Ședință tehnică - ACS Speranta

Speranta este unul dintre cele mai frumoase dintre cuvintele care pot fi asociate cu un proiect dedicat educarii copiilor, indiferent de scopul concret pe care si-l propune. Ce nume mai potrivit ai putea sa gasesti care sa descrie mai fidel sentimentul pe care il ai atunci cand te decizi sa il duci, de mana, la primul antrenament, la primul meci oficial. Dar atunci cand tu, parintele de pe margine, alergi ca sa ii ingrijesti rana primei accidentari, sa-i stergi primele lacrimi de durere, sau doar de ciuda penru prima infrangere.
Toate acestea, dar si altele, sunt visele pe care parintele le aduna intr-un balon de sapun, fara sa-i pese de fragilitatea lui. El spera si se lupta pentru ca puiul lui sa capete puterile de a razbuna toate neimplinirile de care a avut parte, meritate sau nu.
Dar, inainte de toate, de glorie si implinire materiala, speranta se leaga si de atmosfera din cadrul echipei, de conditiile creeate pentru nesterea unor viitoare caractere, ale unor prietenii care sa infrunte timpurile...
Imi este drag de fiecare data cand il vad pe antrenor cum incepe fiecare antrenament, foarte serios, cu o sedinta tehnica. Printre ei sunt viitorii campioni, nu trebuie decat sa-i asteptam, fara sa ne pierdem... "Speranta".

Primul antrenament

Coincidenta este de cele mai multe ori asemeni ursitoarei, te face sa lupti cu si mai mare inversunare pentru ceea ce iti doresti, sau poate sa te arunce in bratele fatalismului cronic, al unei deznadejdi programata.

La un an distanta de la unul dintre momentele de mare glorie ale echipei pe care o iubim, s-a petrecut un eveniment important al dezvoltarii personale: primul antrenament la fotbal si acceptarea intr-o grupa de copiii cu un an mai mare. Imbucurator este faptul ca, inca din primele clipe, micul meu fotbalist a fost in largul sau, fara inhibitii, curajos si inspirat. L-am privit cu mare atentie si mi-am dat seama ca sportul acesta ii place, ca isi doreste sa ii depaseasca pe toti ceilalti copii, ca se consuma la fiecare nereusita. Acum stiu sigur, am un luptator cu care in scurt timp am sa ma mandresc.

Poate ca peste ani am sa imi amintesc cu emotie despre aceasta intamplare simpla... am dus de mana un copil la primul sau antrenament. Eu cred ca nu-i putin.
.