AVENTURA CULINARA CU LIPTON

Dupa cum va spuneam in postul anterior, weekendul trecut am luat Bucurestiul la pas impreuna cu o gasca faina de bloggeri si ziaristi, fiecare in tandem cu castigatorii concursurilor Lipton organizate de ei, din cadrul campaniei „Tea & the City: Aventuri urbane cu Lipton” (castigatoarea mea, Mihaela, si-a luat rolul de explorator urban foarte in serios, dupa cum puteti vedea in poza de mai jos :))

Ideea de la care am pornit, o aventura urbana menita sa ne ajute sa descoperim locuri faine din Bucuresti, a fost pusa exemplar in practica de fetele de la GolinHarris, care ne-au dus prin locuri care mai de care mai interesante.

SCURTA POVESTE DESPRE CEAI

Nu stiu altii cum sunt, dar eu de vreo 5 ani incoace, de cand m-am lasat de fumat, nu prea mai beau nici cafea, ceea ce va doresc si voua. Adica mai beau, dar doar asa, din cand in cand, si fara o prea mare placere (am urcat pana si espressorul in pod, ca sa intelegeti mai bine :)), dar in schimb beau ceai la greu.

Ceaiul meu de zi cu zi, la birou, este in principal un Earl Grey sau un ceai verde rece (vara), dar ceaiul meu de suflet ramane cel turcesc, deoarece il asociez cu una dintre activitatile mele preferate all times, si anume sailingul.  Acest ceai este preparat traditional in doua ibrice suprapuse, mai intai se fierbe apa in cel de jos in timp ce frunzele de ceai se incalzesc pe uscat in ibricul de sus, apoi se toarna o parte din apa fierbinte peste frunze si se obtine o infuzie foarte tare care se poate dilua putin cu restul de apa fierbinte (dupa gust) si care mai apoi se serveste in niste paharele de sticla cu forma specifica, alaturi de niste cuburi de zahar.

TIRAMISU CU CEAI VERDE, ADICA TEA-RAMISU :)

Asa cum s-a votat in mod democratic pe Facebook, va prezint in cele ce urmeaza reteta de tea-ramisu, reteta in care cafeaua din versiunea originala este inlocuita de ceaiul verde, de unde si inspiratul joc de cuvinte din nume.

Povestea mea de dragoste cu acest tiramisu minunat a inceput la restaurantul Mju (pe care vi-l recomand calduros, de altfel), unde chelnerul mi-a recomandat acest desert despre care mi-a spus si ca e specialitatea chef-ului, dar n-a vrut sa-mi spuna mai multe si m-a rugat sa-l cred pe cuvant ca e de mare exceptie. Evident, since I'm a sucker for expert advices, mai ales in restaurantele de la noi, unde nu prea te intalnesti cu recomandari, deoarece chelnerii sunt in marea lor majoritate doar niste aducatori de farfurii (stiti celebra replica "Pai ce doriti dumneavoastra…", nu? :)), am mers pe mana chelnerului, singura dezamagire in urma acestei decizii fiind aceea ca portia pe care mi-a adus-o era exact ultima din ziua respectiva.

Desigur, am incercat imediat sa aflu secretul cremei de o culoare verde pal, incredibil de aromate si racoroase, dar in afara de faptul ca e cu ceai verde (fapt dezvaluit de alftel chiar in meniu), chelnerul cu pricina a ramas mut si a zambit cu o discreta urma de mister care, recunosc, m-a incitat si mai tare sa ma duc direct la Google sa-l intreb cum sta treaba.

Surpriza a fost ca fata de asteptarile mele oarecum pesimiste, care implicau diverse tehnologii avansate, accesibile doar initiatilor in artele cofetariei, inclusiv chestii cu voodoo si shamanism, reteta pe care am gasit-o s-a dovedit a fi atat de simpla incat am facut-o de doua ori in trei zile, asta si pentru ca sa ma asigur ca prima oara n-a fost doar entuziasmul meu de vina pentru reusita. Evident, faptul ca the lovely wife a dezvoltat intre timp o adevarata pasiune pentru aceasta prajitura a constituit o motivatie suplimentara si, daca e sa ma iau dupa rapiditatea cu care a disparut din frigider ultimul tearamisu, pot pune pariu ca nu va mai trece multa vreme pana cand voi imprieteni din nou piscoturile cu crema. :)

Inainte sa trecem la treaba, vreau sa va mai spun doar o singura chestie foarte interesanta pe care am aflat-o si eu de curand, si anume aceea ca desi tiramisu pare a fi printre noi de cand lumea, fiind probabil unul dintre cele mai reprezentative preparate din bucataria italiana asa cum o stim cu totii, acesta este o inventie relativ recenta, prima sa atestare documentara datand de prin anii '80, dar despre asta si multe altele puteti citi si voi aici.

Si acum sa ne suflecam manecile si sa vedem despre ce e vorba.

Ingrediente (pt vreo 8-10 persoane, daca va lasa inima sa-l impartiti cu cineva :)):
- 1 pachet de piscoturi (din acela mare, cu 4 folii ambalate separat in interor)
- 250g crema mascarpone (eu am folosit Galbani, cate o jumatate de cutie la fiecare tearamisu)
- 4-500ml de frisca lichida, de batut (eu am folosit Milli cu 30% grasime, de la Carrefour, e la raionul cu lapte la cutie)
- 4-6 galbenusuri de ou (prima oara am folosit 4 si a doua oara 6, fara diferente remarcabile)
- 150-200g de zahar (in functie de cat de dulce vreti sa va iasa crema)
- 1 plic de esenta de vanilie (optional; eu am folosit Bourbon vanilla de la Dr. Oetker)
- 2-3 lingurite de pudra de ceai verde Matcha
- 3-4 ligurite de zahar pudra si inca 2-3 lingurite de matcha, pentru ornat

NOTA: Matcha este o pulbere fina de ceai verde, care se foloseste in ceremonia traditionala a ceaiului la japonezi; la noi se gaseste la Demmers Teehaus, de unde am luat si eu, la 85 de lei cutiuta de 30g (scump, dar merita, iar o cutiuta ajunge lejer pentru vreo 4 ture de tearamisu) sau pe la magazinele online de ceaiuri (daca mai gasiti si voi prin alte parti, please share with the group :)). Ca fapt divers, matcha are de 3 ori mai multa teina ca un ceai normal, asa ca daca va faceati cumva griji ca fara cafea numele de tiramisu (care in traducere libera ar insemna ceva de genul ridica-ma, invioreaza-ma) nu se mai justifica, puteti sa va linistiti, ca si versiunea de fata e cu plenty of zvac :))

Preparare (1 ora + min 3 ore de lasat la rece)
- inainte de orice, asigurati-va ca frisca lichida e pusa la rece pentru minim o ora, si, daca o veti bate manual (ceea ce va recomand calduros), bagati la congelator telul si pregatiti si 2-3 pungi de gheata, precum si un bol metalic mai mic si altul mai mare;
- scoateti crema mascarpone din frigider, sa ajunga la temperatura camerei ca sa se poata bate usor
- ok, acum puteti sa va apucati de crema zabaglione, care este de fapt o crema din galbenusuri de ou batute cu zahar intr-un bain-marie pana incorporeaza atata aer incat sa se transforme intr-o crema pufoasa si de un galben palid.
- asezati un bol metalic peste o oala in care fierbe usor niste apa si bateti in acest bol galbenusurile de ou impreuna cu zaharul cca 4-5 min, pana obtineti crema zabaglione de o consistenta destul de tare (mai degraba ca o spuma groasa decat ca un lichid vascos)
- dupa ce ati terminat de batut crema zabaglione, frecati in alt bol crema mascarpone pana se aereaza si devine pufoasa (cam 1-2 min; la inceput e ca untul, iar la final va fi ca o frisca groasa) si apoi incorporati-o lingura cu lingura in zabaglione, amestecand permanent cu telul, dupa care bagati amestecul la frigider cat faceti frisca
- acum ca am ajuns la frisca, aceasta se poate bate in doua moduri, cu mixerul sau robotul de bucatarie (varianta usoara, dar care da si rezultate mai indoielnice) sau manual, cu telul in bolul racit (varianta grea, dar care da rezultate abslout spectaculoase); eu le-am incercat pe amandoua si pot sa va spun cu mana pe inima ca desi varianta manuala e mult mai solicitanta decat cea cu robotul, rezultatul nici nu se compara, deci daca ma veti vedea peste cateva luni cu muschii conturati la mana dreapta, sa stiti ca de la frisca mi se trage (la fel cum de altfel li se trage si soldatilor de la postas, cand vine cu ultimul numar din Playboy, if you know what I mean :))))
- revenind la frisca, prepararea cu robotul e simpla, doar turnati frisca lichida in bol si porniti robotul (echipat cu mini-telurile din dotare) pe o turatie cat mai mica, pana ce frisca incepe sa se intareasca (1-2 min), moment in care puteti adauga 1-2 linguri de zahar, care ajuta si la intarire de altfel; aici trebuie sa aveti grija sa n-o bateti prea tare, deoarece frisca are prostul obicei de a se transforma in unt daca e abuzata (ceea ce aproape mi s-a intamplat si mie prima oara, dar m-am prins la timp cat s-o salvez cat de cat)

- metoda manuala (pe care n-am pozat-o, din pacate) presupune un bol mare cu gheata (eu n-am avut, asa ca am folosit doua pungi de broccolli de la congelator :)) in care se pune un alt bol mai mic, de preferinta racit si el; frisca lichida se toarna in bolul mic si se bate cu telul scos de la congelator cam 4-5 min, pana incepe sa se intareasca (sa faca soft peaks, cum spune englezu' :)), moment in care se adauga zaharul si se mai bate un pic
[NOTA: desi la inceput frisca pare sa va faca exact in ciuda si sa nu lase nici macar o urma de speranta ca ar urma sa se intareasca vreodata, trust me, perseverati si bateti mai departe, ignorati stropii de pe haine si de pe masa de lucru si rasplata voastra va fi o minune de frisca cu un gust si textura exact ca alea din copilarie, nu ca mizeriile astea vegetale de la tub]
- dupa ce ati batut si frisca, scoateti din frigider amestecul de zabaglione si mascarpone (atentie, ca daca nu e suficient de rece se poate taia frisca de la el) si incorporati-l usor, usor cu telul in frisca, adaugand si 2-3 lingurite de ceai verde, cat sa se coloreze frumos toata crema rezultata (pe care o veti baga din nou la frigider)
[NOTA: toata povestea de mai sus e mai simpla decat poate parea la prima lectura, deoarece mie mi-a luat mult mai mult s-o scriu decat s-o fac efectiv]

- dupa ce ati terminat crema (care trebuie sa fie pufoasa si aromata) ati facut deja 75% din toata treaba, iar ceea ce urmeaza e infinit mai simplu
- dizolvati 2 lingurite de matcha in vreo 200ml de apa fierbinte (o cana mare de ceai, adica) in care ati adaugat si 2-3 linguri de zahar, si apoi raciti ceaiul siropos astfel obtinut
- incepeti sa tapetati forma de tort (eu am folosit o forma rotunda cu arc, care permite scoaterea lateralelor, ceea ce lasa prajitura foarte prezentabila, dar voi puteti folosi orice forma vreti, chiar si pahare de plastic sau casolete de unica folosinta) cu piscoturi inmuiate putin in siropul de ceai (doar le bagati rapid si le scoateti imediat, ca altfel devin prea mushy; eu am folosit o farfurie plata pentru asta)
- mai intai aranjati laterala, in care intra exact 2 folii de piscoturi din cele 4 din pachet, doar ca trebuie sa taiati cam 3cm din ele (pastrati capetele, ca vor fi necesare mai tarziu) apoi asezati primul strat de piscoturi, folosind si bucatile mai mici ramase, cat sa umpleti complet baza

- acoperiti primul strat de piscoturi cu o treime din crema si apoi repetati operatiunea cu celelalte doua straturi, astfel incat la final sa aveti ultimul strat de crema la exterior, aproape la nivel cu varful piscoturilor de pe laterala
- acoperiti bine cu folie de plastic (chiar lipita de crema) si bagati la frigider pentru minim 2-3 ore, sau chiar peste noapte daca aveti rabdare :)

- inainte de a-l servi scoateti folia si laterala tavii si apoi presarati cu ajutorul unei site dese niste zahar pudra si pulbere de matcha pentru decor

- taiati feliile ca la tort, cu un cutit ud, sa nu se lipeasca prea tare crema de el si apoi bucurati-va pe indelete de aceasta prajitura senzationala :)

Enjoy!