Se afișează postările cu eticheta pui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pui. Afișați toate postările

sâmbătă, 31 martie 2012

Chec aperitiv din ficat de pui

Am organizat câteva mici petreceri luna aceasta, acest chec aperitiv făcând parte din meniul fiecăreia, deoarece este ușor de făcut și bun. Simplu.


Ingrediente:
- 650gr ficăței de pui/altă pasăre
- 2 pulpe superioare
- 2 cepe
- 4 căței de usturoi pisați
- 2 felii de pâine înmuiate în apă, iar apoi stoarse bine
- 2 linguri de orez fiert
- 4 ouă de casă sau bio
- o legătură pătrunjel sau mărar tocate mărunt
- 50gr unt
- sare, piper

Ficățeii, spălați și curățați, i-am pus la fiert 10 minute într-o cratiță cu apă cât să ii acopere. Separat am fiert pulpele.

În blender am amestecat pulpele de pui dezosate, un sfert din cantitatea de ficăței, ceapa și usturoiul. Această pastă am amestecat-o într-un bol cu restul ingredientelor (exceptând untul), iar la sfârșit am adăugat și ficățeii rămași, pe care în prealabil i-am tăiat bucățele mici.

Am turnat compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, deasupra am tăiat untul feliuțe.


Am pus tava în cuptorul preîncălzit, la foc mic-mediu, pentru 45-50 de minute, până checul se rumenește.


Poftă bună!


Sursa reteta.

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Pate fin din ficat de pui

It is a must! Adica e un "musai". Musai sa il faceti si musai sa il devorati. Cred ca am spus totul cu asta.


Intr-o tigaie am pus 60 gr de unt si 500 gr de ficatei de pui (refrigerati, evit sa cumpar carne congelata). Eu am taiat ficateii in bucati mai mari ca sa se coaca mai repede. Ii lasam sa se prajeasca/patrunda cam 10 minute. Apoi punem o mana de frunze de busuioc si 2-3 catei de usturoi si mai lasam 2 minute.


Intre timp punem 100 gr de stafide intr-un bol si le acoperim cu vin alb (dulce preferabil, dar acuma na, ce aveti acasa). Puneti bolul in cuptorul cu microunde si incalziti-l pana stafidele absorb din vin (se pot pune si intr-o craticioara pe foc, acealasi rezultat).

Intr-un robot de bucatarie punem ficateii cu tot ce mai este in tigaie si mixam. Adaugam 2 lg cu varf de smantana grasa (minim 20% grasime), 2 lg de vin, sare si piper dupa gust.

Intr-un bol punem folie alimentara, asezam stafidele (le-am stors un gram) si turnam pateul. Acoperim cu folie alimenatara si dam la frigi cateva ore.


Am savurat pateul intins pa paine de casa. Pofta buna!
Nota 1: se mai poate adauga ceapa cand prajim ficateii si alte condimente gen nucsoara de exemplu.
Nota 2: nu faceti o cantitate mare daca nu aveti musafiri; pateul tine maxim 2 zile la frigider.

Inspiratie Mazilique.

vineri, 8 ianuarie 2010

Paste cu ciuperci murate si piept de pui

Acestea au facut parte din meniul "Girls' night in". Nimeni nu s-a mai gandit sa faca o poza aranjata frumos acestor paste ... eram prea pornite pe "savurare" :)


Ingrediente:
- paste cu ou Barilla (calculati aproximativ 80-90 gr. de paste pentru o persoana)
- un borcan de ciuperci de padure murate; e prima data cand le folosesc, le-am luat din Metro si sunt gustoase
- piept de pui (calculat aproximativ 100 gr de persoana)
- 1-2 cutii de rosii decojite
- ulei de masline (sa nu fie extravirgin caci acesta nu se foloseste la prajit, folositi ulei de floarea soarelui in schimb)
- 3-4 catei de usturoi feliat subtire
- 2-3 cm de ghimbir feliat subtire

Preparare:
Intr-o oala punem apa cu sare si fierbem pastele dupa indicatiile de pe pachet.

Intr-un wok punem ulei de masline si usturoiul si ghimbirul la prajit pe foc iute. Dupa 1-2 minute adaugam si ciupercile stoarse de zeama si prajim cam 5 minute.


Intre timp taiem pieptul de pui bucati mici si le punem in wok si le prajim cam 10 minute.


Turnam si sosul de rosii (eu am maruntit putin rosiile in blender).


Mai lasam sa fiarba. Asezonam daca consideram necesar. Oprim focul. Adaugam pastele scurse de apa si amestecam bine.

Precizari: Nu raciti pastele inainte de a le pune in sos. Incercati sa aveti sosul pregatit inainte de a fi fierte pastele: mai bine asteapta sosul dupa paste, decat invers.

Pofta buna!