La triatlon...împotriva sorții

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/gara

Imi plac proverbele. Iar acum imi vin in minte chiar mai multe decat ar fi cazul pentru a descrie ceea ce mi s-a intamplat. Cand? Pai...de curand. Chiar in noaptea de joi spre vineri, cand am plecat de acasa si am ajuns in gara sa iau trenul spre Constanta.

Trenul a venit dupa ce a intarziat cateva zeci de minute, CFR-ul nevrand, probabil, sa ne schimbam cumva parerea despre el in alta buna. 

Fantezii de somnoroasă

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/gara

Octombrie și dimineață... Dimineață și ceață... 

Jean Gabin

O ura. Cum ura și umezeala aferentă ce se insinua în haine, în machiaj, în păr, parcă și în sufletul ei obosit. N-avea chef de nimic dar trebuia să facă deplasarea respectivă. Cu trenul. 

Călătoriile cu trenul erau bune. Îi plăcea să observe natura umană pe îndelete. Era însă nedormită, de abia se târâse la gara care era la doar ceva mai mult de jumătate de kilometru de casă. 

Biletul era luat, urcă și începu să-și caute locul. Afurisită ceață! Parcă era și în vagonul lung, de săgeată! De abia vedea oamenii...și, deși credea că urcase bine, nu-și găsea locul. Erau acolo toate numerele din vecinătate: 111, 112, 114, 116, 118...125, numai 115 nu. Ridicând din umeri se așeză pe 114. Doar ce plecase trenul că apăru un bătrânel revendicând acel 114. Și care-i spuse că a văzut el un 115 în cealaltă parte de vagon. Așa o fi fost. Își luă poșeta și trecu dincolo. Da, erau un 115 și un 117 lipite iar în față parcă 114 și 116. 

Un film straniu, într-un oraș din viitor

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/gara

Mai era puțin până la ora stabilită. Somnul nu-i fusese prieten în noaptea ce se apropia de sfârșit. Nu fiindcă trebuia să fie în picioare încă de la ora patru și un sfert nu dormise. Nici nu știa de ce, poate de gânduri prea multe și insistente. Pur și simplu somnul abia de i se lipise de gene preț de vreo oră, nu mai mult.

Încă odihnindu-și capul pe pernă, ochii-i priveau, prin perdea, cerul care începea să se aurească cu tente rozalii departe, departe... Zorii nu se grăbeau, n-aveau de ce.