Acoperitii si nationala de tras pe nas, sau Romania - Uruguay

Am avut odata o echipa, un ferment pe care ar fi trebuit sa-l folosim ca sa dospim cu temei generatiile urmatoare si sa putem spera la atingerea unor obiective tot mai indraznete. Nu s-a intamplat asa! Echipele de club au ajuns pe mana unor diletanti, iar profesionalizarea nu a insemnat decat subordonarea neconditionata a intregii miscari fotbalistice unei gasti de samsari de jucatori, adevarati campioni ai driblingurilor fiscale. Competitiile scolare au disparut complet, la nivel national, fiind inlocuite de palide evenimente subordinate unor campanii de marketing.

Imi este sila cand vad ca pe Mircea Sandu nu il poate clinti nimic din pozitia sa, poate doar moartea, ca Mitica Dragomir ne rade in fata tuturor si are explicatii de valoare la orice. Cei doi acoperiti, la fel ca si in politica, fac si desfac marsavie dupa marsavie. Astfel, echipe fanion ale fotbalului romanesc dispar doar ca urmare a capriciilor celor doi. In loc sunt asezate nume pline de rezonanta: Chiajna, Branesti, Mioveni, Urziceni.
Iar atunci cand unsa dintre aceste echipe venite de nicaieri reusesc sa isi depaseasca propria conditie si castiga campionatul fara sa le ceara voie, cei doi fac tot ceea ce depinde de ei ca sa le readuca acolo de unde au pornit. Unirea Urziceni si Sportul Studentesc sunt doar doua dintre exemplele care imi vin in minte.
Chiar acum, in timpul in care scriu aceste randuri, jandarmii evacueaza in forta suporterii care au incercat sa afiseze niste bannere cu sloganuri impotriva conducerii Federatiei Romane de Fotbal. Oare cate Universitatea Craiova, Poli Timisoara, UTA, FC Arges sau Corvinul Hunedoara mai trebuie sa mai dispara pentru ca oamenii acestia sa poata fi contestati?
Sa ne pregatim pentru lucruri si mai rele pentru ca fotbalul de la noi si-a distrus baza de selectie, a aruncat la gunoi simbolurile, a inlocuit mandria cantarii imnului intr-o simpla actiune de marketing. Fotbalistii nostri s-au transformat in fragile balerine care nu mai urca pe poante inainte sa stie ce au de castigat, specialisti in achizitiile de masini de lux si foarte buni ghizi prin barurile intesate de pipite. Nu mai stiu cat este scorul si nici nu ma mai intereseaza. Mi-am amintit o noapte de vara petrecuta la terasa, intre caminele din Regie. Selectionata Romaniei ne umplea sufletul de bucurie cu vestile pe care ni le dadea, in direct, din America. De ce am pierdut acele momente? De ce ne-am limitat doar sa ne bucuram steril? De ce nu ne-am ingrijit sa transformam jucatorii de atunci in modele de seriozitate si de daruire pentru copiii care isi incepeau cariera, facandu-i sa isi doreasca sa-i depaseasca?
In seara aceasta, probabil din mila pentru impotenta echipei noastre, arbitrul a jucat si el pentru noi. Cu toate acestea, pe Arena Nationala am avut senzatia ca cel care ar fi trebuit sa-l depaseasca pe Hagi nu conducea decat o jalnica nationala de tras pen as, pentru ca fotbalul le este destul de strain.

S-a găsit un măcar un om...

...care să aprindă o mână de lumânări și să pună câteva flori alături de fotografia lui Adrian Păunescu, pe peretele meschin al unei pizzerii din centrul orașului Târgu Mureș. Nu îl cunosc, însă doresc să îi mulțumesc pentru gestul său simplu, omenesc.



“Va fi interesantă postumitatea mea. Vor fi, desigur, şi uitări, vor apărea şi atacuri nedrepte, dar scrisul meu se va despovăra de biografia autorului, în circulaţia lui printre oameni. Nu-mi pot închipui propria mea moarte şi nici nu cred că ea e o trecere de zid. Aş fi fost curios să ştiu totuşi ce iarbă va răsări, în timp, pe mormântul meu…”

"Pentru un om, sub cer, e prea târziu"

Mă uit cu stupoare împrejur și mi se pare că este nefiresc de multă liniște în această zi în care se împlinește primul an de la punctul pus vieții de către unul dintre cei mai controversați oameni de spirit românesc. Adrian Păunescu a fost unul dintre numele care au ifluențat major vremurile prin care a trecut, a trăit și a luptat pentru convingerile sale, uneori chiar și împotriva unor ipotetice evidențe.

Atât de multe nume îi datorează rezonanța pe care și-au căpătat-o în cadrul Cenaclului Flacăra. Oare nu mai este creștinește să vorbești răposatul numai de bine? Unde sunt cei care ar trebui să-i pomenească numele, fie și numai la comemorări?

Sau poate doar Nichita....

Mi-e drag

Mi-e drag să mă intorc uneori la cei cărora mai pot doar să le pomenesc numele în timp ce scormonesc prin minte după niste amintiri tot mai terne.

Am citit acum câteva minute o poveste scurtă pe blogul lui Adelin şi mi-am reamintit cât cinism încape în vieţile noastre, câte ticăloşii suntem gata să facem doar ca să avem o maşină mai bună, o casă cu piscină, sau poate numai banii cu care să ne trimitem copiii la şcoli mai cu ştaif.
Citiţi şi vă cutremuraţi la cele care se pot întâmpla într-o lume în care am ajuns să ne închinăm zilnic la icoane strâmbe, să le dăm girul nostru infim, şi totuşi important la negocierile cu advertiserii verosi, atenţi numai la cifre.
Mi-e drag să îi pomenesc iar numele lui Adi Donea şi să lăcrimez.
Un om complet obişnuit, dar care…
Încă mi-e drag!
.