Ca prin vis auzi cum cei doi
discutau despre Craiova, dar și despre ceva ce suna a Maramureș și Moldova,
despre expoziții de fotografie, întâlniri cu anumite persoane, planuri pentru
vizitele respective... Brusc însă, discuția de taină de vis-a-vis se îndepărtă,
topindu-se parcă.
Showing posts with label tren. Show all posts
Showing posts with label tren. Show all posts
Sunday, October 2, 2016
Friday, February 21, 2014
Clipa încremenită [2]
| foto personală |
Continuare de AICI
Văzură o casă de bilete mai liberă.
Ce ușurare! O lăsă pe ea cu geanta de voiaj să-l aștepte la câțiva metri, lângă
perete. Cele câteva minute cât dură până ce el veni cu biletele i se părură
ore. Și lui la fel, probabil, căci îl observase cum se tot uita la ceas.
Înhăță geanta de voiaj, o
apucă pe ea de mână și porniră către linie. Mai aveau destul de puțin
până să ajunga la tren când se auzi:
Wednesday, February 12, 2014
Clipa încremenită [1]
Primăvara își înfrânsese
de mult timiditatea instalându-se definitiv. Dichisită în smaraldul foșnitor al
frunzelor în infinite texturi și forme și-n catifelate culori și nuanțe
florale, natura se afla iremediabil sub vraja sa. În tot și toate: pământ,
ființe și plante, se simțea o noua energie, cu fiecare zi mai copleșitoare, căreia
nu i se puteau împotrivi.
Sunday, September 1, 2013
Fantezii de somnoroasă
Octombrie și dimineață... Dimineață și ceață...
| Jean Gabin |
O ura. Cum ura și umezeala aferentă ce se insinua în haine, în machiaj, în păr, parcă și în sufletul ei obosit. N-avea chef de nimic dar trebuia să facă deplasarea respectivă. Cu trenul.
Călătoriile cu trenul erau bune. Îi plăcea să observe natura umană pe îndelete. Era însă nedormită, de abia se târâse la gara care era la doar ceva mai mult de jumătate de kilometru de casă.
Biletul era luat, urcă și începu să-și caute locul. Afurisită ceață! Parcă era și în vagonul lung, de săgeată! De abia vedea oamenii...și, deși credea că urcase bine, nu-și găsea locul. Erau acolo toate numerele din vecinătate: 111, 112, 114, 116, 118...125, numai 115 nu. Ridicând din umeri se așeză pe 114. Doar ce plecase trenul că apăru un bătrânel revendicând acel 114. Și care-i spuse că a văzut el un 115 în cealaltă parte de vagon. Așa o fi fost. Își luă poșeta și trecu dincolo. Da, erau un 115 și un 117 lipite iar în față parcă 114 și 116.
Sunday, November 11, 2012
Parfum amărui de crizanteme galbene
Noiembrie cu soare rece...
Privea buchetul de crizanteme
galbene, uriașe, și nu se hotăra. Deși erau florile de sezon și-i plăcea
mirosul lor dulce-amarui la nebunie. Gândurile-i alergau...imagini nenumărate se
aglomerau în fața ochilor săi...
2007...De
aproape două luni discutau și iar discutau. La început, pe acel forum, timp de vreo două săptămani apoi a îndraznit să-i ceară ID-ul. De mess.
Emoția
primelor dialoguri îl copleșea. Ea era dezghețată, părea sofisticată,
sau ceea ce înțelegea el prin așa ceva, la vârsta lui. Era cumva altfel
decât fetele pe care le vedea el zilnic.
Apoi a și văzut-o. Întâi într-o fotografie nu
prea reușită, făcută cu mobilul. Dar i s-a părut pentru început o mare
victorie. Foarte mare pentru ca ea era zgârcită cu fotografiile.
Apoi și-a luat camera web și microfon să se vadă, să se audă.
Se ferea însa
puțin, cât mama lui era pe aproape. Cătălina era descoperirea lui, prima fată
cu are avea astfel de discuții. Fata ținea la glumă, era
spontană, avea mult umor. Puteau discuta ore întregi. Însa îi era și
rușine cumva de mama lui. Pe care o simțea curioasă, prea
atentă, numai ochi și urechi la discuțiile lui. Sau poate i se părea lui?!?
Sigur că mama era puțin curioasă. Discuțiile spirituale, cam gălăgioase, mereu prea vesele, deranjau întrucâtva...se
Sigur că mama era puțin curioasă. Discuțiile spirituale, cam gălăgioase, mereu prea vesele, deranjau întrucâtva...se
Friday, October 19, 2012
Tichia de mărgăritar
Si plecat in graba uneori sau chiar dupa indelungi pregatiri, dar cu tinta precisa catre problema pentru care esti pe drumuri, uiti ca timpul incepe sa treaca greu pe tren dupa un anumit timp. Si neglijezi sa te pregatesti cum se cuvine.
Si ca plictisit de privirile abisale ale blondei sau brunei vecine de vis-a-vis ori super-agasat de povestile de viata, de altfel pasionante pana la un punct, ale mai varstnicului coleg de compartiment sau ma rog, de vagon, parca ai vrea sa citesti ceva. Daca ai avut inspiratia sa iei cu tine macar un ziar din gara e ceva, dar ziarul se frunzareste repede. Intr-o ora n-ai ce face.
Asa ca incepi sa te certi in sinea ta ca ai fost atat de zapacit si ai uitat sa iei o carte. Lucru simplu dar neglijat de prea
Subscribe to:
Posts (Atom)