Ce rămâne dintr-o bucurie simplă

La două zile distanță de repetiția de la grădiniță, am organizat și marea petrecere a zilei de naștere, la locul de joacă la care am sărbătorit și în anteriorii doi ani.
Totul a fost așa cum am plănuit, așa cum ne-am dorit, iar veselia tuturor invitaților care ne-au onorat invitația a fost garanția reușitei.

Astăzi dimineață, după un somn bun, prima grijă a sărbătoritului a fost să ceară din nou să deseneze "ceva”. Încă o dată, s-a dovedit că mintea unui copil este un univers cu adevărat fabulos: "Am desenat ziua mea.”

La drum cu Thomas

Oraşul nostru are un loc de joacă extraordinar de ofertant pentru copiii care doresc să îşi cheltuiască energia. Este o plăcere să mergem la a€œPlatou” pentru câte o şedinţă de desfătare între toate tentaţiile unui parc de distracţie pentru micuţi, sau pentru o plimbare prin grădina zoologică a oraşului. Cu toate acestea, fără să mai existe nici cel mai mic dubiu, fascinaţia acestui loc vine mai ales din posibilitatea de a face o plimbare cu un trenuleţ care vine direct dintr-o poveste: Thomas. Acest personaj ne-a fermecat multe dintre serile copilăriei crude, neîntinată.



Pentru un matur, trenuleţul este o simplă fieroaica, meschin de banală.
Pentru copilul meu este sursa unor subtilităţi greu de imaginat, pentru că acolo povestea coboară direct în viaţa reală. Acolo poţi să te plimbi cu trenuleţul care vine dintr-un basm simplu si frumos.

Cu toate acestea, noi nu am reuşit să facem nici măcar o călătorie cu un tren real.

Tristeţe în gara din Sighişoara

După ce am încercat mai toate mijloacele de transport, credeam că ziua de ieri a fost sortită unei noi premiere: prima călătorie cu trenul. Ne-am pregătit aşa cum am putut mai bine pentru această încercare, am rugat un prieten să ne ducă până în Sighişoara (singura variantă mai rezonabilă ca timp, distanţă, bani, orice) şi ne-am înfiinţat la locul de îmbarcare cu jumătate de oră mai devreme.

Bucuria era mare, era şi ceva emoţie, cred. Când am mers să cumpărăm biletele, am aflat că trenul nostru are o întârziere de (doar!) nouăzeci de minute. Aşa că am alergat spre centrul oraşului şi am urcat (aproape din mers) într-un maxi-taxi spre Bucureşti.

CFR-ul este pe chituci, la fel ca şi locomotiva cu aburi din faţă gării Sighişoara. Nu mai merită nici măcar o vopsea.