GOMBOTI ARDELENESTI CU PRUNE

De cand ma stiu, pentru mine toamna este incarcata de sentimente contradictorii, atat mai putin placute, precum golul din stomac produs de inceperea scolii (pe care il am si acum cand aud de prima zi de scoala, nu stiu de ce, caci mi-a placut foarte mult la scoala, insa nu mi-a placut niciodata inceputul ei) sau nostalgia dupa zilele lungi si calduroase, de vara (v-am mai spus ca eu tin cu incalzirea globala si ca nu suport anotimpurile friguroase si depresive, nu?) cat si extrem de agreabile, acestea din urma legate aproape exclusiv de diversele minunatii culinare pe care parintii mei le faceau (si, slava Domnului, in mare parte inca le mai fac) in aceasta perioada.

Aici la loc de cinste stau mustul si vinul de casa facut de tata (desi culesul sau curatatul strugurilor e deja alta poveste, nu mi-a placut niciodata), zacusca de vinete (si mirosul ala de la mama din casa, de ardei copti si vinete perpelite la flacara), pastrama de oaie cu mamaliguta pripita, dreasa cu branza de burduf si jumari, placinta de dovleac cu scortisoara in foietaj subtire, dar mai ales gombotii cu prune, aceasta minunatie de desert ardelenesc facuti dupa o reteta de familie transmisa peste generatii, reteta pe care am reusit in fine s-o "culeg" de la mama si pe care va invit s-o descoperiti in cele ce urmeaza.

WEDGES DIN CARTOFI NOI LA CUPTOR, CU SOS TZATZIKI

Anul trecut cam pe vreme asta am postat o alta reteta foarte faina de cartofi noi la cuptor asa ca postul de fata ar putea parea usor redundant, insa veti vedea ca exista destule deosebiri intre reteta anterioara si cea de fata, rezultatul fiind suficient de diferit incat sa merite un post separat, chiar daca in mare ingredientele sunt cam aceleasi. In plus, eu sunt de parere ca nu strica niciodata o mica variatiune pe aceeasi tema, asa, cat sa reaprindeti putin flacara in relatia dintre voi si cartofii noi, chiar si daca flacara voastra e ca a mea, din aia eterna, ca la monumentul sodatului necunoscut :))

Fata de reteta anterioara care era cu cartofi noi cat mai mici, din aceia ca nucile, cea de fata se bazeaza pe cartofi noi cat mai mari, din care sa iasa niste wedges (adica niste felii mai dolofane) sanatoase, suficient de groase incat sa ramana moi si suculente la mijloc chiar daca sunt rumenite bine pe dinafara.

CIORBA DE AFUMATURA CU TARHON

Initial m-am gandit sa pastreaz aceasta retete pentru cand o veni iarna, care in mintea mea e de undeva de pe la mijlocul lui noiembrie incolo, dar deoarece de cateva zile am dat drumul la centrala noaptea, azi dimineata era sa-mi ramana mana congelata pe manerul usii de la masina si parca am vazut si niste pinguini si foci pe strada cu coada ochiului, am ajuns la concluzia fireasca in ceea ce priveste aceasta ciorba, si anume ca i-a venit randul sa va stea pe masa ca sa va faca sa uitati de vara despre care cu regret va anunt ca ne-a parasit (chiar asa, unde e incalzirea aia globala cand ai nevoie de ea?).

Si pentru ca tot am adus vorba despre frig si masina, vreau sa le spun colegilor mei care ma invidiaza terbil de cand ne-am mutat la noul sediu de pe malul lacului ca avantajul de a sta aproape de job se imbina si cu dezavantajul de a nu ti se incalzi masina decat exact cand ai parcat in fata biroului si trebuie sa iesi din ea, dar sa nu divagam si sa revenim la ciorba de afumatura cu tarhon, aceasta minune culinara ardeleneasca de care eu unul ma declar indragostit forever si nu ratez nicio ocazie de a o savura la Bella Muzica din Brasov, acolo unde ne-am intalnit prima oara.

Aceasta ciorba este atat de delicioasa incat concureaza serios zurekul polonez la titlul de cea mai buna ciorba de iarna, dar nu trebuie sa ma credeti pe cuvant, deoarece, asa cum veti vedea in continuare, va desparte doar un scurt shopping si vreo ora de gateala de aceasta epifanie culinara. :)

Inainte de a trece la treaba, vreau sa-i multumesc lui Mazi deoarece postul ei cu ciolanul la cuptor mi-a adus aminte ca aveam ciorba asta in drafts de luni de zile si de asemenea vreau sa transmit si niste plecaciuni virtuale catre Los Burtillios, de unde am luat reteta.

Ingrediente (pt o oala medie de ciorba, cca 6-8 portii zdravene) 
- 1 kg afumatura (eu am folosit niste kaiser, niste ciolan afumat taiat de pe os si niste carnati afumati, de casa)
- legume de ciorba (2 morcovi, 1/2 de telina, 1 pastarnac, 2 ardei grasi, 2 cepe)
- 5 cartofi
- 5 oua (doar galbenusurile)
- 600 grame de smanatana (initial am folosit smantana normala, dar acum as pune smantana lichida)
- 2 linguri de tarhon maruntit (reteta originala se face cu tarhon murat in otet, dar eu am folosit tarhon uscat si mi s-a parut ok; next time insa o s-o fac cu tarhon in otet si promit ca o sa updatez postul in cazul in care mi se va parea ca sunt diferente notabile)

Preparare (70 min + 10 min de pregatire)
- curatati si apoi tocati legumele de ciorba si cartofii in bucati de cca 2-3cm (dice them, cum ar spune Jamie)
- tocati si afumatura in bucati similare si puneti-o intr-o oala medie spre mare impreuna cu legumele si apoi caliti toata treaba pentru vreo 10 min, cat sa iasa putin grasimea din afumatura si sa se imprieteneasca usor cu legumele

- adaugati apa rece cat sa acopere toata treaba si dati la fiert vreo 30 de min

- cat fierbe ciorba, separati galbenusurile si bateti-le cu smantana

- dupa vreo 30 de min luati cateva polonice (4-5) de supa fierbinte si turnati-le usor peste amestecul de smantana cu oua, amestecand permanent ca sa nu se inchege galbenusurile

- turnati amestecul inapoi in oala cu ciorba si mai lasati la fiert vreo 20 de min

- adaugati tarhonul, amestecati bine si mai lasati ciorba sa bolboroseasca inca vreo 10 min, dupa care luati-o de pe foc

- serviti-o fierbinte cu un colt de paine de casa facuta de voi sau luata de la Bacania Veche

Enjoy!

CARTOFI NOI, RUMENITI LA CUPTOR A LA PROVENCE

Initial nu intentionam sa postez aceasta reteta (pe care nici n-am pozat-o de altfel, cu exceptia rezultatului final, imortalizat cu telefonul din intamplare :)), deoarece mi se parea prea banala si atat de simpla incat imi imaginam ca abslout oricine o stie deja, dar dupa ce am vazut ce reactii a primit prietenul Cristi Roman cand a intrebat pe Facebook daca are sens sa povesteasca despre reteta lui de cartofi la cuptor (coming soon pe Foodblog, I hope :)), mi-am dat seama ca ceea ce pentru cineva obisnuit cu gatitul poate parea cat se poate de firesc si de neinteresant de povestit, pentru altii poate insemna o reteta noua si interesanta, si astfel m-am motivat sa va povestesc despre acesti cartofi provensali, pe cat de simplu de gatit pe atat de deliciosi.

Desi am avut sansa de a manca acest fel la mama lui acasa, chiar in Provence, soarta a facut ca ambele mele vizite in zona sa fie in afara sezonului de cartofi noi, dar noroc cu Petit Heritage (highly recommended pentru masa de pranz la pachet daca aveti biroul in zona Dorobanti, btw), unde am dat peste acesti cartofi noi atat de buni incat m-am decis pe loc sa-i gatesc si eu acasa in weekendul care a urmat.

Vreau doar sa va mai spun ca daca va bate gandul sa incercati si voi aceasta reteta, ar fi bine sa va grabiti, ca sa fiti siguri ca mai prindeti in piete cartofii noi inca mici, cam cat nucile, caci desi ea se poate face ok si cu cartofi mai mari, gustul, fragezimea si aspectul celor mici este de neegalat.

Ingrediente (pentru 4 pers)
- 7-800g de cartofi noi, cat mai mici (eu i-am luat din Piata Floreasca, unde se vindeau la pungulite de 1kg)
- 1-2 linguri de ulei de masline
- zeama de la o lamaie
- 1-2 catei de usturoi (sau mai multi daca va tine cureaua :))
- 2-3 fire de rozmarin proaspat (alternativ, puteti folosi un mix de ierburi de Provence uscate, care se gaseste cam peste tot)
- sare (preferabil de mare, si putin grunjoasa) si piper (proaspat rasnit) dupa gust
- optional, boia iute sau dulce (eu am folosit niste piment d'espelette)

Preparare (1 ora + 10 min de pregatire)
- preincalziti cuptorul la 220-230C
- spalati si frecati cu buretele cartofii, dar fara sa-i curatati de coaja, dupa care uscati-i usor cu un prosop de bucatarie si eventual taiati-i in jumatate pe cei mai mari, cat sa se faca bine la mijloc (daca vreti sa se faca mai repede, atunci puteti sa-i taiati in doua chiar pe toti, inclusiv pe cei mici)
- optional, puteti sa-i fierbeti pentru cca 10 min inainte sa-i bagati la cuptor, dar nu e musai, deoarece puteti sa-i lasati cu cca 10 min mai mult la cuptor  si veti obtine acelasi rezultat
- asezati cartofii intr-o tava, pe cat se poate intr-un singur strat (eu am folosit o tava dreptunghiulara de roast, dar merge perfect si una de sticla termorezistenta)
- turnati peste ei uleiul si zeama de lamaie, apoi adaugati ustruroil zdrobit, sarea (fiti generosi), piperul si frunzele de rozmarin desprinse de pe tulpini, dupa care amestecati bine, cat sa se acopere toti cartofii
- bagati tava la cuptor pentru cca 1 ora (+/- 10 min in functie de cat de bine s-au facut; ideal e nu-i ardeti ci ar trebui sa fie aurii si doar cu cateva pete inchise)
- la final presarati niste boia pe deasupra cartofilor si serviti-i imediat, ca garnitura, sau, de ce nu, ca fel principal :)

Enjoy!

OSSOBUCO MILANEZ

Probabil ca daca as fi stiut de la inceput ca denumirea locala a celebrului ossobuco este laicul "rasol", atunci cred ca nu as fi gatit prea curand aceasta reteta, minunata de altfel, si asta deoarece nu stiu cum va suna voua, insa mie "rasol" imi suna precum ceva facut la misto si de cele mai multe ori ratat, ceea ce, frankly, nu e tocmai inspiring cand vine vorba de mancare.

Anyway, vazand eu acum ceva vreme la Mega Image acest cut, prezentat exact sub numele de ossobuco (si care, fie vorba intre noi, mie imi aduce aminte de desenele animate cu Tom si Jerry, in care mai mereu aparea cate o halca de carne cu un cerculet alb in mijloc, de ma mira de ce nu arata la fel si friptura facuta de mama), m-am grabit sa-l iau de pe raft da' apoi m-a invins lenea si am ajuns sa-l tin vreo luna, doua in congelator, pana cand lovit de remuscari (si de lipsa de spatiu pentru cutia de inghetata :)), mi-am luat inima-n dinti si m-am apucat de treaba.

Basically, ossobuco (care, desi poate fi scris impreuna, separat, sau cu doi de c, in esenta tot aia e) este o metoda de preparare a rasolului de vita (adica a sectiunii transversale, cu tot cu os, prin pulpa inferioara, pentru cine tine socoteala :)) care implica o inabusire relativ lunga, alaturi de legume, sunca, rosii si vin, avand ca rezultat o carne incredibil de frageda si plina de arome savuroase. Evident, daca ne-am opri aici cu descrierea fara a aminti de minunatia de maduva care se culege cu lingurita din sectiunea de os (lasandu-l gol, de unde si numele) ar fi cea mai mare nedreptate care s-ar putea face acestui fel milanez.

Inainte de a trece la fapte, vreau sa va spun ca desi acest fel necesita vreo 3 ore de preparare (la fel ca majoritatea felurilor care au la baza carnea de vita, de altfel), marea parte a acestei perioade nu va implica absolut deloc, asa ca aveti nevoie doar de putin planning in cazul in care vreti sa-l serviti in aceeasi zi, desi el este absolut genial si in ziua urmatoare.

Ingrediente (pentru 4 pers)

- 4 felii de ossobuco (rasol) de vitel sau de vita, de cca 4-5cm grosime, cu tot os (de la Mega Image sau de la Metro; eu am luat de vitel, ca sa fie mai frageda)
- 4 linguri de faina
- 6 linguri de ulei de masline
- 25g de unt
- 200g de cubulete de pancetta (sau bacon)
- 1 ceapa, tocata mare
- 4 tulpini de telina verde (apio), tocate
- 3 morcovi, tocati
- 1 capatana de usturoi, taiata in jumatate, pe latime (fara sa fie curatata)
- 250ml de vin alb
- 1 litru de supa de vita (sau pui; eu am folosit cuburi Knorr dizolvate in apa fiarta, so shoot me :))
- 1 bouquet garni format din 2 frunze de dafin, cateva fire de cimbru si 1 fir de rozmarin
- 2-3 rosii tocate sau o cutie de cuburi de rosie (eu am folosit rosii la cutie)
- sare si piper, dupa gust
- pentru garnitura: piure (my choice), risotto sau mamaliga

Preparare (3 ore + 15 min de pregatire)
- presarati sare, piper si faina peste bucatile de carne (pe ambele fete) si apoi scuturati-le de faina in exces batandu-le usor intre palme
- intr-o oala de tuci (daca aveti) sau in una normala, cu capac, de cca 3 litri (asa cum am folosit eu), topiti untul in uleiul de masline (la foc mic) si apoi, dupa ce s-a risipit spuma, rumeniti bucatile de carne doua cate doua, cca 1-2 min pe fiecare parte (atentie, ca daca aveti felii prea subtiri, acestea se vor curba de la caldura untului topit, asa ca va trebui fie sa le legati cu ata alimentara, fie sa le supravegheati atent, ca sa nu se stranga prea tare)

- scoateti bucatle de carne rumenite deoparte, apoi adaugati in aceeasi oala (pe rand, la intervale de cca 1 min) bucatile de bacon, ceapa, morcovi si telina verde, amestecand bine, dupa care adaugati usturoiul taiat in doua si vinul alb si mai lasati inca 2-3 min, dupa care adaugati bucatile de carne rumenita

- imediat adaugati cuburile de rosie, supa de vita, buchetul garni si asteptati sa inceapa sa fiarba, dupa care reduceti focul la minim, acoperiti oala cu un capac si lasati-o asa pentru cca 3 ore (eu am mutat-o pe ochiul cel mai mic, deoarece chiar cu focul la minim pe ochiul cel mare, tot fierbea in loc sa bolboroseasca usurel :))

- dupa ce au trecut cele 3 ore (eu am folosit un timer de la Ikea, dar merge si cu alarma de la telefon :)), verificati carnea (trebuie sa fie super frageda, sa se desprinda de pe os la cea mai mica atingere) si daca vi se pare ca e gata, opriti focul si lasati oala acoperita cat pregatiti garnitura, sa se mai raceasca putin

- serviti-l cald, peste piure, risotto sau mamaliga, eventual cu niste gremolata pe deasupra, dar aveti grija sa nu uitati de ligurita pentru maduva (asta daca aveti musafiri, ca daca sunteti singuri puteti sorbi osul fara grija :))

Enjoy!

ZUREK POLONEZ, PROBABIL CEA MAI BUNA SUPA DE IARNA

Dupa aproape doi an de stat in Polonia mi-au ramas la suflet doua mancaruri traditionale de la ei, si anume genialul smalec (se citeste smaletz si este un fel de untura cu bucatele de jumari, ceapa prajita, ciuperci si alte mirodenii, care se unge pe painea de casa si se mananca la aperitiv cu castraveti murati, timp in care creste colesterolul fara numar, fara numar :)) si zurekul, supa alba, acrita cu bors aromat cu usturoi, despre care o sa va povestesc acum.

Zurekul este un staple food omniprezent in Polonia, oarecum similar cu ciorba de burta de la noi. Practic, nu exista restaurant cu specific traditional fara zurek, acesta servindu-se atat simplu cat si in painica de secara cu coaja tare si scobita de miez (care se mananca si ea dupa ce s-a terminat supa). Gustul cel mai apropiat pe care-l pot asocia cu aceasta supa este o combinatie intre ciorba de burta (mai ales datorita culorii si a aromei subtile de usturoi) si ciorba de cartofi cu afumatura si zeama de varza, adica ceva absolut delicios.

Evident, ca mai toate felurile facute de mine, si zurekul se prepara foarte simplu si vi-l recomand calduros. Acum nu bag mana in foc pentru gradul de autenticitate, insa zurekul facut de mine a iesit foarte, foarte yummi, perfect drept comfort food pe vremea asta friguroasa. Ca fapt divers, pot sa pun pariu ca oricui a avut sansa sa guste vreodata zurek de la mama lui in acest moment ii cam ploua-n gura, ceea ce de altfel va doresc si voua. :))

Ingrediente (pentru 6-8 persoane)

• 2 cepe medii
• 1 sfert de telina mare
• 1 pastarnac
• 3-4 morcovi
• 10-15 ciuperci maricele
• 3-4 cartofi medii
• 10 catei de usturoi
• 4 carnati grosi, de preferinta afumati (dar nu uscati)
• 300g smantana (de preferinta varsata, de la piata, ca e mult mai buna pentru ciorbe)
• 2-3 lingurite de maghiran uscat
• 1 litru de borsh 
• 3-4 oua fierte tare (curatate si taiate in doua)

Preparare (60 min + 10 min pregatire)

• mai intai de toate, cumparati o sticla de borsh de 1L din orice supermarket (Mega Image, Carrefour, etc), puneti in borsh cam 4-5 catei de usturoi zdrobiti si apoi lasati-l la aromat in frigider pentru 2-3 zile (reteta originala poloneza se face cu zakwas, care e un borsh fermentat direct cu usturoi, dar metoda mea e un substitut ok)
• puneti cca 2L de apa intr-o oala mare si adaugati ceapa, telina, pastarnacul, morcovii, usturoiul, ciupercile intregi si 2-3 lingurite de sare
• cand incepe sa fiarba, reduceti focul putin si adaugati carnatii (intepati cu furculita, sa nu se sparga) si lasati sa fiarba la foc mic cca 30 de min, dupa care scoateti carnatii si ciupercile si strecurati supa in alta oala (eu am aruncat legumele fierte, dar poate voi gasiti ceva de facut cu ele)
• puneti din nou zeama strecurata in oala, adaugati cartofii, curatati si taiati in cubulete de 2-3cm, si lasati sa fiarba inca cca 20 de min (pana cand cartofii sunt aproape fierti)
• intre timp taiati carnatii si ciupercile in felii de cca 1 cm si adaugati-le peste cartofi cand acestia sunt aproape fierti (verificati unul cu furculita, care trebuie sa intre usor in cartof)
• in acest moment culegeti cu o lingura grasimea de la suprafata si apoi adaugati borshul cu usturoi (prin strecuratoare, sa nu ajunga si usturoiul in ciorba) si mai fierbeti cca 5 min, dupa care adaugati smantana si maghiranul uscat (word of advice de la mama: nu adaugati borsul inainte sa se faca cartofii, ca altfel acestia o sa se intareasca)
• amestecati bine pana se dizolva smantana si apoi serviti cu o jumatate de ou fiert si cu felii groase de paine de casa

Enjoy!

RACK OF LAMB ROSTI, CU CRUSTA DE BRANZA SI TARHON (ADICA ORGASM LA CUPTOR :))

In afara de cateva feluri precum pastrama de oaie cu mamaliguta, cotletele la gratar sau berbecutul la protap, relatia noastra ca popor cu mielul este mai degraba formala, consumandu-se aproape exclusiv cu ocazia sarbatorilor de Pasti, cand mielul e invitat la masa festiva pe post de special guest sub forma de friptura la tava si drob.

Acest fapt poate parea paradoxal, mai ales ca oile aproape ca ne definesc ca popor, de la balada Miorita (also known as apologia lasitatii, dar despre asta alta data) pana la branza de burduf (una dintre putinele noastre contributii originale la gastronomia central europeana) sau transhumanta turmelor de oi de pe soselele patriei, insa explicatia este destul de simpla, aceasta fiind situarea noastra in imediata vecinatate a Imperiului Otoman, care la vremea aceea colecta din regiune cam tot ce behaia pe dealuri si campii, lasandu-ne sa ne delectam cu mielul doar o data pe an, de Pasti. Ca fapt divers, acest model s-a aplicat cu succes si la bulgari sau la sarbi, care nici ei la randul lor n-au o traditie spectaculoasa in prepararea carnii de miel.

Consecinta fireasca a acestei stari de fapt este cvasi-absenta mielului din galantarele noastre, ceea ce poate complica putin planurile oricui ar vrea sa gateasca miel on a daily basis. Solutia acestei dileme este, desigur, carmangeria de la Metro, unde pe langa alte bunatati (precum vita argentiniana maturata) se gaseste si o minunatie de rack of lamb din Noua Zeelanda, ambalat la vid (cate 2 bucati in pachet) si already "Frenched", adica fara grasimea exterioara si cu oasele curatate perfect.

Deoarece in pachet sunt doua rackuri (sorry, dar chiar nu stiu cum sa ii spun pe romaneste, deoarece costita de miel imi suna aiurea) am decis ca pentru variatie sa le prepar in doua moduri diferite, si anume lamb rosti cu crusta de branza si tarhon (despre care va povestesc imediat) si Indian lamb roast (despre care o sa va povestesc in curand).

Inainte de a trece la ingrediente si la reteta, vreau sa va sfatuiesc sa va ganditi cat se poate de serios la un termometru de carne in cazul in care vreti sa gatiti roast sau alte tipuri de carne la cuptor (si nu numai). Ideea e ca fiecare cuptor se comporta diferit, in functie de categoria din care face parte, in functie de cat de bine este calibrat si in functie de cum este folosit. Dintre toate cuptoarele, varianta cu gaz este cea mai raspandita la noi si din pacate si cea mai putin reliable din punct de vedere al temperaturii, asa ca daca doriti sa obtineti rezultate spectaculoase si sa evitati carnea prea uscata sau nefacuta, termometrul de carne este singura solutie.

Termometrul meu este luat de la Ikea si indica atat grade Celsius cat si grade Farenheit (functie foarte utila in cazul in care folositi indicatii de gatit de pe net, din zona anglo-saxona). In plus are un cordon lung de cca 1m, rezistent la caldura, astfel incat tija de masurare sa poata sta in cuptor iar indicatorul electronic afara (acesta este magnetic si eu il tin lipit de hota) si i se poate seta o alarma atunci cand  temperatura ajunge la un anumit nivel. Mai multe despre modul de masurare a temperaturii carnii si despre gradele la care trebuie sa ajunga temperatura interioara pentru diverse tipuri de carne astfel incat rezultatul sa fie rare, medium rare sau well done puteti gasi aici.

De asemenea, un alt aspect foarte important in obtinerea roastului sau a fripturii perfecte este "odihnirea" acestora cam 10 min dupa ce sunt luate de pe gratar sau din cuptor, pentru a permite fibrelor sa se relaxeze si sa devina mult mai juicy. Explicatia stiintifica este ca in timpul gatirii, caldura face ca lichidul din fibrele carnii sa se expandeze si sa tinda sa iasa din celule catre exterior. Cand carnea este luata de pe foc, presiunea din celule scade iar lichidul este resorbit in fibre, facandu-le moi si zemoase, sucurile nefiind risipite prin farfurie, asa cum s-ar  intampla daca s-ar taie carnea imediat cum a fost luata de pe foc.

Acestea fiind zise, sa trecem la treaba. Mai intai, desi carnea se poate folosi si direct asa cum vine in magazin, se recomanda ca aceasta sa fie marinata sau tinuta in saramura, pentru a se fragezi (prin absorbtia de lichid) si pentru a se aroma cu condimentele folosite la marinada sau saramura. Pentru aceasta reteta, eu am ales sa fragezesc mielul intr-o saramura cu rozmarin, usturoi, anason stelat si scortisoara.

Ingrediente pentru saramura

• 1.5 litri de apa
• 1.5 linguri de sare grunjoasa (in caz ca aveti mai multa carne si folositi mai multa apa, regula este 1 lingura de sare la fiecare litru de apa) 
• 3-4 fire de rozmarin proaspat
• 5-6 catei de usturoi (curatati si taiati in doua)
• 2 batoane de scortisoara (usor zdrobite)
• 6-7 stele de anason

Preparare (5 min + min 24 ore de lasat la rece)

• turnati apa intr-o caserola cu capac suficient de mare sau intr-o punga sigilabila (daca nu aveti, puteti folosi si o punga normala pe care o legati, doar sa aveti grija sa o puneti intr-un vas ca sa nu se verse prin frigider)
• dizolvati sarea in apa (se dizolva mai repede daca amestecati constant si daca apa e putin calduta), adaugati carnea (spalata in prealabil) si celelalte ingrediente
• inchideti cutia sau punga, dupa care bagati la frigider pentru cca 24 de ore (the longer the better, asa ca ar fi bine sa planificati din timp)

Ingrediente pentru lamb rosti (teoretic pentru 4 persoane, dar recomandabil mai degraba pentru 2 persoane, ca sigur o sa mai vreti inca o portie :))

• 1 rack of lamb, tinut la saramura aromata min 24 de ore
• 4-5 cartofi de salata (galbeni) de dimensiune medie
• 1 ceapa medie (tocata marunt)
• 1 legatura de tarhon proaspat (spalat si tocat marunt si separat in doua cantitati egale)
• 1 cutie de crema de branza Philadelphia (sau ceva similar; pentru cei care nu mananca branza, aceasta se poate inlocui cu mustar de Dijon)
• 50g de pesmet alb
• 50g de fulgi de migdale (daca nu gasiti, puteti folosi migdale neprajite, pe care le taiati cu cutitul in feliute cat mai subtiri, sau fistic curatat si usor zdrobit )
• 50g de unt (un sfert de pachet)
• 2 linguri de lapte

Preparare (60 min + 10 min de pregatire)

• inainte de orice, dati drumul la cuptor la 200 de grade (daca nu aveti indicator pe butonul de cuptor, dati pana la maxim, care la un cuptor de aragaz clasic inseamna 240 de grade, si apoi dati un sfert de tura inapoi)
• scoateti rackul de miel din saramura, uscati-l cu un prosop de bucatarie si taiati-l in 4 bucati egale, dupa care inveliti fiecare capat de os in folie de aluminiu (sa nu se arda la cuptor)

• intr-o oala cu capac de dimensiune potrivita, puneti cca 1 litru de apa la fiert (cu 2 linguri de sare) iar cand incepe sa fiarba adaugati cartofii cu tot cu coaja si lasati-i acoperiti la foc mare cam 10 minute (nu trebuie fierti foarte tare, deoarece trebuie sa se poata da pe razatoare fara sa se sfarame), dupa care scoateti-i, curatati-i de coaja si dati-i prin razatoarea mare

• intre timp amestecati crema de branza cu cele doua linguri de lapte, cu pesmetul si cu jumatate din legatura de tarhon, tocata marunt 

• topiti untul intr-o tigaie mare si adaugati ceapa, amestecand constant 2-3 min, pana ce aceasta devine translucida si se inmoaie, dupa care adaugati tarhonul ramas si cartofii rasi, si mai amestecati inca 2-3 min, dupa care luati amestecul de pe foc si lasati-l putin sa se raceasca (ca sa se poate manevra cu mana fara arsuri de diverse grade :))

• dupa ce amestecul de cartofi s-a racit, asezati-l cu mana in tava de cuptor, formand 4 "chiftele" rotunde si plate, de 2-3 cm inaltime

• pe fiecare "chiftea" asezati cate o bucata de miel pe care o acoperit apoi cu crema de branza preparata anterior si cu fulgii de migdale si bagati tava la cuptorul preincalzit

• dupa circa 20 min scoateti tava si verificati cu termometrul de carne, si apoi mai lasati-o in cuptor putin, in functie de cat de bine vreti sa fie facuta carnea (pentru medium rare, adica juicy si roz la interior, asa cum ar trebui servita orice carne care se respecta, temperatura optima este de 57C, dar deoarece carnea continua sa se incalzeasca in interior cu cateva grade si dupa ce e luata de la cuptor, aceasta trebuie scoasa atunci cand temperatura interioara, luata in partea cea mai groasa, fara sa atinga osul, ajunge la 52C)
• cand temperatura interioara a ajuns la nivelul dorit, scoateti cu o paleta mielul rosti (cu tot cu patul de cartofi), asezati-l pe un platou si lasati-l sa se odihneasca (acoperit cu un castron intors) vreo 10 minute dupa care serviti cu un sprinkle de otet balsamic si bucurati-va de exclamatiile de incantare ale comesenilor. :)

Enjoy!