Showing posts with label blogosfera. Show all posts
Showing posts with label blogosfera. Show all posts

Monday, March 17, 2014

ZeList - un fel de Zero cu ifose


Ce este ZeList? Majoritatea celor care dețin un blog sau mai multe cunosc că ZeList este un fel de clasament după un “ceva” ce se cheamă punctaj. Care punctaj înseamnă... Oare ce înseamnă?
Chiar așa! Punctajul din topul ZeList înseamnă ceva? Are relevanță? Cuantifică ceva? Este cu adevărat un instrument util? Unul dintre răspunsurile oficiale ar fi că ZeList măsoară notorietatea în blogosferă. Care notorietate? Și de ce în blogosferă?!

Friday, April 26, 2013

Din viața mea dispar oameni. Continuu.



Cum e să știi că cineva e mereu undeva, acolo? E confortabil oarecum. Cum e însă să descoperi, deodată, că nu mai este? Că a tăiat orice punte cu ceilalți? E un sentiment tulburător, profund îngrijorător. Declanșator de panică...

Am intrat în blogosferă aproape din întâmplare. De pregătită, eram. Foarte. Eram vaccinată contra multor rele virtuale: prefăcătorie, minciună, lașitate, lingușire, insulte și jigniri, scenarii polițiste, urmăriri incognito, avansuri...și multe altele. Ca-ntr-o adevărată Cutie a Pandorei. Pe fundul cutiei, însă, exista ea, mică și timidă, Speranța că voi întâlni prin intermediul blogului și oameni buni, care vor rezona cu mine, cu ceea ce voiam să transmit. Nădăjduiam că gândurile mele vor ajunge la sufletul cuiva.

Tuesday, April 9, 2013

Nu mă pot prostitua




Poveștile, cărțile și filmele cu subiecte lejere, voioase, solare, luminoase se află în topul preferințelor. Poate fiindcă dau impresia că astfel ne menținem tonusul, că ne dau chef de viață. Tendința se manifestă și în blogosferă.
Mi-e teamă însă că e o tendință indusă mai ales de publicații și de producțiile televizoristice din ultimii ani și, în special, de internet.

De aceea televiziunile fac emisiuni vesele și de multe ori stupide. Uneori înclin să cred că aceia care gândesc programe pentru tv au și ei dreptate. Oamenii cam așa ceva cer. Lucruri facile, divertisment de-o veselie zgomotoasă, aproape obscenă. 
O vreme credeam că cei din televiziuni greșesc dar mi-am revizuit părerea. Cu părere de rău pot spune că respectivii nu greșesc. Au efectuat, se pare, suficiente studii de piață ca să știe că se cer materiale fără substanță, care să poată fi văzute acum și uitate când s-a închis televizorul. De unică folosință. Hăhăială, facil, cancan, glume fără perdea, zgomot de fond.
Prea multele manifestări vesele din jur nu mă prea atrag fiindcă, de regulă, se depășește limita. Mai ales cand sunt de o veselie exagerată care uneori mai e și căznită.

Thursday, January 17, 2013

Ca un vânt prin blogosferă...sau ce mai vor divele


Ca sa fiu sinceră, altceva, cu totul altceva avusesem de gând să scriu astăzi. 
Dar cum bântuiam eu așa, pe la miezul nopții prin blogosferă, la Miercurea fără cuvinte, printr-un blogroll, observ că la Chinezu apăruse un nou articol, pe care înca nu-l citisem. Zic să văd despre ce e vorba, poate face vreun casting. Când colo, nici vorbă. Doar pamfletiza un articolaș al unei dive, articolaș propagat ca un vânt prin blogosferă, stârnind o mulțime de reacții exagerate. În fond, foarte mult zgomot pentru nimic, adică pentru o gogoașă chestie ușurică, pe care mi-ar fi fost jenă s-o "arunc pe piață". 

În reacțiile respective:

Thursday, January 3, 2013

Vă mulțumesc tuturor!


Just me - october 2012
La sfarsit de an toata lumea a facut bilanturi ale activitatii pe blog.
As fi facut poate si eu, dar nu se potrivea si imediat veti vedea de ce.
Desi data de nastere a blogului meu este 11 iulie 2011...el a inceput a functiona ca un blog abia incepand cu, probabil ati ghicit, 03 ianuarie 2012.
Azi micul meu blog implineste un an. E mic, a invatat insa sa vorbeasca, sa mearga, sa se descurce destul de bine singur. Singur-singurel. Nu am avut pe cine sa intreb despre cum sa-l fac, nu am avut pe cine sa bat la cap despre cum sa procedez sa-l optimizez, sa-l bibilesc, sa-l fac mai aratos, mai bengos. Nu cunosteam pe nimeni in ceea ce am aflat curand ca se numea blogosfera. Asa ca el a crescut singur din acest punct de vedere.

Am scris cateva mici prime articole  in care efectiv mi-am testat blogul, fortele. Primul articol adevarat a fost acesta: Dueluri...anonime...in blind 
Dupa primele reactii am inteles ca oamenii sunt interesati de ceea ce am de spus si poate si de felul in care spuneam. Pentru ca, surprinzator si pentru mine, au fost reactii suficiente pentru cineva la inceput de drum. Suficiente sa-mi dea impulsul de a continua.

Friday, December 7, 2012

Mergem la vot sau facem "altceva"?


A trecut Ziua Nationala. A fost frumos, nu-i asa? Eh, in afara de cateva huiduieli. Un amic spune ca ele au fost din cauza ca Ziua Nationala s-a cam amestecat anul acesta cu campania electorala. N-as baga mana in foc. Aceleasi manifestari "am avut placerea" de a le asculta si cu alte ocazii, cand Romania nu se afla in campanie electorala.

Observ in articolele din blogosfera sau in comentariile la articolele publicate de presa online tot felul de pareri despre alegerile din 9 decembrie. Adica peste doua zile. Azi e ultima strigare pentru campania electorala, buna-rea, cum a fost ea. 

Mai mult sau mai putin, cu totii am vazut, auzit ceea ce se discuta in legatura cu aceste alegeri si cu alegerile din Romania in general. Si ceea ce se discuta cel mai asiduu, asa cum incepusem mai sus sa spun, este despre prezenta la vot
Nu despre cuantumul prezentei prezumtive la urne, pe care l-ar da deocamdata doar sondajele ci despre

Thursday, September 20, 2012

Fotografii cu motani și trandafiri


De multe ori se întâmplă să nu știu ce să mai postez, și nu din lipsă de subiecte. Pun pariu că vi s-a întâmplat.
Uneori simt că mai safe ar fi să postez multe fotografii cu motani, trandafiri (trandafirul ca exponentul de frunte al florilor), poate și fluturi, și gâze, iar ca articole, câteva rânduri simpatice, poate chiar o laudă sau ceva gen. Cu astea nu se poate da greș, e verificat! 

"Dilema este o situație în care, orice variantă ai alege, ești găsit în neregulă", spunea Cicero. Chiar dacă, din timp în timp, am dileme, pe blogul meu risc și scriu totuși despre ce-mi trece prin cap, prin inimă. Nu pot scrie ca să mulțumesc întotdeauna pe toți cititorii mei. Din păcate, chiar nu se poate, n-aș mai scrie despre nimic.
Articolele mele nu sunt concepute să jignească pe cineva, nici să laude deșănțat. Adică nu scriu cu adresă. Blogul, pe lângă faptul că aici pot să etalez trăiri proprii, pentru mine el reprezintă și o mică tribună în care încerc să îmi exprim și opinii referitoare la anumite întâmplări, evenimente, sentimente...de toate. Scriu despre multe subiecte, despre lucruri care mă interesează pe mine.  Și care s-ar putea, gândesc eu, să-i mai

Friday, August 10, 2012

Postări despre nimic


Noaptea asta am cam bântuit pe net. Printre si prin bloguri. De nesomn. De curiozitate. Fac cercetari, fac comparatii.  Imi exprimam candva un gand, pe la inceputurile mele in ale blogging-ului, cum ca blogosfera e fascinanta. E adevarat, inca o consider asa. Pentru ca in spatele blogurilor sunt oameni, unii foarte talentati. Altii...as zice ca atunci cand s-o-mpartit talentu', fost-au ei dusi la lucru...ca sa parafrazez niste versuri ale unui faimos cantec. Altii au fost plecati si cand s-a-mpartit limba româna. 
Ca si o padure, are si blogosfera ramurile sale vestede. Unele se usuca definitiv, altele raman mult timp in starea de vested.

Tot facand "radiografii" blogosferice (e drept, nu le fac din noaptea asta, ci de mai mult timp) am ajuns la niste concluzii. Nu stiu, de pilda, ce inseamna si ce rost are un blog unde cca. 80% dintre postari sunt clipuri de pe YouTube. Aproape niciodata insotite de un gand personal. Adica macar daca ar exista un aport calitativ-informativ la acele postari-clip... Nu exista nimic, nada, nothing. Ceea ce nu inteleg este obstinatia oamenilor respectivi de a avea un blog. Un blog prin care sa exprime ce? Nimic. Nu poti exprima ceva prin nimic. Daca apare cate un gand personal, si acela este de o intransigenta, intoleranta si uneori chiar incoerenta sau monstruozitate greu de accepatat, de inteles. 

Apropos de intoleranta si monstruos, am intalnit bloguri fascistoid-schizofrenice. Unele cu simpatii fasciste declarate, altele aflate, pe undeva, pe la limita patologicului si chiar și-și. Comportamentul deviant pe blog si din afara lui demonstreaza asta mai mult decat e necesar. Daca ajung in asemenea locuri, citesc cate ceva, suficient sa ma oripilez bine, fiindca-s curioasa si nu ma multumesc doar cu titluri de postari. Ingrijorator mi se pare ca-i vorba despre persoane foarte tinere. Recunosc, in prima faza sunt tentata a intra intr-o polemica cu The Owner, sa-l trag de urechi ori sa-l intreb daca are vreo explicatie despre ce face el acolo ori ce crede ca face, dar mai am inca ceva minte in cap incat sa stiu ca ar fi un demers inutil.

Intre timp am fost sa iau doua lingurite cu dulceata de visine si sa beau un pahar cu apa rece-rece. Mi se strepezisera dintii de atata "talent" si "normalitate".
Ar mai fi prin padure si cate un pom laudat. La care, asa cum spune si proverbul, e bine sa nu te duci cu sacul. Cel putin in unele zile... Nu de alta dar risti sa citesti pe o pagina intreaga cum s-a facut de s-a plictisit X de chiar X insusi si n-a mai avut timp si chef de blog, intreaga blogosfera avand grav de suferit...

10.08.2012, ora 06,20

Monday, July 23, 2012

Relatia cauza-efect


foto personală
Pana in urma cu doua luni obisnuiam sa scriu periodic despre mine, mai precis despre intamplarea nefericita care mi-a schimbat complet cursul vietii. Daca acea intamplare n-ar fi existat, nu aveam placerea de a ne intalni prin blogosfera. Nu m-am gandit niciodata ce inseamna exact principiul cauzalitatii, mai precis nu l-am asociat niciodata cu viata mea. Pana azi.

Azi am inteles exact acest fenomen citind un comentariu cu suflet la una dintre postarile mele. Nu e o postare oarecare ci una care marcheaza un punct de cotitura in viata mea. Un nou punct de cotitura pe langa cel care m-a determinat sa deschid acest blog. Chiar daca postarile foarte personale plac, parca in ciuda acestui fapt, am scris asa ceva tot mai rar. Frazele din acele postari au rupt din sufletul meu nu bucati ci halci, lasand locul sangerand. Lasand rani, alte rani peste cele initiale si ele inca deschise. Si pentru ca nu-mi doresc sa devin agasanta cu problemele mele si cum nasterea acestor insemnari nu e usoara, de multe ori prefer sa stau doar de vorba cu mine.

Oricine are curiozitatea poate gasi pe blog acele postari. Daca va deprima povestile triste, nu incercati sa le cititi! Pentru ca ele, fara exceptie, sunt de-o tristete covarsitoare, dureroasa, pe care banuiesc ca putini dintre cei care le-au lecturat au reusit s-o inteleaga. Vreau sa va linistesc insa. Nu se afla in ele tristetea si disperarea ce duc la sinucidere. Desi, recunosc, am avut candva momente cand am gandit ca ar fi singura cale de a mi se sfarsi pedeapsa.

Blogul acesta fiinteaza de un an, an care s-a implinit de curand, pe 11, luna aceasta. Am inceput insa a scrie pe el abia la 6 luni dupa ce l-am creat. Abia cand am putut sa-mi descatusez gandurile. Cand am putut sa impartasesc cate ceva din ceea ce mi-a sfasiat viata
Daca blogul e rezultatul unei nenorociri, nici ulterior nu am trecut prin zile mai senine. Evenimente nedorite se incapataneaza sa ma bantuie. Pe langa cel mai sus-mentionat a venit si un al treilea, ca seria intamplarilor nefericite sa fie completa.
Astfel ca postarile mele, cele foarte personale, nu exprima bucurii pentru ca, nu stiu de ce, bucuriile ma ocolesc. Si viata mea e un continuu vartej nebun, violent.

...Acel om care mi-a furat viata nu s-a mai intors. A parjolit totul in urma lui si a plecat definitiv. Acum trei saptamani, dupa foarte mult timp, neiertat de mult, s-a interesat, printr-un biet SMS, ce mai fac. Nu stiu sigur din ce motiv, poate il mustra constiinta. Sau poate ca nu ci doar a vrut sa stie daca il urasc. N-am dorit sa aflu de ce, nici nu mai are importanta. A reusit totusi ceva. Sa faca sa mai sangereze, o data in plus, rana aceea, care doare la fel de tare, fiindca nu pot sa-l urasc. Nu stiu pana cand va mai durea. Poate pana cand se va sfarsi... Pana cand ma voi sfarsi.
 

Sunday, March 18, 2012

Ratacind printre bloguri



Interesanta zona este blogosfera!
Dar parca v-am mai spus candva asta, nu-i asa?

De obicei eu sunt destul de ocupata, nu am timp suficient nici sa scriu articole despre unele subiecte care-mi apar in cale sau in minte...Multe au murit in faza de concept...din lipsa timpului, a inspiratiei sau poate fiindca, la un moment

Sunday, March 4, 2012

Ghid de blogging - un ghid de bun simţ


Nu scriu "uşor"...adică nu "articulez" cele câteva fraze ale unui articol din fuga tastelor şi apoi arunc, neglijent, cu un simplu click, cu ele în oameni prin puterea internetului atotstăpânitor şi atoateştiutor...
Datorită unei educaţii oarecum de modă veche, am respectul faţă de semen adânc înrădăcinat şi nu pot face asta.
Pentru că ştiu că vorba doare. Pentru că ştiu că adesea răneşte mai mult decât o palmă.
De aceea, înainte de a posta un articol, cât de mic, îl "bibilesc" în amănunt, ceea ce se traduce prin a vâna şi apoi corecta toate eventualele scăpări de litere, de virgule, puncte...erori de aşezare în pagină.
Citesc şi recitesc de câteva ori frazele articolului şi încerc să le receptez ca şi când nu ar fi scrise de mine...ci le-aş citi ca fiind zămislite de gândirea şi mâna altcuiva...Uneori reformulez. Până sunt mulţumită.
Sunt o admiratoare a formei, a conţinutului, şi, în ultimă instanţă a logicii. Asta deoarece am citit texte foarte logice însă complet nedigerabile. De aceea poate, pentru amatorii sau profesioniştii logicii nu am întotdeauna o logică perfectă, fapt pentru care îmi cer aprioric iertare.
Apoi aleg titlul...care trebuie să spună ceva...să însemne ceva...să fie în concordanţă cu textul...nu neapărat să fie incitant.
Abia după aceea ...mă decid...adică dacă să apăs pe butonul "Publicaţi".
Sunt perfect conştientă că a publica un text, fie el foarte personal, fie un pamflet sau o simplă relatare a unor fapte/evenimente înseamnă respect şi responsabilitate faţă de cei ce vor avea acces la el.
Cu acest statement neoficial am pornit la drum când am decis să am un blog.
Cum şi de ce am ajuns blogger am povestit deja într-o altă postare, "De ce scriu pe blog" , care acum apare ca fiind în strânsă conexiune cu cea de azi.  

Pătrunzând în blogosferă am descoperit o întreagă lume. O lume virtuală, absolut fascinantă, în spatele căreia se află oameni. Cu caractere, preocupări şi interese foarte diferite...un mozaic uman. La fel ca în viaţa reală.
Ca şi în lumea reală, şi în blogosferă am aflat că nu toţi reuşesc şi nici nu vor să respecte regulile dictate de ceea ce numim bun simţ. Pentru că unii sunt rebeli, pentru că întotdeauna vor exista voci care ies din rând...uneori doar în scop de a provoca şi pentru că întotdeauna vor exista persoane care mai şi trişeaza...ca în orice "joc"...
Bloggeri începători sau cu state vechi, am convingerea că ne dorim cu toţii ca blogosfera sa fie un spaţiu care să ne reprezinte pasiunile, interesele, visele, în care să ne respectăm reciproc şi să fim respectaţi în social-media. Ca lucrurile să "funcţioneze" cât mai bine, mai corect, poate că ar fi nevoie de nişte reguli.
În acest sens, grupul Most Wanted Blog a iniţiat o interesantă dezbatere pe care şi eu, ca membru al grupului,  am mediatizat-o cât mi-au permis mijloacele.
Despre un cod deontologic al blogosferei româneşti se tot discută de ani buni. Pare ceva utopic, limitativ  şi chiar inutil, la care cei mai mulţi s-au opus. Din start.
Departe de mine gândul de a pleda pentru o blogosferă fără sare şi piper, un mediu aseptic. Tocmai diversitatea de opinii face ca blogosfera să fie un spaţiu fascinant.
Dar poate că blogosfera va deveni un spaţiu şi mai prietenos dacă cei ce sunt părticele din ea vor fi mai responsabili iar lipsa de respect va absenta pe perioadă nedeterminată.
Se va obţine asta prin stabilirea unor reguli grupate într-un soi de cod? Ar fi ideal, deşi, personal, mă îndoiesc.
De aceea nu ştiu dacă un cod foarte strict ar fi potrivit şi ar avea şi adepţi...
Bloggingul de aceea şi are atâta succes, pentru că este o activitate neîngrădită, o "tribună" unde oricine doreşte "poate lua cuvântul". Pe propria răspundere. Blogul este un instrument de opinie. 
Este nevoie totuşi de câteva reguli de bază şi de bun simţ, după care această activitate, în majoritatea covârşitoare un hobby, să se ghideze. Adică doar nişte reguli orientative căci nu au cum şi nu pot fi nişte reguli în sensul de legi.
Ar trebui să fie mai degrabă un mic îndrumar pentru folosirea responsabilă a spaţiului virtual, adresat deopotrivă celor ce au deja vechime în blogging sau celor ce de-abia şi-au făcut un blog. Adică un ghid de blogging.
Posibil să nu fie toată lumea în acord cu mine. Sau poate că da. Ceea ce pot să spun este că m-am documentat suficient inainte de a scrie acest articol şi vorbesc în cunoştinţă de cauză.
Iar îndemnul Think before you blog! mi s-a părut foarte potrivit pentru a promova această campanie iniţiată de grupul M.W.B.


Thursday, March 1, 2012

Nimic despre Martisoare blogosferice



Ca sa fiu sincera, am avut treaba in blogosfera azi, dar nu ca sa citesc postari "de sezon"...
A venit primavara, cel putin calendaristic, si chiar si vremea pare sa confirme.
A venit primavara si aproape cu totii ne-am simtit obligati sa postam ceva, cat de mic, despre Martisor.
Am scris "aproape". Eu m-am abtinut. Si sa citesc despre...si sa public ceva despre...din simplul motiv ca n-as mai avea aproape nimic de aflat si nimic de spus.
La fel ca Valentine's Day, despre care am scris doar un pamflet...si Martisorul a ajuns o sarbatoare demonetizata. Se vorbeste prea mult despre ea...
Atator vorbe...prefer faptele. 
Am primit astazi o multime de urari de bun-simt, flori minunate (de la zambile la trandafiri si orhidee)...am primit martisoare (de la cele mai simple la cele din metale nobile)...am primit cateva sortimente de ciocolata...chiar si parfumul preferat. Toate in rol de Martisor. M-au bucurat toate. Mi-au aratat, cu prisosinta, ca barbatii din jurul meu ma apreciaza ca femeie, colega, prietena. 
Dar sa citesc atata despre aceasta zi...tot n-am putut. Si cer scuze tuturor celor ce s-au simtit obligati sa posteze ceva legat de prima zi a lunii martie.
Inchei cu o urare pentru toti cei ce vor avea curiozitatea sa ma citeasca: Sa aveti o primavara minunata!

01.03.2012