt un gradinar rabdator. A fost mai greu de fotografiat, fiindca balconul e inca inchis cu folia transparenta, de dragul rasadurilor de rosii. Azi am umblat mai mult privind in sus, ca sa ma bucur de frumusetea ei.

Am avut doua zile cu soare si am finalizat plantarea bulbilor de dalii in gradina : Arabian Night, Cafe au Lait si o dalie mai speciala, " dalia copac " sau " tree dahlia ", o specie botanica pe care am luat-o fiindca imi placeau florile mai altfel, ca sa descopar apoi cu surprindere, ca e o planta foarte inalta. Ati mai auzit de dalii care pot atinge cinci metri inaltime  ?  Sunt curioasa, cum se va comporta pe meleaguri grecesti.

Sa aveti o saptamana rodnica  !

Villa D'Este - Gradina minunilor

  Din nou Italia. Si, din nou o gradina.
  Aproape de Roma , la Tivoli, se afla una din cele mai frumoase gradini renascentiste. Cu fintini arteziene si bazine de apa si grote inverzite de muschi si statui  de marmura alba, stralucitoare in bataia apei. E o gradina de poveste, gradina cardinalilor din familia d'Este.
 Istoria ei incepe in 1550 , cind  exilatul cardinal Ippolito d'Este soseste la Tivoli. Probabil ca ii placea mult elementul lichid si ii lipsea Cetatea Eterna...

intrarea