Sunt foarte dese momentele în care mi se pare că nu mă mai regăsesc, că am rămas suspendat între două lumi, amândouă ale mele, amândouă nespus de dragi, însă aproape vrăjmașe, fiecare revendicându-si întâietatea.
A fost o vreme în care ASA Târgu Mureș era unul dintre cele mai respectate nume din fotbalul românesc, iar orașul trăia și cu mândria reușitelor gladiatorilor săi din arena verde, dar și cu dezamăgirile inerente. Copiii erau duși de mână la stadion, își găseau idoli, apoi se întorceau în curtea școlii și visau la ziua în care vor îmbrăca tricoul echipei orașului lor, poate chiar și pe cel al naționalei.
Astăzi, orașul are un alt club, cu un palmares incomparabil mai modest decât al predecesorului său, dar care a reușit să ajungă în prima ligă, ba chiar să se numere printre puținele echipe care
au înfrânt campioana. Este mult, este puțin? Cine poate să răspundă? Contestatarii contabilizează ceea ce s-ar fi putut face cu banii pe care primăria îi investește în acest proiect, cu argumente foarte solide, de cele mai multe ori aproape imposibil de contestat.
Și totuși, aș îndrăzni să pun o întrebare: cine poate să știe câți dintre copiii care astăzi tremură la stadion, uneori de frig, alteori de emoție, nu vor deveni peste ani viitorii zei ai arenelor lumii, doar pentru că au găsit aici fermentul necesar carierelor viitoare. Sportul este un medicament fabulos, tocmai pentru că efectele secundare pe care le are sunt exclusiv benefice, iar cei care și-l administrează sunt adevăratele elemente viguroase, cele care duc specia mai departe. Nu este mai puțin adevărat faptul că sportul, în general, a depășit de mult faza romantică, acum fiind o adevărată industrie în care trebuie permanent să investești, în oameni, în facilități, în imagine. Toate acestea se măsoară însă în bani, iar rezultatele nu pot să apăra fără aceștia.
Mă număr printre cei care socotesc că banii pe care municipalitatea îi oferă lui Marius Lăcătuș, spre exemplu, nu sunt chiar atât de mulți pe cât ar putea să pară la prima vedere. În urmă cu câțiva ani, prin Galați trecea același om, ocupând locul pe banca de antrenor a echipei Oțelul. Făcând o excelentă echipă cu Marius Stan, clubul a reușit să își impună numele între fruntașele ligii I. Munca serioasă, răbdătoare, a dat rezultate, iar anul trecut, ca o încununare a efortului tuturor celor care și-au legat numele de această echipă în ultimii ani, Oțelul Galați și-a câștigat
dreptul de a juca în Champions League.În primăvara trecută mi-am dus pentru prima dată copilul la stadion. Acolo am asistat împreună la confruntarea sportivă dintre orașele noastre, pentru că de fiecare dintre ele ne leagă ceva, ceva nespus de puternic. Rezultatul ne-a bucurat și ne-a întristat în același timp. Am și învins, am și pierdut, dar mai ales am câștigat niște amintiri imposibil de înlocuit.
La sfârșitul campionatului trecut am triumfat, fiecare dintre echipe reușind să își atingă obiectivul. Atunci, după toate emoțiile returului, una dintre echipele orașelor noastre și-a câștigat dreptul de a îmbrăca tricoul de campioană națională.
I-am promis atunci copilului că am să fac tot posibilul ca să aibă și el propriul tricou oficial, cu numele său inscripționat pe spate și având numărul 8, la fel ca unul dintre idolii săi,
Antal. După jumătate de an și după multe peripeții, am reușit ! În ziua în care va împlini cinci ani, în data de 8 martie, Ștefan o să îmbrace primul lui tricou de campion, de data aceasta din postura de suporter, cumpărat de tatăl său.
De multe ori, poveștile se repetă, iar acesta este motivul pentru care eu cred că trebuie să avem răbdare și cu cea de a doua echipă a noastră, FCM Targu Mures. Poate că într-o bună zi, atunci când fiul meu va ajunge la maturitate va reuși să îmi răsplătească acest efort de a-i cumpăra tricoul dorit. Atâta doar că, atunci am să aștept un tricou infinit mai valoros:
Tricoul de Champions League, cel câștigat!