Gânduri în vara fierbinte, Costinești

In serile caniculare, cand transpiratia erupe prin toti porii, gandul zboara la vacantele trecute, la momentele in care valul se spargea pe glezna ta, la senzatia placuta pe care o aveai atunci cand pasul tau se afunda in nisipul fierbinte.

Mereu visam, mereu ne mai dorim o boare fierbinte, dar sarata, ca marea!

Ne este dor de Costinesti.

Viscol în minte

Aşa arată o fotografie care poate să te tulbure într-o zi geroasă în care peste tot în jurul tău se vorbeşte doar despre vijelii întâmplate sau viitoare, despre oameni care se zbat să iasă din troienele unor drumuri pe care tu le ştii fierbinţi. Ele te-au dus în vara trecută către prima întâlnire cu marea. Erau încinse şi aglomerate.

Se circulă greu prin troienele drumurilor din toată ţara. Noi ne-am gândit la nisipul încins şi la vara viitoare. Cu toată înverşunarea sa, viscolul aduce şi câte un iz de briză de mare. Sau poate numai o părere.





..........

Mi-e dor de...

Astăzi am avut o discuţie despre mare, soare şi drumul lung care ne desparte de ea.
Am încheiat discuţia cântând... "mi-e dor de..."
Să fie de vină frigul şi ninsoarea care ne dau târcoale în fiecare dimineaţă?

Şi totuşi, mai este foarte puţin până la vară!








..........

A fost o vacanta

Nu pot sa uit cea mai frumoasa vacanta la mare, intr-un inceput de septembrie in care vara inca nu se dadea dusa si in care “Festivalul de film de la Costinesti” inca mai gasea finantare.

Aceasta era locatia in care filmul romanesc se culcusea vreme de o saptamana, intre marea nelinistita si tarmul suveran. Seara de seara, toate drumurile duceau la “teatru de vara” unde proiectiile se tineau lant. Acolo se ingramadeau si actorii, printre spectatori. Pe vremea aceea nu existau vedete si bodyguarzi. Salbatice timpuri! Adica sa te trezesti ca vine Gheorghe Dinica sau Stefan Iordache si te intreaba daca este liber locul de langa tine. Unul singur, ca nu-i ducea nimeni sacosa cu scoicile gasite pe plaja.

A doua zi, in “VOX”, aveau loc conferintele de presa ale celor “proiectati pe panza” in noaptea trecuta. Intrarea, libera si fara obligatia consumatiei. Adica realizatorii discutau si cu plebea. Tarabostes imparteau aceeasi masa cu comatii. Ce vremuri cu apucaturi usuratice.

La o astfel de intamplare, tanarul care eram s-a dus la microfonul adunarii ca sa puna o intrebare, dar, neobisnuit fiind cu multimile si cu discursurile, s-a fastacit. Atunci, observand momentul de blocaj, o tanara subtire ca o trestie si frumoasa ca un inger i-a intins o mana si i-a rostit cateva cuvinte linistitoare. Era aceeasi tanara pe care o stia dintr-un film drag si care coborase de pe ecran pentru a-l imbarbata. Adica “Septembrie” continua!



Apoi, vremurile s-au schimbat. Comatii nu mai stau la aceeasi masa cu tarabostes.

Tot atunci am baut o bere, ca baietii, la aceeasi masa cu Ovidiu Bose Pastina.
Merita si el un gand!

Bicicleta

Nu as fi crezut ca o banala plimbare cu bicicleta poate sa starneasca atata placere. Poate ca lumea multa printre care trebuia sa facem slalom, poate ca ora tarzie la care s-a intamplat sa mai fim pe strada (mult dupa ora obisnuita de culcare), au dat un dram de magie intamplarii.

La mare chiar si bicicletele sunt altfel.
Spre final, i-a cazut lantul si am fost nevoiti sa o ducem mai mult impinsa.

Tot ceea ce este frumos se termina repede. In aceasta seara pornim catre casa. De maine reincepe “scoala de vara”.

Poveste pescareasca

In fiecare dimineata, langa epava, inainte sa se iveasca zorile de zi, porneste o barca pescareasca spre larg. Sunt pescarii de la cherhanaua din Costinesti care merg sa verifice plasele. Toti au trasaturi aspre si brate puternice. Cu greu ai putea sa ti-i imaginezi imbracati in costum.

In briza diminetii am asteptat sosirea lor. Spectacolul a fost impresionant, din multe puncte de vedere.

Si totusi, cea mai puternica impresie cu care am ramas este aceea ca am intalnit niste oameni saraci care manevreaza valori foarte mari. Totul se face pe fata, fara ascunzisuri. Nu exista grija pentru puiet, pentru specii protejate. Marea nu este a lor, asa ca nici nu le pasa.

Exact ca si in padure, cand rapitorii se inmultesc excesiv, ii iau vanatului si ultimul dram de chef de viata.

Trofeul diminetii a fost intalnirea cu una dintre vedetele programelor de stiri din ultimele saptamani: dragonul de mare. Iata-l pe al nostru!

Castele de nisip

Visul este ca o pasare deprinsa cu libertatea zborului fara oprelisti.

Dar, ca sa ajunga sa priveasca viata de sus, chiar si visul trebuie sa invete sa deschida aripile si sa bata aerul….

Din viata fiecarui om ar trebui sa nu lipseasca visul castelului de nisip, tocmai pentru ca asumarea caracterului efemer al unor dorinte prea inalte face parte din reteta succesului viitor.

Chiar si visul capata valoare tot prin exersare si rutina.

Noi am reusit sa avem primele “castele in Spania” si nu ne intrebam care este "ziua".

In dimineata aceasta

N-am sa ma satur, niciodata, sa iubesc zorile de zi….

Lungul drum catre mare

Locuim la mare distanta de mare.Din care cauza si efortul de a ajunge la ea este pe masura de …. mare.

In timp ce unii dormeau pe bancheta din spate, altii incercau sa tina drumul drept prin traficul care nu parea sa tina cont de faptul ca era noapte. Aglomeratie, soferi nervosi, gropi, carute pe drumuri nationale, biciclisti iesiti din “schimbul 3” de la carciuma….. tot ceea ce da farmec “gradinii din Carpati”.

Intre toate acestea, fara sa stie exact cat de greu ne este sa transformam in realitate, copilul viseaza la “valuri ce se sparg de mal”. Se trezeste din cand in cand si intreaba doar daca am ajuns la mare. De fiecare data cand ii raspund ca nu, suspina si se culcuseste la loc. Probabil ca si in vis, valurile se sparg la fel.

Drumul a trecut, insa este bine sa nu-l uitam. Si nici microcentralele eoliene pe care le-am intalnit.
Vor veni alte drumuri, in anii urmatori, pana cand, intr-o buna zi, tatal o sa ramana acasa. Momentul acela pare sa fie departe, si, totusi, atat de aproape.

Clipa, ramai! Esti atat de frumoasa!