The China Syndrome (Sindromul chinezesc - 1979) - 9/10

În pofida inacurateții cu care sunt reprezentate unele elemente tehnice ce ţin de funcţionarea centralelor nucleare şi de producerea unor accidente ce ţin de pierderea răcirii (LOCA), "Sindromul China" e un thriller excepţional ce reuşeşte să răspundă cu adevărat la adevărata întrebare ce ţine de securitatea nucleară: dacă tehnologia este sigură în teorie... putem să credem cu adevărat că aplicarea ei în lumea reală se va face "ca la carte". Fukishima, Three Miles Island şi Cernobyl ne dau destule răspunsuri....

2h si 3 min.

Jane Fonda joacă rolul unei reporteriţe (Kimberly Wells) de ştiri uşoare, însă e sătulă de gradini zoologice, grădiniţe, reportaje plătite şi telegrame vorbitoare... caută un subiect adevărat alături de Richard, un cameraman independent ce simte ştirile adevărate spre disperarea şefilor ce nu îşi doresc decât rating şi banii sponsorilor.

Un pseudo-reportaj reclamă despre siguranţa centralelor nucleare se transformă într-o ştire bombă atunci cand Richard (Michael Douglass) filmează pe ascuns un accident nuclear ce pare să fi fost mult mai aproape de catastrofă decât oricine şi-ar fi imaginat. Povestea apoi se axează pe drama lui Godell (şeful de tură al centralei jucat admirabil de Jack Lemmon) odată ce realizează gravitatea problemei şi faptul că centrala de care şi-a legat viaţa este de fapt nesigură... nu din cauza tehnologiei nucleare ci a felului în care a fost aplicată: lucrări şi suduri de mântuială, instrumente de măsură ieftine poziţionate prost, ignorarea siguranţei în faţa profitului etc...

Filmul devine astfel un thriller palpitant ce evită astfel amestecul în problemele teoretice ale siguranţei nucleare ci se leagă ce realitatea ce a produs deja 3 accidente severe (unul dintre ele catastrofal... cel in desfăşurare cu rezultat incert): nimic nu este 100% sigur, şi este prea costisitor să faci ceva 100% sigur. Cum Murphy ne spune că tot ceea ce poate să meargă prost o să meargă prost... inginerii japonezi ar fi trebuit să se gândească de două ori înainte de a pune generatoarele de urgenţă sub nivelul mării acolo unde au fost înnecate cu atâta uşurinţă de tsunami. Centrala e la Fukushima era sigură... cutremurul şi tsunamiul nu au afectat în mod direct reactorul. Sistemele auxiliare erau în schimb vulnerabile si odată pierdută răcirea (LOCA) centrala a devenit instabilă...

Cu toate acestea, poate că la fel ca şi in "Sindromul China" tot ce a început prost se poate termina bine... dacă există oameni capabili să facă sacrificiul suprem pentru siguranţa celorlalţi.

Respect Fukushima 50!
Respect Fukushima 180!

Citeste tot articolul si Comentariile!

How to Train Your Dragon (Cum Sa Iti Dresezi Dragonul) -9/10

Depărtîndu-se mult de cartea ce îl inspira, How to Train Your Dragon pierde din elementele comice gen "Harry Potter" și cîștiga enorm în adîncime dramatica, uluitoare efecte 3D prin intermediul unui scenariu isteț prin de surprinzătoare răsturnări de situație.

USA, 1h. 28min

Într-o realitate paralela.... inspirată din jocurile video (si care o sa inspire cu siguranta multe alte jocuri video) vikingii nu ataca si praduiesc popoarele de peste mari si tari ci stau cuminti in satul lor, aparandu-se de atacurile "daunatorilor" locali... dragoni de toate felurile. Hiccup (Sughit) e un copil viking atipic (pentru ei... dar prea tipic pentru noi) ce pare sa cunoasca din nastere toate cunostintele si abilitatile necesare dresarii dragonilor si pilotarii acestora.

Impreuna cu noul sau prieten Toothless (Faradinţi) ei reusesc sa puna capat unui conflict de generaţii, si prin intemediul unor lupte aeriene demne de "Batalia Angliei" sa distruga adevaratul personaj negativ...un super level-boss :).

Din fericire comportamentul dragonilor (aflat undeva intre pisica si un Grivei-pufos cu aripi) asigura destul atasament sentimental pentru povestea de pe ecran si astfel filmul o sa placa atat adultilor cat si copiilor.
Divertisment pentru toata familia... 

Citeste tot articolul si Comentariile!

Kynodontas (Dogtooth - Maseaua de caine) -8/10

O incredibila satira, tulburătoare, greu de suportat insa ireal de captivanta ce avertizează asupra vulnerabilității copiilor ce au părinti disfuncționali... cat și culmile absurdului la care poate ajunge "scoală făcuta acasă"

Grecia, 1h 34min

Știu ca sunteți sătui sa auziți de Monica și Irinel însa voi începe analiza acestui film apelând din nou la realitatea curenta. "Divorțul anului" dezvăluie secretele din partea fericirii aparente, felul în care unii oameni nu sunt făcuți pentru a fi părinti... cât și traumele pe care le pot suferi cei mici de pe urma unor părinti dezechilibrați. Oamenii își spala rufele în public, vedem suferința copilului devenit moneda de schimb într-un crunt și cinic război pe avere și noi privim fascinați de pe margine cu aceeași curiozitate morbida ce ne face sa privim atenți la un oribil accident.

Kynodontas ne pune la incercare curiozitatea morbida propunandu-ne o maxima a familiei defecte. Doi frati si o sora captivi pe o imensa proprietate izolata acolo unde tatal (un om de afaceri destul de prosper) si sotia lui casnica creeaza o alta lume (cu scuza ca vor sa ii apere de lumea cruda de afara). Cuvintele isi pierd intelesurile, avioanele cad prin curte drept cadou pentru cel ce a rezolvat cel mai rapid problema de matematica... in timp ce pisicile devin inamici, fiare capabile sa sfasie si sa ucida.

Parintii sunt absurzi si "invataturile" lor clar ridicole... insa ce ne facem atunci cand lucrurile nu sunt chiar atat de clare. In realitatea noastra, mamele isi invata copii sa devina teroristi sinucigasi pentru a isi razbuna tatal sau fratele, in SUA parintii isi retrag copii de la scoala pentru a le putea preda acasa "adevaruri" despre pamantul vechi de 6000 de ani si felul in care dinozaurii si oamenii convetuiau inainte de potop... in timp ce pe la noi tot felul de sectanti interzic copiilor accesul la medicamente iar familii aparent normale isi condamna copii la boli grave si chiar moartea ne fiind de acord cu asistenta medicala sau vaccinarea.

Filmul ocoleste aparent toate aceste realitati insa duce la absurd tot mecanismul extrem al "educarii" ilogice si inflexibile pana la culmile paroxiste ce tin de abuzurile sexuale (o referinta vaga dar putenica la viata de iad a celor nascuti si crescuti prin beciuri pentru a fi abuzati de parintii lor dementi). Statul si biserica apara, promoveaza si ocrotesc familia... insa oare se ocupa cineva cu adevarat daca copii sunt tratati cu un minim de luciditate in interiorul celulei familiale? Kynodontas e de parere ca dincolo de cuvintele frumoase nimanui nu ii pasa... si realitatea (plina de copii arsi de viu prin case, legati cu lanturi sau scosi de la scoala pentru a merge la prasit) ne confirma acest lucru.

In fine, un film ce ne pune de multe ori la incercare rabdarea si rezistenta, dar care ne face pana la urma sa ne apreciem parintii cu toate imperfectiunile. Pana la urma au fost normali... insa o sa reusim si noi sa crestem copii normali sau nu o sa reusim niciodata sa pastram balansul intre control si libertate, protectie si nepasare...

Citeste tot articolul si Comentariile!

Blue Valentine - 7/10

Privind începutul şi sfârşitul unei relaţii pornite nu pe cele mai promiţătoare baze "Blue Valentine" doreşte a face o autopsie a eşecului unei căsătorii însă reuşeşte să ajungă nicăieri... la fel ca şi cele două personaje ale sale.

 

USA, 1h 54min

Trăim zile dominate de un crunt romantism... Sf. Valentin, Dragobetele... nesfărşitele sărbătoriri primăvăratice ale iubirii şi un divorţ anunţat al unor pseudo-vedete ce mă face ca să evit de acum înainte jurnalele de ştiri.

Ori despre un divorţ inevitabil este vorba şi în "Blue Valentine" o poveste cu rol de avertizare... ce pune să ne gândim de două ori asupra conceptului de căsătorie... sau mai bine spus a căsătoriei făcute în pripă... şi care nu e consolidată apoi de interesul ambilor parteneri.

E bine atunci când o nebunie aduce alături doi oameni şi face ca între ei să se aprindă iubirea... e rău atunci când ei nu înţeleg că trebuie să comunice, să nu aducă jobul... şi problemele acasă... şi să uite motivele ce i-au adus împreună fără a crea noi motive pentru a rămâne împreună. 

Filmul este unul dificil, întunecat, poate chiar răscolitor şi ca atare este antidotul perfect pentru zilele prea roz din calendar.

Citeste tot articolul si Comentariile!

Winter's Bone -8/10

Ceva din spiritul "Baltagului" se regăseşte în această poveste desprinsă dintr-o lume întunecată, sălbatica însă din care răsare firavă speranţa... întruchipată admirabil de rolul ireal jucat de tânăra Jennifer Lawrence

 USA, 1h 40min.

Metanfetamina (meth / speed) a fost conceput la început ca un medicament... la fel ca şi heroina sau LSD, devenind apoi un experiment de creare a soldaţilor perfecţi (Blitzkrieg-ul a fost război fulger pe baza de speed) ca apoi să eşueze prin coruperea şi distrugerea unor fundături rurale din Statele Unite... peiorativ numite "meth belt"

"Winter's Bone" reuşeste să ne aducă acolo, în lumea aproape post-apocaliptică creată de dependenţa unor întregi comunităţi de laboratoarele de droguri... de un viciu ce îşi extinde influenţa malefică în toate direcţiile şi care corupe trupuri şi suflete până când le şterge mare parte din umanitate.

Filmul nu priveşte de sus şi nici cu ironie, o lume în decădere, lipsită de educaţie şi morală ci ne prezintă realitatea brutală a acestor locuri cu naturalismul şi obiectivitatea unui documentar.  Din fericire, nu totul pare pierdut şi toate speranţele şi simpatia noastră se leagă de destinul dur al unei tinere adolescente ce doreşte să îşi salveze fratele şi mama de la evacuarea din propria locuinţa.

Ree ar face totul pentru fratele său... să se înroleze în armată ca să plece în Irak sau atunci când această alternativă dispare... să îşi caute tatăl (nu tocmai un părinte model). Întorsătura dramatică a acestei poveşti apare atunci când devine tot mai clar faptul că dispariţia tatălui său este de fapt rezultatul unei crime... şi că singura soluţie de salvare a casei (şi a vieţilor lor) este găsirea trupului acestuia.

Finalul acestei poveşti este unul puternic, emoţionant şi ne demonstrează că şi într-o gură de iad mai poţi găsi un suflet care să merite ceva mai bun...

Citeste tot articolul si Comentariile!

Black Swan -10/10

Natalie Portman îşi joacă la perfecţiune rolul în cel mai demenţial film al anului 2010 PUNCT

 

USA, 1h 50min.

Premiera de la Veneţia a acestui film a ridicat sala în picioare... şi pulsul multor critici. Pe de altă parte amalgamul eclectic de spectacol clasic de balet, drama psihologică... suspans şi horror nu are cum să fie pe placul tuturor. Criticat pentru absurditate şi melodramatism... "Lebada Întunecată" este până la urmă povestea pasiunii intense pentru perfecţiune ce devine psihoză... şi poate cea mai neaşteptată metaforă cu privire la lumea în care trăim... o lume în goana după "mai repede, mai mult şi mai bine". Ca urmare cei mai tineri suferă imensa presiune de a se dovedi superiori celor pe care îl înlocuiesc... şi acestă luptă continuă pentru perfecţionare pare să depăşească deja limitele posibilităţilor umane (sportivii par să fi ajuns deja acolo... noile recordurile fiind tot mai rare). 

În "Dark Swan" Natalie Portman joacă rolul unei tinere balerine (Nina Sayers) ce aspiră la perfecţiune atunci când i se oferă şansa de a juca rolul principal în baletul "Lacul Lebedelor". Această premisa în sine nu ar justifica entuziasmul meu cu privire la acest film... şi cred ca peste 90% din cititorii mei ar strânge puţin din nas la recomandarea de a vedea un film... cu balet. Şi totuşi...

• avem parte de rolul memorabil jucat de Natalie Portman, 7 luni de sacrificii... tot în căutarea perfecţiunii (şi care sper să se lase doar cu premiile şi fără vreo psihoză)
• desfăşurarea demenţială a poveştii, plină de intrigi... surprize şi un final apoteotic
• ocazia de a ne lăsa conduşi în universul culturii clasice...  şi de a redescoperi o lume pe care suntem prea uşor dispuşi să o lăsăm pradă uitării şi istoriei.

Nu pot decât să recomand acest film din tot sufletul, cu promisiunea că nu o să vă plictisească... ci poate doar să vă placă foarte mult sau să vă displacă pe măsură!

Citeste tot articolul si Comentariile!

127 Hours - 10/10

Danny Boyle face minuni, regizând cu un incredibil talent poate cel mai memorabil film al anului 2010, o relatare... veridica, palpitanta, terifianta a unei incredibile povesti de supravieţuire...

 USA, 1h 35min

Cel puţin o data în viata toţi ajungem sa facem o mare prostie... din graba, neatenţie... şi deseori din încrederea nelimitata în forţele proprii. Din fericire foarte putini dintre noi ajung sa facă o tâmpenie atât de mare ca Aron Ralston (James Franco) ce ajunge sa fie prins "intre o piatra şi un loc tare...",  o tâmpenie care să le pună în pericol viaţa.
Din nefericire nu multi dintre noi au puterea, logica şi sângele rece necesar de a ieşi în viaţă dintr-o situaţie limită...

127 de ore nu este un simplu exerciţiu de a realiza un film... despre un subiect ce nu prea s-ar preta marelui ecran şi nici un documentar al unei întâmplări cu adevărat remarcabile... ci o incredibil de captivantă pelicula, ce ne ţine în suspans chiar dacă toată "acţiunea" se petrece într-o crăpătură din pământ.

În mod ireal "127 Hours" este foarte distractiv de urmărit, mai ales că 70% din filmul e static, claustrofob (vedem cerul extrem de rar) şi spre final avem parte de o scenă foarte dură, ce e capabilă să provoace palpitaţii celor mai slabi de înger. Meritul de a face o reuşită din acest film îi aparţine în totalitate lui Danny Boyle, ce reuşeşte să găsească destul elemente de variaţie, realism şi tensiune pentru a face vizionarea a 127 de ore de captivitate o experienţă cu care să ne putem cu toţii identifica.

În final rămâne doar întrebarea... oare suntem cu toţii capabili de a face orice pentru a supravieţui?
Răspunsul meu ar fi fost NU... poate aş fi aşteptat la nesfârşit o salvare ce nu ar fi avut să vină. Acum cred că aş încerca să îmi acord o şansă.

Citeste tot articolul si Comentariile!

The Fighter -8/10

Deşi dezamăgitor de previzibil, The Fighter ne propune un trio de roluri jucate, absolut excepţional, ce fac rapid uitate toate neajunsurile şi transformă vizionarea acestui film, cu şi despre box, într-o experienţă captivantă... cu mult peste tot ceea ce ne-au propus, în ultimii ani, peliculele plasate în lumea sportului.

 USA, 1h 54min

 

"Luptatorul" nu are prea multe secrete pentru oricine ştie puţin despre istoria recentă a boxului... mai ales că mai toti dintre cei ce anticipau lupta dintre Doroftei si Arturo Gatti stiau cate ceva despre trilogia epocala de meciuri "Ward vs Gatti".
Totuşi nu e nevoie să fi vazut nici macar un meci de box... ci doar "Rocky" pentru ca scenariul filmului de faţă să nu te impresioneze foarte mult.

Daca totuşi vorbim de "Rocky" sau "Raging Bull"... putem spune liniştiţi că "The Fighter" este o producţie comparabilă ca valoare însă net inferioara sub aspectul unic al puterii sale de a ne impresiona. Filmul e captivant, jucat foarte bine... însa lipsa unei legături emoţionale reale cu oricare dintre personajele de pe ecran face această pelicula prea puţin memorabilă şi numai buna de uitat.

Problema e reprezentată de felul inexplicabil in care regizorul David Russel "pune in valoare" talentul actoricesc al lui Mark Wahlberg, atenuând mult din impactul unui rol ce ar fi putut duce de unul singur filmul în spate şi crea aura de mitologie necesara "nemuririi" acestui film. Singurul lucru util din toata povestea asta e ca asta aflam cu siguranta cine nu o sa castige Oscarul pentru regie şi cel mai bun actor... in acest an.

Partea grozava a lui "The Fighter" stă în faptul că eşecul "starul" poveştii creează oportunitatea a două roluri secundare cu adevărat memorabile... singurele motive reale pentru care recomand să vedeţi acest film: Christian Bale... un frate vitreg cu multe probleme la cabina şi Amy Adams, ce joaca rolul singurei personalităţi puternice, logice şi capabila de a influenta în bine cariera lui Ward. Merita menţionata si Melisa Leo, ce joaca atât de bine rolul unei mame pentru care propria imagine despre sine e mai importanta decât conştientizarea realităţii ca nu face decât sa îşi distrugă fiul.

Pana la urmă, "The Fighter"  pare să fie un fel de Rocky, bazat pe fapte reale... făcut pentru admiraţia cunoscătorilor boxului, jucat foarte bine... însa poate prea puţin distractiv sau memorabil pentru a ne place tuturor.

Citeste tot articolul si Comentariile!

The Social Network -9/10

E nevoie de mult talent, precizie şi inteligenţă pentru a transforma povestea apariţiei Facebook într-un film interesant şi capabil să ne impresioneze. Absurd de captivant, deşi lipsit de cine ştie ce acţiune, "Reţeaua Socială" ne fascinează datorită unui singur fapt: ne dezvăluie ca în spatele dezvoltării tehnologiei ce schimbă radical lumea în care trăim... se ascunde aceeaşi poveste de când lumea despre prietenie şi trădare.

USA, 2h

The Social Network este un film ce pare eclipsat de consecinţele propriei poveşti. Trăim într-o lume ce trece printr-o serie de schimbări comparabile doar cu cele din anul 1989. O iarnă şi o primăvară a eliberării şi a democraţiei ce nu îşi are cauza în Twitter şi Facebook, ci doar le utilizează în mod eficient ca pe singurele instrumente capabile. Pe lângă magnitudinea evenimentelor din aceste zile o poveste despre un tânăr genial şi felul în care îşi joacă şansa de a deveni faimos şi indecent de bogat devine dintr-odată mult prea infantil şi overated... pentru a putea fi considerat "cel mai bun film al anului".

Dincolo de motivele ce vor face ca acest film să fie un câştigător sau mare înfrânt la Oscaruri , nu putem să nu apreciem felul în care pelicula reprezintă antiteza filmului american tipic. E un film mic ca amploare şi ambiţii, lipsit de artificii, elemente inutile, star-appeal... cu un scenariu aproape de perfecţiune plin de dialoguri inteligente.

Poate mulţi dintre spectatorii de pe la noi vor rămâne nedumeriţi după ce vor urmări acest film... mai ales după bombardamentul mediatic ce îl urcă deja pe poziţia de cel mai bun film al anului, însă maşina de agitprop are dreptate: scenariul lui Aaron Sorkin crează logica internă a poveştii ce ne demonstrează că pornirea unui web-site poate fi o afacere la fel de dezumanizantă şi lipsită de scrupule ca imobiliarele /finanţele în timp ce regia lui David Fincher are grijă ca logica internă a poveştii să permită dialoguri purtate cu viteza şi exactitatea unor programatori în timpul lui "hackathon" astfel încât filmul să păstreze echilibrul precare între a deveni prea rapid sau prea plictisitor pentru privitori.

În fine, avem parte de filmul perfect... despre o "poveste americană" aproape cliseu, ce ne interesează doar deoarece succesul lui Zuckerberg a început să ne acapareze tot mai mult vieţile. Poate şi de aici dubiul meu cu privire la importanta reala a acestei pelicule...
Ce te faci daca in 5 ani facebook va fi ceea ce e astazi: myspace sau hi5 de exemplu? Un alt film despre următoarea mare alta retea de socializare?

Citeste tot articolul si Comentariile!

True Grit - 10/10

"Fraţii Coen sunt infailibili în orice îşi propun.. tocmai au revitalizat genul Western, au făcut un remake mult superior originalului, şi-au pus propria amprentă asupra unui subiect... destul de normal respectând romanul şi nu în ultimul rând au produs unul din cele mai bune filme ale anului 2010"

USA, 1h 50min.

A trecut multă vreme de la ultimul Western notabil şi genul părea să devină un accident al istoriei cinematografice exploatat până la epuizare în anii 70 şi incapabil de a mai genera filme grozave. Poate că simpla provocare a a realiza un film... imposibil i-a convins pe fraţii Coen să urmărească un proiect poate prea comun faţă de reputaţia lor: un Western... şi oroare... chiar un remake.

Surpinzător... sau poate nu, Fraţii Coen au făcut un act de justiţie faţă de mult hulitul (personal chiar la greu) concept de remake, demonstrând că un astfel de exerciţiu poate fi unul pozitiv, just... şi că în aceste cazuri originalul poate fi redus la categoria "curiozitate doar pentru cinefili".

Pe scurt despre poveste: o foarte tânără fetiţă ne demonstrează Adevăratul Curaj prin felul în care are grijă de treburile neterminate ale defunctului tată... ce şi-a găsit sfârşitul în Vestul nelegiuit, de mâna unui golan şi pentru câţiva dolari şi un cal. Suntem în Vestul Sălbatic şi justiţia / răzbunarea mai trebui să mai şi răzbească (cu mare greutate) mai ales când pentru prinderea vinovatului ajung să se lupte doi "super-pistolari"...

John Wayne a câştigat Oscarul pentru rolul său din originalul True Grit însă chiar dacă performanţele actoriceşti sunt remarcabil şi în remake... nici un rol nu e totuşi destul de memorabil pentru a face just un Oscar.
Pe de altă parte filmul e intens, puternic şi ieşit din tipare... candidat improbabil însă capabil de imense surprize în sezonul de premii.

Citeste tot articolul si Comentariile!

The King's Speech - 9/10

"Britanicii reuşesc sa facă tot timpul filme grozave atunci când subiectul este monarhia lor... iar Discursul Regelui reprezintă doza nelipsită de excelentă, talent, inteligentă şi isteţime din acest an..., un adevărat magnet pentru premii şi nominalizări, fără de care Oscarurile ar fi o penibilă serată de exhibiţionism american. Dar calitatea nu reprezintă neapărat plictiseală şi snobism... filmul e interesant, distractiv şi plin de vulgarităţi de limbaj ce fac povestea mai umană şi ireal de amuzantă"

UK; 1h, 51min.

Filmele istorice ale natiunilor mici si penibile sunt în general cu Sergiu Nicolaescu, mii de "voluntari" alcatuind armate in faţa camerei şi poveşti de un patriotism sforăitor despre "eroi" din manuale şi victorii ce au fost de fapt în marea lor majoritate înfrângeri. Filmele istorice ale naţiunilor mari... şi a popoarelor glorioase vorbesc despre oameni ce au făcut diferenţa şi despre liderii pe care noi nu i-am avut niciodată: educaţi, înţelepţi, capabili şi cu o voinţa extraordinară de a depăşi orice dificultate.

Povestea ultimului rege ce a domnit peste uriaşul imperiu britanic (1/4 din populaţie lumii îi erau supuşi) este una ce merită a fi aflată chiar dacă realizatorii filmului au sacrificat puţin din realitatea istorică pentru a pune la punct un scenariu beton şi a face experienţa cât mai interesantă. Bertie, viitorul George VI (Colin Firth) are parte de o copilărie ce îi provoacă traume psihice atât de severe încât îl împiedică să poată vorbi fluent...

Fiul mai mic al lui George V, el este preferatul bătrânului rege (şi l-ar dori poate pe tron)... mai ales că urmaşul de drept la tron (viitorul Edward VII) este un "playbou" ce reuşeşte să cu orice ocazie să provoace rumoare şi să acopere cu ruşine imagina familiei regale. Din păcate bâlbâiala, ce poate ar fi fost trecută cu vederea cu mai puţin de 50 de ani în urmă, este un handicap uriaş în lumea modernă în care regele, ca şef al statului, are responsabilitatea de a inspira şi mobiliza un întreg imperiu cu ajutorul radioului.

Viitorul familiei regale, dar şi a Marii Britanii nu se prefigurează prea grozav după moartea regelui, proaspăt înscăunatul Edward VII reuşind să pună în pericol întreaga tradiţie a monarhiei... dar poate mai important şi naţiunea britanică datorită escapadelor şi simpatiilor sale pro-naziste. Singura alternativă este Bertie... bâlbâitul... şi singura speranţă a lui Bertie este un om de rând... un australian, singurul capabil să îl vindece de mai mult decât defectul de vorbire.

Un film grozav despre ceea ce înseamnă a fi rege... ce străluceşte în special datorită performaţei grozave a cuplului Colin Firth - Geoffrey Rush. Din păcate povestea deşi captivantă şi emoţionantă este previzibilă... plină de inacurateţi istorice şi deranjează destul de mult prin utilizarea sinceră a unor vulgarităţi de care parcă ne-am fi putut lipsi în unele momente de discurs.

Citeste tot articolul si Comentariile!

Green zone -7/10

Deşi capabil să ne facă sa înțelegem mai bine atmosfera și încrengătura de minciuni ce au dus la dezastrul din Irak, "Green Zone" suferă enorm la capitolul credibilitate, datorita  scenariului previzibil și a personajelor cam artificiale, și se rezuma astfel la a fi doar un fel de "Bourne în Bagdad"... adică un bun film de acțiune!!!

USA (+coproductie), 115min, engleza (+araba)

Acelaşi Matt Damon eroul pus in fata unei conspiratii guvernamentale, aceeaşi "shaky cam"... capabilă sa te faca sa dai la rate, acţiune... impuşcaturi, explozii, război în toată regula şi cam atât.
Adică cam toată lumea (cu excepția americanilor) știe că SUA s-au dus în Irak după petrol, și că toată demonstrația din fața consiliului de securitate a   ONU cu armele de distrugere în masă (WMD) ale lui Saddam a fost doar gargară... minciuni sfruntate servite drept cauză pentru război.

Povestea filmului e una simpla (simplistă), nenea căpitan Miller (Matt Damon) caută WMD-uri in Irak şi nu găseşte mare lucru... asă că mânat de o inexplicabilă dorința de a afla adevărul își pune în minte să descopere "marea conspirație" cu ajutorul băieților buni din CIA (unii de umblă cu milionul de $ în genți și rafii).

În pofida unor aluzii deștepte la politica şi strategia americană din Irak... mi s-a părut penibilă (și ireală) impunitatea și libertatea lui Miller de a face ce vrea mușchii lui (inclusiv de a căsăpi soldați americani). In al doilea rand... e e atât de previzibil ceea ce urmează să facă nea Caisă traducătorul (Freddy)... şi in final...  marele generalul Irakian are o moacă clară de Cătălin Voicu... ceea ce e un mare clișeu în sine.

Lasând deoparte lipsa de satisfacţie intelectuală... nu pot să nu remarc că "Green Zone" compensează abil la capitolul comercial fiind un extrem de reuşit / comestibil blockbuster de acţiune. Păcat că premisa aparent dificilă (şi acuzele de predică politică) au alungat consumatorii de prin multiplexuri... si au făcut ca filmuleţul să iasă în pierdere (chiar un mare dezastru la boxoffice).

Recomandat ca un bun film de acțiune, însă e un film superficial şi fară pretenţii (chiar dacă povestea avea un mare potenţial de a se transforma într-un film memorabil!)

Citeste tot articolul si Comentariile!

Shutter Island -7/10

Dincolo de poveste, de nebunie, de realitate... de iluzie... si de nenumaratele clisee, Shutter Island este o provocare adresata simturilor: un thriller... poate mai mult horror decat film noir, in care fiecare sunet, fiecare fantasma din vis, fiecare amintire inchipuita nu fac decat sa descompuna o realitate pentru a o inlocui cu alta.

USA, engleza, germana, 138min

Chiar daca premisa filmului scartaie de la bun inceput (2 detectivi aterizeaza ca de pe luna, pe o insula/fortareata/inchisoare-ospiciu, pentru a gasi o disparuta), dureaza un pic pana cand ne putem ajusta busola si intui directia in care se indreapta povestioara regizata de Martin Scorsese.

Momentul meu de WTF a fost atunci cand personajul jucat de DiCaprio ajuta la macelarirea de nazisti mai bazat ca in "Inglorious Basterds"... ceea ce e mult prea devreme pentru un film ce incearca sa dezvaluie totul de abia in ultimele cadre. Asa se face ca iluzia ce trebuia sa fie perfecta... se poate destrama destul de repede daca avem ochiul format pentru clisee, si nu ne puteam lasa vrajiti numai de incredibilul festin vizual pe care il asigura filmul.

Din fericire bogatia elementelor vizuale reale (ceata, furtuna/uragan brazdata de fulgere, aparenta ordine a ospiciului... ce devine haos, zidurile... stancile, farul) se completeaza cu cele imaginare... cu visele cu flashback-urile pentru a produce partea cea mai buna din acest film: atmosfera... si felul in care aceasta emana din ecran si te face partas al povestii (si al deja infamului final).

Pe mine oricum, nu m-a surprins... si nici nu m-a contrariat finalul povestii, dimpotriva... mi s-a parut mai mult decat logic... chiar prea direct si prea lipsit de dubii. Poate ca e in firea mea sa accept o rezolutie simpla, decat ideea unei conspiratii.

Voi ce credeti, ar fi fost potrivit un alt final?

Subtitrare: catabeg(9/10) regielive

Citeste tot articolul si Comentariile!

Oscar 2010, Ajami -8/10

Numai regizand impreauna, un evreu si un palestinian pot face ca un simplu film sa se metamorfozeze intr-o experienta totala, capabila sa te transporte in mahalalele pline de gasti si mafioti din Israel... si sa te faca sa simti cum este sa fii... evreu, crestin sau musulman, vieti prinse fara scapare in cercul vicios al urii, crimei si a razbunarii.

Germania, Israel; araba, iudaica 120min

Scandar Copti si Yaron Shani, ne pun in fata cinci povesti a caror legatura nu o putem intuni decat doar la final... un scenariu perfect si o transpunere fara cusur a acestuia... de catre niste actori in mare parte amatori ce fac insa ca totul sa para mai palpabil ca intr-un documentar.

Ajami este un film despre situatii ce se intrepatrund (nu neaparat in ordinea prezentarii):
Un tip este impuscat intr-un bar (vroia sa ceara taxa de protectie) si de aici incepe o vendeta plina de impuscaturi ce duce la uciderea unui nevinovat... si la nevoia de si mai multa razbunare. Executiile de tip mafiot se opresc pentru o vreme caci "batranii" gasesc o solutie... o amenda uriasa aplicata celui ce a declansat din greseala totul. Ca sa o plateasca (si sa isi apere familia), el trebuie sa devina rapid gangster... sa faca rost de droguri.... sursa e un alt palestinina ce e indragostit de o evreica, palestinian a carui familie este implicata in uciderea "la manie" a unui evreu... peste toate astea se mai suprapune si povestea unui politist evreu ce isi cauta fratele disparut... si olala!!!!

Din pacate, complexitatea naratiunii... si abordarea cam eliptica a prezentarii acesteia, fac ca urmarirea firului povestii sa fie mult prea dificila... filmul putand baga rapid in confuzie pe orice spectator ce nu e perfect atent /sau nu isi ia notite :). Aceast lucru poate sa dea mari satisfactii celui ce priveste a doua oara filmul (are ocazia sa descopere o multime de lucruri ce i-au scapat la prima vizionare) insa poate sa descurajeze rapid pe 99% din potentialii spectatori ce risca sa nu mai inteleaga nimic de la un moment dat... sa se plictiseasca, sa adoarma... si astfel sa piarda partea finala a filmului ce face ca vizionarea sa se fi meritat.

Pe de alta parte, chiar daca scenariul e mega-istet, am mai vazut deja o multime de filme cu povesti aparent lipsite de legatura... dar a caror ite se leaga miraculos si genial pe final.... (Babel, Crash) asa ca nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la faptul ca suntem aproape ca acest gen de contructie sa devina cliseu (nu e de mirare ca Academia a preferat scenariul curat, clasic... cronologic... insa capabil de un final de si mai mare impact al propunerii Argentiniene)

Nu pot totusi sa nu aplaud modul fenomenal prin care filmul te teleporteaza in atmosfera tensionata si plina de constante pericole din Orientul Mijlociu, si te face sa traiesti pentru doua ore intr-o lume pe care o vezi doar la stiri, in calupurile scurte cu "externe" (sau prin crampeiele de pe CNN sau BBC).

Un film nu poate avea un merit mai mare ca acesta, sa te faca sa intelegi cum este sa fii acolo... in timpul si spatiu descris de film, sa intelegi de unde vine ura, de unde violenta fara sfarsit si fara scapare...si un film nu poate face un serviciu mai mare tarii din care provine decat cel pe care il face Ajami pentru Israel: o pledoarie sincera si convingatoare despre valorile: colaborarii, un pic de tolerantei si intelegerii.

Subtitrare: English Hardcoded

Citeste tot articolul si Comentariile!

Oscar 2010, El secreto de sus ojos /The Secret in Their Eyes -9/10

Un excelent film argentinian a carui final iesit din comun te va face sa uiti momentele mai nereusite ale filmului, (scenele lente ce pot sa te adoarma) ramanan numai impresia de WOW!

Argentina, spaniola, 127min.

Misterul unui viol ingrozitor urmat de o terifianta crima se dezvaluie treptat in acest excelent thriller venit de pe meleagurile sud-americane, fara ca abuzul de flash-forward-backward sa ne incomodeze o singura clipa... caci cele doua planuri ale povestii (putem sa consideram momentul crimei un al treilea plan ce revine obsesiv) se desfasoara cronologic si intr-o logica perfecta pe care scenariile de la Hollywood au cam inceput sa o uite.

Minunat este faptul ca scenariu, in pofida logicii sale, nu ne lasa nici o clipa sa intrevedem directia povestii si ne rezerva surprize, pas cu pas.... surprize ce vor culmina cu unul dintre cele mai grozave finaluri de film pe care le-am vazut vreodata (pentru a evita spoilerele voi scrie ceva despre final sub forma unui comentariu).

In rest filmul are de toate: un acid comentariu la adresa istoriei politice si a birocratiei argentiniene, o poveste de dragoste neimpartasita ce se intinde de-a lungul multor decenii, un exemplu de iubire adevarata... si multe momente de umor ce anima misterul adevara din jurul acestei crime: cunoastem criminalul, insa va fi el vreodata pedepsit pentru ceea ce a facut?

Nu mi-a placut faptul ca pelicula are multe momente lente si inexplicabile la inceput, capabile sa te faca sa renunti... dar care nu mai conteaza odata ce povestea te captiveaza. Odata intrat insa in dinamica interna a povestii, totul pare sa curga perfect... si sa culmineze spre finalul neasteptat... dar in acelasi timp, singurul final capabil sa ne ofere imensa satisfactie si multumire ca am vazut acest film.

Recomandarea mea este! De vazut! Unul din filmele mari ale anului 2009 pentru care nu pot sa spun decat: BRAVO!

Citeste tot articolul si Comentariile!

Oscar 2010, A Serious Man -9/10

O excelenta comedie neagra a fratilor Cohen, un film captivant... destul de ciudatel, care nu poate sa fie pe placut "maselor" din cauza povestii ce se desfasoara intr-o comunitate evreiasca si in actiunea este pigmentata de referinte catre fizica cuantica

USA, engleza, 106 min.

A Serious Man este genul de film de care nu te poti apuca decat dupa ce ai castigat un Oscar, nu de alta dar subiectul pare total neatragator si orice finantator s-ar gandi de doua ori inainte sa accepte un asemenea proiect.

Filmul incepe cu o istorisire "creepy" cu strigoi  si pare sa sara ineplicabil  in anii 60, intr-o comunitate evreiasca din SUA... acolo unde lumea unui profesor de fizica cuantica se va prabusi pur si simplu... de parca ar fi fost lovita de un blestem din strabuni: sotia vrea sa divorteze pentru a se casatori cu cel mai bun prieten al sau, vecinii sunt un adevarat pericol (la stanga, dementi pentru arme... si la dreapta o nevasta sexy si periculoasa), un elev il mituieste si apoi il santejeaza... probleme cu slujba, terenul... finantele iar colac peste pupaza mai trebuie sa aiba grija si sa intretina si oaia neagra a familiei "unchiul Arthur"...

Impofida asteptarilor povestea s-a dovedit a fi plina de farmec, extrem de satisfacatoare...si chiar m-a facut sa regret ca nu m-am decis sa vad mai devreme acest film, si ca l-am evitat temandu-ma ca o sa fie plictisitor.

Pe de alta parte, sunt constient ca A Serious Man este incapabil sa atraga curiozitatea spectatorilor obisnuiti si ca in pofida meritelor evidente ale filmului nu ne putem astepta ca el sa constituie o surpriza la Oscaruri.

Citeste tot articolul si Comentariile!

Oscar 2010, Das weisse Band / The white ribbon -8/10

Favorit cert al festivalurilor, The white ribbon, nu este o poveste clasica cu crime si mistere... , ci o lunga introspectie ce incearca, din prezent, sa inteleaga Germania rurala din pragul primului razboi mondial. La fel ca si in Morometii, timpul nu mai are rabdare... insa cateodata nici spectatorii, ce vor gasi extrem de multe elemente necomestibile in compozitia acestui film.

Coproductie Europeana, 144 min.

Impresionanta pelicula alb-negru, recreeaza cu fidelitate o Germanie pe care cu greu ne-o putem imagina... insa una ce ne este destul de familiara. Suntem la inceput de secol XX si ordinea pare sa domneasca peste domeniul unui baron.

1913 si in adormitul satuc domneste inca evul-mediu... injustitia sociala, insa si extrem de multa apatie, lehamite pura ce ascunde totusi extrem de multa nemultumire (O nemultumire ce nu erupe ca in literatura noastra... din cauza faptului ca baronii lor sunt mai chibzuiti, iar fermierii vasali mult prea harnici si exacti pentru a avea chef de revolte).

In pofida aparentei bunastari si a ordinii sociale... intamplari ciudate se abat asupra satucului, semn ca timpul nu mai are rabdare... si ca nemultumirea incepe sa clocoteasca, gata sa erupa din cele mai neasteptate locuri. Accidentele, decesele suspecte si razbunarile crude... se succed mai ceva ca intr-un serial politist... insa filmul nu se transforma in "crimele din Midsomer"... indiciile nu se leaga intre ele iar tanarul profesor (naratorul)  e doar un detectiv amator dotat cu multa curiozitate insa lipsit de capacitatea si vointa de a putea rezolva ceva.

Ramanem noi... sa speculam, sa ne imaginam... si sa ne dam cu parerea asupra "criminalilor" chiar daca pelicula pare prea putin interesata de vinovati, ci mai mult de cauzele izbucnirilor de violenta.

Un lucru e totusi clar... copii au toti aparentele unor zombies/strigoi... o generatie ce va creste pentru a deveni raspunzatoare de cele mai ingrozitoare razboaie si crime din istoria umanitatii. Oare e asta cheia filmului? Ramane  sa ne certam mult pe tema asta...

Problema e ca in pofida serioasei provocari intelectuale, filmul are defecte vizibile ce nu pot fi trecute cu vederea... este foarte lent, introducerea personajelor lasa loc pentru nenumarate confuzii (iar e nevoie de fise... pentru a ne da seama cine este cine.... si in ce relatie sunt personajele)... si mie unul mi s-a parut poate chiar prea familiar si previzibil. Nici pe departe o capodopera, chiar daca filmul este foarte bun!

Ca de obicei, o atentionare: filmul necesita ceva IQ la bord... si o anumita disponibilitate de a ii accepta provocarea la ceva gandire. O vizionare dificila...

Citeste tot articolul si Comentariile!

Oscar 2010, Crazy Heart -7/10

Desi povestea descrisa de acest film nu este cu nimic remarcabila, Crazy Heart trebuie vazut pentru a intelege cum geniul unui singur om poate transforma radical o pelicula... si de ce Jeff Bridges merita (si va castiga fara nici o indoiala) Oscarul 2010 pentru cel mai bun actor.

USA, engleza, spaniola 122 min.

Povestea unui cantaret de muzica country la sfarsit de cariera... ce isi inneaca deziluziile in bautura, nu are nimic nou in ea: e familiara, usor de inteles si trivializata de nenumarate clisee... la fel ca si muzica country ce descrie atat de fidel amaraciunile traiului "sudist": saracia, alcoolul... iubirile neimplinite, si melancolia fata de vremuri de mult apuse.

Rezultatul e ca filmul nu este banal doar in aparenta subiectului, ci mediocritatea este tesuta adanc scenariu... atat de mult... incat aceasta productie ar fi iesit direct pe DVD (sau chiar mai rau... direct la TV), daca Jeff Bridges nu ar fi fost cel care sa joace rolul principal... cel care sa te impresioneze cu naturaletea lui... si care sa te faca sa crezi cu adevarat ca el este Bad Blake, ca are probleme cu bautura, sanatatea praf... dar in acelasi timp ca e cel mai sarmant betivan ratat de pe fata planetei.

Jeff Bridges creeaza un personaj ce pare real (din toate aspectele), pornind aproape de la nimic, insa felul in care transforma replici banale in momente emotionante... si calitatea vocii sale (ce suna asa cum trebuie... aspra, obosita, cvasi-distrusa de wisky... dar convingatoare asupra talentului sau muzical) ne arata ca el nu joaca doar un rol, ci se identifica in totalitate cu acesta... il traieste si da viata.

Asa ca nu prea sunt multe lucruri de vazut in Crazy Heart iar filmul poate sa para neinteresant, lent si plictisitor... pentru cel ce ajunge sa il vada din greseala. Dar nu o sa fii deloc dezamagit daca o sa vrei sa vezi cum Jeff Bridges poate sa ne faca sa intelegem, pornind de la zero: un om, geniu sau... si muzica lui.

Citeste tot articolul si Comentariile!

Oscar 2010, Un prophète / A prophet / Un profet -10/10

Un film extraordinar, in care realismul brutal se intrepatrunde cu putin misticism islamic... pentru a putea descrie incredibila epopeea din inchisoare a unui tanar arab. Gangsteri, mafie... droguri intr-o poveste neasteptat de captivanta si plina de actiune.

Franta, Italia 155 min.

Pretentiosii ar putea spune ca aceasta poveste a unui adolescent cvasi-analfabet (in ochii caruia inca se citeste inocenta copilariei) ce intra la parnaie... pentru sase ani, iesind din ea un barbat matur, sef de promotie la "scoala vietii" se incadreaza bine in genul bildungsroman... eu nu cred decat ca extrem de originalul scenariu nu este decat premisa celui mai tare film cu gangsteri/mafioti din ultimul deceniu (e superior chiar si lui "The Departed").

Malik El Djebena este singur pe lume si nu stie mai nimic, dar ajunge la inchisoare pentru agresarea unor politisti. Iar inchisoarea (spre bucuria oricarui platitor de taxe si impozite) are grija sa ii ofere acestui tanar lipsit de experienta si cunostinte... toata educatia de care are nevoie pentru a fi reabilitat:

• il invata sa citeasca,
• il invata economie, fizica, matematica...
• ii ofera abilitatile de a putea lucra in industria textila....

• si il invata cum sa omoare cu o lama de ras tinuta in gura, pe un tip caruia se pregatea sa ii faca un blowjob..., pe langa alte multe aptitudini si cunostinte ce il vor transforma intr-un implinit mafiot....

Malik este musulman, insa nu se roaga de unspe mii de ori pe zi... , fumeaza hasis, se uita la filme porno, manaca porc... si se inhaiteaza cu corsicanii (si nu cu fratii lui de jihad), insa asta nu il impiedica sa aiba relevatii mistice... si sa se dovedeasca la fel de special si in cele "sfinte" nu numai in cele lumesti, cu ajutorul aparitiilor stranii ale "sufletului" celui pe care il omorase. Chiar daca nu ma recunosc un mare fan al "supranaturalului" de orice fel... aceasta latura mistica a acesti povesti mi se pare nu numai ingredientul ce da valoare filmului... ci chiar cheia acestuia, caci Malik are de ales a renunta la viata, sau la suflet. (si alege sa renunte la cel din urma, de aici urmand cele mai curioase si interesante consecinte)

Astfel pelicula nu e doar un element de cultura pop, un film cu mafiotii si crunte inchisori... marcat de violenta si sange fara perdea, plin de remarci rasiste, xenofobe, homofobe (etc...bla, bla tot ce vreti), ci vrea sa patrunda adanc in conditia ciudata a musulmanilor francezi, o colectie exotica de grupuri etnice a caror religie conservatoare este intr-un conflict continuu cu cel mai laic, liberal si socialist stat din univers. Intentionat sau nu.. filmul poate fi interpretat ca o imensa metafora ce poate fi interepretata pe multiple planuri... insa o sa ma opresc deocamdata aici, Danezia nu se ocupa de obicei cu asa ceva.... ci vrea sa incheie cat mai scurt.

Nu mi-a placut... pai... ce sa zic... sunt blocat pentru ca nu am nimic ce sa ii reprosez acestei pelicule.

Totul e grozav, totul e superb...totul are sens si rost. Astfel in pofida celor 2 ore si jumatate, filmul te tine tintuit in fata ecranului chiar daca uneori devii confuz din pricina enorm de multelor divagari de la firul principal al povestii...

Impofida subiectului, filmul nu este intunecat, cenusiu... ci plin de culoare in cele mai neasteptate locuri. Nu este o poveste incarcerata de propria premisa, ci una extrem de ambitioasa capabila de a evada dintre cei patru pereti ai inchisorii pentru a ne oferi cadre neasteptate: o hipnotica intalnire cu cerbi la Marsilia, prima calatorie cu avionul a lui Malik, un drive-by pe autostrada... un macel in centrul Parisului si multe, multe alte momente neasteptate...

Realitatea este ca sentimentul final si verdictul nu poate fi decat unul: am vazut o capodopera... una de magnitudinea (urmeaza o blasfemie reala) Nasului (The Godfather)... semn poate ca cinematografia franceza a ajuns la neasteptata maturitate de a fi capabila sa creeze diamante din noroi... filme extraordinare ce nu sunt nici macar pentru o clipa pretentioase (sau "artistice").

Va recomand din inima sa urmariti, cel mai bun film al anului 2009.

by DNZ!

Citeste tot articolul si Comentariile!

Oscar 2010, The Imaginarium of Doctor Parnassus -8/10

Doar capacitatea imaginatiei noastre poate face ca acest film sa nu para o absurditate pretentioasa ci o fantastica experienta vizuala, capabila sa ne bantuie visele. Pacat ca povestea este mult prea confuza chiar si in "realitatea" filmului... si ca multe momente sunt lipsite de dinamica...  uneori nemaipomenit de plictisitoare.

UK, Canada, Franta; engleza, franceza; 123 min.

Proaspat castigator a unei carute de premii BAFTA, "Dr. Parnassus" (by the way... incredibil de lipsita de imaginatia traducere in limba romana a titlului filmului... incredibil cum isi pot lua unii salariu) are multe de oferit celor ce se duc "pregatiti" la aceasta intalnire cu imaginatia.

Despre poveste nu o sa va spun prea multe, nu ca sa nu va dezvalui cine stie ce mari rasturnari de situatie sau final surprinzator... ci pur si simplu pentru ca nu scenariul nu isi doreste nici macar o secunda sa fie logic... si lucrul acesta este scuzabil din doua motive: specificul naratiunii si tragica disparitie a lui Heath Ledger.

Aceasta din urma situatie ar fi fost capabila sa scufunde orice alt film... insa aici s-a dovedit o aditie interesanta la adresa povestii... cat o ocazie nebanuita ca: Johnny Depp, Jude Law si Collin Farell sa poata aduce un omagiu... si sa joace alaturi de regretatul Ledger. Combinatia e garantat irezistibila pentru jumatatea feminina a planetei.

Desigur ca aceeasi jumatate o sa ierte cu mult mai mare usurinta lipsa de dinamica si logica interna a povestii, cat si faptul ca preambulul e cu mult mai interesant decat naratiunea in sine (in care pare ca nu se intampla mai nimic). Pana si scenele de imaginar (de altfel punctul vizual forte al filmului) sunt mult mai grozave in prima treime a filmului... devenind repetitive (si mult mai putin impresionante) odata ce ajungem spre final.

Concluzia: un geniala viziune britanica, careia i-a reusit detasarea completa de Hollywood (impofida distributiei stelare). Un film ce este insa sabotat de lipsa de consistenta a povestii ce pare sa nu justifice faptul ca se intinde pe mai mult de  doua ore.

Citeste tot articolul si Comentariile!