Se afișează postările cu eticheta Piine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Piine. Afișați toate postările

duminică, 23 martie 2014

Piine integrala/Pane integrale


La ricetta in italiano si trova in basso.

In aceasta luna la "Provocarea secreta", gazduita de Iulian,  blogul care mi-a fost destinat este Bucataria Elenei, un blog cu foarte multe retete interesante. N-am rezistat, cind am vazut aceasta piinita pufoasa si integrala pe deasupra...
Ingrediente necesare, cu modificarile facute de mine:

  • 300 g faina alba
  • 200 g faina Manitoba (puteti pune faina obisnuita ca nu-i nici o problema)
  • 250 g faina integrala
  • 400 ml lapte (Elena a spus 350 ml, dar depinde foarte mult de faina)
  • 75 g unt
  • 3 lingurite drojdie uscata (9 g)
  • 1 lingurita sare (13 g)
  • 1 lingura zahar (12 g)
  • 3 linguri ulei
  • 6 lingurite ulei pentru uns foile
Intr-un vas cernem faina, adaugam sarea, zaharul si drojdia si amestecam un pic ingredientele. Eu le-am pus pe toate in cuva masinii de piine, desi Elena spune sa framintam frumusel cu minutele (deh, eu am o minuta care ma cam supara, asa ca am profitat de ajutorul masinii de piine). Intr-o tigaita, topin untul, adaugam laptele rece, in acest fel compozitia devine calduta, adaugam peste faina si incepem framintarea. Am vazut ca aluatul era destul de tare, asa ca am mai adaugat 50 ml de lapte caldut. Am rasturnat aluatul pe masa de lucru, am pus cite in pic de ulei pe miine (din cele trei linguri) si am continuat framintarea, aluatul fiind destul de tarisor (mai gumos, cel putin asa era al meu), i-am mai dat din cind in cind cite un melesteu pe spate (citisem eu pe undeva, cit de bun iese aluatul daca-i "altoit" cu melesteul, nu glumesc, vorbesc foarte serios. Am pus aluatul intr-un vas, l-am acoperit cu o folie transparenta si l-am pus in cuptorul aragazului unde am lasat becul aprins. Avind in vedere, ca eu pun mai putina drojdie decit ar trebui, normal ca timpul pentru dospit se lungeste.
Cind vedem ca aluatul si-a dublat volumul, cu ajutorul unui cintar, sau chiar ochiometric, impartim aluatul in doua, apoi fiecare bucata in trei bucati egale. Fiecare bucata, o luam pe rind, intindem cu ajutorul sucitorului o foaie subtire, o ungem cu o lingurita de ulei, rulam strins aluatul, il punem deoparte si procedam la fel cu celelalte doua bucati. Piinea Elenei e mai micuta si mai grasuta, eu cum vreau sa fiu mai inalta si mai supla, am rulat/intins, spuneti-i cum vreti, fiecare rulou de aluat, adica l-am mai lungit o tira, abia apoi am impletit piinea. Facem la fel si cu cealalta bucata de aluat, adica formam din nou o piine, dupa procedeul de mai sus. 
Am pus piine in tava tapetata cu hirtie de copt, le-am acoperit din nou si le-am pus in cuptorul cu luminita aprinsa, pina si-au dublat volumul, adica vreo doua ore si ceva.
Am preincalzit cuptorul la 200 de grade, am uns piinitele cu lapte si am presarat mac, am coborit cuptorul la 180 de grade si am lasat piinitele timp de 35-40 de minute, depinde foarte mult de cuptor. Le scoatem din cuptor si le punem pe gratarul acoperit cu un prosop, ca sa se raceasca. 
Am obtinut doua piinite pufoase, pufoase si delicioase. O poza cu piinita rupta si pozata la lumina becului, iar cealalta cu feliutele taiate e facuta la lumina zilei, cam innourat ca ploua. 
Pofta buna sa aveti !



PANE INTEGRALE

Anche questo messe partecipo alla "Sfida segreta", e Iulian mi ha assegnato il blog di Elena. Non ho saputo resistere davanti alla ricetta di questo pane buono e morbido. 
Ingredienti:

  • 300 g di farina di grano
  • 200 g di farina Manitoba (va bene anche la farina normale)
  • 250 g di farina integrale
  • 400 ml di latte (dipende tanto dalla farina)
  • 75 g di burro
  • 3 cucchiaini lievito secco (9 g)
  • 1 cucchiaino sale (13 g)
  • 1 cucchiaio zucchero (12 g)
  • 3 cucchiai di olio
  • 6 cucchiaini di olio per quando facciamo il pane
L'impasto si puo' fare con le mane, oppure con la macchina del pane. Ho messo nella macchina la farina setacciata, il sale, lo zucchero, il lievito, poi ho mescolato un po' gli ingredienti. In un pentolino sciogliamo il burro, poi mettiamo il latte freddo, cosi tutto sarà tiepido. Aggiungiamo il latte alla farina ed incominciamo ad impastare. Ho ottenuto un impasto un po' come la plastilina. Sul piano di lavoro ho messo un po di olio (quelli tre cucchiai, un po alla volta) e ho incominciato ad impastare di nuovo, ogni tanto mi sono aiutata con il mattarello (avevo letto da qualche parte che aiuta tanto, non mi ricordo bene, ma comunque questa volta ho voluto "picchiare" l'impasto). Ho dato forma  di palla al impasto, l'ho messo in un vaso coperto con la foglia trasparente, e nel forno con la lucina accesa l'ho lasciato lievitare fino al raddoppio (ci vuole un po di tempo, perché ha poco lievito).
Trascorso questo tempo, mettiamo l'impasto sul piano di lavoro, l'ho dividiamo in due parti uguali (io mi sono aiutata con la bilancia), e ogni pezzo va diviso ancora in tre parti uguali. Stendiamo con il mattarello ogni pezzo, spalmiamo un cucchiaino di olio, poi facciamo un rullo stretto. Ho fatto cosi con tutti i tre pezzi, poi ho rullato ancora per allungare un po, poi con tutti tre ho formato la treccia. Facciamo cosi anche con l'altro pezzo del impasto. Dobbiamo ottenere due trecce. Mettiamo il pane nella teglia foderata di carta forno, e nel forno spento ma con la lucina accesa, l'ho lasciato lievitare per piu di due ore. 
Adesso, dobbiamo riscaldare il forno a 200 gradi, spennelliamo il pane con il latte, spolveriamo coi semi di papavero e quando mettiamo il pane nel forno, abbassiamo la temperatura a 180 gradi e dopo 35-40 minuti il pane sarà pronto.
Buon appetito ! 




vineri, 22 iunie 2012

Piinite floricica



Caldura mare, vreme de plaja si piscina, cu asta din urma ne delectam de citeva ori pe saptamina, ca altfel vacanta e lunga si mi se face parul cret, daca nu duc domnisoara la innot. Cu alte cuvinte, nu prea am chef de postari si citeodata nici de mincat... se vede din poza cu piinite, ca au fost facute cu mult timp in urma si mincate in aceeasi zi...
Ingrediente pentru 8 piinite dolofane:
Primul aluat:
  • 400 g faina 00
  • 175 g apa
  • 4 g drojdie proaspata (sau 2 g drojdie uscata)
Al doilea aluat:
  • 40 g faina 00
  • 55 g apa
  • 4 g zahar
  • 7 g sare

Incepem sa pregatim primul aluat asa pe la ora 17-18 seara. In apa la temperatura camerei, dizolvam cele 4 g de drojdie. Adaugam apoi faina cernuta si framintam timp de 3-4 minute. Vom obtine un aluat destul de tare si cam urit, deci nu e un aluat obisnuit. Acoperim vine vasul in care avem aluatul (eu l-am lasat in cuva masinii de piine) si lasam la dospit ccca 16-20 de ore, dar nu mai putin de 16 ore.
A doua zi, adica dupa ce au trecut cele 16-20 de ore, dizolvam zaharul in apa (tot la temperatura camerei), adaugam biga si faina, framintam bine cca 6 minute (eu 14 minute cu masina de piine), apoi adaugam sarea si continuam framintarea timp de 7 minute (eu din nou 14 minute).
Rasturnam aluatul pe masa de lucru, ii dam forma unei mingiute, acoperim cu un prosop si-l lasam la odihnit timp de 10 minute.
Cu ajutorul sucitorului/melesteului/facaletului din dotare, daca nu aveti, folositi cu incredere o sticla si ca sa ma repet din sticla, spalata si stearsa bine de apa, intindem frumusel aluatul si-l indoim in patru parti. Adica, indoim intii ambele capete spre interior bineinteles, adica sa se intersecteze la mijlocul foii de aluat, apoi indoim din nou ca si cum am inchide aluatul ca pe o carte, apasam un picut aluatul, il acoperim cu un prosop si-l lasam asa timp de 10-15 minute. Repetam operatiunea intins aluatul si indoit in patru, inca de doua ori, cu timp de odihna de 10-15 minute. Acum dam forma de mingiuta aluatului, ungem cu un pic de ulei, acoperim cu o folie transparenta si un prosop de bucatarie si-l lasam la dospit timp de 20-30 de minute.
Acum impartim aluatul in 8 bucati de cca 80 g una, formam mingiute micute, iar apoi luam pe rind fiecare mingiuta, o strivim cu mina, asa ca pe o turta, aducem spre interior cele patru parti (nu pot spune colturi, pentru ca aluatul e rotund), stringem aluatul cu degetele, intoarcem cu partea indoita in jos si formam o mingiuta. Acusica am sa pun si link-ul ca sa vedeti pozele pas cu pas sa intelegeti mai bine...
Presaram un pic de faina peste mingiute, acoperim cu folie transparenta si deasupra prosopul, apoi lasam din nou la dospit timp de 30 de minute.
Daca avem in instrument pentru taiata merele, luam cite o mingiuta/biluta si dam forma de floricele, strivind cu forma respectiva bilutele , fara a le taia de tot ca pe mere. Luam aluatul in mina, le rasturnam cu forma taiata in jos, presaram un pic de faina si le acoperim din nou cu folie si prosop. Lasam la dospit cca o ora. Preincalzim cuptorul la 250 de grade si punem o tigaita cu apa in cuptor. Cind acesta este cald si apa fierbe, intoarcem piinitele cu partea cu model in sus, le asezam in tava tapetata cu hirtie de copt si bagam in cuptor piinitele, timp de 15-20 de minute. Primele 10 minute stropim de multe ori cu apa cuptorul, apoi ultimele 5 minute, scoatem tigaita cu apa din cuptor si coborim temperatura cuptorului la 200 de grade.
Poze pas cu pas, ca sa intelegeti, gasiti aici.



miercuri, 18 aprilie 2012

Piine impletita pufoasa


Dupa cum se vede din poza, piinita a fost facuta prima data facuta saptamina trecuta, simbata am refacut-o, iar astazi din nou in varianta integrala.
E buna si pufoasa si are consistenta cozonacului fraged.
Ingrediente:
  • 500 g faina 00 (adica faina normala)
  • 15 g zahar
  • 7 g drojdie uscata
  • 2 oua
  • cca 10 g sare
  • 70 g ulei de masline
  • cca 200 ml lapte
  • pentru uns: galbenus de ou amestecat cu doua linguri de lapte sau pur si implu lapte
  • mac de presarat deasupra
Am pus in masina de piine, faina cernuta, zaharul, drojdia, ouale, apoi am adaugat uleiul si laptele caldut. Aproape de sfirsit am pus sarea si am framintat cca 30 minute (adica de doua ori programul de framintat). Am lasat la dospit in cuva masinii, timp de o ora. Am rasturnat aluatul pe masa de lucru, fara sa infainez..., am impartit in trei aluatul, cca 300 de grame bucata, apoi am facut snurulete lungi si am impletit piinea. Am pus-o in tava tapetata cu hirtie de copt, nu le lungime, nici latime, cumva de-a curmezisul (ati priceput, nu ?!)... Am uns piinea, am presarat cu mac, am pus doua paharute inalte de o parte si de alta si am acoperit cu o punga de naylon. Am lasat la dospit, in cuptorul stins, fara lumina aprinsa, timp de doua ore.
Am preincalzit cuptorul la 200 de grade, am bagat tava in cuptor timp de cca 20-25 de minute.
A doua oara cind am facut piinita, pentru sarbatorile de paste...



si varianta de astazi, 250 g faina normala + 250 g faina integrala...


delicioasa si in varianta asta, ba chiar mai sanatoasa as putea spune.
V-o recomand cu incredere sa o incercati...

vineri, 16 martie 2012

Piine impletita


Aceasta piinita, a devenit in adevaratul sens al cuvintului "piinea noastra cea de toate zilele", adica o zi fac piine, o zi nu...
Ingrediente pentru trei piinite destul de marisoare, dar foarte fragede si pufoase:

  • 250 g faina de griu 0
  • 250 g faina de griu dur (grano duro)
  • 7 g drojdie proaspata
  • 6 g zahar
  • 10 g sare
  • 50 g ulei de masline
  • 250 g apa
  • un galbenus de ou
Am dizolvat drojdia impreuna cu zaharul, iar in cuva masinii de piine  am pus apa calduta, galbenusul de ou, uleiul de masline, am adaugat apoi drojdia dizolvata, am cernut cele doua tipuri de faina si am framintat timp de 14 minute (programul framintare). Am adaugat apoi sarea si am framintat din nou, cu cit e framintata mai bine cu atit vom obtine o piine mai buna. Am lasat aluatul la dospit timp de trei ore. Am rasturnat aluatul pe masa de lucru, l-am impartit in trei parti egale (sau pe aproape...), am facut din fiecare bucata trei snurulete, am format piinitele, le-am pus in tava tapetata cu hirtie de copt, le-am acoperit cu o folie si le-am lasat la dospit din nou trei ore (vedeti ca drojdia e destul de putina, cu cit e mai putina, cu atit se lungeste perioada de dospit). Am pus o tigaita cu apa in cuptor, am preincalzit cuptorul la 220 de grade, am bagat tava in cuptor (dupa ce am eliminat folia), iar primele 10 minute am lasat vasul cu apa in cuptor, apoi l-am scos si am lasat piinea inca 10 minute, in total 20 de minute... 
Am vazut ca mi-au placut foarte mult japonezele, am modificat reteta (cantitatea de drojdie si calitatea fainii) si am obtinut aceste pufosenii, pe care va invit sa le priviti nu doar la exterior ci si la interior... sint extraordinar de fragede si usoare ca fulgii de nea...


miercuri, 29 februarie 2012

Piinite japoneze si... melcisori




Lume, lume... hai la piine, proaspata si pufoasa... calda si ochioasa...
Am schimbat denumirea piinitelor, din innodate le-am facut japoneze... multumesc Mari si multumesc simpaticului grasu64, care mi-au reimprospatat memoria si cu ajutorul lor mi-am adus aminte, ca aceste piinite se cheama japoneze. 
Cu ingredientele de mai jos, mi-au iesit 8 pufoase delicioase:

  • 500 g faina 0
  • 250 g apa
  • 50 g ulei de masline
  • un galbenus
  • 18 g drojdie proaspata (7 g drojdie uscata)
  • 12 g sare
  • 6 g zahar
Intr-un vas punem apa calduta (daca aveti termometru trebuie sa aiba 30°, eu nu "i-am luat temperatura" ci am pus apa calduta bine, nu fierbinte, altfel nu va mai dospi bine), adaugam drojdia farimitata, zaharul, uleiul si galbenusul, zbatem bine ingredientele, adaugam jumatate din faina (cca 250 g) si amestecam cu o lingura din plastic, pina se incorporeaza bine toata faina. Adaugam sarea (atentie, amestecam bine, pentru ca drojdia nu trebuie sa intre in contact cu sarea), adaugam cca 150 g de faina si amestecam bine pina se incorporeaza toata faina. Presaram faina pe masa de lucru, rasturnam aluatul, presaram un pic de faina pe aluat si pe miini, apoi cu degetele ne apucam de framintat, deci cu ajutorul degetelor, nu stiu cum sa explic, nu framintam cu pumnii, ci cu degetele framintam si rulam aluatul catre noi, aluatul se va forma ca un snur gros... il intoarcem si incepem din nou procesul de framintare. Daca vedem ca aluatul se lipseste de masa, presaram cite un pic si pe masa si deasupra aluatului (bineinteles ca luam din faina care a ramas, adica cele cca 100 g). Dupa ce s-a incorporat toata faina in aluat, framintam in liniste, pentru ca sigur nu se va lipi de masa (cca 15-20 de minute). Presaram un pic de faina in vasul in care a fost initial aluatul, acoperim cu o folie transparenta si in cuptorul aragazului in care am aprins doar beculetul, lasam la dospit timp de doua ore. 
Acum, rasturnam din nou aluatul pe masa de lucru, impartim in 8 bucati (cca 100 g piinita, adica un pic mai mult), aplatizam aluatul (pentru fiecare piinita pe rind) mai mult pe latime, indoim o parte din aluat cam pe jumatate si cu degetele "il sigilam", indoim din nou, sigilam... , apoi dam forma de snurulet aluatului, il innodam (sau ii dam forma dorita) si punem piinitele in tava cuptorului tapetata cu hirtie de copt. Daca dorim, putem stropi piinitele si punem seminte de susan, mac, eu am preferat sa le stropesc dupa ce au dospit... Acoperim din nou cu folie transparenta sau o punga de nylon, bagam tava in cuptorul unde avem beculetul aprins si lasam la dospit 45 de minute pina la o ora. Eu am lasat la dospit in cuptor 40 de minute, apoi am scos tava, am preincalzit cuptorul la 220 de grade, iar dupa 20 de minute, am eliminat folia de pe piinite, am stropit cu apa si am presarat seminte de mac, am bagat tava in cuptor, am stropit si peretii cuptorului cu apa (puteti pune un vas cu apa si sa-l lasati primele 10 minute) si lasam in cuptor timp de cca 15-20 de minute (eu am lasat 20 de minute, depinde foarte mult de cuptor). 
Sint exagerat de pufoase si delicioase. 
Cu aceasta reteta, particip la provocarea lunii februarie 2012 "Dulce Romanie", gazduita de Vio si al ei blog Caietul cu retete.

Reteta refacuta astazi (2.03), in forma de melcisori...


vineri, 27 ianuarie 2012

Baguette


E frig afara, cam gerut... asa ca vremea permite sa incalzim bine bucatarioara si sa ne apucam de framintat.
Pentru domnitele piinite, adica trei la numar, am folosit:

  • 480 g faina 0
  • 340 g apa calduta
  • 6 g drojdie proaspata (sau 2 g drojdie uscata)
  • 6 g sare
Incalzim apa si o punem intr-un castron, apoi adaugam drojdia si cu ajutorul unei linguri o dizolvam. Adaugam apoi faina cernuta, nu toata, vreo 40 g le lasam deoparte... apoi incepem sa amestecam timp de doua minute, cu lingurita bineinteles. Nu folosim miinile. Presaram faina pe masa de lucru, rasturnam aluatul, punem un pic de faina deasupra si presaram faina si pe miini, apoi incepem sa framintam, mai mult cu degetele nu cu toata mina. Pun si un link de la procesul de framintare si cum a fost facuta piinea. Framintam si tot punem cite un pic din faina pe care am lasat-o deoparte, eu recunosc ca am mai adaugam cam o lingura rasa de faina, dar depinde foarte mult de calitatea fainii si de cit e de uscata, deci faina trebuie sa fie la temperatura camerei, nu rece.
Dupa ce am terminat de framintat, presaram un pic de faina in vasul in care am amestecat ingredientele la inceput, acoperim (eu am acoperit cu o punga de nylon si o bagam in cuptorul rece dar cu lumina aprinsa si lasam la dospit timp de doua ore. Eu am facut aluatul dimineata, iar dupa cele doua ore de dospit, l-am pus in frigider, asa acoperit cum era si l-am lasat pina a doua zi., cind...
presaram un pic de faina pe masa de lucru si cu ajutorul miini infainate dezlipim aluatul usurel de pe vas, il aplatizam usurel, ii dam o forma de dreptunghi si taiem in trei parti egale (ma rog, aproape... ca mie nu mi-au iesit egale). Daca va uitati in video de la link-ul de mai sus, vedeti cum se face piinea. Aplatizam usurel fiecare bucata de aluat, luam o parte si o indoim cam pe jumatate, tiparim un pic cu degetele ca sa sigilam, apoi indoim si partea cealalta, intoarcem cu partea sigilata spre masa de lucru, rotolam un pic ca sa-i dam forma de baguette, trebuie sa obtinem piinitele de cca 33 cm lungime. Asezam fiecare piinita in tava tapetata cu hirtie de copt, distantiate intre ele ca sa aiba loc sa creasca, acoperim cu un prosop si lasam la dospit cca o ora jumatate. Preincalzim cuptorul la 220 de grade, iar cu ajutorul unei lame de barbierit (sa fie noua nu folosita) facem citeva taieturi pe piinite, stropim piinitele cu apa calduta si bagam in cuptor timp de 20-25 de minute.



Vom obtine o piinita delicioasa, usurel crocanta la exterior, dar pufoasa si cu gaurele in interior. 
Pofta buna !!!

joi, 15 decembrie 2011

Piine italiana (regiunea Puglia)




Ingredientele folosite pentru o piine, desi era mai bine daca dublam, pentru ca  e foarte buna si se maninca repede: 
  • 400 g faina  0 (eu am folosit Manitoba)
  • 100 g faina de griu gen gris dar mult mai fina (prima poza e cu aceasta fina ... semola di grano duro rimacino iar in a doua poza apare piinea cu 100 g faina integrala)
  • 280 ml apa
  • 4 g drojdie proaspata
  • 10 g sare

Punem, asta seara, in masina de piine 400 g faina 0 cu 3 g drojdie si 200 ml apa. Framintam bine, vom obtine un aluat destul de tarisor si lasam la dospit in cuva masinii cca 12-18 ore, eu am lasat vreo 13, adica pina dimineata cind am scos aluatul iar in cuva masinii am pus cele 100 g din cealalta faina, un gram de drojdie cca 80 ml apa, am pus aluatul care a stat la dospit toata noaptea, am apasat pe butonul framintare care dureaza 15 minute. Dupa ce au trecut cele 15 minute, am adaugat sarea si am framintat din nou timp de 15 minute. Lasam la dospit cca o ora si jumatate. Rasturnam aluatul pe masa de lucru usor infainata, ii dam forma dorita, facem si niste taieturi deasupra piinii, presaram faina deasupra si lasam la dospit, de aceasta data doua ore. In ultima jumatate de ora, infierbimtam cuptorul la 250 de grade, punem un vas cu apa dedesubt, bagam piinea (dupa ce s-a preincalzit cuptorul) si lasam timp de cca 15 de minute. Scoatem vasul cu apa, micsoram temperatura la 200 de grade si lasam cca 30 de minute, depinde foarte mult de cuptor. 
Acum va arat o poza cu piinea care a stat la dospit doar o ora cum scria in reteta, asta dupa ce i-am dat forma si am facut taieturile deasupra... e prima piine in care am pus faina tip gris, dar exteriorul era cam crocant (adica pe gustul meu...


iar aceasta este  piinea dupa doua ore de dospit si facuta cu faina integrala...


Deci, scoatem piinea din cuptor, o lasam la racit acoperita cu un prosop de bucatarie (atentie sa nu aiba miros de detergenti...) taiem si papam.
Isabella e innebunita dupa aceasta piine, are gust exact ca piinea facuta in vatra, iar eu sint multumita ca maninca si odrasla din dotare piine (ca din cea cumparata nu vrea), iar acum vrea "pane della mamma"... 
Ce spuneti, arata bine piinea cu asa putina drojdie ?! 

duminică, 20 noiembrie 2011

Piine "Fior di Molino"


Nu stiam cum sa denumesc piinea, puteam sa-i spun si piine de post, dar am preferat sa-i dau denumirea de pe punga de faina de unde am preluat si reteta.
Ingrediente necesare pentru o piine mare: 

  • 500 g faina de tip 0
  • 290 g apa calduta
  • 15 g drojdie proaspata (sau 7 g drojdie uscata)
  • 10 g sare
  • 10 g zahar
Am pus ingredientele in cuva masinii de piine, intii am cernut faina, apoi am adaugat drojdia pe care am dizolvat-o bine cu ajutorul zaharului, adica intr-un castronel am pus zaharul si drojdia si am frecat cu o lingurita pina si-a dat duhul si s-a transformat drojdia in lichid. Am pus-o peste faina, apoi am pus cite putin din apa incalzita (atentie calduta, nu fierbinte, ca altfel nu mai dospeste piinea). In timpul framintarii, am tot adaugat apa, iar aproape de sfirsit am dizolvat sarea in apa si am turnat-o toata peste aluat. Durata framintarii a fost de 15 minute. 
In reteta originala scria ca trebuie lasat aluatul la dospit doua ore, apoi framintat din nou, dat forma piinii sau piinitelor si bagat la cuptor.
Eu am lasat la dospit aluatul timp de o ora, am framintat din nou 15 minute cu masina de framintat, am dat forma piinii (o piine maaareee), am pus doua pahare inalte in tava, atentie pe tava se presara faina destul de multisoara, am pus piine pe tava, am acoperit cu o folie, adica o punga mare taiata intr-o parte, dar cu paharele puse pe tava va avea loc aluatul sa dospeasca si sa creasca frumos. Am lasat la dospit o ora jumatate, am eliminat folia, punem in cuptor o tigaita cu apa pe care o lasam tot timpul cit piinea e in cuptor, apoi bagam tava cu piinea in cuptorul preincalzit la 180 de grade o lasam 30 de minute. 
Scoatem din cuptor, lasam sa se raceasca 


taiem felii si servim cu ce avem si cu ce dorim. 
Piinea chiar si dupa 2-3 zile e la fel de buna si nu devine sfarimicioasa.
Pofta buna !


duminică, 16 octombrie 2011

Baguettes di nonno Claudio




A venit frigul, desi sint si zile cu soare, in casa s-a racit binisor, asa ca merge sa deschidem cuptorul , sa facem piinita si sa o savuram calda, calduta... 
Ingredientele necesare pentru 4 piinite:   
  • 250 g faina 00  
  • 250 g faina Manitoba 
  • 250 g apa calduta 
  • 30 g ulei de masline 
  • o lingurita sare (eu 7 grame)
  • o lingurita zahar
  • un pachetel drojdie uscata (7 grame)  
  • o lingurita miere

In cuva masinii de piine, am pus intii apa calduta impreuna cu uleiul si sarea, am adaugat cele doua tipuri de faina cernuta, am facut o gaurica in mijlocul fainii (atentie drojdia indiferent daca e uscata sau proaspata nu trebuie sa intre in contact cu sarea), am pus zaharul, mierea si drojdia   si am framintat cca 30 de minute, am apasat  pe butonul de  la programul framintare care are 14 minute, de doua ori. Am lasat aluat la dospit cca 2 ore, apoi am rasturnat aluatul pe masa de lucru si l-am impartit in patru bucati egale (200 g una), intindem fiecare bucata de aluat si o intindem cu miinile pina vom obtine o forma dreptunghiulara, apoi luam partea de aluat (de pe lungime) si o impaturim dar nu in doua ci aluatul trebuie sa acopere doar trei sferturi din aluat, cu ajutorul degetelor apasam pe aluat, apoi rasucim aluatul usurel incepind din partea dubla pina vom obtine un snur, pe care-l rulam pina vom obtine o frumoasa baguettes... Procedam la fel cu celelalte trei bucati de aluat, apoi in tava tapetata cu hirtie de copt asezam o piinita indoim un pic hirtia, procedam asa cu toate piinitele, iar la capete sub hirtie, punem cite o cutie de la coala de aluminiu, ca sa sustina piinita si aceasta sa creasca doar in inaltime, nu in latime. Presaram cu faina piinitele pentru ca acestea sa nu se lipeasca de hirtie, taiem cu un cutit ca sa aiba taieturile ca la piinitele de la magazin (puteti sa taiati un pic mai adinc, ca ale mele taieturi au fost cam la suprafata).  Am bagat tava in cuptor unde am aprins beculetul, tava am acoperit-o cu o folie sau cu o punga mai mare pe care am taiat-o si am lasat din nou la dospit cca o ora jumatate. Scoatem tava si preincalzim cuptorul la 200 de grade, eliminam cutiile care au sustinut piinea sa creasca in inaltime, tragem de capetele hirtiei si o indreptam, apoi bagam piinita in partea din mijloc al cuptorului, punem o tavita cu apa in cuptor (pentru umiditate) (recunosc ca pasajul asta l-am uitat si am facut piinea fara apa apoi lasam la copt cca 25 de minute. Scoatem din cuptor, lasam la racit daca avem rabdare, daca nu ... rupeti ca mine piinea in doua si... unde credeti ca a sfirsit si cit de repede a disparut ?!... in burtici si a disparut in seara cind a fost facuta.                              
Pentru pozele pas cu pas, atasez link-ul cu reteta.


Reteta incercata de Miha, multumesc !!!

duminică, 20 martie 2011

Piine cu cartofi



 O alta reteta de piine cu cartofi, cam lunga ca procediment... dar merita asteptarea.
Ingrediente pentru doua piini de circa 700 g:

* 950 g - 1 kg faina 
* 300 g cartofi 
* 7,5 g drojdie de bere 
* 7 g sare (dupa gustul meu care maninc nesarat ar merge vreo 10 g)
* 250 g apa 
* 300 g apa de la fiert cartofii
Prima zi, orele 20.00 :
Dizolvam 5 g de drojdie in 50 g apa, adaugam 100 g faina cernuta si amestecam bine apoi acoperim si lasam la dospit. 

A doua zi, orele 20.00 :
Dizolvam 2,5 g de drojdie in 200 g de apa calduta, adaugam aluatul din prima zi, 100-150 g de faina si amestecam bine. Aluatul nu trebuie sa fie nici prea moale, nici prea tare, asa... grosut..., apoi acoperim si lasam din nou la dospit.

A treia zi, orele 17:
Cernem pe masa de lucru restul de faina care a ramas din cantitatea de la inceputul retetei (cca 750 g), adaugam sarea si amestecam, in mijlocul adaugam cartofii fierti in prealabil si striviti bine, apoi aluatul care a stat la dospit. Cartofii si apa de la cartofi trebuie sa fie foarte putin calduta, ca daca sint calde si le rasturnam peste aluatul din ziua a doua, nu va mai creste piinea (nu stiu cum sa explic, ca si cum nu ar fi fost lasat la dospit)... 
Incepem sa amestecam compozitia dospita impreuna cu cartofii si luam de pe margini cite un pic de faina, adaugind si cite un pic de apa calduta din cea de la cartofi.  Impartim aluatul in doua (eu am facut doar jumatate din ingrediente, deci o piine destul de mare), ii dam forma de minge si-l punem in tava tapetata cu hirtie de copt, presaram deasupra faina gen gris (eu am facut si citeva taieturi), acoperim (eu i-am pus un lighenas de plastic de frica sa nu se lipeasca prosopun de aluat) si lasam la dospit timp de doua ore. Dupa o ora jumatate, preincalzim cuptorul la 230 de grade (deci lasam la preincalzit timp de jumatate de ora), apoi bagam tava in cuptor timp de 30 de minute. Nu va speriati daca vedeti ca se bronzeaza cam tare, nu se arde, doar se rumeneste. Dupa cele 30 de minute, coborim temperatura la 200 de grade, intoarcem piinea cu "burta-n" jos (eu n-am intorso si a iesit o piine cam grasuta, iar in partea de deasupra s-a cam bombat coaja si s-a dezlipit un pic de aluat (se vede din pozele cu feliile taiate). La 200 de grade lasam piinea inca 10 minute. Apoi scoatem din cuptor, lasam la racit bine si abia apoi taiem. Ca de fiecare data, nu am avut rabdare si am taiat-o cind era calduta. Piinea am facut-o vineri la iar la ora asta nu mai este nici o firimitura pentru porumbei, din ea...
Aici  veti gasi reteta si pozele pas cu pas.

vineri, 11 martie 2011

Fantans - piinite fantastice americane


Se putea sa treaca saptamina fara sa mai fac ceva la cuptor, adica piine... Ma rog, am mai facut saptamina asta mucenici, dar piinita delicioasa ca sa miroase toata casa, abia astazi am faurit... 
Delicioase... si spun asta cu gura plina si eu si Isabella... 
Ingrediente pentru 9 piinite: 

* 375 g faina 0
* 75 g latticello
* 10 g zahar
* 75 g lapte
* 40 g unt + 25 g unt pentru uns 
* 15 g drojdie proaspata 
* un ou 
* 5 g sare    

Intii de toate va spun ce am pus eu in loc de latticello, care-l puteti face din frisca mixata pina se transforma in unt, iar ce ramine e latticello (asta am gasit pe internet, asta am scris). Eu am pus 40 g iaurt natural si 40 g lapte (nu lapte de la magazin fara grasimi). Amestecam bine iaurtul cu laptele si-l lasam la temperatura camerei, eu l-am lasat mai bine de jumatate de zi. Acum masuram intr-un castronel 75 g (eu am avut 80 dar am pus doar 75), adaugam drojdia maruntita si zaharul, amestecam bine si lasam la odihnit 15 minute. 
Punem intr-o craticioara laptele la incalzit, iar cind acesta e destul de fierbinte, dam  la o parte si punem untul ca sa se topeasca. Oul il zbatem putin intr-un castronel, iar acum trecem la facut aluatul. In cuva masinii de facut piine am cernut faina, am adaugat drojdia cu "latticello" inventat, punem laptele caldut cu untul topit, oul si sarea si framintam timp de 15 minute. Rasturnam aluatul pe masa de lucru putin infainata si mai framintam  vreo cinci minute. Acum, punem aluatul intr-un vas uns cu ulei sau unt (eu am lasat in cuva masinii de piine) , acoperim si lasam la dospit intr-un loc cald ferit de curentii de aer, timp de o ora, sau pina isi dubleaza volumul. 
Rasturnam aluatul pe masa de lucru, intindem cu sucitorul o foaie si formam o foaie de 45-30 cm cu o grosime de cca 5 mm. Topim si lasam la racit cele 25 g de unt si ungem foaia pe toata suprafata, apoi taiem 5 dungi de cca 6-7 cm, depinde cit de lunga e partea ... ca sa zic... cea mai lunga... (grea limba asta romaneasca...
Luam foile si le asezam una peste alta si impartim in 9 parti de cca 5 cm. 


Luam fiecare pachetel in mina, o parte o stringem usurel, iar partea de deasupra incercam sa o facem ca pe un evantai si le punem pe rind in forma de briose, de savarine, de care avem. 


 Acoperim si lasam din nou la dospit timp de 30-40 de minute, sau pina vedem ca si-au dublat volumul. 
Preincalzim cuptorul la 200 de grade si bagam tava si o lasam timp de 20 de minute, eu am lasat doar vreo 17 minute. Lasam la racit si servim, cu ochii, cu gura, cu miinile, cum putem ca-s prea bune. Tura viitoare am sa le fac in varianta dulce.





joi, 3 martie 2011

Piine rusticala cu cartofi



He, heiii.... brutarie scrie pe usa de la bucataria mea... O alta saptamina, o alta reteta de piine.
Vazusem cam de multisor reteta asta de piine, bineinteles pe culinar, reteta prezentata de Pitt..., iar acum a venit rindul sa gust din ea, din piine nu din reteta. Piinita crocanta in exterior, frageda si pufoasa in interior, adica interior pentru cei care stau prost cu dantura. 

Ingrediente pentru doua piini mari:
* 680 g cartofi
* 4 lingurite sare
* 120 ml apa de la fierberea cartofilor calduta
* 1 lingura (de supa) plina cu drojdie uscata
* 2 linguri ulei de masline
* 665 g de faina alba tip 550 (eu am pus Manitoba)

Intii de toate spun ca am facut doar jumatate de portie, adica o piine ca sa vad daca reusesc sau nu. Imposibil sa nu reusesti sa faci o piine buna, buna. 
Trecem la preparat aluatul. Spalam bine si fierbem cartofii cu tot tu coaja impreuna cu jumatate din cantitatea de sare, pina vedem ca sint moi. Ii scoatem din apa, ii lasam la racit, ii curatim (optional, ca putem lasa si coaja, daca sint cartofi noi), ii strivim (eu cu aparatul de strivit usturoi). Masuram 120 ml de apa iar cind aceasta este calduta, punem drojdia in ea, pentru cinci minute. 
Punem cartofii striviti in cuva robotului (eu al mixerului pentru ca nu stiam daca merge cu masina de piine), adaugam dupa cele cinci minute drojdia cu tot cu apa, adaugam uleiul si amestecam pina se omogenizeaza bine ingredientele. Acum, adaugam faina, restul de sare si framintam la viteza mica timp de 3 minute, apoi la viteza mijlocie timp de 11 minute. La inceput vom avea un aluat tare si sfarimicios, care in timpul framintarii devine "elastic" si frumos. Dupa ce am terminat de framintam, acoperim vasul cu o folie transparenta (o punga in cazul meu, asa pun eu punga-n cap la recipientul cu aluat) si lasam in loc caldut si ferit de curentii de aer sa dospeasca timp de 35 de minute. Aluatul va creste, dar nu exagerat de mult, adica nu-si va dubla volumul. Impartim aluatul in doua bile, in cazul meu doar o bila. o aplatizam si incepem sa rulam aluatul spre noi, ultima bucatica o intindem un pic mai mult si presaram faina peste ea. 


Ii dam o forma cit de cit rotunda si punem piinea cu taiatura dedesubt, pe un prosop pe care am presarat faina, presaram inca un pic de faina deasupra si acoperim cu un prosop. 


Lasam la dospit din nou 35 de minute, timp in care dam drumul la cuptor la 190 de grade, lasam si tava de la aragaz sa se infierbinte.
Acum, scoatem tava de la aragaz, eu am presarat putina faina deasupra (tava trebuie sa fie intoarsa, adica cu "fundu-n sus") , intoarcem usurel piinea cu taietura in sus si o asezam pe tava.


Bagam piinea in cuptor, stropim peretii cuptorului cu apa si o lasam timp de 45 de minute (190 grade). La fiecare 8-10 minute am repetat stropitul cu apa. 
Scoatem piinea din cuptor o lasam sa se raceasca bine, apoi taiem si servim... eu am mincat o felie dolofana, fara nimic, asa doar ca sa simt gustul piinii, care parea ca era facuta in cuptor cu lemne. 

miercuri, 23 februarie 2011

Baguette - reteta perfecta



In sfirsit am gasit reteta perfecta de baguette, piine calda... delicioasa... nu ca am facut-o eu, dar e prea buna ca sa nu ma laud ...Piinea e foarte usor de facut, cam lung timpul de dospit si cam ciudate cele trei tipuri de faina, nu stiu daca se gasesc in tara. 
Reteta in italiana o gasiti pe blog la Morena care are niste poze de sa le maninci cu ochii
Ingredientele sint pentru 10 piini de cca 200 g bucata.

In prima zi punem:
* 250 g faina (W 320) (eu am pus manitoba)
* 110 g apa calduta
* 2,5 g drojdie proaspata (eu am pus 3 g)
amestecam bine ingredientele si lasam la dospit timp de 18 ore

A doua zi:
* 750 g de faina (eu am pus 400 g manitoba si 350 g 00) 
* 250 g faina de semola (un fel de gris dar mult mai fin)  
* 30 g drojdie proaspata de bere 
* 400 g de apa calduta 
* 200 g de lapte caldut 
* 25 g sare (eu am pus doar 20)


Punem in robot aluatul dospit in prima zi rupt in bucatele, adaugam un pic de lapte sau apa si framintam timp de cinci minute ca sa se inmoaie bine aluatul. Adaugam drojdia rupta bucatele si incepem sa adaugam citeva linguri de faina, un pic de apa sau lapte, mixam bine, iar cind ingredientele s-au amestecat bine adaugam din nou faina si lapte. Alternam astfel ingredientele pina terminam. O data cu ultima faina adaugam si sarea. Atentie nu uitati de ea, eu am uitat si a trebuit sa framint la mina cam multisor. Aluatul in robot va fi destul de tarisor, dar chiar daca mai ramine un pic de faina, rasturnam aluatul pe masa de lucru si incepem sa-l framintam bine. Vom obtine un aluatul elastic si usor de lucrat. Acoperim aluatul si-l lasam la dospit timp de 30 de minute.
Rasturnam aluatul pe masa de lucru, il impartim in bucati de cca 200-250 g (eu 200 g) si ii dam forma de baguette  aici puteti vedea exact cum trebuie facuta piine... trebuie sa fie lunga cit tava de bagat in cuptor (deci pe lungime, nu latime). In tava pe hirtie de copt presaram faina de semola, asezam piinitele distantiate intre ele, presaram din nou faina de semola peste piine si lasam la dospit timp de 30 de minute, dupa care intoarcem usurel piinile ca partea de deasupra sa fie dedesubt (atentie, cind le intoarcem nu mai ramine faina pe hirtia de copt, asa ca e bine sa mai presaram un pic, altfel piinea se va rumeni destul de mutlisor la talpa. Dupa ce am terminat de intors piinitele, acoperim din nou si lasam la dospit timp de o ora. 
Dam drumul la cuptor la 220 grade (cuptorul ventilat), punem pe treapta de sus o tava goala si lasam sa se incalzeasca. Adaugam in tava goala apa calduta, stropim bine cuptorul cu apa, luam tava de piine, facem usurel citeva taieturi pe fiecare piine, stropim cu apa si bagam tava in cuptor pe prima treapta de jos, timp de 20 de minute, ultimele cinci minute scoatem tava cu apa de deasupra. Daca piinitele sint de 250 bucata, lasam in cuptor timp de 25 de minute, ultimele cinci minute fara tava cu apa. Putem sa bagam si doua tavi deodata.



Cit timp tava cu piine e in cuptor, celelalte sau cealalta tava e bine sa o tinem intr-o camera rece, altfel aluatul care e deja dospit se va lasa (nu stiu daca am explicat bine).
Cind scoatem piinea din cuptor, o asezam pe gratar si procedam la fel cu celelalte piini.  E piinita perfecta si e frageda si-n urmatoarea zi. E adevarat ca nu am mincat toate piinitele, doua le-am dat la vecina, trei le-am bagat in puga si le-am congelat. Am sa vin cu impresii cum se prezinta decongelate, dar asta miine, ca pentru astazi mai sint cele ramase de aseara. 

marți, 15 februarie 2011

Piine ciambella


Din nou am facut piinita in casa. A... inca nu deschid brutarie, dar cine stie...
Ingrediente pentru o piine frumoasa, pufoasa si gustoasa:


* 500 g faina (eu Manitoba)
* 250 g apa calduta
* 15 drojdie proaspata 
* 30 g ulei de floarea soarelui
* 2 g zahar 
* 7 g sare


Intr-un castronel punem drojdie bucatele, impreuna cu zaharul si-un pic de apa. Amestecam bine pina se dizolva drojdia, apoi rasturnam totul peste faina, adaugam uleiul si incepem sa framintam adaugind cite un pic de apa (chiar daca framintam cu mina sau cu masina). Aproape de sfirsit adaugam si sarea si continuam framintarea timp de 15 minute. Lasam aluatul la dospit intr-un loc cald ferit de curentii de aer (eu l-am pus in aragaz cu beculetul aprins) timp de o ora jumatate - doua ore. 
Rasturnam aluatul pe masa de lucru, intindem un pic cu sucitorul mai mult in lungime, apoi pe latime rotolam aluatul ii dam forma rotunda si bagam un capat al aluatului in celalalt.  Facem citeva taieturi si lasam din nou la dospit timp de doua ore. Daca doriti puteti presara un pic de faina deasupra piinii. 



Dupa ce au trecut cele doua ore, bagam tava in cuptorul preincalzit la 180 de grade timp de 30 de minute. In ultimele cinci minute eu am uns un pic piinea cu ulei, ca sa iasa mai bronzata. Scoatem din cuptor, asteptam sa se raceasca, taiem si mincam cu toata gura, frageda si buna tare...


miercuri, 2 februarie 2011

Katmer - piinite turcesti




Asa am gasit reteta denumita, asa am scris-o, desi dupa parerea mea, astea sint delicioase croissant, adica se poate adauga zahar si pot fi umplute cu creme/gemuri si servite la micul dejun.

Ingrediente pentru 16 bucati, cu modificarile scrise cu rosu:

* 500 g faina
* 200 g lapte
* 100 g ulei de seminte
* 10 g drojdie de bere (15 g)
* un albus
* 2 lingurite sare (7 g
* 2 lingurite zahar (in varianta dulce, puteti pune 4
pentru uns foile de aluat:
* 50 g unt topit dar rece
* galbenusul de ou zbatut impreuna cu o lingura de lapte
Am pus in masina de piine intii faina cernuta si uleiul. Intr-un castronel am maruntit drojdia, am adaugat albusul, zaharul si le-am amestecat bine, am adaugat peste ele laptele caldut, am amestecat din nou si le-am rasturnat in cuva masinii de piine. Am apasat pe butonul de facut aluaturi, iar dupa circa 3 minute, cind ingredientele deja sint amestecate am adaugat sarea.
Lasam aluatul la dospit intr-un loc cald ferit de curentii de aer, pentru doua ore.
Rasturnam aluatul pe masa de lucru si-l impartim in 8 bucati (cca 105 g una), le dam forma de mingiute, le asezam in tava cu hirtie de copt si le lasam la dospit timp de 15 minute.
Acum pregatim masa de lucru foarte putin infainata si luam cite o bila, o intindem cu sucitorul cercuri de cca 25 cm, ungem cu unt si pregatim urmatoarea foaie, facem asa cu toate 8, doar ca pe ultima nu mai punem unt.
Acum intoarcem "stiva" din foi de aluat si intindem cu sucitorul, mai intoarcem o data aluatul si din nou intindem cu sucitorul. Va trebui sa ajungem la un diametru de cca 50-60 cm.
Acum taiem aluatul in 16 triunghiuri, indoim in partea mai lata ambele parti si rotolam. Le asezam in tava pe hirtie de copt si le lasam din nou la dospit pentru cel putin doua ore.
Cind timp s-a scurs, dam tavile pe rind (pentru ca vom obtine doua tavi) in cuptorul preincalzit la 200 de grade, pentru cca 15 minute.
Reteta o am de pe blogul italian care apartine lui Manu iar daca o vizitati, veti vedea si pozele pas cu pas.
Ce sa va spun despre piinite, ca maninci una si mai vrei una. Drept e ca le-am facut ieri dupa amiaza, iar dimineata mai erau doar doua... ufff, mai bine nu le faceti, ca dupa aia le mincati...
Oricum voi incerca si in varianta dulce cu umplutura.

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Piine floarea soarelui/Pane girasole



N-am mai postat cam de mult timp o reteta de piinita, dar asta e ... pot sa ma laud singura ?!!!... "opera de arta" nu piine de mincat. Cam cu jale am rupt bucati din ea, dar nu ne-am putut opri pina nu am dat gata jumatate la cina.
Ingrediente:
* 500 g faina
* 2 oua
* o lingura otet sau o lingura suc de lamiie
* 2 linguri ulei de floarea soarelui
* o lingurita zahar
* 7 g sare
* 250 ml lapte caldut
* 20 g drojdie proaspata
* 60 g unt topit
* un galbenus pentru uns + o lingura lapte

Intr-un castronel punem drojdia bucatele impreuna cu zaharul, o lingurita de faina si 100 ml lapte caldut. Le amestecam bine, acoperim si lasam pina vedem ca deasupra laptele face putina spuma (bule de aer), eu am pus in cuva masinii de piine. In alt castronel adaugam restul de lapte si ouale, le zbatem bine, adaugam ulei si sarea si amestecam pina se topeste sarea.  Am adaugat peste drojdie faina cernuta, apoi compozitia de lapte si otetul si am framintat aluatul (masina, nu eu...) timp de 15 minute.  Vom obtine un aluat elastic, pe care-l acoperim si-l lasam la dospit cel putin doua ore, pina vedem ca si-a dublat volumul. Daca aluatul il avem intr-un alt vas, acoperim cu un prosop umezit si-l punem intr-un loc cald ferit de curentii de aer.
Dupa cele doua ore, rasturnal aluatul pe masa de lucru infainata, impartim in patru parti, apoi fiecare bucata o impartim din nou in patru, va trebui sa obtinem 16 bucati (eu am impartit aluatul in bucati de cca 53 g una). Acoperim cu prosopul umezit si luam cite o bucata, o intindem cu sucitorul, ii dam forma rotunda sau mai putin rotunda, asta nu conteaza prea mult, ungem cu untul topit dar rece, adaugam o alta foaie de aluat deasupra, in total patru foi (sper ca ati inteles ce-am scris pina acum), rulam foile de aluat ca pe o rulada, nu stringem prea tare... si taiem aluatul cu un cutit foarte fin (uitati aici reteta Mariei si pozele pas cu pas de unde se vede foarte bine cum trebuiesc realizate taieturile)


Facem asa cu toate foile de aluat, deci patru bucati una peste alta, unse cu unt topit, inclusiv ultima foaie. Punem bucatile de aluat taiate intr-o tava rotunda tapetata cu hirtie de copt sau unsa cu unt si tapetata cu faina si lasam din nou la dospit pentru cel putin 30 de minute.


Ungem cu galbenusul zbatut amestecat cu o lingura de lapte si presaram seminte de susan deasupra.


Acoperim piinea cu o coala de hirtie de copt si dam tava in cuptorul preincalzit la 200 de grade pentru circa 40 de minute, eu am lasat aproape 35 de minute si am lasat tot timpul hirtia deasupra piinii, altfel riscam sa iasa prea bronzata. Scoatem din cuptor, lasam la racit


si servim piinea rupta cu minutele... delicioasa, parca-i cozonac...