Florian Lungu & Mike Godoroja

Anii au lăsat în urmă multe încercări muzicale curajoase, care însă nu au avut norocul, poate răgazul, sau poate chiar puterea să își croiască un drum propriu. Să te afli într-un oraș mic este un handicap major atunci când îți dorești să fii părtaș la acte de creație vii, înglobând în ele geniul de moment al unui interpret, sau chiar micile scăpări caracteristice artistului aflat într-o continuă căutare.

În orașul în care m-am născut, câțiva ani la rând s-au găsit mijloacele necesare organizării unui festival de jazz. Sînt convins, puțini sunt cei care își mai amintesc sala de la Casa Roșie, un teatru cu o arhitectură ușor modernistă, transformat între timp în mall. Acolo am trăit momente pe care timpul nu aș vrea să mi le șteargă. Este locul în care am auzit pentru prima dată rostite nume ca Decebal Bădilă sau Attila Weinberger. Primul se pregătea să plece în Germania pentru o bursă, al doilea, un tânăr atât de slab încât părea gata să se frângă sub greutatea propriei chitări, abia atunci își căuta drumul. Pare o poveste greu de crezut, însă locul acela avea ceva magic în el, o acustică incredibil de interesantă, o atmosferă nefiresc de intimă. Părea că planetele se aliniaseră special pentru ca acel festival să nu se frângă.

Și totuși, prevestind epoca ratingului care avea să se ivească, a marketingului atotstăpânitor, Festivalul de Jazz de la Galați s-a împotmolit, definitiv. În mintea mea au rămas, totuși, o parte dintre performanțele oamenilor care au urcat pe acea scenă. Eu acolo am aflat că există o voce dăruită de la Dumnezeu cu harul minunăției, vocea Ancăi Parghel. Se întâmpla asta într-un moment în care îi vedeam pentru prima dată în carne și oase pe doi oameni de televiziune care mă ajutaseră să-mi mai primenesc gusturile muzicale.

Nu pot să-i uit pe prezentatorii acestui defunct festival, Florian Lungu și Mike Godoroja. Nu am fost întotdeauna de acord cu ei, însă pentru mine ei au rămas mereu cei doi prezentatori cu har, oamenii care mi-au atras atenția asupra unor nume care aveau să facă istorie.
Ieri, tot în tandem, au mai bifat o aniversare, iar acest articol de blog este tributul meu, de suflet. La mulți ani!
.

Aici blogStock.ro, România!

Blogstock.ro este un proiect pornit din entuziasm, înfruntând propriile îndoieli, ironiile unora dintre cei care ne privesc de pe margine mulţumindu-se doar să cârcotească.
Ieri, în mijlocul arşiţei din Vama Veche s-a petrecut unul dintre cele mai importante momente ale blogosferei pe care o slujim şi noi: doctorul, poate cel mai important "ambasador blogStock" de pe litoral, ne-a trimis o veste care o să facă bucuria tuturor celor pentru care bloggingul a devenit un stil de viaţă, anume că la terasa "La corturi" internetul este FREE pe toată perioada "Festivalului Bloggerilor Independenţi - blogStock.ro".
În zilele următoare se vor anunţa programul taberei, organigrama şi juriul festivalului, tematicile viitoarelor concursuri, premiile pe care urmează să şi le dispute participanţii, indiferent dacă participă efectiv, pe nisipul din Vamă, sau doar din faţa calculatorului.
Iar pentru bloggerii care iubesc muntele, avem pregătim şi "Evadare în verde” de la Ibanesti, judeţul Mureş. Imediat după Sfânta Maria, în data de 16 august, bazându-ne pe sprijinul blogosferei mureşene, va aşteptăm şi la o săptămâna de vacanţă şi blogging.

Nu am putut să nu îmi amintesc emoţia pe care o resimţeam în fiecare an când auzeam de pe nisipul litoralului romanesc "Aici Radiovacanţa, România!"

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

A fost o vacanta

Nu pot sa uit cea mai frumoasa vacanta la mare, intr-un inceput de septembrie in care vara inca nu se dadea dusa si in care “Festivalul de film de la Costinesti” inca mai gasea finantare.

Aceasta era locatia in care filmul romanesc se culcusea vreme de o saptamana, intre marea nelinistita si tarmul suveran. Seara de seara, toate drumurile duceau la “teatru de vara” unde proiectiile se tineau lant. Acolo se ingramadeau si actorii, printre spectatori. Pe vremea aceea nu existau vedete si bodyguarzi. Salbatice timpuri! Adica sa te trezesti ca vine Gheorghe Dinica sau Stefan Iordache si te intreaba daca este liber locul de langa tine. Unul singur, ca nu-i ducea nimeni sacosa cu scoicile gasite pe plaja.

A doua zi, in “VOX”, aveau loc conferintele de presa ale celor “proiectati pe panza” in noaptea trecuta. Intrarea, libera si fara obligatia consumatiei. Adica realizatorii discutau si cu plebea. Tarabostes imparteau aceeasi masa cu comatii. Ce vremuri cu apucaturi usuratice.

La o astfel de intamplare, tanarul care eram s-a dus la microfonul adunarii ca sa puna o intrebare, dar, neobisnuit fiind cu multimile si cu discursurile, s-a fastacit. Atunci, observand momentul de blocaj, o tanara subtire ca o trestie si frumoasa ca un inger i-a intins o mana si i-a rostit cateva cuvinte linistitoare. Era aceeasi tanara pe care o stia dintr-un film drag si care coborase de pe ecran pentru a-l imbarbata. Adica “Septembrie” continua!



Apoi, vremurile s-au schimbat. Comatii nu mai stau la aceeasi masa cu tarabostes.

Tot atunci am baut o bere, ca baietii, la aceeasi masa cu Ovidiu Bose Pastina.
Merita si el un gand!

Blues, blues, blues

Eu l-am ascultat pentru prima data la defunctul festival de jazz de la Galati. Era foarte tanar, foarte inalt si ingrozitor de slab. Parea ca se frange sub greutatea propriului instrument.

De curand, A.G. Weinberger a reusit sa treaca si proba "turnesolului", impreuna cu unul dintre prietenii sai, Mike Godoroja, pe care il asteptam "Peninsula". Daca o sa-l intalnim, o sa-i spunem o poveste despre dorintele noastre si o sa-i trimitem gandul nostru bun, la ceas aniversar.

La multi ani AG Weinberger!