Concluzia

Neplăcută la care am ajuns de ceva vreme este că un număr de aproximativ 10.000 de persoane conduc țara asta spre dezastru, de mai bine de 25 de ani. Numărul îmi aparține și este o aproximare grosolană a decidenților, în principal politici, de la toate nivelurile. Politicienii conduc (prost) țara asta, deși, pentru a fi politician nu este nevoie de nicio calificare obligatorie. Asta-i chiar culmea, așa-i?

Am sentimentul că aceștia se cunosc unii pe alții, sunt rude sau parteneri, cu certitudine prezenți în mod constant în toate locurile unde este vorba despre bani, mulți bani. Se căsătoresc între ei, se aliază în grupuri de interese, niciodată unii împotriva celorlalți. Aceleași nume sunt prezente de la un guvern la altul, de la un parlament la altul, mai nou de la o ANI la un DNA, adică și de la un tribunal la altul. Mizeria care iese la suprafață aproape că mă sufocă de indignare. Ticăloșii, parteneri de furtișaguri timp de peste două decenii, se dau acum în gât, unii pe alții. Da, mă bucur că li se înfundă, dar nu pot să nu constat că membrii familiilor lor locuiesc în continuare în case luxoase, conduc mașini de top, iar eu râmăn cu datul din coadă, în gol, atunci când mai cade unul în mijlocul celulelor, mai nou (cel mai probabil) și ele de lux.

Expresia cea mai concludentă a ultimelor evenimente din lumea cercetaților de lux din România afirmația lui David, fost Troacă, la adresa mitei de 500.000 de euro primită fix în biroul unde își desfășura activitatea ca ministru de interne: „era mai bine dacă erau în lei!”. Înțelegeți ce oameni au ajuns să hotărască destinele țării? Ministru se temea oare de un curs nefavorabil la casa de schimb sau doar a zis și el așa, să pară fițos, că dă bine la relațiile dubioase să ai putere mare, dar să fii și moftangiu în același timp! Așa cum am văzut într-un pamflet, cred că era mai bine dacă erau în franci elvețieni! :))

 Sursă.

Sunt efectiv fără cuvinte  .... sau pe aproape ..... vă dați seama că omul ăsta mergea la tot felul de activități cu șefii din poliția română și le cerea acestora să fie mari și tari, să-i prindă pe infractori, apoi scurta ședința și se grăbea la biroul unde urma să ajungă, în scurt timp, geanta de bani? Oare cât de grea este o sacoșă în care sunt 500.000 de euro? Și oare (sacoșa) era de la supermarket, cu 60 de bani bucata?  Mare mirare a fost când un proprietarul unui club celebru de fotbal din România umbla cu valiza cu bani să premieze jucătorii unei echipe .....dar când un înalt funcționar al statului primește o atenție de jumătate de milion de euro, ce să mai spunem? Vă imaginați că în drum spre casă, omul putea să între la magazinul din colț și să-i cumpere soției (amantei, copilului, unui prieten, ....) un Audi de ultimă generație așa cum voi cumpărați o franzelă? Hmmmmm, săracul, ....mai greu era să găsească ceva mătușă pe numele căreia să fie eliberată factura ..... nu, în nici un caz să nu o cheme Tamara! 

Buboiul

Fărădelegilor s-a spart pentru totdeauna în momentul condamnării la închisoare cu executare a celebrului împușcat în ...gușă! Pentru prima dată în tânăra noastră democrație, un tip aflat la un moment dat în unul dintre cele mai înalte posturi din conducerea unui stat a dat socoteală pentru faptele sale. Nu eu, instanța a hotărât că este vinovat și l-a privat de libertate. A fost momentul în care ceva s-a schimbat definitiv: judecătorii au constatat că se poate, iar noi ceilalți am ajuns la concluzia că, în sfârșit, nimeni nu este mai presus de lege. Tot atunci, o parte însemnată dintre acuzații plini de ifose au primit mesajul normalității: urmăm noi! Și au urmat, după cum bine știți cu toții!

 Sursă.

Știu că justiția nu se face la televizor, motiv pentru care nu am urmărit nebunia iscată vineri după condamnarea pronunțată într-un caz al cărui nume nu doresc să-l scriu. Am citit câteva rânduri în două ziare și am încheiat capitolul. Cu siguranță că patima creată în jurul acestui eveniment se va stinge în zilele următoare iar unele chestiuni nu vor mai fi niciodată cum au fost. Celebrul condamnat și-a cerut scuze celor pe care i-a tras după el în această mizerie. Eu aș spune că și-au făcut-o cu mâna lor, mergând de bună voie alături, crezându-se cei mai cei și flegmând cu grație spre toți cei care muncesc din greu și mai speră în vremuri mai bune, măcar pentru copiii lor! Ei bine, toți aceștia din urmă, dintr-un considerent ușor proletar aș îndrăzni să spun, sunt parcă mulțumiți de condamnările pronunțate pentru simplul fapt că sunt mai puțini cei care s-au considerat buricul pământului, fiind convinși că nimic nu li se poate întâmpla lor.
Cu mare întârziere și eforturi uriașe, justiția începe să se așeze acolo unde îi este locul și pare că începe, în sfârșit, să împartă dreptatea indiferent de poziția socială a celor care au încălcat legea.

Revanșa

                    Poate fi definită ca fiind acțiunea prin care i se întoarce cuiva binele sau răul făcut, depinde de situația despre care este vorba. Tot mă frământă o chestiune legată de dreptul la această revanșă a zecilor de mii de bolnavi care au mari probleme în a-și primi medicamentele decontate de CNAS din lipsa banilor. Da, știți bine și voi cum stă treaba: prea mulți bolnavi, prea puțini bani...
La aceeași revanșă au dreptul și pensionarii care au pensii mai mari de 740 lei (cred) și care plătesc 5,5% din ceea ce depășește această sumă tot la CNAS.
                    După cum bine știți, în anumite situații, după ce o instanță de judecată a hotărât că o anumită acțiune a cuiva s-a făcut cu încălcarea legii, ca principal efect  apare punerea în situația de dinainte de acțiunea ilegală. Hmm, ce ați spune voi, cei ce citiți aceste rânduri, în situația în care  instanța va ajunge la concluzia că procurorii au dreptate și la spitalul de arși s-au pus țâțe de plastic pe banii noștri, ai tuturor, la zeci de pițipoance: credeți că se cuvine acordarea unei revanșe celor pomeniți mai sus și nu numai lor? Cum ce revanșă? Toate împricinatele să dea țâțele înapoi!

Indicatorul

                    Care ne arată cât de bolnavă este țara noastră poate fi scandalul țâțelor de plastic puse pe banii noștri, ai tuturor celor care plătim, mai puțin sau mai mult, asigurări de sănătate. Cu adevărat bolnavi de tupeu (doctorii) sau narcisism (pacienții), protagoniștii acestui circ au găsit calea de a ne arăta nouă, muritorilor de rând, că ei pot! Da, pot orice!
                    Pe parcursul acestui blog am semnalat mai multe fapte glorioase, de adânc profesionalism  sau compasiune pentru pacienți, întâlnite de mine când am venit în contact cu lumea medicală. Împresia generală este ușor negativă. Da, știu, este o lipsă de discernământ să generalizezi aspectele negative asupra unei întregi comunități profesionale, dar hai să fim serioși: câți dintre noi se declară mulțumiți de serviciile medicale primite, personal sau de cei apropiați nouă? Ceea ce îmi atrage atenția de data aceasta este următoarea chestiune: medicii implicați în uriașul scandal de la Spitalul de Arși din capitală sunt aceeași care au salvat viețile multor persoane ajunse acolo cu probleme grave de sănătate. Poate că tocmai de aici pleacă totul: după ce salvezi multe vieți aflate la cumpăna dintre a fi și a nu fi, încet, încet, crezi că ești un mic Dumnezeu. Apare apoi credința că ți se cuvine tot mai mult, mulțumirile și recunoștința salvaților nu mai sunt de ajuns. Urmează tupeul de a-ți face singur parte, chiar dacă ilegal și imoral, că doar nimeni și nimic nu te poate atinge: cei din jur sunt tot mai mici, mai proști, habar n-au pe ce lume trăiesc!
                     Că are balta pește o știm cu toții de multă vreme. Că banii de la sănătate sunt cheltuiți cu mare dispreț pentru binele public, la fel. Vă puteți imagina cum și ce discută, dimineața la cafea, oamenii (doctorii) care fac ciubucuri zilnice de mii de lei? Cum dispare compasiunea, pierdută între bancnotele viu colorate? Cum ne privesc pe toți ca pe niște fraieri de pe spatele cărora ei merg în vacanțe prin locuri la care noi nici nu îndrăznim să visăm? Recitind cele scrise mai sus, pentru o clipă m-am gândit că ar fi de bun simț să vă scriu și motivul care a creat valul meu de simpatie, a câta oară, pentru domnii doctori, deși sunt șanse mari să știți despre ce este vorba: un grup de mari maeștri în arta mânuirii bisturiului în scopuri de înfrumusețare (țățe de plastic, buci și buze umflate cu te miri ce, nasuri corectate mecanic, burți supte cu mașinării uimitoare, ...) au ca principal loc de muncă Spitalul de Arși din București. Chirurgia estetică este la mare căutare și se înrudește bine cu cea reparatorie. Odată create îndemânările, a fost extrem de ușor de găsit prima persoană care avea nevoie de ... un tuning, apoi vorba merge repede prin sat, toate pupezele și cocalarii au auzit cât este de cool să-ți aduci îmbunătățiri. Numărul clienților a crescut exponential, părerea de sine a operatorilor de bisturie, seringi și dispozitive de întins pielea la fel. Tupeul, idem! A urmat ceea ce știm azi cu toții: au strâns rândurile și au pus la cale o mare mizerie: operațiile au început să fie efectuate în spitalul mai sus pomenit, actele întocmite vorbeau despre diverse situații de urgență, C.N.A.S.-ul deconta sume semnificative pentru operații, cheltuielile grupului de șmecheri (cu dublu șm) scădeau vertiginos, banii încasați de la pacienți, fără factură sau chitanță, ceva, erau băgați în totalitate în buzunarele lor cele fără de fund (că tot veni vorba, ați privit cu atenție la buzunarele halatelor medicilor? Numai mie mi se pare că au dimensiuni exagerate?). Se impune o ultimă precizare: că așa s-au petrecut faptele sau că este posibil ca ele să se fi desfășurat în modul arătat mai sus, nu am îndoieli, deoarece trăiesc în țara aceasta și simt și eu cum merg lucrurile, chiar dacă nu am fost de față în cabinetele chirurgilor de la fabrica de țâțe noi! Ce va spune justiția, asta este o altă chestiune, care poate fi surprinzătoare uneori!
                      Întrebări (retorice, firește!):
                      - câte acte medicale, investigații și tratamente puteau fi făcute da banii aceia?
                      - câți oameni ar mai fi putut zâmbi azi?

Comisioanele

                    Ascunse sau la vedere au făcut din România raiul tuturor băncilor, cu nume mari sau mai mici. Care mai de care se ostenesc din greu și sunt în stare ca și pentru o răsuflare să-ți jecmănească câțiva bănuți, lăsând deoparte faptul că din economiile tale dau bani împrumut altora și aproape îi jupoaie de vii și pe aceia.
                    Carpatica este o bancă românească, al cărei principal acționar tocmai este arestat preventiv pentru niște chestiuni legate fix de bani și interese colaterale acestora. Banca numită anterior are pentru pensionari dobânzi la depozite mai mari cu 0.15%, ceea ce nu este mare scofală, dar după cum și voi știți, pentru pensionari  orice bănuț contează! Lăudabil lucru dacă ar fi cinstiți și apropiați de cei care le-ar putea fi părinți! În realitate, avantajele sunt reale doar dacă îți ridici banii și(sau) dobânda în ziua scadenței depozitului, situație în care nu apare nici un comision. Da, scrie despre asta în condițiile generale de afaceri ale băncii, dar nici persoanele mai tinere nu au răbdare să citească tot ceea ce scrie acolo, cu gândul că vor fi sfătuite corespunzător de bancheri! Total fals!
                   Să vă explic exact despre ce vorbesc: în primul rând, la depozitul pensia plus dobânda nu se capitalizează, așa că dacă nu treci pe la bancă în ziua scadenței, ți se virează în contul curent. Persoanele vârstnice nu au prins șpilul că atunci când vor avea nevoie de bănuții din dobânzile primite, ei vor fi comisionați la ridicarea de la casieria băncii, deoarece nu au fost ridicați în ziua maturității depozitului. Marea majoritate a pensionarilor sunt de modă veche și stau liniștiți că așa cum au fost învățați ei pe timpuri, azi la cec un leu depui, mâine el va scoate pui! Tehnic vorbind, mulți sau puțini, bănuții sunt folosiți de bancă, cel mai adesea pentru a face împrumuturi către terți, care aduc profituri și, atunci când sunt ridicați, trebuie să plătești o mica taxă pentru că banca i-a folosit. 0.4% din suma ridicată nu este mult, dar este enervant și doar unul dintre miile de comisioane pe care le plătim zilnic pentru te miri ce. Ce mai rămâne din surplusul de dobândă oferit? Răspuns: cât mai mult băncii! Este posibil să zâmbiți și să spuneți că astea-s detalii și sume infime, dar așa ajung să fie păcăliți părinții și bunicii noștri, pentru că să am pardon, exact asta este: o mică păcăleală!
                   O mică păcăleală azi, o mică păcăleală mâine și încet, încet, ajungem să fim o națiune de păcăliți! Sau păcălici?

Uimire

                     Ar putea fi cuvântul care să exprime reacția mea la valul de voci care cer, nici mai mult, nici mai puțin, grațierea unui fost mare fotbalist, pe motive care nu au absolut nici o legătură nici cu justiția, nici cu faptele pentru care a fost condamnat. Este de-a dreptul incredibil cum întro țară în care cu toții strigăm că avem  îndoieli în ceea ce privește calitatea actului de justiție, în care suntem arătați cu degetul de U.E. (și nu numai) pentru fapte grave de corupție, în strânsă legătură cu independența judecătorească, grupuri mari de oameni încep să facă liste pentru a cere grațierea unuia care a fost condamnat exact pentru șmecheriile financiare prin care s-au ridicat trei sferturi din bogații României de azi! Între noi fie vorba, toate listele lor nu au valoare juridică, doar nu inițiem un proiect de lege!
                    Nu este absolut deloc în regulă să faci concesii, să modifici ceea ce au hotărât judecătorii pe motive de tot râsul: tipul a fost .....un mare fotbalist! Hai să fim serioși! Talentul din terenul de fotbal nu are absolut nimic în comun cu .....evaziunea fiscală, să spunem. Dacă a fost așa de inocent și a căzut în plasa întinsă abil de doi escroci cu state vechi, asta este doar problema lui! Cum dracu poate spune cineva că nu merită să plătească pentru ceea ce a făcut când este dincolo de orice îndoială că atunci când a încasat banii la negru, știa bine ce făcea? A primit sume, în mod ilegal, la care alții nu pot ajunge numărând, dar, culmea, tot ei vin și fac front comun pentru a cere eliberarea bietului condamnat!
                   Trompeta conform căreia deținutul de azi a returnat banii datorați este, în fapt, o mare gogoașă! A făcut asta la îndemnul unui avocat abil și numai după ce a fost declanșată urmărirea penală împotriva sa, nu pentru că a avut remușcări și nu mai putea dormi noaptea!
                    Și mai apoi, nu ar fi asta o mare discriminare față de gașca de condamnați din același proces? Legea nu face deosebire între oameni după măestria din terenul de fotbal, ci spune că pentru fapte similare, pedepsele trebuie să fie asemenea!