O seară cu Alexandru Tomescu si TrioStrad

Deseori mi se întâmplă să mi se reproșeze faptul că exagerez atunci când încurajez apropierea copilului de calculator, de internet și de tot ceea ce a ajuns să se numească 2.0.

Poate că au și ei dreptatea lor atunci când se gândesc la faptul că mintea trebuie exersată mai întâi de una singură, forțată să lupte pentru a-și găsi singură răspunsurile la propriile întrebări, să nu se obișnuiască să aștepte plăcinte gata coapte, posmagi gata muiați, pere mălăiețe și alte folale picate din ceruri.

Totuși, există momente în care tocmai aceste gadget-uri sunt cele care pot să ofere accesul aproape direct la primele lecții, la primele pilde în viață, la însăși cheagul în jurul căruia să se formeze caracterul viitor. Aseară, în fața calculatorului, departe și totuși foarte aproape, am asistat la concertul TrioStrad din sinagoga din Bistrița Năsăud. Grație unei ședințe de streaming am putut să pătrundem și noi în asistență. Nu a fost la fel ca în sala de spectacol, nu am avut răbdare până la sfârșit, însă am reușit să prindem frânturi din acest mediu atât de special al muzicii trăită ca vocație.

Este puțin? Este mult? Nu am reușit să îl întâlnim până acum în ciudă faptului că am beneficiat de două invitații. Cu toate acestea, el începe să ne fie model, doar datorită calculatorului și a tot ceea ce se ascunde în el.

Un Stradivarius mai puţin

Dumnezeu îţi dă, însă nu îţi bagă şi în traistă.

Trebuia să fim în febra pregătirilor pentru ca în această noapte să plecăm la Bucureşti, acolo unde ar fi urmat să participăm la un eveniment cu totul deosebit, la Sala Radio: concertul violonistului Alexandru Tomescu, cel care duce mai departe sunetul unei viori care a cunoscut şi umărul lui Ion Voicu, în cadrul turneulstradivarius.ro . Iar noi aveam o invitaţie a artistului, în culise, cu poză şi autograf, că între actuali şi viitori virtuozi...

Nu o să putem să facem această călătorie datorită faptului că după excursia din sfârşitul săptămânii trecute ne-am întors acasă cu o febră foarte concretă, însoţită şi cu dureri în gât, motiv pentru care doctorul ne-a recomandat să lipsim de la grădiniţă, înot, dar mai ales să evităm călătoriile, în special cele care presupun şi expunerea în colectivităţi.

Peste o săptămână este programat un concert şi în Târgu Mureş, însă, din păcate, ar trebui să fim la Galaţi, ceea ce ne califică pentru încă o cronică a unei nereuşite.

Grele, foarte grele alegeri....
.

Turneul Stradivarius

…sau cum emigrăm în Republica Culturală Chineză

Am aflat de la un şef de cozloz blogheristic, unul de-i spune republica culturală chineză, că cum că pleacă o căruţă cu mere prin ţară, iar după ce am văzut şi cine-i căruţaşul, apoi am tras concluzia că acestea nu pot să fie altfel decât "merele de aur”.

Pe Alexandru Tomescu l-am pus de multă vreme pe lista celor pe care mi-aş dori că fiul meu sa-i întâlnească, să dea mână cu ei aşa cum doar copiii ştiu să o facă, lipsit de complexe (dar nu şi de respect!). Poate că principiul pe care l-am ales eu nu este cel mai bun, însă mi se pare important ca oameni care au reuşit să spargă cercul anonimatului să-i atingă pe cei rămăşi acolo, în urmă, în anonimat, dar mai ales pe cei care nici măcar nu au ajuns la vârstă aspiraţiilor, acei muguri pentru care încă mai stăm din când în când cu spaima unui ger întârziat. Căldura atingerii sale ar putea să fie scânteia unei viitoare pasiuni arzătoare. Şi o astfel de atingere ar putea să fie chiar turneulstradivarius.ro
Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi am scris organizatorilor acestui turneu. Două zile mai târziu am primit un mesaj care m-a făcut să amuţesc de emoţie. Eram invitaţi la evenimentul de la Sala Radio din Bucureşti, să-l cunoaştem în culise pe omul aflat pe lista noastră de modele: Alexandru Tomescu ne devenea, brusc, accesibil, dar nu oriunde ci într-un loc în care orice potenţial vrăjitor al sunetelor trebuie să ajungă, să simtă fiorul pe care ţi-l dă o acustică excepţională.

Nu o să ne fie uşor să dăm curs acestei invitaţii, însă vom face tot ceea ce depinde de noi, mai ales că merele de aur nu sunt împărţite de un căruţaş oarecare. În spatele straielor pe care ştie să le poarte uneori cu modestie stă ascuns defapt un om care a înţeles că orice copac, oricât de magică i-ar fi poama, trebuie să stie să răspândească prin lume şi altoiul, ales din creangă lui cea mai promiţătoare.

Aşa că, de voie, de nevoie, o să emigrăm în republica lu' chinezu, dar numa' de probă: chiar dacă el are PIB-ul mai baban, deocamdată, noi avem creştere economică mai mare.

Sufletul nestatornic al viorii

Viorile se nasc si mor, au perioade mai bune si perioade mai rele. Uneori, chiar si pentru ele, distanta dintre egonie si extaz este o simpla prapastie intre doua piscuri.

Astazi este ziua de nastere a Maestrului Ion Voicu, pe care am avut ocazia sa-l ascult in copilarie. Cariera sa fabuloasa este intrecuta de o …. vioara, o vioara care asemeni unei femei care si-a pierdut una dintre iubiri, se abandoneaza dupa un doliu scurt in bratele alteia cu si mai mare daruire. Viata nu asteapta!

Exista viori care au suflet, la fel ca oamenii.
La fel ca si oamenii, exista viori cu sange albastru, chiar daca ele se daruiesc cu frivolitate ultimului care le strange in brate.