Vreau să câstig eu drapelul lui Lucian Bute de la Antena 3

Imi place si chiar propun o continuare si dupa ziua nationala a campaniei Antena 3 de trezire a sentimentului national si al respectului pentru tricolor.
Concret, daca am sa castig steagul lui Lucian Bute intentionez sa contactez Federatia Romana de Fotbal pentru a transforma acest tricolor in stindardul care sa-i mobilizeze suplimentar pe jucatorii echipei noastre nationale la meciul Ungaria - Romania din preliminariile CM 2014din Brazilia. Intentia mea este de a insoti impreuna cu colegii mei de echipa pe componentii echipei nationale de fotbal la festivitatea de intonare a imnului purtand imaginea steagului national cu dedicatia campionului mondial Lucian Bute inscriptionata pe piepturile noastre: "Cu toata dragostea pentru tara mea!"
Locuiesc in Targu Mures si, desi nu am implinit inca sase ani, sint scolar. Vorbesc bine doua doua limbi si am inceput sa o invat si pe cea de a treia. Studiez pianul de doi ani si ma pregatesc pentru admiterea la liceul de arta. Joc fotbal la clubul Speranta, iar in aceasta vara am fost cel mai tanar jucator din intreg turneul "e-on 2012". Mai mult decat atat, am fost si cel mai tanar marcator. Fac toate acestea intr-o tara din care au cam disparut "solutiile educationale colective".
Dar, si mai mult mi-as dori ca acest steag sa-l transform in simbolul unui proiect national menit sa revigoreze baza de selectie a viitorilor campioni prin crearea unor structuri neguvernamentale bazate pe voluntariat (urmand modelul SMURD), avand ca scop sprijinirea materiala concreta a copiilor care au talent.

Si cred ca pot sa-l castig si pentru ca locuiesc pe strada 1 decembrie 1918. Si acesta este un semn!

Ce rămâne dintr-o bucurie simplă

La două zile distanță de repetiția de la grădiniță, am organizat și marea petrecere a zilei de naștere, la locul de joacă la care am sărbătorit și în anteriorii doi ani.
Totul a fost așa cum am plănuit, așa cum ne-am dorit, iar veselia tuturor invitaților care ne-au onorat invitația a fost garanția reușitei.

Astăzi dimineață, după un somn bun, prima grijă a sărbătoritului a fost să ceară din nou să deseneze "ceva”. Încă o dată, s-a dovedit că mintea unui copil este un univers cu adevărat fabulos: "Am desenat ziua mea.”

Martori la căratul apei

Exact doi ani au trecut de când a început această călătorie în lumea bloggingului (mai mult decat timid). Nu știu dacă este mult sau puțin, însă privind în urmă încerc să îmi răspund dacă am reușit să trec de momentul în care, la fel ca și alergătorul de la Maraton, m-am eliberat de nodul din gât și pot alerga până la epuizare. Tot ceea ce îmi mai doresc este ca într-o bună zi să pot să-i spun fiului meu "Am învins", iar el să îl ducă mai departe, folosindu-l ca pe o memorie a felului în care a crescut, alături de tatăl său.
Alerg tot mai puțin preocupat de faptul că aerul nu îmi mai ajunge, că din ce în ce mai des mă simt ca în visul în care vreau să fug însă nu mă mai ascultă picioarele, că brațul și-a pierdut tăria și siguranța gestului.

În acești doi ani am alergat, la început mai timid, alte ori cu nefiresc de multă îndrăzneală. În tot acest timp, pe lângă multe alte întâmplări, am avut două revelații care m-au marcat. Am înțeles că la un moment dat o să vină ziua în care toată zbaterea mea o să recompenseze răbdarea unor martori la căratul apei.

Abia atunci, pe deplin îndreptățit, cineva o să poată să spună pentru mine: Am învins!

.

Ștefan și Ștefania

Aceasta este cea mai dragă dintre fotografiile acestui an. Ea a fost făcută în vară, în timpul agitatei noastre vacanțe din Vama Veche. Cu bune și cu rele, anul a trecut insensibil la orice s-ar fi petrecut în jurul lui. Chiar și așa, pot spune cu toată convingerea, mie mi-a lăsat și o amintire care să îmi facă sufletul să se topească de bucurie: Ștefan și Ștefania, la malul mării, într-un moment pe care, dacă s-ar putea, l-aș trăi în fiecare zi.

Astăzi este ziua Sfântului Ștefan, prilej potrivit ca să împart această amintire și cu cei care pășesc pragul acestei căsuțe a piticului.


Poate, peste ani...

Ziua internatională de luptă împotriva corupției

Citesc fel de fel de știri despre semnificația acestei zile internatională împotriva corupției. Văd la televizor fel de fel de experți care știu exact ce ar trebui făcut pentru ca să dispară pentru totdeauna. Doar că aceștia de acum, vin după alte cohorte de experți care odată ajunși în capul trebii nu s-au îngrijit decât să își infiltreze și să hrănească propria caracatiță, numai după ce și legea au croit-o după nevoile lor.

Eu personal am o frustrare legată de imposibilitatea de a finaliza o banală succesiune după tatăl meu, doar pentru că am ajuns să mă lupt cu o structură de tip mafiot, aflată în chiar instituția care ar trebui să-mi facă dreptate. Nu le este teamă de nimic, mai ales că sunt exonerați de răspunderea materială a faptelor lor.

Și atunci, cum să nu mă apuce greata numai când aud de experții aticorupție?

Ziua aviației civile, salvatori și sburatori

Zborul pare să fie și pentru noi o bucurie, o promisiune a trăirilor viitoare, accesibilă și spectaculoasă, cu atât mai mult cu cât experiențele plutirii nu au fost puține, ba chiar au venit una după cealaltă.

Totuși, sămânța Icarului viitor și-a început germinația la UPU SMURD Târgu Mureș, locul în care chiar de la vremea căruciorului am avut ocazia să vedem pentru prima dată emoția combinată a desprinderii sub bătaia aripilor, dar mai ales a salvării vieților tocmai datorită acestor salvatori sburatori.

Astăzi se sărbătorește ziua aviație civile.

Iubește România

Știu că te-ai plictisit să mai ai speranțe, să mai privești cu o minima credință la cei care au ajuns să siluiască țara asta mai des decât le-ar putea lor folosi, mai înverșunat decât s-ar justifica. Știu că se împuținează motivele pentru care să ridicăm privirea din pământ. Aproape că suntem condamnați, ca nație. Nimic nu mai pare să mai lumineze vreo ieșire. Orice analiză duce înspre deznădejde și resemnare.

Cu toate acestea, și dacă ar fi să își trăiască cele de pe urmă clipe, tot nu avem nici cel mai mic motiv să nu îi stăm alături până la sfârșit.
Așa cum părinților noștri încercăm să le fim noi cei care prin lumânarea ținută la căpătâi să le întoarcem lumina dăruită prin naștere, tot așa ar trebui să ținem steagul aproape de sufletul nostru, dar mai ales de cel al puilor noștri. Altfel, până și lumânarea o să sfârșească prin a-și pierde toate sensurile.

Copilul meu, iubește România! Iubește-ți steagul! Într-o bună zi, o să vezi, o să merite! Păzește candela ca să nu se stingă, niciodată!

La tăți ni-i greu

Citeam ieri o postare scurtă, aproape tânguitoare. Mana se pregătea de brad, ghirlande, artificii, poate și pentru cântările fiecărui sfârșit de an. Nimic mai firesc, doar că făcea toate acestea având în fața ochilor o imagine parcă privită într-o oglindă ultraconvergentă în care toate cele pe care le aștepta se comprimau într-un singur punct, un pixel albastru din fotografia unei iluzii. Complet diferită prin substanță si infățișare.

Omul este făurit dintr-un aluat tare ciudat, mintea și trupul tânjindu-i mereu la ceva ce nu poate avea, iar asta nu este decât încă o dovadă a faptului că mâine nu există! Totul este un vis în alt vis.

Oare ce gândește păianjenul Adolf în diminețile în care bruma trage să-i rupă casa și singura sursă de hrană care i-a mai rămas. El o fi putând să ducă prin ultraconvergența toate acestea într-un pixel verde al unei fotografii de vară fierbinte?