Cateva minute cu Angela Ribinciuc - Esente

Chiar daca totul s-a petrecut pe fuga, fiecare dintre noi incercand sa ne impartim intre atatea sarcini, dar si dorinte, pret de cateva minute am fost oaspetii ziarului local Viata Libera, dar mai ales colindatori de suflet ai unui om frumos, poate prea visator intr-o lume tot mai atenta la concret. Da, mama Anei ne-a fost gazda pentru cele cateva minute petrecute in redactia ziarului galatean, loc in care nefarsitele schimbari tind sa risipeasca o atmosfera pe care am cunoscut-o.
Dar viata trebuie sa mearga mai departe, iar noi, tot mai blazati, sa povestim despre anii frumosi, despre oamenii dragi care cu vorba lor, cu simplul cuvant asezat pe o pagina de ziar au reusit la un moment dat sa ne inflacareze imaginatia, dovedind faptul ca si din rutina se poate scoate o farama de incantare.
Da, in goana meschina dupa cat mai multi arginti, mai exista oameni dispusi sa lupte cu morile de vand ale eficientei despuiata de camasa decentei... Ei sunt acei nebuni frumosi care mai cred in "Esente", iar atunci cand le gasesc, le daruiesc altora.

Nu atinge cuburile mele!

Nu am să pot niciodată să le știu pe toate, însă unele întâmplări au darul de a mă întrista, numai pentru că îmi măsoară într-un mod dureros distanța dintre orașele între care viața m-a împărțit.

Mama Anei m-a invitat la un altfel de chat, concret și totuși subtil, o încercare de descoperire a unor revelații întâmplătoare între „Sahare și fântâni”. Distanța folosită că scuză mă face să nu fiu între cei care îi prețuiesc slova scrisă, cuvântul privit ca un cub de granit impasibil în fața timpului. Asemeni unui Sisif modern, Angela Ribinciuc ne invită într-o mastaba a gândurilor sale, numită concret și analtic "cArtESENTE 5”.

Mi-e gândul acolo, împăcat cu distanța care se substituie omului, aruncându-mi în față, cinic, concretul unei situații care depășește dorința omului arhimede, devenit subit un simplu substantiv comun: "Nu atinge cuburile mele!”

De-aș găsi înainte să mor o scurtătură către "fructul soarelui"...

Chat cu mama Anei

Cu greu își mai găsește bucurii adevărate, curate. Mi-a spus-o pe chat. Se simte că nu-i mai este pe suflet ceea ce face acum, cu toate că pasiunea încă mai stă culcușită în sufletul ei. Privește cum se surpă lumile pe care le știam, în care ne învățaseră părinții și dăscălii să credem peste propriile noastre finite, să nu ne abandonăm principiile și rosturile pe care ni le-au transmis.
Nu ne cunoaștem decât virtual, după ce ne-am întâlnit întâmplător la un semafor, fără să schimbăm altceva decât niște priviri. Asta în timp ce copiii noștri își făceau cu mâna și își trimiteau bezele.
Îmi plac lucrurile simple, îmi plac oamenii care mai pot să zâmbească unui străin venit de niciunde și pornind nicăieri .
Am stat pe chat cu mama Anei, iar eu nu eram decât tatăl lui Ștefan.