Pierderi

Am depăşit, cel puţin deocamdată, povestea cu modemul - că l-am descoperit pe ăla vechi.
Vechi şi mult mai lent, dar mai bun decât nimic.

Nu pot să spun că zilele fără net mi-au provocat mari revelaţii - nu e prima dată când iau pauze - doar că una e când îţi propui ceva şi complet alta când ţi se-ntâmplă şi eşti luat pe nepregătitelea.

Nu asta e pierderea.



Pierderea număru’ 1 am înregistrat-o la dosar în momentul în care, acasă la prietena mea I., am întrebat-o dacă mai foloseşte oarece agregat copilesc pe care i-l împrumutasem.

Nu-l mai folosea, pentru că-l scosese pe terasă prin februarie şi-l descoperise strivit de zăpada căzută brusc de pe marchiză.

Zbang.

Toboganul e, cred, irecuperabil (nu se mai fabrică, n-ai de unde să-l mai iei). Da’ până la urmă e doar un obiect, şi pe deasupra unul rămas mic. Cu februarie am o problemă.
Şi cu dubla măsură care face scuzabile toate greşelile proprii, da’ impardonabile pe cele ale oricui altcuiva.





Pierderea număru’ 2 (pe care refuz s-o cred, deocamdată, definitivă) se referă la TOATE pozele din ultimii 2 ani şi jumătate. Tot dosăroiul electronic, frumos împărţit pe căprării.

Da, şi pe mine m-a luat cu tsunami-n stomac.