Showing posts with label mare. Show all posts
Showing posts with label mare. Show all posts
Sunday, April 24, 2011
Venita dintr-un timp in care diminetile ii erau pline si mirosea a peste proaspat si a sare, a ramas parasita la tarm, si uitata, si aspra... Si-a pierdut rostul... dar isi asteapta inca marea si pescarul...
Tuesday, December 14, 2010
Am fost pentru prima data pe malul marii iarna. Adica am trait aproape un an si jumatate la Constanta si evident am prins si iarna acolo, dar eram copil... Aveam doar 24 de ani si eram prea prins sa se invarta rotile camioanelor ca sa mai am timp de mine. Eram tumultos si spumos ca un vin tanar, nestat din fiert. Aveam timp de fete, aveam timp de carti, aveam timp de baut Lacrima lui Ovidiu, de ascultat noaptea teatrul radiofonic, de discutii interminabile cu prietenii si de monopoly aveam timp si de rentz si de scrable... In general aveam timp... Numai de pacea din mine nu aveam timp. De fapt nu ma preocupa prea mult subiectul. Credeam ca numai lupta conteaza, zbaterea, falfaiala aripilor si ascutitul ghearelor...
In sfarsit, am fost la mare iarna!
Uimitor cata pace poate sa aduca o plimbare pe tarmul pustiu! E de nerecunoscut plaja goala fara muzica, fara strigate, fara cearsafuri si fara deseuri. Si e de nerecunoscut gandul si sufletul tau dupa o asemenea plimbare. Am ajuns inapoi la mine, pentru o perioada, ...am stiut ce este important si ce nu, am simtit si m-am simtit. Am aflat cine sunt - inca o data....
Cauta-ma printre vise.
Cauta-ma printre cioburi.
Si printre scoici moarte poti sa ma cauti
si printre flacari
si printre pasari
si printre lei.
Ma vei gasi acolo unde sunt,
cand ma vei cauta.
1/10
2/10
3/10
4/10
5/10
6/10
7/10
8/10
9/10
10/10
Friday, August 20, 2010
***
Om, si piatra, stau fata in fata si se privesc:
aceeasi materie, aceeasi tacere, acelasi pustiu de raceala....
Mai cruda ti-e soarta, omule, caci esti o piatra umblatoare!
Wednesday, August 11, 2010
Spuneam data trecuta ca am fost educati, antrenati, de toata viata noastra cu tot ce cuprinde ea, carti, scoala, prieteni, dusmani etc., sa credem cu convingerea lui "stiu" ca astazi suntem asa cum suntem datorita si din cauza celor trecute deja. Simtim asta in fiecare celula din noi si pe baza acestui lucru facem reguli: "daca fac asta o sa patesc ce am patit data trecuta (sau ce a patit X)". Facem reguli in viata noastra cu simplitatea si usurinta cu care judecam si dam sfaturi.
Ce uitam este ca numai pe un calculator nu-l poti convinge sa faca altceva repetand aceeasi succesiune de operatii. Uitam ca doar acolo timpul este suspendat si culorile sunt numere intregi. Uitam ca viata este "analogica"...
Cum ar fi daca am trai in fiecare moment ca si cand viitorul pe care ni-l dorim ne reprezinta si ne croieste?! Probabil ca am incepe sa ne simtim fericiti si in siguranta chiar de atunci. Si culmea este ca ne-am simti asa fara a fi in aria pe care o controlam. In general, ne asteapta viitorul pe care il "vedem".
In mintea noastra credem ca visam sa facem un lucru sau altul, cand, de fapt, noi doar dorim acel lucru, aspiram la el... E oare vreo diferenta intre a visa si a dori? Eu cred ca da. E diferenta pe care ti-o da "vizualizarea" acelui lucru. Am spus "credem ca visam" si nu "visam" pentru ca nu suntem obisnuiti sa imaginam lucrurile. Nu suntem obisnuiti sa gandim in cuvinte ci in idei si feelinguri. Ce e rau in asta? Pai asta face diferenta. In capul nostru stam cu aspiratia, cu dorinta, cu ideea si nu facem pasul urmator logic: sa materializam ideile si sentimentele in cuvinte si mai departe cuvintele in vorbe si mai departe vorbele sa le insufletim in imagini pentru ca apoi sa facem munca pentru a materializa visul! ...ramanem la stadiul de dorinta...
Ma intorc la regulile pe care ni le impunem... Am citit carti, am mers la scoli, avem "scoala vietii" si toate astea ne "indreptatesc" sa credem despre noi ca suntem destepti si isteti si nimeni nu ne poate "face". Uneori, totusi, suntem "rapusi" de cate o situatie din viata si nu ne revenim. Se intampla asta oare pentru ca regulile noastre au creat tipare de gandire si actiune? Se intampla oare asta pentru ca suntem fixisti si rigizi? O judecata despre ceva sau cineva se termina automat cu o sentinta: "e jigodie!", "e cocalar", "e frumoasa!", "e urata!", "E!"... Stim noi, cand suntem pe "modul automat", sa vedem, sa recunoastem in noi acest fixism, aceasta lipsa de dinamica in gandire, acest "carton" pe care il citim de parca ar fi indicatorul vietii noastre?
Pe cand pe marii zei poetul ii dispretuia
si-n contra pe Bachus si pe muze in versuri venera,
din barca de pe lac s-a aplecat sa mai sarute-odata luna -
si s-a 'necat.
Monday, August 09, 2010
Uneori stam singuri si prosti si ne minunam cat de frumosi si de destepti suntem acolo sus si cum nu ne intelege nimeni... Suntem orbiti de propria vanitate...
De fapt, suntem o alcatuire complexa de puncte mai inchise si mai stralucitoare si asteptam auditoriul perfect. Stam ingramaditi in noi, cimentati in niste norme etice si morale pe care nu le-am creat noi si despre care nu ne-a intrebat nimeni niciodata... Stam incrancenati sa dam bine indiferent daca asta ne costa fericirea.
...si daca, Doamne fereste, cineva ne arata ce orizont stramb si inchis avem, cum nu indraznim sa iesim din tipare spre o speranta de fericire, ne suparam si ne justificam cu toata educatia noastra, cu toate cartile citite, cu toate documentarele si sitcomurile sau telenovelele vizionate! Orbim si surzim si ne demonstram inca odata ce singuri si neintelesi suntem noi si cum nu ne merita nici chiar ei, cei pentru care am facut atatea!
Pur si simplu ceea ce nu este in ochiul nostru, ceea ce nu ne izbeste brutal in fata, se estompeaza ca si optiune si se aglomereaza in ceva neclar care blocheaza viitorul. Iar daca suntem avertizati de acest lucru, avem o abilitate deosebita de a folosi trecutul ca regula pentru viitor... Il folosim in mod surprinzator ca justificare pentru ceea ce suntem si pentru ceea ce ni se intampla, dar pierdem aceeasi abilitate cand se pune problema de a vedea ca daca nu schimbam nimic acum, "azi-ul" de azi ne va crea maine la fel de aglomerati si obtuzi si incremeniti si singuri in paradoxala aglomerare de "noi".
Ne refuzam orizontul si ne refuzam fericirea si ne furam singuri caciula pana la sfarsitul sfarsitului intr-o alunecare plata si inutila unde este "spectaculos" doar vantul care ne suiera pe la urechi cand nu facem nimic, cand lasam in urma noastra doar o dara de bolboci vizibili cat clipesti de doua ori din ochi. Ne minunam ce repede mergem si ce valuri producem si uitam ce am dorit si ce este important.
Subscribe to:
Posts (Atom)
Copyright
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License.
Toate imaginile si textele nemarcate altfel, aflate pe acest site sunt proprietatea autorului şi nu pot fi folosite integral sau parţial fără permisiunea acestuia.
