Doamne, Doamne, ceresc tata!

Doamne, Doamne, ceresc Tata
Noi pe Tine Te rugam:
Lumineaza-a noastra minte
Lucruri bune sa-nvatam.

Ca Tu esti Stapanul lumii
Si al nostru tata esti,
Si pe toate cele bune
Numai Tu le implinesti! 

(Sub cupola bisericii Sfanta Ana din Targu Mures)

Veniți să luați Lumina

Aflu chiar acum de la stiri ca in judetul Mures Lumina a ajuns cu intarziere din cauza vremii. Daca pun aceasta veste cataclismica alaturi de faptul ca primul marketer ortodox roman, prea(ne)fericitul Daniel a pus pe piata candela binecuvantata, cu surle si trambite, incep sa cred ca Apocalipsa este aproape. Pretul pe care il socotesc a fi nesimtit de mare ma umple de o lehamite vecina cu greata.

Ignoranti, ca sa nu ne trezim habotnici, noi am adus lumina de la biserica noastra fara sa stim ca ea inca "nu sosise", cu o lumanare pusa intr-o cutie de plastic. Ea ne lumineaza palid peretii casei in care, deja, "mosul Ene-i pe la gene".

Si, ca un facut, cineva de sus a amanat ploaia pana ce noi am trecut pragul casei. Oare ar fi trufie daca ne-am amagi ca a facut asta numai pentru sufletul nostru... bun?

Am adus lumina învierii acasa

Ca lumina ochilor - Gabriela Tudorache

Nu implinisem paisprezece ani atunci cand, in prima dimineata de octombrie 1982, am fost treziti la cererea mamei noastre. Simtise ca aceea era ziua si isi dorea ne ne dea ultimele povete, se ne tina mainile noastre inca mici in mainile ei, tot mai schimonosite de boala. Uitase de orice durere fizica, dar locul fusese luat de o durere insutit mai chinuitoare. Stia ca puii ei vor merge mai departe fara ea.

Zilele trecute am gasit un comentariu care mi-a readus in minte aceasta dimineata, care m-a facut sa imi amintesc suferinta mamei mele. Chiar daca acest mesaj era un SPAM, m-a emotionat lupta in care s-au angranat doi copii care sufera alaturi de mama lor bolnava, diagnosticată cu meningiom- fomaţiune craniană, afecțiune care duce la orbire prin strangularea nervului optic. Sint convins, suferinta lor comuna o sa le dea putere sa treaca orice incercare.

Aceasta poveste despre tenacitatea unei familii asemanatoare cu cea pe care am avut-o si eu la un moment dat o puteti gasi pe blogul construit special pentru a o ajuta pe Gabriela Tudorache Dumitru sa lupte cu cancerul care incearca sa-i ia lumina ochilor, o lumina pe care o merita cu varf si indesat daca a stiu sa creasca asemenea copii.

Cititi-le povestea unor oameni incercati de Dumnezeu si ajutati-i daca puteti, fie si numai cu o rugaciune.

I love me

Trag speranța ca Dumnezeu să fie bun și drept și să mă secere înainte de a-mi lua mințile în asemenea măsură încât să nu mai existe decât greșelile altora și atât!

Îmi secătuiesc și cea de pe urmă vlagă proștii care s-au născut, trăiesc și îi omoară (totdeauna!) pe alții având certitudinea dreptății absolute.

Pentru ei, nimeni, niciodată, nu va reuși să inventeze argumentul care să le pătrundă platoșa ego-ului atotștiutor.

Fi-mi-ar silă!

Încă un an de la Dumnezeu

Aici pun punct gândurilor, încordărilor, zbaterilor, tuturor pornirilor mele de individ mărginit. Gata cu 2011.

Și totuși, simt că am câștigat o dimensiune care nu cunoaște limite.

Să ne ajute Dumnezeu să numărăm cât mai mult, an după an!

Dimineaţă cu iz de busuioc

În această dimineaţă, în timp ce îmi exercitam una dintre obligaţiile de părinte responsabil, am mers câteva minute în spatele unui bătrân gârbovit. Acesta avea în mână o sacoşă de plastic în care îndesase o tufă de busuioc atât de mare, încât mai mult de jumătate era afară.
L-am urmărit cu răbdare până a ajuns în mica piaţă din cartierul nostru şi s-a aşezat într-o margine, locul unde a pus sacoşa direct pe caldarâm. Nu ştiu cât spera să obţină, nu ştiu dacă cineva era interesat de marfa expusă, însă ştiu că în răstimpul cât i-am urmărit paşii am văzut mai mulţi oameni întorcând capul şi minunându-se de izul răspândit în calea sa. Părea a răspândi un elixir al curăţeniei, al desfătării minţii, al răsfăţării tuturor simţurilor.

Am pornit către casă având pe retină sacoşa aceea meschină, incapabilă să cuprindă nici tufa, nici izul pentru care până şi Dumnezeu a simţit nevoia să-şi aducă această plantă în Casa Lui şi să o folosească întru curăţirea celor lumeşti.

"Mie nu mi-e frică de Dumnezeu...

... pentru că ştiu că Dumnezeu este drept şi bun şi ştie ce face.”

Copilul meu, atunci când ai să ajungi la maturitate, puţini o să fie cei care o să poată să spună două vorbe despre un om fabulos, un om poveste, un spirit ridicat cu mult peste multe dintre mizeriile lumii. Nu a fost perfect, nici vorbă, însă a ştiut să nască şi să-şi crească propria legendă, să fie unul dintre etaloanele unei generaţii, să fie fermentul germinaţiei altor talente şi pe care apoi să le potenteze înspre tot ceea ce aveau mai bun de dat.

Tatăl tău nu i-a făcut chip cioplit, însă i-a recunoscut meritele. Acum, îi pomeneşte numele cu pioşenie, la patru ani de la dispariţie: Florian Pittis. Omul chiar merită pentru că nu i-a fost frică de Dumnezeu!

Nimic fără

Dimineaţă am văzut o ştire care mi-a făcut foarte mare plăcere. Nişte oameni, aproape neştiuţi au muncit pentru o soluţie educativă inovativă. Binenteles că maturul care o încearcă este tentat să spună că este o joacă şi poate chiar are dreptate, însă, cine are răbdarea să îl testeze pe copii se poate să îşi schimbe complet părerea. Nimic nu este mai plăcut decât să înveţi în timp ce te joci, iar abecedarul virtual gândit de către Adina Tulbure este o posibilă soluţie de acest gen. Pe mine a reuşit să mă convingă, aşa că i-am scris şi m-am oferit să o ajut să îşi promoveze produsul, atât cât pot eu cu acest blog.

Mi-a răspuns la scurt timp, mulţumindu-mi într-un fel de generozitatea din Săptămâna Mare: o icoană desenată şi colorată de unul dintre copiii săi. Aştia sunt oamenii care merită ajutaţi, cei care au învăţat o lecţie simplă: nimic fără Dumnezeu!