Contrabasul lui Pedro Negrescu

"Omul este o sumă a întâlnirilor sale”, iar dintre acestea, câteva sunt momentele de cotitură, chiar dacă efectele ajung să se vadă peste ani și ani.

Adunăm în carnețelul nostru cu autografe muzicale tot mai multe semne ale acestor întâlniri. Oameni dăruiți cu harul cântărilor alese vin și pleacă din mediul nostru, lăsând fiecare mai mult sau mai puțin din sămânța propriei trăiri. Noi, uneori chiar fără să ne dăm seama, așteptăm mentorul care să ne deschidă adevăratele căi.


Aseară, într-un studio de radio, Pedro Negrescu și-a rostit pledoaria sa pentru contrabass.

Aici Radio Târgu Mureș, România

Este locul în care aproape nefiresc de intim se strâng oameni și își împart unii altora sunete, întâmplările fiind prilejul unor manifestări tot mai puțin firești în vremurile pe care le trăim: necunoscuți aparent liniștiți ascultă muzică.

Săptămânal, Studioul Teritorial organizează câte un eveniment de acest fel, pe care îl și transmite în direct. Uneori, suntem și noi chiar acolo, la Radio Târgu Mureș, România.

(Ana Maria Gâlea, Daniel Csikos si Pedro Negrescu au fost actorii unei seri de poveste)

Florian Lungu & Mike Godoroja

Anii au lăsat în urmă multe încercări muzicale curajoase, care însă nu au avut norocul, poate răgazul, sau poate chiar puterea să își croiască un drum propriu. Să te afli într-un oraș mic este un handicap major atunci când îți dorești să fii părtaș la acte de creație vii, înglobând în ele geniul de moment al unui interpret, sau chiar micile scăpări caracteristice artistului aflat într-o continuă căutare.

În orașul în care m-am născut, câțiva ani la rând s-au găsit mijloacele necesare organizării unui festival de jazz. Sînt convins, puțini sunt cei care își mai amintesc sala de la Casa Roșie, un teatru cu o arhitectură ușor modernistă, transformat între timp în mall. Acolo am trăit momente pe care timpul nu aș vrea să mi le șteargă. Este locul în care am auzit pentru prima dată rostite nume ca Decebal Bădilă sau Attila Weinberger. Primul se pregătea să plece în Germania pentru o bursă, al doilea, un tânăr atât de slab încât părea gata să se frângă sub greutatea propriei chitări, abia atunci își căuta drumul. Pare o poveste greu de crezut, însă locul acela avea ceva magic în el, o acustică incredibil de interesantă, o atmosferă nefiresc de intimă. Părea că planetele se aliniaseră special pentru ca acel festival să nu se frângă.

Și totuși, prevestind epoca ratingului care avea să se ivească, a marketingului atotstăpânitor, Festivalul de Jazz de la Galați s-a împotmolit, definitiv. În mintea mea au rămas, totuși, o parte dintre performanțele oamenilor care au urcat pe acea scenă. Eu acolo am aflat că există o voce dăruită de la Dumnezeu cu harul minunăției, vocea Ancăi Parghel. Se întâmpla asta într-un moment în care îi vedeam pentru prima dată în carne și oase pe doi oameni de televiziune care mă ajutaseră să-mi mai primenesc gusturile muzicale.

Nu pot să-i uit pe prezentatorii acestui defunct festival, Florian Lungu și Mike Godoroja. Nu am fost întotdeauna de acord cu ei, însă pentru mine ei au rămas mereu cei doi prezentatori cu har, oamenii care mi-au atras atenția asupra unor nume care aveau să facă istorie.
Ieri, tot în tandem, au mai bifat o aniversare, iar acest articol de blog este tributul meu, de suflet. La mulți ani!
.

Anca Parghel, sau bornele tăcerii

Vocea este un dar de la Dumnezeu, însă acesta nu știe, nu vrea să risipească valorile de acest fel. Poate că tocmai acesta și este motivul pentru care, mai devreme sau mai târziu, le întoarce în grădina sa, pe toate, fără excepție.

Am ascultat-o pentru prima dată la răposatul festival de jazz de la Galați, manifestare uitată chiar și de către cei mai în vârstă. Acolo începuseră să se adune cu regularitate multe nume mari, dar și mai multe nume care ulterior urmau să își așeze pe creștete cununile de lauri.

Uneori, în ciuda tuturor evidențelor, viața trebuie să fie plină de culoare, fie și numai pentru simplul fapt că este atât de scurtă. Anca Parghel ne-a dovedit-o cu vârf și îndesat!

În urmă cu trei ani, Anca Parghel își trăia cel de pe urmă solfegiu, fără să îl mai aștepte pe moș Neculai. Poate că darul pe care îl primise la naștere, vocea ei extraordinară, trebuia să împlinească, deja, harul altcuiva.

Cimilitură

Ar fi implinit optzeci si unu de ani. Asta daca nu .....

Johnny Răducanu şi Grigore Preoteasa, cândva

Am citit pe wall-ul lui Mike Godoroja de pe facebook şi aproape că m-am revoltat împotriva neputinţei. Plănuiam de multă vreme să îmi duc micul aspirant la unul dintre concertele sale. Acum nu se mai poate.

Mi-au revenit în minte câteva imagini din puţinele concertele la care am avut şansa să asist. Era o adevărată poveste, mereu ca un cuţit gata să lovească mortal prostia şi indolentă. Folosea clapele pianului, mai rar cuvântul.
Însă, dintre toate amintirile acestea, precum uleiul se alege de apă, s-a ridicat deasupra tuturor chipul întunecat al unui zeu al pianului dominând sala ticsită de studenţi de la Casa de Cultură a Studenţilor Grigore Preoteasa. Şi atunci, la fel cum a făcut toată viaţa lui, s-a mândrit cu faptul că este "un ţigan mai norocos din Brăila", ba chiar ajungea să agaseze tot afişându-şi apartenenţa la etnia lui.

Iar asta se întâmplă exact în ziua în care ne pregăteam (era gata şi textul!) să ne lăudăm cu prima improvizaţie. I-o dedicam lui Mr. Jazz of Romania!
.

Duke Ellington & "Sophisticated Lady"

Mereu, mereu trebuie căutată femeia.

Astăzi este ziua de naştere a lui Duke Ellington, omul legendă, amantul statornic al muzicii de jazz. El a fost printre cei care au scos-o din zona blamabilă, atunci când au înfruntat oprobiul celor care nu o înţelegeau şi o judecau ca pe o uşuratică. Lui nu i s-a părut nedemn să o scoată la braţul său în lumea clevetitoare, ba chiar să o ajute să devină "Sophisticated Lady".

Mereu, mereu trebuie căutată femeia.

Obiectiv Maxim

Nu mergem prin cluburi, din cauza orelor la care încep mai toate manifestările, dar mai ales din cauza fumului de tutun. Asta este! Chiar dacă legislaţia începe să lucreze în această chestiune, obiceiurile se schimbă greu.
În seara această, la noi în oraş, într-un club în care mergem pentru prima dată, cântă prietenul nostru de suflet, omul care a făcut nişte gesturi de o frumuseţe desăvârşită.
Maxim Belciug trece prin oraşul nostru. Îl însoţeşte Vlaicu Golcea, menestreli pe drumurile dintre cetăţi, astăzi la Târgu Mureş, mâine la Sibiu...

Phoenix moare încet

Timpul nu priveşte înapoi. Ieri s-a împlinit un an de când s-a rupt de portativul muzichiilor româneşti unul dintre cei care au ghicit chimia renaşterii formaţiei Phoenix, în Timişoara anilor şaptezeci. Apoi, înţelepciunea anilor pe care îi aduna l-au împins către chemarea sa adevărată, la strunga jazz-ului românesc.
Dumnezeu să ierte încă un menestrel de poveste!

Nu am auzit pomenindu-se nimic despre asta, pe nicăieri.
Atât de lung sa fie un an? Oare atât de puţin a lăsat in urmă Bela Kamocsa?

Vremea colindătorilor

Ieri, somnul de prânz a fost întrerupt de către doi colindători. Dar colinda nu le-a fost multă, erau aşteptaţi şi la case mai mari.

La drum de seară, Maria Răducanu ne-a trecut pragul casei, iar noi, după bunul nostru obicei, i-am dat şi ei două nuci de la Idrifaia noastră.

A început vremea colindătorilor...


.......

Blues, blues, blues

Eu l-am ascultat pentru prima data la defunctul festival de jazz de la Galati. Era foarte tanar, foarte inalt si ingrozitor de slab. Parea ca se frange sub greutatea propriului instrument.

De curand, A.G. Weinberger a reusit sa treaca si proba "turnesolului", impreuna cu unul dintre prietenii sai, Mike Godoroja, pe care il asteptam "Peninsula". Daca o sa-l intalnim, o sa-i spunem o poveste despre dorintele noastre si o sa-i trimitem gandul nostru bun, la ceas aniversar.

La multi ani AG Weinberger!

Louis Armstrong versus Barack Obama

Fiecare dintre cei doi sarbatoriti au reusit sa depaseasca orice bariera. Fiecare dintre cei doi au influentat si mai influenteaza existenta noastra. Cei doi au ceva in comun: 4 august este ziua lor de nastere, chiar daca intre cele doua evenimente au existat nu mai putin de saizeci de ani.

Amandoi ne vorbesc despre o lume frumoasa, desi toata lumea stie ca ideea este utopica. Dar ei au invatat sa se spuna ceea ce ne place sa auzim.

Pana la urma.... si astia ne mint! What a Wonderful World!

Poveste cu trompeta

Orice copil are nevoie de modele pe care sa le cerceteze si pe care sa ajunga sa-si doreasca sa le egaleze, ba chiar sa le depaseasca in privinta performantelor.

Printre povestile despre care incercam sa vorbim se numara si aceea a unui copil de culoare, nascut intr-o perioada complicata. Nimic nu parea sa-i fie favorabil. S-a nascut negru, intr-o familie dezbinata, saraca. Totusi, acestea se intamplau in New Orleans, Louisiana. In cazul lui, se pare ca a fost suficient.

La varsta de sapte ani canta pe strazi, in grupuri constituite accidental. Nu avea cunostinte muzicale. Abia dupa zece ani urma sa inceapa sa invete notele. Avea in schimb dorinta de a canta. Dorinta care l-a dus mai tarziu direct in legenda jazzului.

Si, ca orice legenda, in data de 5 iulie 1971, în casa sa din cartierul Queens al oraşului New York, Louis Amstrong petrecea ultima zi de lupta cu cancerul (la gat).

Cu toate acestea, vocea ne-a ramas, la fel si povestea copilului care a spart toate barierele doar cu o trompeta si o voce ragusita!

"Dream a Little Dream of Me"...