Mi-au dat lacrimile

Nu m-am putut stapani. Pur si simplu nu am putut, desi am stiut ca urma sa urce pe scena salii de festivitati a liceului de arta alaturi de doamna profesoara ca sa cante o piesa impreuna. Om deprins cu exercitiul gestului care sa-i dea incredere viitorului artist, mi-a soptit la ureche doar cateva vorbe: " Este important sa auda cateva aplauze! "

Si asa a fost! Iar eu filmam acest moment cu ochii in lacrimi. De ce mi-ar fi rusine de asta? De ce? Oare cati parinti m-ar invidia pentru ceea ce am trait astazi? Cred ca pot sa spun ca am fost fericit!

E timpul încercărilor

Oare am sa pot sa trec cu seninatate peste dezamagirile care ma asteapta? Oare am sa pot sa accept ca multe dintre eforturile pe care le-am facut impreuna au fost in zadar?
Ma straduiesc sa plamadesc un caracter puternic, capabil sa aleaga, sa lupte din toata fiinta, sa stie sa piarda, dar mai ales sa stie sa renunte atunci cand resorturile interioare nu mai actioneaza miscate de dorinta, ci sunt prada unei inertii.
Nu cred ca toate acestea nu vor conta pentru intreg, insa trezirea dintr-un vis frumos este mereu dureros de frustranta.
Da, incerc sa ma pregatesc mereu pentru un astfel de moment, tocmai pentru ca mi-as dori sa reusesc sa-l trec cu demnitate daca ar fi sa apara, insa visul, visul inca nu-l dau... Cu mintea mea de om matur, eu stiu sigur ca doar incercand, poate exista o sansa pe care copilul sa o risipeasca la un moment dat, indiferent care ar fi motivatia. Dar ea sa existe si sa sune curat!

Caine bun si auditiile matinale

In fiecare dimineata la fel. Aceleasi miscari, mereu aceleasi imagini. Doar sunetele sunt cu fiecare zi altele. Se schimba incet, dar sigur, isi castiga cu tenacitate propriile valente ale calitatii. Da, zilnic se petrec aceste scene, eu si prietenul meu (Cainele Bun) suntem martori tacuti ai rutinei prin care un dascal daruit cu har pune din cheagul, samanta maiestriei atingerii clapelor. Noi, ascultatorii din spatele usii, mereu aceeasi, sesizam schimbarile mici dar constante.
La capatul acestor scari exista un batran pian. Departe de a-si mai pastra stralucirea de altadata, captiv intr-o camera a unui apartament de la etajul patru, el scoate an de an viitori pianisti, unii mai buni, altii mai putin, dar mai ales scoate oameni care pot intelege altfel muzica fie si numai pentru ca au ajuns sa citeasca o partitura.

Mi-s dragi aceste dimineti, oricata rutina ar putea sa incapa in ele. Ea este infinit mai mica decat speranta din sufletul meu.

Postat de pe banca aflata pe aleea Busuiocului.
.

Un an de la prima lectie de pian

In aceasta dimineata, fara nici cel mai mic festivism, fara sa schimbam ceva din programul obisnuit, am implinit impreuna cu doamna profesoara Ildika Nemes un an de efort comun.

Nu am avut cele mai bune mijloace de inregistrare a imaginilor, insa momentul nu puteam sa il lasam sa treaca fara sa pastram o amintire.

Poate ca a fost si putina emotie, insa prima lectie de pian a ramas cu un an in urma, momentul care anunta germinatia.

Totusi, semne bune anul are!

Ger mare mon cher

Pasiunea exagerată pentru muzică a acestui "CaineBun” (chiar acesta îi este numele!) face ca în fiecare dimineață să ne petrecem tot timpul afectat lecției de pian într-o plimbare cu traseu constant, indiferent dacă plouă, ninge sau bate cine știe ce crivăț rătăcit. Doar așa pot fi desfășurate lecțiile fără vocalizele sale.

Astăzi, după plimbare, tenorul s-a întors cu mustățile grizonate: ger mare non cher, ger mare!

Drumuri prin vămile vieții

Uneori este mai greu, alteori pare a fi incredibil de ușor.
Diminețile sunt aproape toate la fel, nu diferă decât butaforia mediului în care ne ducem existența. Pe lângă toate acestea încercăm să trecem nepăsători, păstrând privirea mereu înainte, către locul în care trebuie să ajungem.

Dacă o să reușim, toate acestea vor fi prețul, dacă nu, vor fi toate cele pe care le-am pierdut fără rost, de cele mai multe ori alergând fără zăbavă.

Ne este drumul plin de vămi și la fiecare trebuie să lăsăm câte ceva în urmă, dar fiecare plată ne dă dreptul să ducem speranța și mai în larg.

"Poţi trece peste
ceremonile timpului,
anotimpului,
cu un fel simplu
de-a fi nechibzuit."

*(Nicolae Oancea-Poeme)

Trio Estate - seri de jazz și muzică clasică la Radio Târgu Mureș

Există locuri alcătuite din altceva decât ceea ce se poate vedea, pipăi, asculta...
Un astfel de loc este Studio-ul 3 al Radio Târgu Mureș. Ne-am convins chiar în această seară participând la serile de jazz și muzică clasică îngrijite de către Ana Maria Galea. Întâmplare sau nu, am nimerit într-o seară cu un repertoriu greu, pentru ascultători versați, însă am reușit să facem față cu succes provocării.

Nu știu cum au perceput alți participanți la eveniment toată această chimie a întâmplării muzicale, însă eu m-am simțit ca într-o catedrală inundată prin vitralii de lumina palidă a zorilor de zi, difuză dar insinuantă. Mi-am dat seama încă o dată că nu este deloc întâmplător faptul că nu mai ascult FM de mai bine de un an. Clădirea Radio ascunde niște surprize la care nu m-aș fi așteptat, în special cele legate de logistica și metoda scoaterii în eter a sunetelor de orice fel.

Și în toată această întâmplare, gândul meu de taină a fost acela legat de bobul care abia și-a început germinația. Oare o să existe ziua pe care mi-o doresc? Oare acesta o sa fie locul?

Membrii Trio-ului „Estate” sunt Ciprian Bonta, Moldovan Lirca Ioan şi Mihai Moraru.

Pentru o seară, Hegedus Endre ni l-a adus pe Franc Liszt în oraș

De multe ori am frustrări legate de nenumăratele oportunități pe care le oferă Bucureștiul, orașul trufiei artistice și al dezmățului cultural. Se întâmplă atât de des să aflăm despre fel de fel de concerte, spectacole de tot soiul la care ar fi bine să fim și noi, dacă nu ar fi atât de mare distanța, dar mai ales atât de scumpe eventualele escapade. Apoi îmi dau seama că sunt mulți oameni și mai urgisiti în izolarea în care s-a nimerit să se nască și să își ducă existența.
Noi am mai pus o cărămidă în această seară la viitoarea prezumtivă carieră. Am ascultat și am croit povești care să ducă și mai adânc în suflet sunetele pianului de concert pe care Palatul Culturii din Târgu Mureș l-a pus la dispoziția unui virtuoz remarcabil: Hegedus Endre.

Pe drumul spre casă am discutat despre prețul biletelor pe care o să le vindem atunci când o să fie concertul nostru? Simplă ședință de producție din showbiz, deocamdată ca exercițiu, dar intr-o bună zi vom avea pianul nostru cu coadă, de concert.

Câinele bun

A devenit o constantă a tuturor dimineților. În fiecare zi, mai puțin în cea de duminică, el este partenerul meu de plimbare, preț de jumătate de oră, în cea mai mare parte pe aleea busuiocului. Plimbări tăcute în cea mai mare parte, fiecare cu gândurile lui. În vremea aceasta, germinația este pe cale să erupă.


Nu este nicio glumă: răspunde la numele de "CâineBun".

Cimilitură

Ar fi implinit optzeci si unu de ani. Asta daca nu .....

Johnny Răducanu şi Grigore Preoteasa, cândva

Am citit pe wall-ul lui Mike Godoroja de pe facebook şi aproape că m-am revoltat împotriva neputinţei. Plănuiam de multă vreme să îmi duc micul aspirant la unul dintre concertele sale. Acum nu se mai poate.

Mi-au revenit în minte câteva imagini din puţinele concertele la care am avut şansa să asist. Era o adevărată poveste, mereu ca un cuţit gata să lovească mortal prostia şi indolentă. Folosea clapele pianului, mai rar cuvântul.
Însă, dintre toate amintirile acestea, precum uleiul se alege de apă, s-a ridicat deasupra tuturor chipul întunecat al unui zeu al pianului dominând sala ticsită de studenţi de la Casa de Cultură a Studenţilor Grigore Preoteasa. Şi atunci, la fel cum a făcut toată viaţa lui, s-a mândrit cu faptul că este "un ţigan mai norocos din Brăila", ba chiar ajungea să agaseze tot afişându-şi apartenenţa la etnia lui.

Iar asta se întâmplă exact în ziua în care ne pregăteam (era gata şi textul!) să ne lăudăm cu prima improvizaţie. I-o dedicam lui Mr. Jazz of Romania!
.

Cum am ajuns să plimb căţelul

Nu am avut niciodată câine, tocmai pentru că am locuit întotdeauna la bloc. Este adevărat că visez să ajung să am o casă mică, o curte în care să îşi aibă locul şi un câine. Până atunci, datorită faptului că lecţiile de pian sunt sistematic perturbate de către cel numit Câine-bun, care simte nevoia să cânte şi el, sau altădată să se joace cu eminentul meu student, am stabilit împreună cu doamnă profesoară că sunt suficient de calificat pentru a-l plimba pe derbedeu...

Micul dejun

Ne-am obişnuit cu un ritm susţinut, cu un program foarte bine structurat, calculat de cele mai multe ori până la minut. Poate părea ceva diabolic, însă nu este deloc aşa. Regularitatea cu care ne desfăşurăm toate activităţile zilnice este secretul nostru, cel care ne ajută să acumulăm experienţe, cunoştinţe, simple amintiri, fără să simţim un efort prea mare.

În fiecare dimineaţă, la fix aceeaşi oră, ne începem o nouă zi de muncă, bineînţeles, cu un mic dejun copios, apoi (contracronometru!) fugim pe bicicletă între casă, lecţia pian şi grădiniţă.

Este şi greu, dar atunci când vezi rezultatele este şi uşor!
.

Germinaţie

Douăsprezece ore de studiu s-au adunat. Încă nu s-a împlinit o lună de la momentul în care am pus sămânţa. Astăzi, după atâta pândă, am văzut primele semne de germinaţie, pe care am ajutat-o suplimentar, cu o lacrimă:



"Clipă ramâi...!"
.

Puţine sunt secundele...

... în care bucuria este deplină, în care efortul capătă un contur bine definit, acele secunde pe care le aştept cu sufletul la gură, le doresc cu ardoare şi le consum în tihnă, uneori cu ochii umezi.

Înainte de somnul de prânz am avut o solicitare obişnuită: o coală de scris şi un pix. Ceea ce a urmat a fost tulburator şi a dat cea mai frumoasă strălucire zilei în care am început lecţiile de pian:

Prima lecţie de pian

În această dimineaţă ne-am trezit puţin mai devreme decât în mod obişnuit. De ce? Pentru că astăzi începe o posibilă nouă poveste, una muzicală.

Chiar dacă am avut parte de fel de fel de întâmplări legate de muzică, în diversele ei forme, abia în această dimineaţă am fost pentru prima dată la o lecţie adevărată, mai exact o evaluare a potenţialului care zace în noi: ureche muzicală, ritm, voce. Iar testul l-am trecut cu brio, urmând ca de mâine să începem fiecare zi cu câte o repriza muzicală asistată de către doamna profesoară.

Începe o nouă călătorie. Cine poate să ştie cât de lungă va fi? Cine?

Cea mai frumoasa zi

Timp de cateva zile am fost nevoit sa renunt la telefonul pe care il folosesc acum pentru ca am apelat la un prieten sa imi reinstaleze un soft mai stabil. Se bloca foarte des in asemenea hal ca doar resetarea il mai aducea in simtiri. Dar nu despre asta am vrut sa vorbesc. Cata vreme a fost plecat telefonul cu pricina, am fost nevoit sa folosesc vechiul telefon, chiar daca bateria abia mai rasufla. Umbland prin el, am dat peste fisierul in care salvasem cateva piese cu care reuseam sa calmez copilul atunci cand era in carucior si il apuca plansul. Selectam una dintre aceste melodii si lasam telefonul sa o redea, spre linistirea aproape imediata a copilului meu. Mi-au venit in minte atatea amintiri cat nu pot povesti. Nici nu mi-ar ajunge cuvintele.
Una dintre ele este “Cea mai frumoasa zi” a lui Alexandru Andries, cel care astazi implineste cinci zeci si sase de ani.
Sunt tot mai multi oameni cunoscuti pe care ma pot baza ca sa ma ajute sa-mi cresc copilul cat mai frumos si mai demn.

Piesa neterminata pentru pianina mecanica

Intotdeauna i-am admirat pe cei care au inteles muzica in asemenea masura incat sa poata chiar sa si cante, indiferent de instrument. Drumul spre o astfel de performanta este lung, insa noi am inceput. Avem si prima definitie din lumea sunetelor: “portativul este locul unde fac bubu notele (bubu este un fel de…. somn).

Am inceput sa invatam… cate ceva! Ne uitam si in jurul nostru! Oare o sa reusim?