azi, 1 dec, chiciura pe toata linia

am inceput iarna in forta. dupa o tona de gheata de dat jos de pe masina, niste drumuri incurcate din pricina slabei vizibilitati si o imersiune cu jumate de masina intr-un sant din tunari, soldata cu o cedare nervoasa, am ajuns dupa-amiaza la afi palace cotroceni pentru a asista la un performance subversiv total suprarealist intr-un cadru profund consumist. concluzii: uneori ingerii se deghizeaza in trei muncitori de treaba, sa nu-ti pui cizme cu talpa neteda de 1 dec, romanul poate inghiti aproape orice alaturi de mincarea din mall, fara sa-i cada greu la stomac si fara sa rigiie.

gunoier pentru o zi

pe 25 septembrie n-am scris pe blog, pentru ca am fost la marea curatenie, iar pe 26 mi-am lins ranile. peste tusea oribila de care oricum sufeream si care m-a cam tinut treaza noptile, s-a mai pus si un pic de febra musculara si ceva semnale de la un ficat de week-end obosit. insa a fost o experienta buna pentru mine, in ciuda comentariilor de orice fel, de pe orice media, inclusiv adresate direct. si am ramas impresionata de seriozitatea participantilor, fie ei din echipa mea sau nu (si probabil am ramas impresionata si de cantitatea de gunoi gasita, de vreme ce citeva nopti dupa am tot visat saci cu gunoi). pe linga micutii veniti cu parintii, am vazut copii foarte tineri, abia trecuti de 20 de ani, veniti singuri, fete si mai ales baieti curatei si plini de speranta. nu-i putin lucru, privind din perspectiva de parinte ingrijorat.

fara sa discutam prea mult, insa plini de argumente personale, niciunul contra, ne-am prins si noi in hora, 6 fete si-un baiat, colege si prietene, ba chiar si sefa departamentului in care activam. asteptarile cred ca au fost implinite si chiar depasite in primul rind in cadrul echipei (mai ales ca fiecare ar fi gasit un motiv destul de valabil sa renunte la actiune, intre timp).

inarmati cu saci, manusi, cizme de cauciuc, ceai contra tusei si cafele, ne-am intilnit la 8 a.m. la brico baneasa sa ne luam mormanul in primire: padurea raioasa pe dn 7, vis-a-vis de hanul vlasia, sos bucuresti-tirgoviste via chitila. ceea ce la prima vedere parea a santulet cu citeva pungi, peturi si chistoace, pe masura ce inaintam in padure, in paralel cu "popasul rutier", se transformase intr-un lant de "insule" de gunoi. totul a culminat cu o mare groapa, in maruntaiele careia nu s-a putut intra decit cu masti de protectie buco-nazala. moment in care am reusit sa facem rost si de o lopata, prin bunavointa unui angajat de la hanul de vis-a-vis, al carei patroana nu numai ca refuzase sa ne ajute cu oarece unelte, dar ne mai si alungase de pe terasa, la pauza de sendvis, inainte sa ne intrebe daca dorim sa comandam ceva. pina la ora 12, cind am luat pauza, epuizasem toti sacii, in jur de 65 (nu intru in amanunte asupra continutului lor, insa pe linga banalii pemparsi, sticle, peturi, incaltaminte, hainute, sutiene, chiloti, medicamente, obiecte de menaj, gresie si faianta, colegul nostru a gasit si-un buletin! mai departe, condusi de mirosul de hoit din niste saci dubiosi, ne asteptam sa gasim si posesorul hacuit). apoi cei din echipa ldir ne-au mai adus saci si manusi si am continuat lupta, cu un om in minus, rapus de miros si scirba. pe la ora 14 ziceam ca am terminat, mai strinsesem inca vreo 20 de saci si parea ca asta e, cit de cit se luminase. multe gunoaie nu se puteau aduna ori din cauza tufisurilor intepacioase crescute ca in jurul frumoasei adormite, ori erau amestecate cu ciment si creasera deja forme de relief. am mai dat o tura, in calitate de sefa de detasament cum ar fi trebuit sa ma simt si atunci am descoperit un luminis nou-nout plin cu gunoi vechi-vechiut. erau vreo 3-4 zone, prin lastaris, care te dezarmau complet. mi-am scos tacticos manusa, am extras telefonul din buzunar si..."nu va relaxati. veniti aici si mai aduceti saci". am pierdut socoteala sacilor, mai ales ca ni se alaturase o echipa de vis-a-vis care-si terminase mormanul si facuse si ea o colecta destul de insemnata. oricum, au fost cel putin 90 de saci mari si sigur a mai ramas destul gunoi afundat in padure. gustul amar cu care am ramas este ca nu era niciun cos de gunoi in acel "popas rutier" de linga padure, macar asa, la misto.

alte relatari la care am ajuns eu aici, aici si aici.

mai vin si alte poze neartistice, facute cu tel.

OZ

oz ride, a reusit. n-a trebuit decit sa plinga pe la usi, sa-si bage labutele prin gardul de plasa, sa se dea bine pe linga copil, sa se poarte frumos cu pisica. pina si stapinul lui a renuntat la el, pe-un pet de bere "luati-l, pentru copil". decizia a luat-o sotul:"am ciine!"

nu-mi place iarna asta

desi sint nascuta in miezul iernii, nu ma omor dupa iarna, cum se spune. si daca stau bine sa ma gindesc la povestea cu maica-mea care s-a dus de mai multe ori sa ma nasca si pina nu s-a urcat moasa calare pe ea nu m-am urnit, mi-e clar ca mi-ar fi placut sa ma nasc in primavara.
si totusi, cind eram mica eram normala, abia asteptam sa ninga sa ma joc afara. cred ca pe masura ce am inceput sa simt frigul si disconfortul de-a ma preumbla cu masina prin zapada, s-a produs declicul. mai ales ca urasc sa ma ințolesc gros, urasc zapada amestecata cu noroi, fleșcăiala aia jegoasa de după.
ieri am plecat de acasa si in capatul strazii noastre, care e in panta, nu am reusit sa iau curba. am derapat lejer pe contrasens. am tras pe dreapta sa fac o poza si am alunecat in decor. tot drumul pina la gradinita am tinut-o intr-un mare derapaj: garduri, santuri, cocoase de camila, treceri de pietoni, curbe, alte masini, sine de tramvai-un dans periculos. n-am nevoie de adrenalina asta, e chiar nociva cind ai un copil in masina. acum trebuie sa plec la serviciu, azi chiar trebuie sa ajung. sotul mi-a recomandat sa ramin acasa. stratul de zapada e maricel acum, am putea iesi sa facem un om de zapada, as redescoperi si eu iarna alaturi de petru. dar nu ma lasa simtul datoriei, ce porcarie.

:

operatiunea costumul de elf

pe 14 dec petru are serbarea de craciun la gradinita; avem o strofa de invatat, bineinteles, si costum impus: spiridus. am cautat inspiratie pe net, o diversitate:











avem si ceva materiale catifelate. ma apuc sa tai. va tin la curent.

unele lucruri (persoane) e bine sa ramina cu spatele

simbata seara, la opera, ca tot se poarta rosu.

cu rufele pe masa (1)

ar fi trebuit sa promovez si eu evenimentul in saptamina ce tocmai a trecut, insa m-am lasat pe ultimele zile, cind nu am mai avut timp pt asta (sorry delieea), cu toate ca celula de baza si-a pus, nu ? baza si in noi. insa am fost prezenti, cu diverse obiecte, mai mult sau mai putin expirate. am donat, am vindut ceva nou si ceva vechi, am facut troc. as fi putut vinde si mai multe daca m-as fi priceput sa fac asta. gindul meu a fost sa am cui sa dau lucrurile si o parte din ele (utile unor copii) le-am dat unor oameni de treaba care s-au oferit sa le duca la un camin social. a fost de maaaare fun, si asa cum au spus si altii mai talentati si celebri, am venit acasa cu vechiturile altora, nu prea multe, dar de mare efect. si oricum, m-am abtinut sa cotrobai de data asta. e clar, am invatat destule:
-ce marfa "ar merge" (desi nu e f relevant, de data asta am fost cam noi intre noi, majoritate "cool"), si fiecare cred ca ar fi facut schimbul cu ce avea pe el
-ce fel de loc ar trebui gasit ca sa se vinda hainele ultra-demodate sau kitsch
-ca trebuie sa existe in apropiere o masa convexa pe care sa manince tirgovetii
-saramura e mai buna cind imparti bancuta tare cu o barba de mos craciun in stinga si cu un elefantel mov in dreapta

poate o sa mai vin si cu un l.e. atit deocamdata

de w-end, verde si tulbure

weekendul tocmai trecut incepuse promitator vineri seara la verde cafe, unde m-am bucurat sa revad niste persoane pe care blogosfera mi le-a adus mai aproape, dar sa si stau un pic de vorba face to face, in sfirsit, cu altele, pe care le vizitez cu regularitate de ceva vreme si care mi-au devenit foarte dragi. printre alergat dupa copii, mediat mici conflicte, hranit cu clatite, stinghereli si alte tot felul de intreruperi, am reusit sa inchegam a nice little chat, cu promisiuni la despartire ca trebuie sa ne mai vedem si in alte circumstante, asa cum isi promit copiii la sfirsitul taberelor ca isi vor scrie. poza de grup cu 3 crai care mai de care si-o domnisoara inca indecisa.
:: descarcata abuziv de la pescarus ::

w-endul a continuat la fel de promitator, pentru ca a doua zi am plecat spre braila, unde nu mai fusesem de vreo 4 ani, si unde traieste mare parte din familia sotului, pe linie materna, inclusiv unica bunica in viata, adica strabunica lui petru. dupa ce ne-am saturat de peste, am facut o mica incursiune pe faleza. acolo ne-am tras in poze, am admirat arta statuara contemporana (cartofiera) braileana, ne-am supus interdictiilor de orice fel si am rezistat tentatiei de-a ne inscrie in programul prima casa plutitoare. totul ar fi fost chiar bine si frumos daca sotul nu ar fi avut un mic tetatet cu ciinele casei. nu va alarmati, a fost vina mea, pentru ca eu am spus ca abia ma abtin sa pun mina pe asa un ciine frumos, i-am transmis lui starea de adoratie interactiva si iata rezultatul. nimeni nu a fost vaccinat in urma schimbului de fluide, asteptam urmari. altfel, braila e un oras in care nu prea se investeste, din pacate.

my husband goes ultras

unul dintre cei doi barbati ai familiei va avea parte de o premiera astazi. au trecut deja citeva luni de cind microbistul casei activeaza si pe gazon, nu doar in fata televizorului, in ciuda intinderilor, mingilor in fata, unghiilor cazute, juliturilor, febrelor, entorselor. desi nu e ciine, cu nashul in dreapta si cu finul in stinga, va descinde diseara in stefan cel mare. nu pot decit sa ma bucur de aceasta initiativa barbateasca, cunoscindu-i furia acumulata si dorinta de-a imparti niste pumni dusmanilor. cu toate acestea, inca ma bate gindul sa iau din banii de studii ai copilului pentru facultatea aia celebra din strainatate, si sa-ti cumpar un sac de box, asa ca te rog, nu veni plin de singe diseara, stii ca nu-mi place sa spal rani.

lucky look - un post de fata

de cite ori trebuie sa-ti schimbi look-ul ca sa ajungi la cel care te reprezinta (poate chiar cel de la care ai plecat) ?
look-ul meu initial e cel in care ma gasesc cu parul lung si rosu, e cel care mi-a tiparit imaginea pe zid la unatc si m-a consacrat in blogosfera, zina in apa riului Raba sau printre spice, e cel cu care m-a cunoscut copilul meu si cel care l-a facut pe sot sa ma transforme intr-o mama purtatoare.
[acestea sint niste fotografii pe care le stiti dar la care tin mult, pentru ca exprima o farima de libertate la care nu mai am acces, si nu pentru ca m-as fi schimbat asa de mult ci pentru ca atunci era timpul pentru asta]

un an si ceva m-am balacit intr-o inofensiva impostura, de blonda. la citeva luni dupa ce am nascut, am simtit ca vechea culoare nu ma mai reprezinta si m-am chinuit ceva sa sterg cei 10 ani de henna, adinc inradacinata in pigmentul meu. ori blonda sint eu la origine, in ciuda parerii generale cum ca as fi roscata, deci mi-am zis sa revin la "natural". n-am banuit ca blondul e asa o culoare pretentioasa, mai ales ca niciodata nu am reusit sa ajung la un look natural-nordic cum mi-am dorit. pe masura ce-l vopseam, mai taiam citiva cm. aproape in fiecare luna schimbam cu mare grija alta nuanta, care si aia se degrada de la zi la zi. rezultatul a fost mereu acelasi: in afara de ziua in care veneam de la coafor, si citeva dupa, nu ma mai simteam bine in pielea mea. colac peste pupaza, dupa citeva luni de blond a venit si verdictul sotului :"daca vrei sa te iubesc din nou, te faci cum erai cind te-am cunoscut". m-am mai tinut batoasa o vreme, chiar si neiubita, dar pina la urma am cedat chemarii interioare. probabil ca daca as fi avut parul lung as fi rezistat mai mult timp blonda, cred totusi ca imaginea unor plete ondulate de cosinzeana ramine un vis frumos pentru fiecare fata (sau baiat). pe de alta parte, nicio blonda artificiala nu sfirseste cu parul lung, al ei. pina una alta, o grija in minus. back to red!

on board !

cum ar fi, om fara experienta dar determinat de adrenalina, de o idee curajoasa si o viziune aventuroasa, sa inchiriezi un yacht si sa-ti iei sotia si parintii cu tine, partasi si companioni in aventura vietii (de pina acum) ?
prietenii si "consatenii" nostri o. si r. au pornit sa cucereasca marea, intr-o calatorie initiatica aducatoare de schimbari de valori si de perspectiva. le dorim bine de mare, mult succes, valuri mici si foarte mici si speram sa primim la cald vesti din aventura aventuroasa !

si o nebunie de piesa, in acord cu nebunia lui r. (alta versiune a clipului cu planta, una mai potrivita cu situatia) si cu sfatul: atentie la sirene !