Reconsiderare

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Intru pe multe bloguri unde, mai ales intr-o anume zi, gasesc postate clipuri de pe YouTube. 

Daca fac comentarii la unele dintre ele inseamna ca le-am vazut & ascultat. In intregime sau macar primele 2-3 minute in cazul cand se intampla sa fie si piese lungi si care sa nu fie chiar ceea ce as asculta eu daca as asculta.

Roșu - Culoarea lunii octombrie

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Ieri s-a mai incheiat o saptamana. N-a fost grozava, as spune ca a fost aproape gri, ciudata, in primul rand pentru ca vremea si-a cam facut de cap osciland: cand ploaie mocaneasca, cand putin vant, cand soare, cand ceata. 
Un bilant? Mai stie cineva ce s-a intamplat timp de o saptamana? Mie adesea imi pare ca am facut de toate si mai nimic. Cumparaturi, rezolvari de diverse mici probleme pe la institutii foarte oficiale, treburi marunte si aparent neimportante prin curte si gradina, ore de bucatareala, putina curatenie, griji de toate felurile. 

Cineva, acolo sus, mă iubește

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Ieri, când tocmai aveam eu niște treabă prin casă (noroc că la ora aceea aveam prin casă, fiindcă atunci când sunt pe afară telefonul nu prea e cu mine), a sunat telefonul. Ha, ha! Previzibil, după cum am început să povestesc, nu?

"Buna! Elly...?"

"Bună! Da.", răspund.

"Loredana sunt, de la Blogal." 

Ca o ciorbă reîncălzită

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Ieri de dimineață, aveam un răgaz de timp în care m-am hotărât să mai fac câteva vizite pe bloguri. Încă de cu seară ajunsesem pe blogul lui Cartim unde am descoperit două postari noi pentru mine deși nu chiar recente. Asta este, nu ajung mereu la timp pe unde îmi propun. Posibil să ajung și mai târziu. Sau deloc uneori. 

O citisem cu o seară înainte pe prima și lăsesem și o impresie scrisă. A doua mi-a rămas ca restanță pentru duminică. 

Ce vreau eu să fac, fac!

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Am întâlnit acum ceva vreme, pe un blog micuț, la caseta de comentarii, un îndemn de genul:

"Cititorule, dacă mi-ai trecut pragul, sacrificând câteva clipe din timpul tău ca să citești ce-am scris, lasă-mi aici părerea ta, ca să știu că ai trecut!" 
Am zâmbit și m-am întrebat de ce și cum să scrii așa ceva. Pentru că e ridicol, sună a cerșetorie.

E drept, comentariile se consideră a fi un semn sigur că un articol a fost citit deși e discutabil cumva pentru că există și unele de genul: "Ce frumos!", "Bine scris!" care numai asta nu înseamnă. Am și eu astfel de comentarii și nu mă omor după ele. 
Dar mai știu și că sunt și mulți oameni care citesc în tăcere sau alții care îmi lasă, din pură simpatie, un semn pe FB și nu mă refer la câte un controversat like.

Neverending story - Călătoria propriului eu

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

De multe ori, de abia la final realizezi că este vorba despre o reclamă. Elaborate, purtându-ne pe aripi de vis și debordând de spiritul de aventură caracteristic, inconfundabile prin stil, reclamele Heineken sunt undeva, sus în top. Era o vreme când mi se părea că-i prea multă risipă de fantezie pentru o bere. Apoi, privind mai bine, am găsit că sunt mai mult decât perfecte și că un singur cuvânt ar putea să le descrie exact: flamboaiánte. Privindu-le ai impresia că-i musai să pleci într-o călătorie, iar în aceasta merită cu siguranță.

Cu gura plină cu pietre

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Săptămâna trecută, ca orice persoană cât de cât prevăzătoare, m-am interesat cum pot să ajung la sediul Danone. Era o problemă. Aveam adresa dar de ajuns acolo nu părea chiar simplu. Calea cea mai ușoară, fără bătaie de cap, era un taxi dar nu-mi place să apelez la taxi în București și mai ales pe o rută atât de lungă. N-am întrebat decât trei persoane despre posibilități. Printre cei pe care i-am întrebat a fost și Spanac. Cu o seară înainte l-am chestionat pe FB dar nu prea avea nici el habar. La sfârșitul discuției am primit o propunere: 

Aventuri prin București, în căutarea laptelui

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Cum deja ați aflat, marți, adică pe 25 iunie, Campania Danone - Drumul laptelui a ajuns la final. A fost o campanie frumoasă, cu mult mai frumoasă decât mi-am imaginat atunci când mi-am depus candidatura la BlogalInitiative.

Punctul terminus al campaniei a avut loc la sediul Danone. De la început mi-am dat seama că voi avea o problemă să ajung. Întrebasem anterior și primisem niște indicații parțiale. Apoi Google m-a mai ajutat și el cu tramvaiul 21 dar nu complet, fiindcă nu putea să mă ia de mână să mă ducă chiar acolo.

Cel mai bun antivirus

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

De duminică după-amiază am făcut o mulțime de activități: dulceață, cules de vișine în continuare dar fără noroi, spălat și ales multe vișine, făcut  prăjitură cu vișine și compot, am fost la cumpărături, am plătit facturi, am cules din nou vișine și multe altele, unele pe care nici nu le mai țin minte.

De fapt, de atunci, am fost "ruptă de lume". N-am mai intrat pe blog. Nu neapărat fiindcă am avut foarte multă treabă ci pentru că am avut treabă cu System Care Antivirus. Un "foarte bun antivirus".

Vacile nu pleacă în vacanță. Niciodată.

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Stau și mă gândesc cateodată. E amuzant. Sau mai degrabă nu. Mulți dintre noi bem lapte, mâncăm iaurt, brânză, unt, smântână....și unii nici măcar nu știm bine cum arată o vacă în realitate. Pare de necrezut. Dar, din păcate, devine tot mai adevărat. Mai ales copiii nu mai știu.

Mulți dintre tinerii și copiii de azi, cei crescuți exclusiv la oraș, au văzut o vacă poate doar pe vreun afiș sau la televizor. Dacă mai au timp de televizor după ce se joacă pe PC sau termină cu postarea ultimelor noutăți pe wall-ul de Facebook.

Nu m-ar mira să aflu că sunt copii care cred că laptele e făcut de Mickey Mouse sau Minnie Mouse sau de către alte personaje-mascote care se află pe cutiile cu lapte, iaurt sau alte produse din lapte. În cazul când există vreunele... Dacă nu, poate se gândesc că laptele vine dintr-un albastru infinit... majoritatea cutiilor cu lapte fiind, habar n-am de ce, colorate în oceane de albastru...

Salutări de pe Neogen!

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Anul trecut, pe 6 februarie 2012, am deschis, aici pe blog, o temă care s-a dovedit de mare interes, chiar fascinantă. Tema "Neogen". 

Astfel scriam articolul "A fost odată ca niciodată...Neogen" și titlul nu era deloc exagerat. Neogen a devenit, la începutul lui februarie 2012, doar o poveste. Pentru unii frumoasă, pentru alții poate nu. Sunt convinsă că mulți dintre cei care citesc acest articol știu despre el și despre faptul că era un foarte important site de socializare. Cel mai important din România.
Socializare de toate categoriile, pentru toate gusturile. O socializare care era altfel, diferită de cea de pe alte site-uri de gen și de pe Facebook.

Din viața mea dispar oameni. Continuu.

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Cum e să știi că cineva e mereu undeva, acolo? E confortabil oarecum. Cum e însă să descoperi, deodată, că nu mai este? Că a tăiat orice punte cu ceilalți? E un sentiment tulburător, profund îngrijorător. Declanșator de panică...

Am intrat în blogosferă aproape din întâmplare. De pregătită, eram. Foarte. Eram vaccinată contra multor rele virtuale: prefăcătorie, minciună, lașitate, lingușire, insulte și jigniri, scenarii polițiste, urmăriri incognito, avansuri...și multe altele. Ca-ntr-o adevărată Cutie a Pandorei. Pe fundul cutiei, însă, exista ea, mică și timidă, Speranța că voi întâlni prin intermediul blogului și oameni buni, care vor rezona cu mine, cu ceea ce voiam să transmit. Nădăjduiam că gândurile mele vor ajunge la sufletul cuiva.

Blogul a fost șters

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Tocmai încercam să postez un comentariu la o postare de fotografie de la MFC...

Mai avusesem două rateuri pe alte două bloguri...deja credeam că Google/Blogger au luat-o razna.

Când colo...mai postează comentariul dacă poți! N-am mai putut posta...că nu mai aveam legătură cu nimeni și nimic...

Am dat click și iară click... Mi s-a comunicat că:

Un leopard, pe după gard

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Leopardul Amur

A existat o zi în care am apăsat pe un buton. Au existat două zile de fapt. Mai mult timp m-am tot întrebat care a fost cea mai importantă. Să fi fost prima? Sau poate că totuși a doua...atunci când, efectiv, am hotărât că pot. Că e timpul. După o luptă cu mine însămi de vreo jumătate de an, probabil că era cu adevărat timpul. 

Dintre cele 60.000 ... e și el unul ...

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Creație Robert după o fotografie publicată de mine

În mediul 2.0 se apreciază că ființează în jur de 60.000 de bloguri. Poate că și mai multe. Unele sunt foarte active, altele mai puțin, unele aproape deloc. De aceea, din aceste 60.000 nimeni încă nu știe câte pot fi numite cu adevărat bloguri cu activitate. 

Posed acest blog de puțin mai mult de un an. Am și scris, la împlinirea unui un de activitate, un articol ca un fel de bilanț. Am fost întrebată, încă de pe la sfârșitul anului 2012 ce-mi doresc eu de la blogul meu pentru viitor, adică pentru 2013. De fapt, dacă doresc ceva anume în legătură cu el. 

Aș fi putut spune că mi-am propus să ating cel puțin 2000 de vizitatori zilnic. Sau că mi-am propus ca Page Rank-ul să ajungă de la PR3 la PR5. Sau că îmi doresc să am câteva sute de comentarii la fiecare articol. Sau că aș vrea să scriu câte 4-5 articole pe zi fiindcă se spune că ar fi unul dintre secretele succesului.

Ce-aș mai vrea de la blog?  Păi aș mai fi putut spune ceva despre o optimizare SEO de milioane dar poate că aș mai fi putut spune și că aș vrea să trec pe domeniu propriu. Și că poate că aș vrea să public numai articole extraordinare pentru că degeaba ar fi multe numeric dacă nu plac nimănui, adică nu sunt citite, nu sunt comentate.

Aș fi putut spune multe, nu-i așa? A visa nu costă nimic. Absolut nimic.

Încă suntem la început de an. N-a trecut prea mult din anul 2013, vreo lună și ceva. Încă este de actualitate preocuparea pentru viitorul blogurilor, deci și pentru viitorul blogului meu.

Vă mulțumesc tuturor!

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Just me - october 2012

La sfarsit de an toata lumea a facut bilanturi ale activitatii pe blog.

As fi facut poate si eu, dar nu se potrivea si imediat veti vedea de ce.

Desi data de nastere a blogului meu este 11 iulie 2011...el a inceput a functiona ca un blog abia incepand cu, probabil ati ghicit, 03 ianuarie 2012.

Azi micul meu blog implineste un an. E mic, a invatat insa sa vorbeasca, sa mearga, sa se descurce destul de bine singur. Singur-singurel. Nu am avut pe cine sa intreb despre cum sa-l fac, nu am avut pe cine sa bat la cap despre cum sa procedez sa-l optimizez, sa-l bibilesc, sa-l fac mai aratos, mai bengos. Nu cunosteam pe nimeni in ceea ce am aflat curand ca se numea blogosfera. Asa ca el a crescut singur din acest punct de vedere.

Am scris cateva mici prime articole  in care efectiv mi-am testat blogul, fortele. Primul articol adevarat a fost acesta: Dueluri...anonime...in blind 

Dupa primele reactii am inteles ca oamenii sunt interesati de ceea ce am de spus si poate si de felul in care spuneam. Pentru ca, surprinzator si pentru mine, au fost reactii suficiente pentru cineva la inceput de drum. Suficiente sa-mi dea impulsul de a continua.

Iertarea păcatelor la preț redus

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Dupa cum unii dintre cei care ma cititi deja cunoasteti, scriu pe blog despre una, despre alta, despre probleme personale dar si despre probleme ale celorlalti, chiar despre unele probleme ale societatii. Scriu despre multe subiecte, pe multe teme. Despre unul din subiecte, destul de abordat in ultimul timp de catre multi bloggeri, inca n-am reusit sa scriu nici macar un rand, dar ce spun eu rand? Nici macar doua cuvinte! A ajuns sa ma mustre oarecum constiinta.

Asa ca, macar azi, ar trebui sa scriu si eu ceva despre asta. Adevarul este ca nu ma prea preocupa, fiindca daca ma preocupa cat de cat, cu siguranta as fi scris. Și de aceea cred ca nici nu prea mi-am gasit cuvintele, inspiratia...

Ca tot veni vorba, acum aproape doua luni, am vazut pe National Geographic un documentar. Un documentar foarte interesant. Despre acest subiect, desigur. In care se arăta cum unii oameni erau chiar ingrijorati, cum numai la asta le era gandul si nu de ieri, de alaltaieri ci de cativa ani. Erau

Cât doi generali

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Am avut marea bucurie sa primesc zilele acestea cateva nominalizari interesante si mai ales, foarte onorante. Este vorba despre nominalizarile pentru ceea ce se cheama Blog of the Year 2012.

Nu m-am grabit sa scriu acest articol dupa prima nominalizare nu fiindca n-am dorit sa raspund ci pentru ca nu am avut

Mai vine anul ăsta Moș Nicolae?

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

Am pus azi-noapte capul pe perna avand niste ganduri. Oare la mine, femeie in toata firea, mai vine anul asta Mos Nicolae? Mai exista Mos Nicolae? Multi spun ca nu sau ca vine doar la copii. Ca numai ghetutele lor i se par potrivite, chipurile sunt mai mititele, mai usor de umplut cu dulciuri. Parca nu prea cred. 

Ghetutele medii sunt cele mai cele, vă spun eu. Port masura 36(24), masura perfecta. Atat de perfecta ca o poarta toata lumea, abia imi gasesc incaltaminte ori gasesc mai mereu ultima pereche.

Revenind, as putea aduce o multime de argumente pro ghetute. Si acum ma refer la ghetutele mele. Sunt mai frumoase decat cele pentru copii, au si putin toc... Le-am intretinut bine, sa nu ma fac de ras in fata lui Mos Nicolae...Eu zic ca sunt ideale, si lui Mos Nicolae i-ar placea. Le-am luat aseara, le-am sters bine de cateva fire de praf mai tupeiste, le-am mai lustruit oleaca, si le-am si masurat, ca sa ma conving ca incape in ele exact ceea ce mi-as dori. Nu cu metrul, nu cu centimetrul le-am masurat,

O oglindă, în care să mă privesc, n-am avut...

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blog

De ieri seara am fost bolnav. Bolnav, bolnav. Cineva, o prietena, mi-a spus ca sigur am un sindrom pe care l-a mai intalnit, care afecteaza in ultima vreme si pe altii. Si mi-a dat si ceva sfaturi, normale intr-o situatie ca aceea.

Oamenii, prietenii si nu numai, au trecut pe la mine si, vazandu-ma cum aratam, s-au si ferit majoritatea sa-mi spuna ca nu aratam deloc bine. Sau n-au gasit calea potrivita. Din teama de a nu ma supara, stiu sigur, caci altfel, cu siguranta mi-ar fi spus. 

Cativa nu au observat, totusi, ca aveam probleme. Mai bine, fiindcă se mai panicau si ei.

Inca de aseara, dupa prima atentionare, am incercat sa vad cam cum se petreceau lucrurile. O oglinda, in care sa ma privesc, n-am avut. Mai intai, am avut si eu banuiala ca era asa, fiindca n-a mai fost niciun fel de parere exprimata fata de ceea ce spusesem cu vreo