Ce rămâne dintr-o bucurie simplă

La două zile distanță de repetiția de la grădiniță, am organizat și marea petrecere a zilei de naștere, la locul de joacă la care am sărbătorit și în anteriorii doi ani.
Totul a fost așa cum am plănuit, așa cum ne-am dorit, iar veselia tuturor invitaților care ne-au onorat invitația a fost garanția reușitei.

Astăzi dimineață, după un somn bun, prima grijă a sărbătoritului a fost să ceară din nou să deseneze "ceva”. Încă o dată, s-a dovedit că mintea unui copil este un univers cu adevărat fabulos: "Am desenat ziua mea.”

Aroganți în țara codurilor de dezastru

... ne-am îngăduit să dăm dovada maximei ignoranțe, a inconștienței extreme și ne-am bucurat de zăpada incredibil de frumoasă care tinde să ne acopere. Privită de aici, isteria generală din această țară în care toată lumea lansează zvonuri, care mai de care mai isterice, este o mizerabilă sută de lei în plus la salariu, strigată și acum tot de la un soi de balcon cu iz pestinențial.

Bulgării de zăpadă

Și astăzi a nins, însă zăpada căzută nu este chiar potrivită pentru joacă.
Tot drumul de la grădiniță și până acasă am făcut bulgări pe care i-am lăsat la îndemână urmăritorului meu, cel care mă bulgărea cu mare sârguință tot pe mine.
Când am ajuns acasă aproape că nu îmi mai simțeam degetele, la început. După ce am dat de căldura s-a schimbat situația. Pur și simplu aveam senzația că urmează le văd expandate, la fel ca boabele de popcorn puse în cuptorul cu microunde.

Aventura Parc Brașov

Săptămâna trecută ne-am îngăduit un răgaz meritat la Întorsura Buzăului, loc de mare tihnă și suavă împăcare, mai ales în diminețile unse de soarele cu dinți răsărit dintre munții înghețați.

Chiar și așa, într-una dintre zile am fugit până la Brașov, având o destinație clară: Aventura Parc. Auzisem despre această încercare de evadare din rutina cotidiană, gândită ca o sursă (sigură) de adrenalină. Doar auzisem, atât! Am ezitat, însă am înfrânt toate aceste rețineri și ne-am prezentat la ghișeu pentru hamurile obligatorii, am achitat ședința de cățărare și am pornit prima aventură la mare înălțime printre brazii de la marginea cartierului Roua, chiar sub poala muntelui. La final, impresiile au fost atât de puternice încât nici nu au mai putut fi explicate, însă bucuria curată afișată pe față vorbea de la sine. Chiar și Tyson a înțeles ce a ratat.












Am plecat de acolo doar după ce ne-am promis că o să revenim pentru trasee și mai dificile.
.

La drum cu Thomas

Oraşul nostru are un loc de joacă extraordinar de ofertant pentru copiii care doresc să îşi cheltuiască energia. Este o plăcere să mergem la a€œPlatou” pentru câte o şedinţă de desfătare între toate tentaţiile unui parc de distracţie pentru micuţi, sau pentru o plimbare prin grădina zoologică a oraşului. Cu toate acestea, fără să mai existe nici cel mai mic dubiu, fascinaţia acestui loc vine mai ales din posibilitatea de a face o plimbare cu un trenuleţ care vine direct dintr-o poveste: Thomas. Acest personaj ne-a fermecat multe dintre serile copilăriei crude, neîntinată.



Pentru un matur, trenuleţul este o simplă fieroaica, meschin de banală.
Pentru copilul meu este sursa unor subtilităţi greu de imaginat, pentru că acolo povestea coboară direct în viaţa reală. Acolo poţi să te plimbi cu trenuleţul care vine dintr-un basm simplu si frumos.

Cu toate acestea, noi nu am reuşit să facem nici măcar o călătorie cu un tren real.

Necazuri în trafic

Maturii sunt nişte insensibili, prea blazaţi ca să mai înţeleagă toate problemele din traficul tricicletelor. Tot cineva apropiat vârstei tale poate să te înţeleagă şi să te susţină mai bine. Oare ce ne rezervă viitorul? Unde sunt acum viitoarele noastre probleme? Să oare mai aproape decât ne-am imagina?
Problemele simple au soluţii simple, doar că noi le mai încâlcim câte puţin!

O pizza plină de caracter

Am fost la ziua de naştere a unui vecin, la un loc de joacă. După toată alergătura, chiar şi o pizza din cutie este plină de caracter.
Aşa am ajuns noi să sacrificăm, pentru o zi, principiul alimentaţiei sănătoase. Totuşi, am mâncat cu poftă nedisimulată!

Arici (pogonici)

Am avut un sfarsit de saptamana atat de incarcat, cu drumuri la festivalul baloanelor, la Sovata, la Idrifaia...
Aseara, la intoarcerea acasa, in masina, s-a dormit cu spor. Ajunsi in fata blocului, ne-am trezit, si la propriu, fata in fata cu un "copil arici".
Si el parea destul de somnoros, asa ca l-am trimis si pe al sa "faca bubu", ca si noi, la casa lui.
Nu am stiut sa raspund la intrebarea serii: "ariciul sta si el la bloc?".

Lectii simple

Au trecut mai bine de doi ani de la momentul in care am facut fotografiile primei urcari la volan. Le-am gasit cu mare greutate, tocmai pentru ca s-au adunat atat de multe, fiecare dintre ele purtand cate o poveste simpla, de viata. Doi ani in care am invatat sa numaram, sa cantam, sa jucam fotbal si handbal, sa mergem cu tricicleta si sa facem castele de nisip. Pe unele dintre castele le facem la locul de joaca, pe altele, mai elaborate, le facem cu gandul. Toate sunt importante, pe fiecare le incercam pana reusim.

Cu buna stiinta am omis sa introduc si aceasta intamplare acum cateva zile, atunci cand am povestit vizita senatorului melcilor la Idrifaia. Ii lipsea ceva, tocmai inceputul.
Drumul este lung, dar, cine stie, poate ca am sa apuc sa calatoresc pe bancheta din spate. Incerc sa ma vad pe acest loc, purtand o palarie de pai, intreband: cat mai este pana la Idrifaia? Ma lasi sa conduc si eu, putin?

Este numai o chestiune de timp si de noroc. Restul este rutina! O rutina pigmentata cu povesti dragi sufletului nostru.

Vine ploaia!

Am iesit la joaca, am desenat cu creta pe asfalt, am alergat dupa minge si am cautat melci printre tufele din parc. Pe toate le-am facut pana la ora mesei. In ultimele minute ale “portiei de joaca” de dimineata, nori amenintatori s-au adunat peste cartierul nostru.

Am fugit spre casa, spunandu-ne unul altuia: Vine furtuna! Vine furtuna!

In timpul  mesei de pranz, privind pe fereastra, a venit intrebarea la care nu mi-a lasat nicio sansa sa fiu spontan, tocmai datorita tonului firesc cu care a fost pusa: tata, nu putem sa aducem putina furtuna in casa?

Apoi a venit, tot firesc, mosul Ene, in sunet de streasina plangatoare.

Asa arata ploaia, privita de la fereastra noastra (fotografie "calda".....).

Prieteniile de altadata

Mark este cu doua luni mai mare. Spre deosebire de noi, el locuieste la casa si are curte. Acolo organizam, din cand in cand, cate o claca. Muncim cat muncim, pana se mai strica tractorul (spre exemplu!), apoi, ca toate persoanele care se respecta, dam si o fuga pana la locul de joaca de la “Platou”. O tura scurta cu trenuletul (de lemn), apoi fuga acasa, mancare si somn. Nu este simpla viata de copil din ziua de astazi. Agenda este foarte incarcata.
Sigur, atunci cand o sa avem varsta parintilor nostri, o sa ne amintim cum am invatat sa mergem pe tractor, pe bicicleta. O sa ne bucuram ca prietenia a reusit sa razbata timpul si o sa ciocnim un paharel, atunci cand o sa ne intalnim la ziua copiilor nostri. Iar ei, vor bea sucul impreuna!

Stefan (mic) implineste doi ani

Ieri am calatorit cu masina de la Galati la Targu Mures, desi puteam sa mai stam macar o zi, special ca sa participa la o alta zi de nastere. Tot un Stefan, insa, unul mai mic. Asa ceva nu se putea rata. Am ales sa scriem despre asta, tocmai din dorinta de a ne mai trage sufletul. Ca sa fie trecerea mai lina.

Foarte mare aglomeratie, insa, cine vrea sa se joace nu transforma asta intr-o fatalitate. Cand te joci cu foarte mult spor.... este si foarte cald! Cand este foarte cald..... se lasa cu haine ude, de transpiratie.

Nu mai este foarte mult timp pana la ziua Ralucai.