Am ramas datoare cu o poveste. Si cu un final...
Trebuie sa revin la Constanta, pentru a continua povestea. Dupa ce mi-am luxat palma mainii stangi, mi-am lovit destul de rau dar, slava Domnului, doar mi-am julit genunchiul piciorului drept si dupa ce am ramas fara inotator si nici n-aveam bicicleta...de parca toate ghinioanele se abatusera asupra echipei din care faceam parte, pana la urma, in ciuda a tot si toate, a rasarit soarele.
A doua zi dimineata, la 7,15 coboram la restaurant pentru micul dejun. La receptie am intrebat daca au coborat si colegii mei si daca micul dejun e gata. O doamna ospatarita, care trecea exact atunci pe acolo, a prins din zbor intrebarea mea și mi-a spus ca n-au pregatit nimic, ca nu li s-a comunicat ca trebuie sa fie ceva gata pentru ora 7. La bucataria restaurantului hotelului începeau programul la ora 8,00...