Mi-au dat lacrimile

Nu m-am putut stapani. Pur si simplu nu am putut, desi am stiut ca urma sa urce pe scena salii de festivitati a liceului de arta alaturi de doamna profesoara ca sa cante o piesa impreuna. Om deprins cu exercitiul gestului care sa-i dea incredere viitorului artist, mi-a soptit la ureche doar cateva vorbe: " Este important sa auda cateva aplauze! "

Si asa a fost! Iar eu filmam acest moment cu ochii in lacrimi. De ce mi-ar fi rusine de asta? De ce? Oare cati parinti m-ar invidia pentru ceea ce am trait astazi? Cred ca pot sa spun ca am fost fericit!

Motorhead is back in town

A fost o vreme in care nu stiam cat de frumosi eram, cand ni se parea ca toate nenorocirile s-au abatut asupra noastra, cand toate cele care se intamplau in jurul nostru ne erau potrivnice. Eram liceeni dispusi in orice clipa la vreo forma de rebeliune, fie ea si gratuita. Purtam parul lung si blugi jerpeliti. Doar asa eram "valabili". Imi amintesc o zi ramasa cam cu vreo treizeci de ani in urma, in care ajungeam cu trenul in Gara de Nord si porneam "tintit" catre magazinul "Muzica". Acolo, avand chistocul de kent in coltul gurii, un tinerel cu foarte putin mai mare decat mine astepta (probabil doar pe mine) avand la subrat un album de vinil in coperta neagra. Mi-a cerut si i-am platit o treime din salariul pentru care tata lucra o luna, fara prea multe discutii, apoi ne-am vazut fiecare de drumul sau. Am fost foarte mandru, aproape fericit atunci cand l-am vazut intre celelalte viniluri ale mele. Saptamana trecuta, aflandu-ma in Bucuresti, am dat cu ochii de un afis care ma anunta ca Lemmy Kilmister isi aduce Motorhead-ul aici. L-am privit indelung si m-am intrebat... de ce a asteptat atat de mult pana sa faca asta?

Un meloman adevărăcios

Orice concert de calitate începe cu intrarea în starea de grație, nu atât a artistiilor, cât mai ales a auditoriului.

Când așteptam să înceapă "The same old legend”, fiecare se pregătea așa cum putea:

La mulți ani lui Ștefan Hrușcă

În drumul nostru zilnic trecem pe lângă falnica biserică din cartierul Tudor. Locul este unul oarecare, însă unii dintre oamenii care l-au călcat în trecut l-au încărcat de o solemnitate și de o gravitate care încep să semene cu istoria. O istorie simplă, nerodată, care mai are nevoie de ani pentru a-și căpăta adevărată grandoare.

Aici, în locul în care se zvonește că municipalitatea ar intenționa să amplaseze bustul lui Adrian Păunescu, se află panoul pe care îl urmărim noi cu regularitate. Aici, langa troița de lemn, găsim o parte dintre afișele evenimentelor care au loc în oraș.

Astăzi, ăl mai fain dintre moții colindători, în chiar ziua lui de naștere, ne chema în data de 12 decembrie ca să ne mai spună încă o dată de ce nu trebuie să ne lepădăm niciodată de datinile noastre atât de frumoase, mai ales în vremea gutuilor din fereastră.

La mulți ani Ștefan Hrușcă, te așteptăm și acum, tot cu două nuci.

Byron, catch and relase

Îmi este dragă o amintire din vremea în care îmi petreceam foarte mult timp împingând căruciorul. Eram stângaci, dar învățam repede, mai ales trucurile cu care să-mi calmez copilul atunci când începea să plângă. La un moment dat am reușit să găsesc o sumă de piese muzicale pe care puteam să le folosesc pentru o temeinică liniștire a guguloiului orăcăitor, motiv pentru care plimbările au devenit cu mult mai tihnite. Le-am salvat în telefonul mobil, iar când apăreau situațiile de criză le transformăm în baghetă magică.
Ieri, în timp ce stăteam pe net, simt cum îmi dă ghioante chinezu: cică vino mă cocoțatule ambasador la Byron, la Cluj sau la Brașov, că dau și o bere! Tulai! Mă uit pe hartă și văd că mă aflu puțin cam între cele două orașe; dar eu nu, nu mă domolesc, pun mână și îi scriu depeșă lu' frezatul chinezesc, doar-doar s-o dumiri el cum să le pună "o chedică moldovenească" băieților taman când fug ei mai tare între cântări, și să ne pomenim și noi cu pocinogul unui alt concert la Micul Ateneu Român. De, așa-i de sărbători, toată lumea visează mai cu spor. Altfel spus, le-am lansat băieților de la Byron provocarea de a face un popas în grădinița noastră, că n-o fi foc, că tot este în drum. Nada am pus-o! Acum, om vedea!
Bineînțeles că este o glumă, însă ce ar însemna viața fără speranță, fie ea nebunească. Dacă însă s-ar întâmpla ca aceste rânduri să ajungă acolo unde trebuie, atunci am avea șansa să retrăim, într-o altă interpretare, cea mai frumoasă zi a copilăriei noastre.

Aceasta piesă este legătură între cele două povești, liantul aproape perfect...
Domnilor și doamnelor, nu știm care ne sunt șansele de câștig, faceți jocurile!
.

Pentru o seară, Hegedus Endre ni l-a adus pe Franc Liszt în oraș

De multe ori am frustrări legate de nenumăratele oportunități pe care le oferă Bucureștiul, orașul trufiei artistice și al dezmățului cultural. Se întâmplă atât de des să aflăm despre fel de fel de concerte, spectacole de tot soiul la care ar fi bine să fim și noi, dacă nu ar fi atât de mare distanța, dar mai ales atât de scumpe eventualele escapade. Apoi îmi dau seama că sunt mulți oameni și mai urgisiti în izolarea în care s-a nimerit să se nască și să își ducă existența.
Noi am mai pus o cărămidă în această seară la viitoarea prezumtivă carieră. Am ascultat și am croit povești care să ducă și mai adânc în suflet sunetele pianului de concert pe care Palatul Culturii din Târgu Mureș l-a pus la dispoziția unui virtuoz remarcabil: Hegedus Endre.

Pe drumul spre casă am discutat despre prețul biletelor pe care o să le vindem atunci când o să fie concertul nostru? Simplă ședință de producție din showbiz, deocamdată ca exercițiu, dar intr-o bună zi vom avea pianul nostru cu coadă, de concert.

O intrare în… Sistem

Am participat la tombola organizată de către Primăria Târgu Mureș cu ocazia lansării oficiale a serviciului de colectare a taxelor și a impozitelor online, utilizând cardurile bancare. Nu am câștigat, însă tot ne-am ales cu ceva: un concert al trupei Sistem, cea care a reușit să ridice temperatura din Piața Trandafirilor.

Tinerii zdrăngănitori au făcut un spectacol impresionant, chiar dacă pregătit în pripă. Pentru noi a fost un exercițiu de introducere în lumea percuției urbane, la butoaie și la diverse cutii, dovadă a faptului că dacă ai idei, discursul îți este mereu interesant.

Apoi, am plecat în mare viteză spre următoarea locație, hotărâți să întâlnim un om pe care îl așteptăm cam de multișor....
.

Cu iPad-ul în Sistem

Pe ultima sută de metri ne-am hotărât să ne schimbăm parola de pe ghișeul.ro pentru a putea participa la tombola organizată de către Primăria Târgu Mureș, la inițiativa și datorită perseverenței doctorului-primar Dorin Florea. .
Orice început de drum este dificil iar reticențele sunt un balast greu de urnit. Cu toate acestea, orașul nostru este în fruntea celor care pornesc pe acest drum, al colectării taxelor și impozitelor, dar și a amenzilor cu ajutorul cardurilor bancare.

Vineri, chiar înainte de a porni către blogMeet-ul din Brăila, o să fim în Piața Trandafirilor la concertul pe care primăria l-a pus la cale cu ocazia intrării în Sistem.

Să ne țineți pumnii strânși, că tare bine ne-ar sta cu un iPad între noi, macar de data asta!
.

One love, one life

Mi-au povestit prietenii mei axperienta unică pe care au trăit-o la unul din concertele lor. Deşi cuvintele au fost puţine, mesajul transmis a fost ca o cafea turcească, atât de tare încât nici tot zahărul din lume nu mai poate să o îndulcească.

Mi-am amintit în această dimineaţă despre promisiunea primarului de Bucureşti de a încerca să aducă U2 pe Naţional Arena în această vară. Judecând după faptul că nimeni nu mai pomeneşte nimic despre asta, deşi vara este departe în spate, bănuiesc că nu s-a putut.
Şi cu toate acestea, îmi place să cred că încă se mai încearcă. Ceva...

La mulţi ani U2!
Când vii pe la noi?
.

Prima vizită la Ateneul Român

În dimineaţa aceasta am fost plimbăreţi prin buricul târgului, prilej cu care am mers la şi la Ateneul Român, că să-i întoarcem vizita imaginară din toamna trecută. Ne-am făcut fotografii în parcul din faţa instituţiei, am fugărit porumbei şi am escaladat minusculul gard (de decor) pe care îl are această clădire.

Într-un târziu, pentru că am auzit sunetul muzicii din interior, ne-am rugat de un portar să ne lase să intrăm şi noi preţ de câteva minute în interior. L-am convins greu, iar fotografiile le-am făcut pe furate, fără blitz.

Într-o bună zi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu munca noastră, o să ne deschidă usa din faţă, suntem convinşi!

Simplă lecţie de muzică

Aşa cum am apucat să povestim, ne-am întâlnit cu doi muzicieni extrem de valoroşi care au vizitat oraşul Târgu Mureş. Dacă pe unul dintre ei îl socotim ca fiind unul dintre mentorii noştri muzicali, pe al doilea l-am întâlnit pentru prima dată. Este vorba despre cel care a ţinut ison Maxim-ului nostru prieten, Vlaicu Golcea.

Am schimbat câteva vorbe, apoi am avut parte şi de o mică întâmplare chiar înainte de începerea concertului propriu-zis: trei muzicieni, doi mai norocoşi (adică gata consacraţi) şi altul încă necunoscut dar foarte ambiţios, într-un trio adhoc. Este foarte adevărat, nu am rămas între spectatori până la capăt pentru că la patru ani, totuşi, maşinile colorate şi căştile piloţilor au fost mult mai tentante.
Oricum, rămânem cu bucuria de a fi reuşit să întâlnim încă un om pentru care bucuria de a cânta nu se măsoară în galbeni, şi cu toate acestea, reuşeşte să pună aur pe portative...

O dimineata cu ochii umezi

Am citit in aceasta dimineata un articol publicat de catre unul dintre prietenii virtuali. Nu am putut sa ma abtin. Mi-am dat seama ca mai sunt si alti oameni care incearca sa creasca oameni normali, oameni cu bucuria in suflet si deznadejdea in spate. Oameni frumosi.
Pentru ei merita sa sadim semintele talentelor viitoare. Pentru fiecare dintre copiii nostri trebuie sa incepem o albie cat mai fireasca chiar sapand cu mainile goale. Asta pana cand vor fi capabili sa isi caseasca, fiecare, CALEA.

Iata de ce, chem toti parintii sa gandeasca asa! Am primit multe mesaje de la alti parinti, asa ca m-am hotarat sa incerc sa duc si in alte orase.... "camionul cu ciocolata".

Daca am sa reusesc, atunci sa sa caut si alti artisti care sa urce la volanul acestui camion al copilariei. Alti oameni, capabili sa cante pentru puii lor "Somebody to love".

Cavalerii felinarelor tarzii

L-am intalnit pe Tudor Gheorghe, acest “Ban al Craiovei” care nu a uitat sa fie si taran, acest om peste care anii trec frumos, varsta imbogatindu-i stralucirea si savoarea, asemeni unui vin vechi de Dragasani. Am patruns in cabina in care se pregatea pentru spectacolul care urma si pentru aceasta ii multumim din toata inima violonistului Dan Bozgan, cel care s-a ocupat de introducerea noastra in culise. Maestrul ne-a primit cu un zambet dumnezeiesc pe buze, a lasat tot ceea ce avea de facut si timp de cateva minute a fost bunicul copilului meu. Tinandu-l pe ghenunchii sai si vorbindu-i, am avut in fata ochilor imaginea taranului care creste un copil cu convingerea ca acesta trebuie sa fie barbat, drept si fara frica, din cea mai frageda copilarie. Viata sa toata a fost un permanent protest impotriva celor care se aflau in necuviinta, a celor care traiau in genunchi. Poate ca nu intamplator, tot concertul, bunicul nostru de ocazie a cantat in picioare, zambind si aratand o vigoare de invidiat (a fost singurul om din sala care nu a avut un scaun nici macar in preajma).
Nu am stat pana la sfarsit, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor in care ora de incepere este mai inaintata. Atunci am avut parte de una dintre cele mai mari surprize:
Maestrul s-a oprit din dialogul cu sala si l-a itrebat pe copilul meu, deloc dojenitor: “Stefane! Ce faci? Unde pleci”?... semn ca nu il intrebase care ii este numele doar pentru a-l folosi atunci cand ne-a dat autograful.
Pentru noi este o alta poveste frumoasa, spusa de un bunic pe care cei care se ocupa de soarta culturii romane ar trebui sa il aseze intr-un loc mai ales, sa nu il mai lase sa fie toata viata un “cavaler al felinarelor tarzii”.
Spectacolul este fabulos, este viu si nu are “e-uri”. Vi-l recomandam, se serveste cu un strop de melancolie, la ceas de toamna.

O soparla duce-n spate

Echipa de sprijin incepe sa se contureze!



Astazi am primit un dar de la un foarte nou prieten virtual, cel care a si inceput sa se gandeasca la afisul evenimentului. Judecand dupa ceea ce am vazut ca stie sa faca, avem motive sa asteptam cu nerabdare.

Pana atunci, iata si darul: o soparla duce-n spate, o furnica jumatate!

Camionul cu ciocolata

Viata este ca o cutie de fondante.
Asta as vrea sa invete fiul meu: sa stie ca deosebirile dintre oameni apar datorita puterii lor de a alege ceea ce li se pare a fi cel mai bun, dar si datorita dobandirii capacitatii de asumare a consecintelor unor alegeri nefericite.

Pana la varsta de trei ani si jumatate am reusit sa adunam destul de multe pilde, sa avem experiente care sa ne faca mai puternici si mai intelepti. Am cautat sa vedem oameni si locuri care inseamna ceva, sa cunoastem, sa intelegem ca orice poate fi atins, egalat si depasit. Nu este o trufie sa iti doresti sa fii primul daca inveti si lectia acceptarii infrangerii.

Fiecare om ajunge sa fie suma intalnirilor sale, sa fie suma a ceea ce poate sa culeaga de la fiecare dintre mentori sai. Ei sunt cei alaturi de care simti gustul victoriei, tot ei sunt cei care te ajuta sa treci peste esecuri. Ne nastem si murim singuri! Aproape axiomatic adevar, dar, intre aceste doua evenimente exista cutia cu fondante. Pentru fiul meu, deocamdata, aceste fondante le aleg si pastrez eu, pana in ziua in care personalitatea care se naste va dori sa-si faca singura alegerile. Pana atunci insa, doresc sa mai asez o fondanta in cutia atat de incapatoare: Maxim Belciug.

Nu am nicio experienta in organizarea unui astfel de eveniment, insa, m-am decis sa incerc imposibilul: un concert adevarat, cu public, cu afise raspandite in oras, cu interviuri si cu cronici in presa. Ceva imi spune ca am sa reusesc, chiar daca multi vor fi tentati sa se amuze.


Simt ca nu o sa fim singuri. Copilul meu si cu mine avem, deja, atat de multi prieteni virtuali incat putem sa invatam in fiecare zi cate o lectie despre impacare, credinta, rafinament, intuitie, seriozitate, pasiune, perseverenta, luciditate, pragmatism, atentie, echilibru, poveste, sensibilitate, intelepciune, ironie, dezamagire, poezie, risc, curaj, statornicie, zbor si prabusire.

Suntem niste oameni obisnuiti, nu avem geniul in buzunarul de la piept, insa vrem sa ne depasim conditia prin mentorii pe care cautam sa-i intalnim si prin prietenii pe care ii dobandim. Impreuna este mai simplu.

Echipa de organizare este in plin proces de formare, oricine poate sa ajute, oricat de putin, fie si numai cu un gand de speranta ca o sa reusim.

Trei dintre prieteni au si intins o mana cu care ne-au oferit:
- locul faptei;
- afisul;
- increderea.


Viata este ca o cutie de ciocolata! Niciodata nu stii ce gasesti in ea.

Arme si niste flori

Bucuresti, Bucuresti, capitala noastra esti...
Din caimacul tarii cresti.

Nu este drept sa fim atat de departe!
Mereu departe, mereu "asteptand un vinil" mereu cu ochii pe un trecator.
Mereu cantand "mamelor din lumea'ntreaga".

Cum ar fi sa vina si Guns N'Roses sa cante la noi la gradinita?
Oare au auzit ei ca muntele trebuie sa vina la Mahomed, daca invers este clar ca nu se poate intampla?





M-am gandit sa le raspund eu la intrebarea
"Where do we go
Where do we go now
Where do we go
Sweet child o' mine?"

Axl & Co, come here:

Maxim Belciug se intoarce la gradinita

Maxim Belciug este considerat cel mai valoros chitarist de chitara clasica al Romaniei. Activitatea sa intensa l-a dus pe mari scene din tara si din strainatate (Serbia, Ungaria, Austria, Polonia, Franta, Scandinavia, Italia), pentru a oferi adevărate regaluri de chitara clasica si flamenco în calitate de solist. Este singurul chitarist roman care a sustinut patru recitaluri consecutive pe scena Ateneului Roman, de fiecare data cu un exceptional succes la public. A înregistrat pană acum patru CD-uri de chitara solo si doua în formula de voce si chitara, alaturi de Maria Răducanu.

Primavara trecuta, in timpul calatoriei de initiere, am ratat un concert la Sala Mica a Ateneului Roman. Motiv pentru care, asa cum il recomanda si numele, artistul a facut un gest rarisim.

Acesta este omul care ne-a confirmat faptul ca in luna noiembrie vine sa cante copiilor de la gradinita noastra. Astfel, "casuta piticilor" o sa fie egala Ateneului Roman, chiar daca pentru foarte scurt timp.

Finala Champions League la Bucuresti

Ieri am sperat ca Oltchim sa poata sa intoarca rezultatul. Nu s-a putut! Nu-i nimic! Pentru noi vor ramane campioane. Si-au castigat dreptul sa le iubim la fel ca pe “Craiova maxima”, Steaua, Nadia, Ivan Patzaichin sau Lucian Bute.

In aceasta seara, la Bucuresti, in Piata Constitutiei, Iris intra in teren cu sansa a doua, dar a ajuns in finala cu AC DC. Este o finala a sufletului nostru, o finala pe care o jucam cu gandul la victorie!


Iris, noi te incurajam pana in ultimul minut, oricare ne-ar fi sansa!