scriem, muncim și nu ne văcănțim

mi-am povestit experienta finalizarii studiilor masterale aici, si am terminat cu acest capitol al vietii mele. se poate aseza linistit praful deasupra, eu am multe planuri profesionale in sezonul vara-toamna-iarna-primavara, iar deocamdata imi vad de munca la o noua emisiune, si printre picaturi ma gindesc cu mari sperante, drag si dor, la sfântu gh. de saptamina viitoare. vom sta mai putin ca de obicei, dar asa ma bucur ca n-am gasit nicio oferta de vis pe directia 2mai-vamă-bulgaria, si drumurile ni s-au asezat tot spre sfântu, de nici nu va imaginati.

mereu inchid ceva si deschid altceva

gata, am scapat de studiile mele post-univ. mi-am finalizat si sustinut disertatia, depasind limitele care m-au tinut pe loc 6 ani. acum, ca tot m-am obisnuit o luna si ceva sa fiu in extra-priza si sa-mi ocup mintea peste capacitatile ei, doar n-o sa ma relaxez. si ce daca e vara ? m-am apucat sa scriu pentru totul despre mame. astazi s-a publicat primul meu articol (despre obiectul fetis), dezvoltat dintr-o postare mai veche de pe blog:

"Vântul acesta o sa-mi ia colţişorul mare”, afirmă el uşor îngrijorat, strângând păturica pluşată la piept." continuarea aici

iunie 2012

luna asta, o mica vacanta de la multe alte treburi, preocupata de studiu. m-am intors la carti, in speranta ca voi reusi sa-mi definitivez niste studii vechi, mai "vechi" decit copilul meu. nu stiu daca voi reusi acum, dar ideea de a ma apropia de final ma mobilizeaza foarte mult. nu am asa mult timp la dispozitie, avind in vedere ca nu pot sa pun off-duty chiar toate treburile cotidiene, insa e un pas inainte. azi am fost in 3 biblioteci. uitasem cit imi plac linistea, susoteala si mirosul ala de sala mare de lectura. pe 30 iunie fac bilant si numar paginile. se scriu asa greu... rigorile sint mari. abia astept sa-mi amintesc ce-am facut vara trecuta si s-o iau de la capat: concerte multe si sf gheorghe. desi presimt ca anul asta voi munci mai mult ca anult trecut. si nu stiu daca vor fi asa multe concerte, si nu stiu daca va fi sf gheorghe. nu am nicio luminita distractiva la capatul tunelului, niciun zaharel pe la nasul meu. am intrat in vara muncind, e bine. deja am obosit, asta nu e bine. nici cafea nu mai pot sa beau. vreau vara pe bune! acum inapoi la scris. recompensa se va cintari in pagini frumos indosariate. miere, nu zaharel. am invatat multe luna asta. gata, inchide blogul si nu te mai vaicari.

p.s. weekendul ce tocmai a trecut am facut totusi o simulare de vara normala. o mare de 2 mai asa, scurt de proba, pentru sanatate.

iar acum incep sa scriu despre femei

sint profund recunoscatoare bloggingului ca actiune. imi ofera suportul necesar sa-mi indeplinesc o placere, comunicarea prin scriere, exhibarea framintarilor, consemnarea unor momente importante din evolutia mea si a familiei mele. imi place sa gasesc chestii vechi, pe care le uitasem, intimplari amuzante cu copilul meu, sau ginduri care m-au invaluit cindva si pe care ulterior le vad desuete. de aceea, in ciuda numeroaselor pauze, n-o sa abandonez aceasta activitate. dar, alta bucurie aproape binecuvintare a acestei activitati este faptul ca a adus in viata mea persoane pe care altfel nu stiu cind si cum soarta mi le-ar fi apropiat. persoane pe feelingul meu cu care mai devreme sau mai tirziu poate ca m-as fi intilnit cumva, poate nu, insa liantul virtual a inchegat mai repede relatiile. cu unele m-am legat definitiv, cu altele m-am inrudit si cine stie cum vor mai evolua lucrurile de acum inainte. citeva au ramas inca in on-line, dar sint niste prezente constante in viata mea, prezente la care ma gindesc deseori si off-line, vorbesc despre ele ca despre cunostinte reale si stiu ca intilnirea e doar o variabila in timp sau spatiu. mi se pare foarte misto sentimentul bun sau dimpotriva, pe care il am fata de persoane in mediul virtual, iar cind ajung sa le cunosc in viata reala imi dau seama ca nu m-am inselat.
una dintre persoanele pe care nu am reusit deloc sa le intilnesc in realitate, desi ne invirtim in cercuri foarte apropiate, este d., la care am ajuns aproape dezlegind enigme. o stiam din auzite, o si citeam, dar nu aveam idee ca aceste mai multe realitati exprimau de fapt aceeasi persoana. prima data am auzit povesti despre ea la modul destul de inofensiv, dar totusi erau birfe. ce m-a intrigat in sinea mea era ca se vorbea despre faptul ca cica s-ar fi indragostit de cine nu trebuie, poveste care m-a facut sa empatizez cu ea din prima, fara s-o cunosc. cum altfel, pentru ca si eu la rindul meu am facut imprudenta sa supar opinia publica indragostindu-ma de cine nu a trebuit. (e tare cum societatea asta a noastra stie ea mai bine si sanctioneaza orice abatere). mai tirziu ne-am intersectat pe bloguri de parenting, mi-au placut comentariile ei, am ajuns pe blogul ei, m-am regasit pe undeva si in postarile si in fotografiile ei. printre primele imagini imi amintesc niste poze in oglizi de la o nunta si cele de pe o plaja pescareasca. ulterior am auzit, tot din sursele mele paralele, ca aparuse la o nunta sa faca poze, cu copilul de git saraca, ceva de genul asta. mi-am dat seama brusc ca stiu despre cine este vorba. tare ma amuzau realitatile astea paralele, pina in punctul in care am intervenit si le-am spus stop: "stiu despre cine e vorba, e o persoana pe care eu o vad alfel si nu vreau sa mai aud comentarii". imi placeau postarile ei de parenting, cele legate de muzica, tot felul de subiecte care ma faceau sa consider un cistig timpul petrecut in spatiul armoniilor. apoi a venit perioada in care intram pe blogul ei cu un nod in git si ieseam cu lacrimi in ochi. ma marca mult toata povestea cu boala, ma obsedau desenele hipertalentatei fetite, scrisorile ei, micile intimplari intre frati. ma impresiona puterea ei de-a lupta cu prejudecatile, cu boala, cu studiile, cu depresia, cu timpul... apoi, spun fara nicio urma de cinism, dintr-o data, toata situatia ei m-a ajutat sa vad si sa apreciez ceea ce am. anxietatile si angoasele ei erau o terapie pentru mine, bucuria ei de-a lua fiecare zi cu ceea ce-i aducea mi s-a parut un model, succesele ei mi-au luminat zilele. in aproape anul meu sabatic de fuga de pe blog, am fugit si din blogosfera, deci n-am prea mai vizitat blogurile preferate. sint consemnari pe care le-am pierdut, dar ma bazez intotdeauna pe prima impresie si in baza primei impresii scriu acest text. daca cineva mi-a placut de la prima vedere/citire, asa a ramas pina la final. scriu acest text pentru ca sint lucruri pe care nu am reusit inca sa i le spun, si mi-ar placea sa scriu cite unul pentru fiecare persoana de la care am avut ce sa invat si n-am apucat sa-i multumesc. si daca m-ar vizita si-am bea o cafea, sigur as pune sigur ros, presimt ca-i va placea.

mic raport si discutii restante la 4 si 5 ani

ridem foarte mult impreuna. copilul demonstreaza un simt al umorului iesit din comun si ii place sa-i distreze pe ceilalti. si chiar daca nu o face intentionat, ii ies tot felul de giumbuslucuri verbale amuzante. si-a imbogatit vocabularul cu tot felul de neologisme si expresii ca in principiu, pariez ca, esti ridicola, esti aiurita, ma tem ca, nu vad de ce nu, ce naiva esti si varianta ce naiv sint, ce nostim am fost, avind in vedere, si altele de care nu-mi amintesc acum. inventeaza in continuare cuvinte ca nescorbura, negol sau necuminte. a inceput sa-i faca placere sa deseneze/picteze din proprie initiativa, stie literele, cifrele, face mici socoteli. nu are inca notiunea banilor, nu umbla la calculator deloc, invata acum sa mearga pe bicicleta fara pedale, e foarte prudent dar si visator. in continuare ii place lego, iubeste masinile si muzica rock.
am adunat de prin casa tot felul de hirtiute cu perle ramase neconsemnate si daca nu le transcriu undeva, se pierd. pe unele le-am pierdut deja, notate in telefonul care a fost resetat de nenumarate ori. altele au mai fost scrise si pe fb, dar acolo e ca si cum ai arunca acul in fin.

(mai aproape de 4 ani)
*
se uita la desene animate.
-cind vad fete dragute, incepe sa ma doara capul!
*
- petru, tu stii ca nu peste mult timp vei implini 4 ani!
- da, dar nu pot pentru ca pina atunci o sa-mi amorteasca piciorul. (ride) a fost o gluma!
*
in ziua cu petrecerea de 4 ani:
-sint emotionat.
-de ce?
-pentru ziua mea. vreau sa iasa totul bine.
*
vintul acesta o sa-mi ia cosiciorul mare.(coltisorul de la paturica)
*
auzim stiri la radio.
-ce-a fost in japonia?
-un cutremur.
-sper sa nu fie si la noi, in romania, pentru ca masinutelor mele nu le place. lor le place linistea si joaca.
*
dimineata a iesit din camera lui in pijamale, cu o pereche de chilotei in mina.
-mami, mi-au cazut chiloteii.
-de unde mami?
-de pe fund.
*
se juca cu cuburile de construit.
-mami, iti fac un castel pentru ca esti o printesa. iar eu sint printul tau.
fuge repede la baie.
-ah, fac caca!
continua.
-iar acum printul face caca... tati, am terminat, vino sa ma stergi!
-vine mami!
-nu, mami e o printesa si nu-i place mirosul de caca.
*
tatal: daca ii spui corpului sa nu mai fie bolnav, el o sa te asculte.
el: daca ii comanzi corpului, el te asculta?
T: da.
el:daca ii spui sa cumpere ceva, el cumpara?
T:trebuie sa-i spui lucruri mai interesante, tati.
el: si posibile.
T: exact.
*
Eu ii zic "hai sa ne culcam, mai copile" si el imi spune "bine, mai adultule"!
*
"Nu te las sa imbatrinesti niciodata!" mi-a spus, cuibarindu-se la pieptul meu.
*
ce inseamna "secretii", mai multe secrete ?
*
"Mosul asta (de la serbarea de la gradinita) n-are nasul si miinile de mos... iar barba nu era adevarata! Cred ca era deghizat..." 

(mai aproape de 5 ani)
*
ma concentam sa fac ceva. copilul, din minut in minut: ce faci, ai terminat, mai ai?
eu: mami nu ma mai sufoca atit, lasa-ma un pic sa respir!
el: respira mai repede!
*
se agita foarte tare prin casa, i-am atras atentia. "fii intelegatoare, ca asa fac baietii" mi-a replicat.
*
vorbeam despre copii mai mari, alaptati.
eu: stii ca unii copii mai sint alaptati?
el: dar tita mamii mai rezista? nu se storceste laptele?
*
"chiar daca nu-mi place stevia, avind in vedere ca asta e mincarea in seara asta, o sa maninc."
*
Parchez in fata unei porti de garaj, linga gradi. Dau sa ma scuz ca plec intr-un minut si mosuletzul de la poarta imi zice "stati linistita domnita, nu-i nicio problema, vedeti-va de treaba.." etc.
 Copilul remarca: "ce dragutz era domnul!"
*
acum citeva seri, intram in lidl.
-buna seara, saluta copilul pe paznic.
-buna seara, raspunde paznicul, mirat ca-l baga cineva in seama.
-cind o sa fiu mare vreau sa ma fac paznic, spune el dupa ce trecem de om.
-stii ce spun eu despre paznici, gunoieri sau soferi de tir, nu prea au facut scoala...
-stiu, stiu..(se gindeste o clipa) dar cind o sa fiu eu mare tu o sa fii batrina si n-o sa ma poti controla.
*
mami, ce inseamna sexual ?
a prins cuvintul in zbor, de la radio. s-a multumit cu explicatia legata de sexul feminin si cel masculin. deocamdata :D

de-ale noptii

"mamiii, m-ai parasit?" s-a auzit azi-noapte din camera copilului. desi peste o saptamina va implini 5 ani si se crede deja barbatel, baietelul nostru e inca dependent de noi la somn, dupa urmatorul ritual: adoarme in patutul lui, tot cu paturica, iar (unul dintre) noi ii citim povesti inainte de culcare, inghesuiti pe canapeluta de 1,20 m din camera lui. uneori se intimpla sa adormim si noi acolo, ori cu genunchii la gura (cazul meu), ori expandati cu picioarele pe jos (sotul), urmind ca la un moment dat sa ne extragem si sa ne indreptam oasele in dormitorul nostru, aflat usa in usa cu al copilului. cind nu adormim, iesim usurel dupa ce adoarme copilul. se intimpla insa sa ne mai strige noaptea, pe mine mai des, chiar si de citeva ori pe noapte. ma duc de fiecare data si chiar sint cazuri cind dorm mai mult acolo decit in patul conjugal. spune doar "stai cu mine", sau vrea sa bea apa, sau cind e racit vrea sa-si sufle nasul. dimineata insa e mereu ok cind se trezeste singur. azi-noapte cica visa ceva cind m-a strigat. lucrul cel mai amuzant este ca de cite ori ma mut noaptea in camera lui, vine si pisica dupa mine. ma ghemuiesc pe bucatica aia de canapea, ma invelesc cu o paturica de bebelus, si hop si pisica calare pe mine. iar cind ies, are grija sa ma urmeze. asa ne plimbam noi noaptea, unii dupa altii.

tensiuni (sau hai sa ne mai punem niste etichete)

traim vremuri intense, dar destul de interesante (daca stii ce sa faci cu ele). din pacate realitatea e destul de greu de imblinzit si nu oricine are forta si justificarea s-o faca. din pacate observ o lehamite si o lipsa de chef generala care, mai devreme sau mai tirziu, se transforma ori in nepasare, ori in agresivitate. sau in alte extreme. calea de mijloc e foarte greu de gasit. in comunicare, e ideal sa ne intilnim undeva la mijoc. e normal, dar normalitatea a ajuns un esec. normalitatea se confunda pentru prea multi cu rutina, blegeala, comoditatea, obedienta, pupincurismul. asa cum normalitatea mea pentru altii e rebeliune, extremism, intransigenta, aroganta. nu o data m-am confruntat cu etichetele astea, mi se intimpla mai des in vremurile premamicesti. insa acum iar am auzit ca se pling oamenii de mine ca cer prea mult, ca sint nemultumita, nervoasa, ca le e teama ca le sar la beregata. e mai simplu sa dea vina pe mine decit pe propria lor incompetenta. daca sint serioasa, inseamna ca sint suparata. daca sint corecta, inseamna ca sint nazista. daca vreau sa iasa lucrurile bine si de calitate, inseamna ca cer prea mult. si nici macar nu mi-am propus sa fiu asa... asta ma face sa ma intreb oare ce se va intimpla cind o sa-mi propun sa fiu o exigenta perfectionista agresiva?
cu ce fel de (etichete de) oameni m-am intilnit eu in ultimul timp? oameni care nu-si asuma provocari, oamenilor carora le place sa (le) fie caldut, nu vor sa fie deranjati din ale lor. apoi oameni care se pling mereu, ca nu le convine una sau alta, ca ei n-au diverse, ca statul nu le da. oameni irascibili, care exagereaza, care au sentimentul ca isi rezolva toate problemele injurind (si online). oameni flaminzi sa se auda si sa se vada, care sufera de lipsa de atentie sau de prea multe şefisme. oameni falsi, lacomi, lipsiti de scrupule, care nu stiu ce vor dar care transforma orice fel de relatie intr-un posibil interes. am intilnit oameni foarte diferiti, cu alte prioritati decit ale mele. ne intilnim la mijoc, sau stam fiecare in nisa noastra? intilnirea e dificila, efortul e mare de ambele parti. am observat, am comentat diverse situatii personale in mediul casnic sau familial si am trecut mai departe. nu vreau sa ma incarc cu povestile nimanui, am atitea de facut! nu port pica, nu judec, nu ma apuc sa bat apropouri. ma detasez foarte usor. pentru ca... si acum vine vestea buna. mai exista oameni a caror normalitate e foarte apropiata de normalitatea mea. exista oameni nebuni si frumosi, oameni generosi, oameni care adorm fericiti doar pentru ca le e copilul sanatos. sau pentru ca le-a reusit nu stiu ce prajitura. stiu oameni care gasesc mii de alte bucurii decit sa-si umple cosul cu de toate la supermarket. oameni care rid, in primul rind de ei insisi. oameni care se pun de-a curmezis sistemului si isi nasc copiii acasa, sau isi dau demisia din corporatie si se dedica artei sau oricaror activitati cu venituri mici si instabile. cunosc oameni care iau realitatea lor sau a celorlalti, o modeleaza creativ si o transforma in mesaj. oameni care nu se iau atit de mult si de grav in serios, care nu sint atit de preocupati de persoana lor ca si cum ar fi eterni pe acest pamint. am in jur astfel de oameni, ii stiu, exista. nu vreau sa ajung nicaieri cu textul asta, nu vreau sa trag nicio concluzie. concluzia e a fiecaruia.

mi se deschid caile

de la un timp mi se intimpla lucruri bizare. intimplari surprinzatoare, la limita paranormalului, m-au urmarit mereu, insa acum parca am intrat pe tarimul intilnirilor dintre ginduri.
am visat intr-o noapte o persoana draga, care mi-a fost mentor in adolescenta, si cu care nu mai vorbisem de foarte multa vreme. in vis, ne intilnisem intimplator pe strada. a doua zi, mergind cu masina pe stradutele mele de scurtatura, am vazut-o pe un trotuar, vorbind la telefon. am tras pe dreapta si ne-am intilnit. dupa citeva zile, am intrat intr-un magazinas in graba mare, sa-mi iau un elastic de prins parul. am facut un pas in magazin si vinzatoarea mi-a indicat un raft, zicind "aici avem elasticele de par". jur ca n-am apucat sa deschid gura! zilele trecute am purtat o discutie cu cineva care (mi s-a parut?) mi-a spus pe nume cind m-a salutat: "buna, b..." pentru mine toata discutia a continuat de la premiza ca persoana in cauza ma cunostea, in timp ce eu cautam in memorie sa aflu de unde ne stim. cind ai impresia ca stii pe cineva discutia curge foarte degajat, se induce o oarecare familiaritate. ei bine, la final mi-a spus ca nu am facut cunostinta, si s-a prezentat.
concomitent, devin tot mai intransigenta si nu mai am chef sa-mi pierd energia cu birfe si şuşanele.
(postare scrisa in urma cu vreo luna, dar ce data intimplatoare mai buna de publicare sa fie decit azi 111111?)

mic raport de 4 ani, 4 luni si 4 zile

cam 119 cm inaltime, 20 si un pic de kg, nr 30 la picior. arata ca unul de 6 ani si filosofeaza ca unul de 60. acompaniindu-si verisoara la dentist, si venind vorba de fratiori sau surioare, el se confeseaza "mami ar mai vrea sa avem un copil, insa tati nu vrea""pai poate lui tati ii esti suficient, golul lui a fost umplut de tine si nu mai simte nevoia unui alt copil" raspunde amuzata doctorita."nu stiu, eu ma mut de colo-colo, dar golul e mare." ii place enorm sa rida. ride cu pofta, face glume, joaca teatru. ma roaga sa-i spun lucruri amuzante, uneori n-am inspiratie si-l intreb daca e suficient sa-i arat un deget plimbaret: ne bufneste risul pe amindoi. vorbeste continuuuu. daca il rog sa taca putin, se supara si pune o mie de intrebari suplimentare, asa ca regret cerinta. cind se supara pe mine, imi arunca "mai rea de-atit poti sa fii?", "da, daca as fi mai rea..." si ii spun cum l-ar pedepsi o mama mai rea. cade pe ginduri, dezarmat. apoi isi cere scuze. e un copil care se face remarcat cu usurinta, si n-o spun pentru ca e al meu, ci pentru ca el este asa: prietenos, comunicativ cu adultii/necunoscutii, curios, bagacios. nu era deloc asa la 2 ani si poate nici la 3, insa a devenit. poate si gradinita a contribuit intr-o buna masura, insa si nativ este inzestrat cu o curiozitate ca de pisica. merge la aceeasi gradinita de la 1 an si 5 luni, deci aceasta este a 4-a toamna si trece abia in grupa mijlocie. cind ne-am intors din concediu, a plins citeva zile la intoarcerea la gradinita. nu vrea acolo, oricit de mult si-ar indragi educatoarea si colegii, prefera sa stea cu noi. acasa se joaca cu masinile, jucariile lui preferate. are abilitati automobilistice evidente: intoarce cartul electric din 3 miscari, parcheaza cu spatele. cind conduc, ma cicaleste: ai aprins farurile?, e prea mare viteza la stergatoare, ai luat piciorul de pe acceleratie (cind coborim un pod)? ai lasat-o in viteza? construieste din imaginatie piese complicate si simetrice din lego, se joaca in curte cu ciinele sau la nisipar, s-ar uita numai la desene trintit cu fundul in sus pe canapea. ii lipseste compania unui copil de virsta lui. nu-i plac constringerile creative: nu-i place sa faca puzzle, nu-i place sa faca exercitii dintr-o carte pentru copii de 3-4 ani, nu-i place sa deseneze, picteaza citeodata dar numai lucrari abstracte, cu pasta groasa de acrilic. presimt ca vom avea probleme mari de adaptare la scoala. ii povestesc ca o colega de-a lui de la gradinita va trece in toamna la grupa mare pentru ca vrea sa intre cu un an mai devreme la scoala. remarca lui a fost "dar ce crede ea, ca e asa distractiv la scoala? ea nu stie ca are lectii?". ii place muzica: danseaza, se agita dupa o coregrafie proprie, cinta imaginar la tobe si la chitara, e rocker. fredoneaza melodiile auzite in masina, le recunosti. cind il intreaba cineva de ce si-a lasat plete ca fetele, nu mai spune ca e rocker, cum facea la inceput, ci spune "sa-mi tina de cald la iarna". nu l-am invatat eu, insa s-a prins ca o gluma inchide mai repede gura oamenilor. cind mergem undeva, nu vrea sa-si ia ochelarii pentru ca s-a saturat ca lumea sa-i spuna ca seamana cu Harry Potter. are un simt al ridicolului iesit din comun, si preferinte clare la imbracaminte si incaltaminte, combinate cu o incapatinare feroce. daca e in vizita si s-a udat pe bluza, refuza sa poarte orice bluza ii ofera gazda. daca nu ii place forma unor nastruri de la o camasa, va refuza s-o poarte si a zecea oara, in ciuda oricaror argumente din partea mea. observa detaliile intr-o clipa, cind descrie o persoana sau un obiect tine cont de lucruri care le-ar scapa adultilor: "era baiatul acela cu tricou cu schelet"...e atent la mine, cu ce ma imbrac, cum imi prind parul. " imi plac cerceii tai, bogdana! sau imi plac "unghilele" tale de la picioare, ti-ai dat cu lac? e blind cu bebelusii si cu animalele, insa isi apara jucariile in conflicte cu copii mai marisori. trage, impinge, riposteaza. uneori e rau, loveste. la culcare ii citim/spunem povesti, e incintat de carti. povestea dureaza 15-20 minute, si intrebarile complementare tot pe atit. seara doarme in continuare cu paturica lui de bebelus, o caram peste tot. citeodata se frichineste in toate partile si spune ca nu poate sa doarma: va iubesc prea mult, nu vreau sa ma "despartesc" de voi niciodata. vreau sa fiu mereu mic, nu vreau sa devin adult.

Arhive promemoria mea

poate unele persoane dintre cele care ma viziteaza "au prins" blogul vechi, kidrullz, cel pe care google mi l-a sters in 2009 c-asa a vrut muschiul lui. prin amabilitatea unor fete dragute, am recuperat atunci o buna parte din postarile citite de ele intre timp (si arhivate by default) in google reader, texte pe care ele mi le-au trimis atunci si pe care voi incepe sa le re-postez (mai bune, mai slabe, mai mult sau mai putin amuzante, dar toate parte din mine atunci), cu tag-ul de arhiva blog vechi. asa voi aduce pe blog o parte din missed steps ai primilor ani cu petru si ai acomodarii mele cu ipostaze parintesti.
iata ce scriam in urma cu 2 ani:

Mar 12, 2009 8:11 PM
gesturi mici
from KIDRULLZ by bp

eram azi intr-una din parcarile de la serviciu, ma indreptam spre masina, copilul meu mergea pe linga mine: obosit, nervos, racit, flamind, mozolit pe miini cu banana, flendurea dintr-o mina in alta un servetel pe care i-l daduse tati. il urmaream cu coada ochiului in timp ce bagam rucsacele in masina. si atunci a facut gestul acela minuscul care te face mindru, lucrul acela micut care te face sa speri intr-o sansa pentru omenire: copilul meu de 1 an si 11 luni a aruncat din proprie initiativa servetelul motolit de minutele lui cu iz de banana, la cosul de gunoi metalic, infipt in pamint la vreo 2 metri de masina mea. imi venea sa strig in gura mare: e al meu si nu i-am spus eu sa faca asta!
de citeva luni petru arunca gunoi la cos si acasa, culege cu degetelele lui mici cite o firmitura (pe care de cele mai multe ori o scapa pina ajunge in bucatarie), deschide usita de sub chiuveta, apasa cu piciorusul pe pedala, ridica capacul si arunca ce considera a fi gunoi.
cum de si-a dat el seama ca acela e un cos de gunoi outdoor? tinind cont de faptul ca noi nu mergem in parc sau pe jos, prin oras. fiind mai mereu pe drumuri, oare se pune faptul ca eu ii claxonez lung pe nesimtitii care arunca gunoi din masina in mers ?

despre tico, numai de bine

o masina scoasa din service se comporta ca un om proaspat intors din spital. cu tot corpul rascolit, deprimat si incercat de dureri noi, posesor uneori si de vreo ustensila chirurgicala uitata printre maruntaie. cu vreo luna in urma m-am dus sa-mi schimb ambreiajul cu tot pedalierul (literalmente ambreiajul se incrucisa cu frina, nu ma intrebati cum am ajuns acasa) si toba. a doua zi dupa venirea acasa, stopurile de frina ramineau mereu aprinse. a treia zi, frisona rau la ralanti. apoi nu se mai inchidea portbagajul, iar mai nou mi-a crescut consumul (probabil pierde benzina pe undeva). fara nicio legatura, ieri am constatat ca magazinul de piese daewoo nu mai exista. btw, am primit drept martisor de la sot un filtru de benzina. lucky me!

esente, arome, senzatii

hi! my name is doityourselfallhomehandmadeartcraftfoodbeauty.
fiind mereu o "naturalista" in privinta consumabilelor importante ale vietii (macar ca intentie, daca din comoditate mi-a fost in general mai simplu sa apelez la produse de supermarket sau farmacie), recentul val bio/eco/organic al ultimilor ani m-a prins cu bratele deschise si pe mine. incetisor, dar sigur schimb rind pe rind provenienta produselor, si nu pentru ca acum m-a luat si pe mine moda, ci pentru ca acum e mai simplu sa gasesti anumite produse, iar preturile nu mai sint asa de prohibitive. ce ma bucura foarte tare este ca acum se gaseste si materie prima si o sa ma auziti, ca miine, ca ma apuc si eu sa fac creme si lotiuni. pina atunci, comand pe net si va recomand din suflet Herbine (ii gasiti magazinul pe breslo.ro), este o fata cucuiata din Cluj care face dermo-cosmeticale cu mult drag (si despre care s-a mai scris si aici). nu va pot spune ce mirosuri degaja cutiuta cu surprize in care mi-a trimis Amy comanda, si cum ne bagam toti nasul in ea cind treceam pe acolo, inclusiv pisica:) am incercat mai multe produse si le recomand pe toate, top of the top fiind crema de miini (care este balsam pt miinile mele mereu uscate). desigur mai sint si alti producatori, alte magazine. mie imi place enorm ideea ca poti sa-ti faci si tu acasa cosmeticele, detergentii (cu nucile de sapun pe care le lauda Raluca atit de des - eu nu am inca o parere, nu le-am testat decit putin) la fel cum iti prepari mincarea sau conservele de iarna. asa ca va rog sa mai renuntati la branduri cu parabeni si sa va aruncati un ochi pe net la produse de genul asta si sa incurajati micii producatori, ei sigur nu exploateaza muncitori in china. macar! (pauza, ma duc sa-mi mai dau cu crema pe miini) tot din categoria doityourself mentionez o premiera, prima tava cu briose (ma rog, 2 a cite 6). cum febra brioselor a cuprins tot bucurestiul, cu greu am gasit tavi de calitate, asa ca in maxima frustrare am facut zilele trecute "briosa turnata" intr-o tava obisnuita. s-a mincat, dar n-a fost chiar un succes, asa ca trebuia musai sa fac unele in forme cit mai repede, sa-mi spal pacatul. si mi l-am spalat cu niste briose panettone, umplute cu nuci, migdale, rahat si ciocolata. au iesit nesperat de bune, avind in vedere ca dispozitia mea nu e cea mai optimista zilele astea, chinuita de o laringo-faringita care nu ma lasa sa dorm de citeva nopti. si asa, printre tot felul de remedii naturiste de plafar, cum altfel, a trebuit sa intru si-ntr-o farmacie unde am dat peste cutiuta verde magica, intrebind de ea intr-o doara, mai mult in gluma. nu e magica pentru ca m-ar fi vindecat, nici vorba, micutele conuri verzulii nici nu mi se mai par asa mentolate ca acum mai bine de 20 de ani (cum larg s-a dezbatut si pe FB la postarea imaginii cu pricina), ci pentru ca am gustat o bucatica de copilarie. incercati sentimentul daca aveti chef, sa vedeti cum, prin intermediul papilelor, va intoarceti in timp.

de la "de ce" la "cum" la 3 ani si 10 luni

primul "de che" l-a articulat la 2 ani si 2 luni si de atunci nu s-a mai oprit. intrebarile au devenit tot mai coerente, pe masura ce-i evolua limbajul, curiozitatile tot mai mari, pas in pas cu vocabularul, nevoia de a sti tot mai auto-impusa, odata cu virsta. in ultima vreme am remarcat ca nu mai e atit de interesant sa afle "de ce", ci "cum".

cum se nasc copiii ?

vreau sa vad cum creste un copil.

cum arata casele vechi ?

cum se poate rupe o masina (de politie) in doua ?

si aseara, chiar inainte de culcare: cum imbatrinesc oamenii ?

nu-i deloc de ris. cine are copii (ajunsi la virsa sa-si dea seama de asta) stie cat sint de intristati de ideea ca parintii lor imbatrinesc. si la fel si noi. mami, nu vreau sa ajungi babuta! am auzit nu o data. si cred ca si voi.

sa ne mai inveselim, un bonus cu alte vorbe de duh recente:

*

el: stii de ce nu trebuie sa lasi toata ziua luminile aprinse?

eu: de ce?

el: pentru ca mor copacii. cad.

*

mami, daca acoperi cu garnier (si inca un nume neinteligibil) acoperi firele albe!

dar ce-mi trebuie mie? eu am fire albe?

nu, pentru cind imbatrinesti (vesel ca a gasit solutia). si tati, poti sa-ti dai si tu cu garnier. dar sa-ti iei de baieti!

*

sint putin dezamagit.

de ce?

pentru ca paturica nu e albastra.

*

mă fâții.

*

mami, o plac foarte mult pe hana (pisica). si ea ma place.

*

hahaaa! ride cu putere si apoi explica: mi-a venit risul doar asa din git, fara motiv. ride in continuare.

*

mami, vrei sa ne jucam ?

da.

cu masinutele?

da.

uau, acum esti si tu mai activa!

*

de ce nu cadem daca pamintul se invirte? daca vine strada noastra in josul planetei, se dezlipeste si cade ?

*

nu mai stilceste cuvintele, demult. si totusi uneori mai scapa cite unul

văpaștie=prăpastie

vapiron=ferryboat

iata cum s-a "gatit" in masina, cu niste ochelari de soare de-ai mei de rezerva, aruncati pe bancheta din spate. apoi mi-a zis sa-i fac o poza, sa se vada si el cum arata :)

ultima saptamina a anului

nu stiu la voi, dar la mine, facindu-mi acum o lista de to do-uri pt saptamina care tocmai a inceput, lucrurile se prezinta turbulent si nu se lasa deloc ordonate. e absurd, nu stiu cum de s-au inghesuit asa toate, unele aminate, altele la termenul lor, vine sfirsitul lumii la finalul acestei saptamini? o fi asta ultima mea saptamina din anul nr. 31, dar totusi. pe linga deadline-ul obisnuit de job, miercuri predare si treaba cu alergatura aferenta, mai exista: 3 vizite la 3 doctori diferiti (chestii curente), o serie de conferinte de miercuri pina simbata, o intilnire cu v. aminata de sapt trecuta, alta intilnire cu d. si s. programata, un drum undeva, o programare la cosmetica, alta programare in alta parte, alt deadline la un material de predat cuiva care vine in tara marti, inca o intilnire cu mai multe persoane, c'mon. si cine stie ce mai aduce si factorul neprevazut, legiferat de mult in tara mea. sa vad ce pot sa tai, ce sa arunc si ce sa amin, si nu-mi vine decit sa spun:

discutii libere, undeva intre 3 si 4 ani

uite-l pe ăsta cum a parcat, ca un nevătămat!

*

sînt țicnit de foame!

*

eu am pielea închisă, așa au băieții mari. așa are și tati, sîntem parteneri.

*

soțul schimba un far la mașina mea, în curte.

copilul: ce face tati, îți tunează mașina?

*

hai să ne jucăm! haide, nu fi rea!

*

vorbeam despre supermașini, și eu zic într-un context: tati, cu mașina lui pricăjită...

el, pe ton grav dintr-o dată: e un bmw, deci nu-i pricăjită!

*

ce-i aia constelație? seamănă cu constipație...

*

toma e băiat sau fată?

*

mami, ce-ar fi să fim toți invizibili? să fie totul, totul, invizibil: și mașinile, și copacii, și casele? dar dacă ne-ar dispărea ochii?

*

mami, eu nu vreau să îmbătrîniți. pe mine cine mă mai drăgiălește atunci?

*

uite, Hana se sprijină de mine, crede că sînt o stîncă.

*

nu pot să dorm. când închid ochii am imagini în ei.

*

cum adică anul se învechește? și ce-i ăla revelion?

*

referindu-se la niste ghete de piele pe care le încălțase sotu' pt zăpadă: tati, de ce porți pantofii ăștia de tătăiță?

***

azi, 1 dec, chiciura pe toata linia

am inceput iarna in forta. dupa o tona de gheata de dat jos de pe masina, niste drumuri incurcate din pricina slabei vizibilitati si o imersiune cu jumate de masina intr-un sant din tunari, soldata cu o cedare nervoasa, am ajuns dupa-amiaza la afi palace cotroceni pentru a asista la un performance subversiv total suprarealist intr-un cadru profund consumist. concluzii: uneori ingerii se deghizeaza in trei muncitori de treaba, sa nu-ti pui cizme cu talpa neteda de 1 dec, romanul poate inghiti aproape orice alaturi de mincarea din mall, fara sa-i cada greu la stomac si fara sa rigiie.

live long and prosper, sau o seara vulcaniana

trinte noi, simbata seara. acum stiu si cu cine seama copilul cu noua freza:

credit foto :: dedi ::

"imi fac de cap"

sint plecata in deplasare, 2 zile, o noapte. e prima data cind plec singura de acasa, peste noapte, de vreo 4 ani. adica din frageda gravidie. imi lipsesc actiunile mele maternalo-casnice. nu zic ca-i rau ca am plecat, mai ales ca petru a inteles destul de bine ca urmeaza sa lipsesc de acasa iar el sa ramina cu sotul si se pare, cel putin pina la ora culcarii, ca nu a intrebat de mine. cred ca e bine din cind in cind sa lipsesti de acasa cite putin, doar asa, sa ti se faca mult dor. doar asa, in orasul strain, sa te simti singur in camera de hotel. nu spun ca eu ma simt singura cu mine, nu mi se intimpla asta, am destule de facut. insa e vorba de singuratatea aceea a turistului care si-a pierdut antrenamentul, mai ales cind stie ca treaba lui e in alta parte. (n-as vrea sa fiu in pielea altor mame care sint nevoite sa lipseasca mai mult de acasa).

sint la sibiu, intr-o camaruta nesperat de prietenoasa si de calda. cu birne peste tot, asa cum visez ca la un moment dat, in viitor, ne vom amenaja si noi podul. era frig si am incercat sa deschid caloriferele si culmea, dau caldura. colegii mei din echipa, toti 5 de sex opus mie, isi petrec seara intr-un bar, la meci. eu m-am intilnit cu o prietena, am mincat o pizza si am baut o bere si am discutat despre copii, nasteri si gradinite. apoi am vrut sa ne luam si o prajitura dar pentru ca nu ne-am putut hotari "de care", am renuntat. (nu, nu scriu atit de detaliat ca sa vada sotul ce cumintica sint, pur si simplu mi se pare incredibil ca am fost in stare sa plec de acasa). in vremuri preparintesti plecam in medie o data pe luna intr-o deplasare interna, si cel putin o data pe sezon in afara. in ultimii ani am tot evitat si refuzat sa plec, m-am tot invirtit prin jurul orasului, din motive clare. (si totusi, chiar n-a intrebat de mine ?) vad un dvd cu tango stind pe pat, ca doar n-am carat laptopul degeaba, ma bucur de wireless 5 liniute si ma dau pe blog. televizorul merge pe animal planet, in lipsa de altceva, si ma uimesc ca nu mai e nici aici safe tv. fac reconstituiri cu animale de casa muscate de rechini (pline de singe artificial si puse "sa joace") iar apoi ruleaza un program cu atentionare gen "aveti grija ca materialul contine secvente reale cu accidente cu animale", dupa care arata si tot arata in bucla imagini necenzurate cu jochei cazuti de pe cal si luati intre copite. ipoteze, concluzii si simulari 3D. horror. de ce trebuie sa dea asa ceva la televizor ? chiar nu mai sint alte subiecte cu animale ? noapte buna. de undeva se aude un sforait zdravan. ma gindesc la spiderman si mimica lui de poza cu pijama.

sint o familista de cariera. v-am spus asta deja, nu ?

oare ce sunete se aud in camera asta dimineata ? o fi lumina ?

ceata asta imi da dureri de cap

ce e cu meteo-sensibilitatea-dependenta asta ? de 2 zile, de cind s-a pogorit ceata gri izolant-dezolanta, simt ca jumatate de cap nu-i al meu, e un corp strain care se incapatineaza sa nu se integreze intregului, iradiind niste dureri surde si persistente cu care ma culc si ma trezesc. sa-mi amintesc sa nu emigram intr-o tara mereu umeda, in amsterdam m-a durut capul toata saptamina petrecuta acolo. n-am nimic cu ceata, insa durerea de cap e enervanta, nu pot gindi cum trebuie. il intreb pe sot: daca imi pocneste ceva in cap? nu vorbi prostii.

dimineata, cind m-am trezit, am alunecat pe scari. un cap suferind, un corp adormit si desculț pe scarile lucioase. din scara in scara, ultimele 3. pe scarile lucioase de lemn se cade ca in desenele animate, țup, țup, țup. doar ca eu nu am cazut asa frumos, ci dezlinat, de teama sa nu scap telefonul pe jos si pe care oricum l-am scapat. vinatai pe ambele brate, spatele in valuri, o falanga luxata la mina dreapta (:)), circel in gamba stinga. nu mai stiu daca am alunecat din cauza circelului, sau circelul mi s-a pus in cadere. eu am dat treptele cu lac, 2 "mâini", dar copilul e atent si are mereu cipici antialunecare. partea buna este ca aceasta cazatura nu mi-a adus si alte prejudicii, ba cred ca mi-a facut bine. corpul se face prezent, atunci cind nu mai e bagat in seama cum trebuie. e bine ca oamenii sa mai si cada din cind in cind, in ei si in afara lor. daca m-ar lasa si durerea de cap ar fi totul bine.

ciinele latra gros. e ceata si lui petru ii place. ii spun unei prietene la telefon ca petru e incintat de ceata, iar el, auzind, ma corecteaza: "nu sint incintat, doar imi place".

accidente ușoare

am văzut cu coada ochiului cum loganul s-a pus în mișcare, m-am pus și eu în mișcare în timp ce mă asiguram la cedează, loganul între timp se oprise și eu m-am oprit în el. dimineață, ploaie, noroi pe jos, frîne slabe, previzibil: far spart, capota și aripa lovite, bară crăpată. eu, el mai nimic. lovire din spate, amendă, reparația mea pe banii mei. episodul halucinant de la poliție (șoferul loganului nu vrusese amiabil) a culminat cu:
- faceți test alcool ? șoferul loganului.
- da, e suficient să suflați ușor în aparat, nu sunt vapori de alcool prezenți, zise polițistul.
- și totuși, nu aveți un aparat mai performant ? insinsta loganozaurul.
- nu e nevoie, acesta e de ajuns.
- nu pentru mine, vă dați seama.
să recapitulăm, dacă nu a fost clar. șoferul de logan, victima, conform legii de mizerie a statului de drept, insinua că aș fi tras o dușcă de dimineață, vezi doamne, prea fusese misterios și inimaginabil accidentul petrecut în condițiile prezentate mai sus. toată ziua m-am întrebat ce anume din comportamentul meu i s-a părut în neregulă, de a pus fapta pe seama alcoolului. faptul că i-am spus calm buna dimineata, îmi pare rău... când am coborât din mașină, după măreața coliziune? sau că l-am întrebat, cu același ton calm, dacă mergem la asigurări sau ne vedem la poliție, asigurându-mă că știe la ce secție mă refer ? pentru că altă vorbă n-am mai schimbat apoi cu bipedul misogin.