CEA MAI BUNA ZACUSCA DIN LUME

Daca ar fi sa fac o ierarhie intre gusturile toamnei despre care va vorbeam in postul anterior, cu siguranta zacusca s-ar plasa pe un loc important spre varful acesteia, daca nu chiar pe prima pozitie, si aceasta deoarece, trebuie sa va marturisesc, zacusca este probabil in varful preferintelor mele culinare all times, fiind un mare admirator (si devorator) al acestei minunatii culinare.

Ca mai toate preparatele romanesti, si zacusca isi are originile mai degraba prin vecini decat pe la noi, diferite variante ale acesteia putand fi intalnite in toata zona balcanica, unde poarta diverse nume precum ajvar sau pindur (Serbia), lutenica (Bulgaria) sau biber salçası (Turcia), dar si pe coastele sudice ale Mediteranei, din Israel si Liban pana in Maroc, unde o varianta a zacustii poarta numele de matbucha. Chiar si numele zacustii provine din limba rusa, unde zakuski inseamna aperitive in sens general, similar cu meze in zona orientala.

SUPA OLANDEZA DE MUSTAR (ZAANSEMOSTERDSOEP)

Asa cum va spuneam in postul anterior, m-am intors recent din Olanda, de unde am venit si cu o reteta surprinzatoare, atat din cauza ingredientului principal, mustarul, care in restul lumii este folosit drept condiment, cat si din cauza faptului ca provine din bucataria olandeza, bucatarie care este renumita (probabil pe nedrept, dar asta e) prin absenta sa aproape totala, ea rezumandu-se la prima vedere la cartofii prajiti cu maioneza, care sunt un fel de sport national la ei si care se pare ca de fapt vin de la vecinii belgieni, dar sa nu divagam si sa revenim la supa noastra.

Aceasta supa este foarte consistenta, hranitoare si delicioasa, fiind perfect potrivita cu clima neprietenoasa omului din nordul Olandei, unde ploua mult, e frig si bate vantul mai mereu (daca nu v-ati prins, ma refeream la vara lor, desigur, deoarece despre iarna de la Marea Nordului nici n-are sens sa mai discutam, ca ne depresam instant :)).

Ea se serveste in mod traditional cu bucatele de bacon crocant (sfaramat ca niste crutoane) si cu patrunjel sau ceapa verde tocata, dar eu din pacate n-am avut de nici unele atunci cand am gatit-o intr-o seara tarziu, la impuls, asa ca am decorat-o pana la urma cu niste piment d'espelette, sa-i dea si putin zvac.

Reteta acestei supe (luata de aici) este cat se poate de simpla si rapida, iar gustul este dulce acrisor, aromat si extrem de interesant, cu o textura cremoasa si cu o tenta picanta la final, tenta care depinde de cat ardei iute folositi (eu nu m-am aruncat prea tare).

Ingrediente (pt 6-8 portii)
- 1 ceapa medie, tocata marunt
- 1 lingura de unt (eu am folosit ghee, dar merge si unt normal sau ulei de masline)
- 1 litru de apa (sau de stock, daca aveti la indemana sau daca vreti sa va preparati singuri)
- 2 cuburi de supa (de pui sau de legume)
- 1 ardei iute proaspat sau uscat (sau mai multi, dupa gust) – optional
- 125 g smantana grasa, de preferinta din cea varsata, care are un gust usor acid (original se foloseste crème fraiche, dar la noi n-o sa gasiti)
- 125g crema simpla de branza (gen Philadelphia)
- 2-3 linguri de mustar cu boabe (eu am folosit o combinatie de Bornier si Kamis)
- 2-3 linguri de amidon, dizolvate in 2-3 linguri de apa
- piper proaspat rasnit (dupa gust)
- pentru decorat: crutoane de bacon (se fac simplu, prajind feliile de bacon in tigaie la foc mediu si eliminand grasimea topita pana cand feliile devin rumene si crocante, dupa care se lasa sa se raceasca pe niste servete de hartie si apoi se sfarama in bucatele mici), patrunjel tocat sau inele subtiri de ceapa verde

Preparare (25 min +  5 min de pregatire)
- amestecati smantana cu crema de branza si cu mustarul intr-un bol
- intr-o oala medie topiti untul si apoi caliti in el ceapa la foc mic (sa nu se arda, ci doar sa devina translucida), apoi adaugati apa si cuburile de supa (sfaramate) si mariti focul pana ce supa incepe sa fiarba, apoi reduceti putin si lasati-o sa bolboroseasca vreo cateva minute (acum puteti adauga si ardeiul iute, daca doriti)

- adaugati amestecul de mustar, smantana si branza in supa, omogenizand toata treaba cu un tel, dupa care mai lasati-o pe foc vreo 2-3 minute, pescuiti ardeiul iute, adaugati amidonul dizolvat in apa, amestecati putin pana incepe sa se ingroase, apoi luati-o de pe foc si condimentati-o cu piper proaspat dupa gust (de sare n-o sa fie nevoie, deoarece destula in mustar si in cuburile de supa)

- serviti-o fierbinte, garnisita cu crutoane de bacon, patrunjel sau inele de ceapa verde, alaturi de o felie de paine de casa cu coaja groasa, unsa cu unt

Enjoy!

INGHETATA THAILANDEZA DE LYCHEE SI LAPTE DE COCOS

Desi imi propusesem s-o las putin mai moale cu inghetatele si sorbeturile, daca nu in the real life macar aici, pe blog, iata ca n-am avut de ales si a trebuit sa ma recunosc invins again de adictia prea mare fata de masina de inghetata si de minunatiile care ies din ea, astfel incat si azi, in loc de o reteta provensala de dorada en papillote pe care ma straduiesc de nu stiu cand sa v-o povestesc, o sa aveti parte tot de o inghetata, so shoot me (or not :))

Tehnic vorbind, fiind bazata exclusiv pe fructe, inghetata de fata este mai degraba un sorbet, neavand lapte si oua, dar practic, tinand cont ca laptele de cocos suplineste bine laptele integral la capitolul grasimi, o putem considera a fi inghetata, mai ales ca produsul final este cat se poate de cremos (si delicios, dar asta se intelegea deja direct din titlu :))

Trebuie sa va marturisesc plin de mandrie proletara ca reteta de fata nu e luata din nicio carte ci este rodul imaginatiei mele la ceas de seara, cand cautand pe rafturile din pivnita ciocolata menajera in vederea efectuarii unui alt sorbet, de ciocolata, rom si cocos (dar despre asta alta data, ca de abia in seara asta o sa-l congelez) am dat peste o conserva cu lychee in sirop si peste inca una de lapte de cocos, asa ca am schimbat planul din mers si inca ma felicit pentru asta.

Daca ati mancat vreodata lychee (proaspete sau in sirop), atunci cu siguranta v-a ramas in minte gustul lor dulce acrisor, foarte fresh si racoritor, care mie imi aduce aminte instant de Thailanda, unde primeam in fiecare dimineata cate un castron de lychee fresh pe care le savuram pe malul marii, la umbra palmierilor, dar sa nu divagam :)).

Combinati acum acest gust minunat cu cel de lapte de cocos indulcit cu zahar pudra (sa se dizolve mai usor la rece), adaugati si niste suc de lime pentru un extra kick si o sa vedeti de ce aceasta inghetata a urcat brusc in pe locul doi in topul preferintelor mele, dupa inghetata de lavanda si miere, care deocamdata conduce detasat.

Ingrediente (pentru cca 1 litru de inghetata)
- 1 cutie de lychee in sirop (de la orice supermarket, are cca 565g si costa in jur de 10-12 lei)
- 1 cutie de lapte de cocos de 400g (cautati un lapte de cocos cat mai natural, doar cu cocos si apa, deoarece multe, inclusiv cel de la Mega Image, au tot felul de aditivi, amelioratori si alte chestii nasoale in compozitie; gasiti la Ki-Life, la Pukka, la Bio Goods sau la unul din multele magazine online de produse bio, cu pret intre 9 si 16 lei)
- 100g de zahar pudra
- zeama de la un lime (puteti adauga si mai mult daca o vreti mai acrisoara)
[Note to self: data viitoare pun si niste lemon grass, sa vedem ce iese :))]

Pregatire (5 min + 35 min in masina de inghetata)
- amestecati intr-un blender toate ingredientele (lycheele le puneti cu tot cu siropul in care au stat in cutie) pana se transforma in suc [NOTA: daca le puteti tine in frigider cateva ore inainte de a le prepara, cu atat mai bine]
- stercurati mixul printr-o sita deasa, ca sa separati cojitele fine care sunt in interiorul lycheelor si mai ajustati dupa gust cu zahar sau cu suc de lime, amestecand bine cu un tel
- congelati mixul in masina de inghetata pentru cca 35 de min si si veti obtine o inghetata soft absolut senzationala (daca o doriti mai ferma, ca sa puteti face perfect scoops din ea, mai lasati-o la congelator intr-o casoleta inca vreo doua ore)

Enjoy!

TABBOULEH, SALATA ORIENTALA DE PATRUNJEL

Tinand cont de pasiunea teribila pentru inghetata care m-a cuprins in ultima vreme, de cand mi-a sosit masina Cuisinart, vreau sa va spun ca am rezistat cu greu tentatiei de a mai posta inca doua - trei retete de inghetata si sorbet pe care le-am prestat recent, dar va promit ca ma voi revansa cat de curand cu o reteta de sorbet de zmeura si vin roze si cu una de inghetata geniala de branza Roquefort si miere (pe care a facut-o recent si Dan, dar deoarece avem viziuni diferite asupra ei, o sa va povestesc si eu despre ea).

Pana atunci insa, va rog sa va bucurati de tabbouleh, aceasta salata orientala minunata, care este atat de buna si de simplu de preparat in versiunea facuta in casa incat probabil ca n-o s-o mai cumpar niciodata ready made for take away (desi la Nasser e chiar foarte ok).

Si pentru ca sunt destul de in urma cu timpul liber in perioada asta, n-o sa ma lungesc prea tare cu introducerea si o sa trec direct la fapte.

Ingrediente (pentru cca 6 pers)
- 5 legaturi de patrunjel proaspat
- 1 legatura de menta proaspata
- 1 ceapa rosie medie
- 3-4 rosii coapte bine
- 80g de bulgur (cca 1 ceasca de cafea) [NOTA: bulgurul arata ca un couscous, fiind format din cereale zdrobite si prefierte si il gasiti la orice bacanie arabeasca, la magazinele cu produse eco sau naturiste si chiar la Mega Image]
- zeama de la o lamaie
- ulei de masline
- sare
- optional: un pinch de scortisoara, ienibahar sau piper (eu n-am pus, dar sigur pun data viitoare :))

Preparare (10 min + 1 ora de pregatire)
- mai intai tocati rosiile in bucatele de 1-2 cm si amestecati-le (impreuna cu sucul) cu bulgurul intr-o cutie de plastic cu capac pe care o bagati apoi la frigider pentru cca 1 ora (recomandabil e s-o lasati 2 ore, dar eu am verificat ambele variante si rezultatul final a fost identic)
- cat se inmoaie bulgurul in sucul de rosii, spalati patrunjelul si menta, desprindeti-le frunzele de pe tulpini si apoi tocati-le marunt (menta poate fi tocata si putin mai mare, dar patrunjelul trebuie maruntit bine) si puneti-le intr-un bol de salata
- tocati marunt ceapa rosie si puneti-o in acelasi bol
- dupa ce s-a inmuiat bulgurul (mai bine verificati-l ca sa fiti siguri, ar trebui sa nu scrasneasca in dinti, ci sa aiba consistenta orezului fiert tare sau a pastelor fierte al dente; daca inca e prea crocant, mai lasati-l putin la frigider) turnati-l peste patrunjel, menta si ceapa si amestecati bine toate ingredientele
- adaugati zeama de lamaie si uleiul de masline, amestecati si apoi sarati putin, dupa gust (reteta originala se face fara sare, dar eu a observat ca putina sare ii scoate in evidenta aromele mult mai bine)
- serviti salata tabbouleh ca starter, alaturi de hummus si mutabbal, pe care le-ati facut tot voi, evident :))

Enjoy!

SORBET DE CAPSUNI

De curand am dat un scurt interviu pentru portalul Dietetik, interviu in care am povestit despre sorbetul de capsuni, o reteta de desert light pe cat de inocenta (are 0% grasimi si doar 10% zahar), pe atat de geniala si racoritoare, si pentru ca tocmai mi-a sosit masina de inghetata comandata de pe Amazon acum cateva zile, m-am decis s-o inaugurez cu aceasta reteta minunata, mai ales ca inca se mai gasesc capsuni la piata si ar fi pacat sa le treaca vremea fara o tura prin congelator :)

Deoarece insa acum practic inauguram o noua categorie, mai intai vreau sa va povestesc putin despre masina de inghetata in general (si despre a mea in particular), in speranta sa va conving sa va luati si voi una, evident :). Pentru inceput trebuie sa lamurim un lucru, si anume acela ca n-ai neaparat nevoie de masina de inghetata ca sa poti face inghetata acasa, insa aceasta ajuta imens atat la rapiditatea procesului cat si la calitatea rezultatului final, asta ca sa nu mai vorbim de confortul bucatarului :).

Daca imi permiteti o comparatie, masina de inghetata e ca aspiratorul, de care la o adica te poti lipsi daca vrei sa faci curatenie old school, cu matura si cu batatorul de covoare, dar daca alegi sa-l folosesti iti va face viata mult mai usoara. Daca insistati totusi sa fiti retrosexuali si sa faceti inghetata fara masina, atunci fie folositi niste ingrediente care ingheata mai greu (gen banane sau alcool, precum in aceasta reteta), fie amestecati inghetata la fiecare 5-10 min pana ingheata complet, pentru a-i sparge cristalele de gheata care se formeaza in lichid.

Principiul de functionare al masinilor de inghetata este foarte simplu, acesta constand in rotirea amestecului (semi-lichid sau cremos) intr-un bol foarte rece (cam la -5C) pana se transforma in inghetata, sorbet sau alt desert congelat. Avantajul unei masini de inghetata este acela ca prin rotirea permanenta si prin paletele din interior nu permite formarea acelor de gheata in lichid, asa cum s-ar intampla daca ati pune lichidul pur si simplu la congelator.

La ora actuala exista doua categorii mari de masini de inghetata care ne intereseaza, si anume cele cu refrigerare proprie si cele care necesita refrigerarea bolului in congelator (mai exista si o a treia categorie, una manuala care foloseste gheata si sare, dar asta e buna doar daca vreti musai sa faceti inghetata au naturel, la manivela, in creierii muntilor :)).

Prima categorie, cea cu refrigerare proprie, este si cea mai scumpa (o masina buna costa de pe la 300eur pana spre 1000eur), dar are avantajul ca poti face inghetata oricand ai chef, fara sa te preocupi sa pre-congelezi bolul, si de asemenea poti face cantitati mai mari, deoarece bolul nu se decongeleaza in proces. Cealalta categorie necesita pre-congelarea bolului (care are un gel intre peretii dubli) pentru min 12-24h in avans, ceea ce presupune un planning mai atent, insa avantajul incontestabil al acestui tip de masina este pretul foarte accesibil, de pe la 20eur pana pe la 70-80eur.

Bottom line, daca suntet mari consumatori de inghetata (gen peste 1kg pe zi, fie vara, fie iarna :)) si in acelasi timp va tine bugetul si spatiul din bucatarie (cele cu refrigerare sunt mult mai mari), atunci luati-va una cu refrigerare proprie, dar daca sunteti doar un casual ice cream eater atunci o masina cu bol pre-congelat este mai mult decat suficienta.

Masina mea este produsa de Cuisinart si este luata, asa cum v-am spus, de pe Amazon UK, unde m-a costat vreo 80eur cu tot cu transport, dar gasiti si mai ieftine atat pe Amazon, cat si la noi (unde DeLonghi pare sa fie singurul model). Motivele principale pentru care am ales aceasta masina sunt recomandarea lui David Lebovitz in cartea sa The Perfect Scoop (must have pentru orice ice cream maniac :)), precum si multimea de reviewuri pozitive pe Amazon (5*). Singurele ei dezavantaje pe care le-am observat pana acum ar fi acela ca este relativ zgomotoasa (cam ca un blender la turatie medie) si ca bolul e destul de mare, ceea ce poate fi problematic pentru congelatoarele mai mici (de exemplu, la mine in congelatorul de la frigiderul Gorenje nu incape, asa ca il gazduiesc in vecini, la mama :)). Ah, si a venit cu stecher din ala de UK, cu 3 picioare, insa aveam deja vreo 2 adaptoare prin casa asa ca asta n-a fost o problema pentru mine.

Si acum ca v-am plictisit destul cu teoria masinii de inghetata, hai sa revenim la sorbetul nostru, nu inainte de a va asigura ca va urma o serie destul de lunga de astfel de retete de inghetata, sorbet, sherbet si alte chestii placute omului si inspirate in principal din The Perfect Scoop (chiar asa, cum ar fi un fel de Florin & David, cu mine replicand toate retetele din carte dupa care toata chestia asta ar ajunge subiect de film in care rolul meu ar fi jucat de Johnny Depp? :))).

Si ca sa va mai testez putin rabdare (ma adresez doar voua, celor care n-ati sarit direct la poze pana acum :)) vreau doar sa va mai spun ca sorbetul este un tip de inghetata in general din fructe, care nu foloseste oua, lapte sau alte grasimi, acest fapt facandu-l o alternativa mai light si teoretic mai sanatoasa la inghetata traditionala.

Ingrediente (pt cca 1kg de sorbet):
- 1kg de capsuni, cat mai copti si cat mai dulci
- 100g de zahar (eu am folosit un zahar fin de la Margaritar, ca se dizolva mai repede)
- zeama de la o lamaie (cca 40ml)

Preparare (30 min + 10 min de pregatire)
- spalati bine capsunii, curatati-i de codite si de acel miez alb (eu am folosit o penseta de bucatarie, ca sa mearga mai rapid)
- pasati-i bine in blender (sau cu mixerul vertical), pana se transforma intr-un lichid vascos
- strecurati piureul de capsuni printr-o sita metalica deasa, pentru a separa semintele
- adaugati zeama de lamaie si zaharul in piureul strecurat de seminte si amestecati pana se dizolva complet zaharul, dupa care puneti amestecul la rece, daca nu va grabiti prea tare (acest pas ajuta la congelarea mai rapida in masina de inghetata, dar nu e neaparat necesar, mai ales daca ati tinut capsunii la frigider inainde de a-i transforma in piure)
- porniti masina de inghetata si turnati piureul in ea, unde se va transforma in sorbet in cca 20-25 min (durata variaza de la caz la caz, in functie de modelul masinii)

[NOTA 1: in general, masinile de inghetata produc un sorbet sau o inghetata relativ moale, care se poate manca asa cum e, imediat, sau se mai poate baga la congelator inca 2-3 ore, pentru a se ingheta mai bine]
[NOTA 2: daca nu consumati imediat tot sorbetul, acesta se va intari destul de tare in congelator, asa ca va trebui sa-l scoateti afara cu cca 10 min inainte de a-l servi, ca sa se mai inmoaie putin]

Enjoy!

CARTOFI NOI, RUMENITI LA CUPTOR A LA PROVENCE

Initial nu intentionam sa postez aceasta reteta (pe care nici n-am pozat-o de altfel, cu exceptia rezultatului final, imortalizat cu telefonul din intamplare :)), deoarece mi se parea prea banala si atat de simpla incat imi imaginam ca abslout oricine o stie deja, dar dupa ce am vazut ce reactii a primit prietenul Cristi Roman cand a intrebat pe Facebook daca are sens sa povesteasca despre reteta lui de cartofi la cuptor (coming soon pe Foodblog, I hope :)), mi-am dat seama ca ceea ce pentru cineva obisnuit cu gatitul poate parea cat se poate de firesc si de neinteresant de povestit, pentru altii poate insemna o reteta noua si interesanta, si astfel m-am motivat sa va povestesc despre acesti cartofi provensali, pe cat de simplu de gatit pe atat de deliciosi.

Desi am avut sansa de a manca acest fel la mama lui acasa, chiar in Provence, soarta a facut ca ambele mele vizite in zona sa fie in afara sezonului de cartofi noi, dar noroc cu Petit Heritage (highly recommended pentru masa de pranz la pachet daca aveti biroul in zona Dorobanti, btw), unde am dat peste acesti cartofi noi atat de buni incat m-am decis pe loc sa-i gatesc si eu acasa in weekendul care a urmat.

Vreau doar sa va mai spun ca daca va bate gandul sa incercati si voi aceasta reteta, ar fi bine sa va grabiti, ca sa fiti siguri ca mai prindeti in piete cartofii noi inca mici, cam cat nucile, caci desi ea se poate face ok si cu cartofi mai mari, gustul, fragezimea si aspectul celor mici este de neegalat.

Ingrediente (pentru 4 pers)
- 7-800g de cartofi noi, cat mai mici (eu i-am luat din Piata Floreasca, unde se vindeau la pungulite de 1kg)
- 1-2 linguri de ulei de masline
- zeama de la o lamaie
- 1-2 catei de usturoi (sau mai multi daca va tine cureaua :))
- 2-3 fire de rozmarin proaspat (alternativ, puteti folosi un mix de ierburi de Provence uscate, care se gaseste cam peste tot)
- sare (preferabil de mare, si putin grunjoasa) si piper (proaspat rasnit) dupa gust
- optional, boia iute sau dulce (eu am folosit niste piment d'espelette)

Preparare (1 ora + 10 min de pregatire)
- preincalziti cuptorul la 220-230C
- spalati si frecati cu buretele cartofii, dar fara sa-i curatati de coaja, dupa care uscati-i usor cu un prosop de bucatarie si eventual taiati-i in jumatate pe cei mai mari, cat sa se faca bine la mijloc (daca vreti sa se faca mai repede, atunci puteti sa-i taiati in doua chiar pe toti, inclusiv pe cei mici)
- optional, puteti sa-i fierbeti pentru cca 10 min inainte sa-i bagati la cuptor, dar nu e musai, deoarece puteti sa-i lasati cu cca 10 min mai mult la cuptor  si veti obtine acelasi rezultat
- asezati cartofii intr-o tava, pe cat se poate intr-un singur strat (eu am folosit o tava dreptunghiulara de roast, dar merge perfect si una de sticla termorezistenta)
- turnati peste ei uleiul si zeama de lamaie, apoi adaugati ustruroil zdrobit, sarea (fiti generosi), piperul si frunzele de rozmarin desprinse de pe tulpini, dupa care amestecati bine, cat sa se acopere toti cartofii
- bagati tava la cuptor pentru cca 1 ora (+/- 10 min in functie de cat de bine s-au facut; ideal e nu-i ardeti ci ar trebui sa fie aurii si doar cu cateva pete inchise)
- la final presarati niste boia pe deasupra cartofilor si serviti-i imediat, ca garnitura, sau, de ce nu, ca fel principal :)

Enjoy!

GAZPACHO ANDALUZ, SUPA DE VARA PERFECTA

Deoarece pe caldurile astea gatitul la aragaz este destul de neprietenos, am prestat rapid o minunatie de supa gazpacho care pe langa faptul ca este delicioasa are si marele avantaj ca se prepara asa cum se serveste, si anume la rece, fara procesare termica. Tehnic vorbind, aceasta supa traditionala spaniola este mai degraba un smoothie decat o supa clasica, deoarece toate ingredientele sunt doar pasate in blender si apoi date putin la rece.

Desigur, ca orice alta reteta faimoasa, si gazpacho beneficiaza de o multime de variatiuni pe aceeasi tema, in functie de inspiratia bucatarului sau de ingredientele pe care le are la indemana, insa eu am mers pentru inceput pe varianta clasica, prezentata si de Jamie in episodul despre Andalucia din seria asta noua, Jamie Does, precum si in cartea omonima. De asemenea, daca doriti sa vedeti si o alta abordare a acestei retete, puteti da o tura pe la Wine and Knives.

Daca n-ati incercat pana acum gazpacho, va garantez ca veti avea o surpriza foarte placuta, asta ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca fiind servita rece, aceasta supa actioneaza ca un climatronic la stomac, facand mult mai suportabila caldura de afara :)

Ingrediente (pt cca 1,5 litri de gazpacho)
- 4-5 rosii maricele, cat se poate de coapte si, daca aveti de unde, luati din productie locala, nu din alea fara gust de la supermarket
- 2 ardei grasi medii sau 1 ardei mare (traditional se folosesc verzi, dar puteti pune de care gasiti)
- 2-3 catei de usturoi
- 1 castravete
- 1 sfert de paine relativ uscata (de cateva zile, ce gasiti prin casa, de preferinta paine normala, nu toast feliat)
- 5-6 linguri de ulei de masline (eu am pus dupa ochi)
- 2-3 linguri de otet (traditional se foloseste otetul de Jerez, dar merge cu orice alt otet, bun sa fie)
- sare si piper (dupa gust)
- alte ingrediente optionale: zeama de lamaie, zahar, cateva frunze de menta sau busuioc, suc fresh de portocale, migdale pisate, samd...

Preparare (10 min)
- curatati coaja painii si apoi inmuiati miezul (taiat in cuburi) intr-un castronel cu putina apa (cca 100ml)
- curatati rosiile de pielita (le crestati usor, in cruce, si apoi turnati apa fiarta peste ele cat sa le acopere; dupa cca 1 minut le scoateti din apa, le lasati putin sa se raceasca si apoi curatati pielita incepand de la crestatura) si apoi de seminte (daca vreti, eu unul le-am lasat cu totul), dupa care le tocati grosier
- curatati castravetele de coaja si ardeii de seminte si apoi tocati-i in bucati relativ mari, de cca 2-3cm
- curatati cateii de usturoi de pielita si taiati-i in cateva bucati mai mici
- adaugati rosiile, ardeii, castravetele, ustruoiul si painea inmuiata intr-un blender / liquidizer (eu le-am cladit frumos, in straturi, pentru impresia artistica :)), turnati uleiul de masline si otetul on top si apoi mixati-le vreo 30 de secunde sau cand pana toata treaba se transforma intr-un lichid cremos [NOTA: puteti folosi si un blender vertical, de mana, daca nu aveti liquidizer]

- gustati si asezonati cu sare si piper, adaugati niste apa (ca sa mai subtieze putin supa) si mai mixati inca putin si gata, tocmai ati terminat de preparat primul vostru gazpacho :)

- transferati supa intr-un vas cu capac si bagati-o la frigider pentru cateva ore, cat sa se raceasca bine [NOTA: in cazul in care sunteti grabiti, puteti aplica metoda de racire rapida sugerata de Jamie, si anume adaugati niste cuburi de gheata impreuna cu ingredientele in blender, rezultatul fiind un fel de frappe delicios :)]
- serviti supa gazpacho foarte rece, in pahare sau boluri mici, cu garnitura din feliute de castravete proaspat, ierburi, rosii tocate sau orice altceva va trece prin minte (eu am pus doar un drizzle de ulei de masline si niste piment d'espelette, pentru un pic de zvac :))

Enjoy!

SALATA DE ROSII CU BUSUIOC SI FETA A LA JAMIE

Dupa atatea destrabalari culinare, cu tarte, deep fried goodies si alte chestii pe cat de delicioase pe atat de neprietenoase cu fizicul personal, a venit vremea sa facem niste penitente cu o salata pe cat de simpla pe atat de misto. Este vorba despre o versiune de caprese sugerata de Jamie Oliver in cea mai recenta carte a sa, Jamie Does, si daca Jamie does, then so should we, right? :)

Daca nu v-ati luat inca aceasta carte (de pe Amazon, mai ieftina, sau de la Carturesti, mult mai scumpa), v-o recomand calduros, deoarece mie mi se pare printre cele mai interesante (daca nu chiar cea mai interesanta) dintre toate cartile lui Jamie, si asta deoarece are o poveste in spate, nu e doar o colectie de retete si atat (ma rog, to be honest, cartile lui Jamie nu sunt deloc boring, dar asta are un extra something).

In plus, cartea este completata perfect de noua serie TV cu acelasi nume, care se difuzeaza as we speak in UK pe Channel 4 (available si la noi, pe caile internetului :)), fiecare episod fiind dedicat cate unei tari, la fel ca si capitolele cartii. So far n-am apucat sa vad decat primele doua episoade, in Marrakech si in Spania si trebuie sa va marturisesc ca am ramas foarte placut surprins, seria fiind foarte misto realizata, imbinand partea de travel cu cea de cooking local. In plus, e foarte misto ca poti gasi imediat in carte retetele gatite de Jamie in fiecare episod (plus multe altele care n-au fost filmate), impartite pe capitolele Spain, Morocco, Sweeden, Greece, France si Italy, de unde e si retea de fata, care se prepara in 3 minute si se poate servi atat ca starter cat si ca main course (caz in care puteti opta pentru doua portii de persoana :)).

Ingrediente (pentru 2 portii)
- 1 rosie mare, destul de coapta
- 1 legatura de busuioc, curatat de pe tulplini si spalat
- 1 pinch de piper proaspat macinat
- 1/2 lingurita de sare de mare
- 5 linguri de ulei de masline
- 1 lingura de otet, preferabil aromat (Jamie recomanda otetul de Jerez, iar intamplarea face ca eu sa fi avut exact otetul asta in casa, luat de la Mega Image)
- 1 bucata mica de branza feta sau de ricotta sarata (merge si cu telemea mai uscata putin, dar sa nu folositi clona de feta din aia la pachet de carton, ca e pacat; eu am gasit in supermarkets o feta produsa in Grecia si ambalata de La Dorna care este foarte, foarte ok, dar mai puteti gasi si la magazinul grecesc din Piata Floreasca sau la Mega Image)

Preparare (3 min + 2 min de pregatire)
- taiati rosia in felii de cca 5mm si asezati-le pe doua farfurii
- spalati busuiocul, curatati frunzele de pe tulpini si pastrati frunzulitele din varf pentru decor, la final
- puneti frunzele (rupte in bucati mici, sa mearga mai repede treaba) intr-un mojar impreuna cu sarea (desigur, ati putea face treaba asta si intr-un robot de bucatarie, dar ar fi pacat :))

- pisati-le pana se transforma intr-o pasta, nu neaparat foarte omogena (nici n-aveti voi muschi si nervi s-o frecati pana devine fina, asa ca don't worry :))

- adaugati progresiv uleiul de masline, amestecand constant

- adaugati otetul si apoi piperul (dupa gust) si apoi intindeti sosul rezultat peste feliile de rosie din farfurii

- presarati niste sfaramaturi de feta peste rosiile unse cu sosul de busuioc, si serviti apoi minunatele salate in forma de floricele tricolore in culorile Italiei, ornate cu frunzulitele din varful tulipinilor de busuoic

Enjoy!  

MUSAFIR LA PRANZUL DIN CASEROLA

Prietenul Viorel Copolovici m-a onorat cu invitatia de a-i face o vizita pe Pranzul din Caserola si pentru ca musafirul nu poate veni cu mana goala, i-am adus povestea celei mai vechi supe instant din lume, si anume supa turceasca tarhana, despre care va invit sa cititi si voi aici.

Enjoy!

MUTABBAL, GENIALA SALATA ORIENTALA DE VINETE

Desi mutabbalul, alaturi de hummus, este unul dintre aperitivele mele orientale (mezze) preferate, pana acum nu m-am incumetat sa-l gatesc acasa deoarece m-am speriat putin de ideea de a coace vinetele, mai ales ca acest proces poate fi destul de laborios si messy daca il aplici in varianta sa old school, precum il aplica mama, si anume cu vinetele coapte la flacara pana se inmoaie iar coaja se carbonizeaza si se desprinde in fulgi mari si lipiciosi, samd.

Norocul meu insa s-a schimbat recent, cand am gasit pe blog la Andreea (thanks, dear! :)) o metoda de a coace vinetele pe cat de simpla pe atat de spectaculoasa ca rezultate, acesta metoda ducand la o minunatie de vinete rumenite, usor afumate si in acelasi timp dulci si zemoase, dar sa nu anticipam. :)

Ca multe alte feluri orientale, mutabbalul (in fapt o salata de vinete coapte) este intalnit in diverse forme in toata lumea araba, in Turcia, Grecia si Israel, in unele din aceste tari fiind considerat o versiune picanta a baba ghanoush-ului, iar in altele fiind un fel in sine, deosebit de baba ghanoush prin faptul ca vinetele se toaca mai marunt si se prepara cu pasta tahini si cu iaurt de capra.

De asemenea, daca ne uitam mai atent la salata noastra de vinete, se poate spune ca si aceasta este o ruda a mutabbalului, desi mie unul mi se pare o barbarie culinara sa amesteci gustul fin, usor afumat al vinetelor cu aroma bruta a ceapei crude, si de aceea le prefer preparate (de mama, pana acum :)) cu maioneza si usturoi, intr-o versiune mult mai cremoasa si cu un gust mai rafinat, but hey, that's just me, daca aveti alta opinie nu ma lasati sa va retin de la festinul cu vinete amestecate grosier cu bucati de ceapa cat moneda de 50 de bani, precum se mai prepara pe la restaurantele noastre asa zis traditionale. :)

Revenind la mutabbal, acesta se prepara foarte, dar foarte simplu, conditia de baza fiind aceea de a avea broiler la cuptor (acel arzator din partea superioara a cuptoarelor cu gaz, sau grillul de la cuptoarele electrice, ambele marcate cu o linie in zigzag). In cazul nefericit in care nu aveti broiler sau grill la cuptor, puteti oricand sa aplicati metoda old school cu rumenitul pe ochiul de aragaz, dar din pacate aici nu prea pot sa va ajut.

Ingrediente (pentru 4 pers, ca starter)
- 3 vinete dolofane
- 2 catei de usturoi (sau mai multi, dupa gust)
- 3-4 linguri de pasta de susan tahini (de la orice bacanie arabeasca sau de la Mega Image)
- 3-4 linguri de iaurt gras
- 2-3 linguri de ulei de masline
- 1/2 lingurita de sare
- 1/2 lingurita de chimen macinat
- optional: 3-4 frunze de menta si un ardei iute tocat (sau un pinch de hot chili powder)
- pentru ornat: boia dulce (sau sumac) si ulei de masline

Preparare (40 min + 5 min de pregatire)
- porniti broilerul (sau grillul) cuptorului si inveliti o tava mare in folie de aluminiu
- spalati vinetele, stargeti-le si apoi taiati-le in doua pe lungime si asezati-le in tava cu fata alba in jos
- ungeti-le cu un servetel inmuiat in ulei de masline (nu mult, ci doar cat sa capete un luciu frumos) si apoi bagati tava in cuptor pe ultimul nivel, exact sub broiler, unde la un arzator cu gaz va sta cam 25-30 de min (aici depinde si de puterea broilerului vostru, deoarece spre exemplu, la Andreea timpul necesar e mult mai mic, de doar 10-15 min, asa ca va trebui sa va orientati as you go)

- dupa ce s-au copt bine (mirosul genial de vanata afumata din bucatarie o sa va dea de inteles, trust me :)) scoateti tava din cuptor si lasati-o sa se raceasca vreo 5 min, cat sa puteti manevra vinetele cu mana fara arsuri de diverse grade, si apoi scobiti miezul din fiecare jumatate de vanata intr-o sita sau strecuratoare (treaba e extrem de simpla, tineti vanata cu coaja in jos in palma iar cu o lingura mare de lemn sau plastic - nu de metal, ca oxideaza vinetele - scobiti pulpa dintr-o singura miscare; o sa va surprinda si pe voi ce simplu o sa iasa :))

- lasati pulpa cam 5 min in strecuratoare, cat sa se scurga excesul de lichid si sa se duca eventualul gust amar din sucuri (mai amestecati cu lingura de lemn din cand in cand) si apoi transferati-o intr-un blender (sau robot de bucatarie, sau un vas mare, daca veti folosi un mixer vertical, de mana)
- cat se raceste pulpa de vinete zdrobiti bine cateii de usturoi impreuna cu sarea in mojarul de piatra, pana se transforma intr-o pasta fina

- adaugati toate celelalte ingrediente (pasta tahini, pasta de usturoi cu sare, iaurtul, uleiul de masline si condimentele) si apoi mixati cam 2 min, pana obtineti o pasta de consistenta dorita (spre deosebire de hummus, eu prefer mutabbalul mai smooth, fara bucati mari prin el)

- lasati-l cateva minute sa se mai raceasca (de preferinta la frigider) si sa se imbine aromele, apoi intindeti-l pe o farfurie lasand o mica ridicatura pe exterior (precum un crater selenar :)), decorati cu boia dulce si ulei de masline si serviti cu lipie libaneza sau cu paine calda, de preferinta ca mezze, alaturi de alte bunatati orientale precum hummusul si salatele tabbouleh sau fattoush

Enjoy!

PESTO DE VINETE COAPTE SI ROSII USCATE LA SOARE

Prima mea intalnire cu sosul pesto a fost, culmea, la Paris, in bucataria de la CLM BBDO, agentia care ne-a gazduit un meeting regional acum vreo zece ani, in sediul lor absolut impresionant, in forma de vapor, proiectat de celebrul arhitect Jean Nouvel. Pe cat de impresionat am fost de cladirea futurista (cautati-o la Projects -> Paris -> Issy-Les-Moulineaux la Nouvel pe site), pe atat de intrigat am fost de pastele verzui, aparent cu nimic, dar care aveau un gust absolut genial, motiv pentru care le-am intrebat pe doamnele de la bucatarie care e secretul, asa afland pentru prima oara de existenta unui misterios sos numit "pesto", cu care ever since am intemeiat o trainica relatie de prietenie.

In mod traditional, acest sos este un amestec de seminte uleioase (in principal seminte de pin, dar se pot folosi orice fel de alte seminte sau nuci, precum caju, arahide, sau chiar seminte de floarea soarelui), ierburi proaspete (in principal busuioc, dar se pot folosi si alte verdeturi, precum rucola, radicchio sau chiar spanac), parmezan (sau pecorino), ulei de masline, usturoi, zeama de lamaie, sare si piper, toate acestea zdrobite bine in mojarul de piatra (sau in robotul de bucatarie, care pur si simplu face din prepararea acestui sos o joaca de copil).

Varianta de pesto cea mai renumita este cea verde, cu busuioc, careia ii urmeaza indeaproape varianta de pesto rosu, preparat cu sun dried tomatoes, acestea doua fiind usor de gasit si prin supermarketurile de la noi. Evident, gustul pesto-ului pe care-l puteti cumpara din comert (chiar si al celui premium si scump) este atat de departe de gustul proaspat si aromat al celui facut in casa incat dupa ce veti incerca o singura data sa va preparati propriul pesto va garantez ca n-o sa-l mai cumparati niciodata din supermarkets.

Deoarece n-am apucat sa documentez primul meu pesto clasic si verde, facut cu sudoarea fruntii si cu durerea bicepsului in mojarul de piatra, de mi-a luat jumatate de ora de chin sa transform busuiocul (pe care, de smecher, nici nu l-am rupt in prealabil) si semintele de pin in pesto, am decis sa repet experienta, dar de data asta cu o reteta noua (usor adaptata dupa cea de aici), cu vinete coapte si rosii uscate la soare, si folosind robotul de bucatarie, care zici ca a fost special inventat pentru pesto si pentru hummus, pe cuvant. :)

Ingrediente (pentru cca 300g de pesto, mai mult decat suficient pt cel putin 3-4 ture de paste)

- 2 vinete medii (eu am folosit vinete mov deschis, de la Metro, deoarece au coaja mai moale)
- 4-5 rosii uscate, tocate marunt (puteti folosi rosii uscate si conservate in ulei, de la orice supermarket)
- 100g de seminte de pin (de la orice bacanie arabeasca sau de la Plafar)
- 1 casoleta (sau punga) de busuioc proaspat (doar frunzele, fara tulpini)
- 1 casoleta (sau punga) de menta proaspata (doar frunzele, fara tulpini)
- 2-3 catei de usturoi, zdrobiti
- 25g de parmezan ras (sa NU folositi chestia aia vanduta drept parmezan la pliculete, ci doar the real stuff, ras de voi)
- 120ml de ulei de masline
- 2-3 fire de rozmarin (doar frunzele, fara tulpini)
- 2-3 linguri de piure de rosii
- 1 lingurita de sos iute (eu am folosit sriracha, dar puteti folosi si tabasco sau chili garlic)
- sare, piper

Preparare (5 min + 60 min de pregatire)
- taiati vinetele in felii relativ groase, de cca 1.5cm (sa iasa cam 5-6 felii din fiecare vanata) si scufundati-le intr-un bol mare cu saramura (apa calduta in care ati dizolvat 4-5 linguri de sare) pentru cca 20 de min (va trebui sa le acoperit cu o farfurie intoarsa sau cu un capac peste care sa puneti ceva greu, caci altfel vor pluti la suprafata)
- dupa 20 de min scoateti vinetele din saramura, spalati-le sub jet de apa rece si apoi uscati-le bine cu servete de bucatarie
- prajiti feliile de vinete in ulei de masline (tigaia trebuie incinsa bine), cate 3-4 min pe fiecare parte, pana se rumenesc frumos (va trebui sa faceti miscarea in doua ture, ca feliile nu trebuie suprapuse) si apoi transferati-le intr-o tava de cuptor
- adaugati peste ele frunzele de rozmarin si usturoiul zdrobit si bagati-le la cuptor pentru cca 20 min, pana se inmoaie complet, dupa care lasati-le sa se raceasca putin

- transferati in vasul robotului feliile de vinete coapte (impreuna cu rozmarinul, usturoiul zdrobit si uleiul scurs in tava), frunzele de menta si busuioc, parmezanul, semintele de pin, rosiile uscate, piureul de rosii si sosul iute

- mixati ingredientele pentru cca 2-3 min, sau pana cand ajung la consistenta pe care o doriti (eu unul prefer un pesto putin mai chunky, in care sa se mai simta cat de cat semintele), adaugand sarea si piperul dupa gust (puteti sa mai adaugati si ulei de masline daca vi se pare ca sosul e prea gros)

- daca nu-l folositi pe loc cu paste fierbinti (cca 1 lingura la portia de paste) sau ca spread, pe bruschete, transferati-l intr-un borcan, acoperiti-l cu 2 lingurite de ulei de masline si bagati-l la frigider unde va putea sta cuminte multa vreme, desi la cat de delicios este nu cred ca o sa va indurati sa-l uitati prea mult pe acolo :)

Enjoy!

HUMMUS, CEL MAI CELEBRU STARTER ORIENTAL

Sunt absolut convins ca majoritatea dintre voi ati incercat macar o data hummus pe la vreun restaurant cu specific oriental sau luat din supermarket, dar as putea sa pun pariu ca nu va imaginati ca este asa de simplu (si de ieftin) de preparat acasa, not to mention ca in varianta home made este mult mai gustos decat tot ce-ati mancat pana acum.

Desi la noi s-a impamantenit ca fiind un fel libanez, hummusul este de fapt un preparat omniprezent in toate bucatariile orientale, fiind intalnit in forme foarte asemanatoare in toata zona mediteraneeana de sud, din Turcia pana in Maroc, precum si in tarile arabe. Hummusul are la baza boabe de naut fierte, amestecate cu tahini (pasta de susan), usturoi, zeama de lamaie, putin ulei de masline si condimente si este un starter pe cat de delicios, pe atat de sanatos, nautul fiind un aliment complex, plin de proteine vegetale, uleiuri bune si multe alte chestii placute omului.

Sincer, deoarece hummusul se prepara atat de simplu, am ezitat putin inainte de a posta aceasta reteta, fiindca mi s-a parut ca este common knowledge pentru toata lumea, cam ca si omleta sau rulourile de sushi (joking, joking, desi si alea sunt extrem de simple :)), insa dupa ce m-am mai gandit putin am decis sa share with the group, chiar cu riscul de a mi se spune been there, done that. :)

Desigur, toate ingredientele se gasesc foarte usor, atat la Mega Image (cel mai bine aprovizionat supermarket cand vine vorba de bucatariile etnice) cat si la bacaniile arabesti sau turcesti (pe care va recomand calduros sa le vizitati, deoarece sunt pline de bunatati precum pestera comorilor din povestea lui Ali Baba :)). Pe langa ingrediente mai aveti nevoie doar de un robot de bucatarie (btw, profit de aceasta ocazie sa imi declar profunda admiratie fata de robotul-meu-Kenwood-cel-cu-40-de-functii si sa-mi cer scuze ca l-am tinut in cutie doua luni dupa ce l-am cumparat :))) sau de un mixer vertical, and you're good to go. :)

Ingrediente (pentru 4-6 pers)

- 1 cutie de boabe de naut fierte (cca 3 lei la supermarkets sau la bacaniile arabesti)
- 4-5 linguri de pasta tahini (care seamana cu untul de arahide, doar ca e din susan si e mult mai fluida)
- 4-5 linguri de iaurt gras (sau iaurt normal amestecat cu putina smantana sau sana)
- 3-4 frunze de menta proaspete (don't worry, vor disparea in the mix dar vor contribui la aroma subtila :))
- 2-3 catei de usturoi (sau chiar mai multi, daca aveti probleme cu vampirii prin zona :))
- zeama de la 1 lime (sau lamaie)
- 1 jumatate de lingurita de sare
- 1 lingurita de chimen macinat (condimentul meu preferat in ultima vreme, care e ca sarea-n bucate cand vine vorba de bucataria orientala sau indiana :))
- 2-3 lingurite de ulei de masline
- 2-3 linguri de apa (sau zeama de pe boabele de naut)
- pentru servit (desigur, aici voi puteti improviza dupa gust sau imaginatie): boia dulce, patrunjel tocat, seminte de pin, ulei de masline, bastonase de morcov si telina verde, lipie libaneza

Preparare (5 min + 5 min de pregatire)
- scurgeti zeama de pe naut (pastrati un pahar de zeama pt mai tarziu), spalati bine boabele sub jet de apa rece si apoi scurgeti-le de apa
- zdrobiti usturoiul impreuna cu sarea (daca nu aveti mojar, pisati ustoroiul separat si apoi amestecati-l cu sarea intr-un paharel)

- adaugati in vasul robotului toate ingredientele, mai putin apa (sau zeama de pe naut), uleiul de masline si chimenul

- mixati amestecul pana devine o pasta relativ fina (cca 2-3 min pe turatie maxima); in acest moment adaugati progresiv apa si uleiul de masline pana obtineti consistenta pe care o doriti (e posibil ca amestecul sa devina relativ cleios de la tahini, dar se rezolva cu putina apa sau iaurt)

- dupa ce ati obtinut consistenta dorita (eu unul prefer sa mai simt putin textura boabelor, si nu le pasez pana ajung ultra-smooth, ca piureul din fulgi, ci le las putin mai chunky, dar voi faceti-l cum va place) transferati hummusul (da, deja ii puteti spune hummus :)) intr-o casoleta, amestecati cu chimenul macinat si mai dregeti cu sare si piper dupa gust (daca e cazul), apoi bagati la frigider cateva minute, cat sa se imprieteneasca aromele :)

- pentru servire, transferati hummusul intr-un castron, decorati-l cu boia dulce (ca sa nu-i schimbe gustul), patrunjel tocat, cateva seminte de pin si ulei de masline si serviti-l ca dip, cu bastonase de morcov si apio (tulpini de telina verde, de la Metro sau Mega Image) sau ca spread, cu lipie libaneza

Enjoy! 

SOCCA, GUSTAREA PERFECTA DE PE COASTA DE AZUR

Va spuneam in postul anterior ca am descoperit blogul lui David Lebovitz si deserturile sale minunate cautand cu totul si cu totul altceva, si anume diverse retete care folosesc faina de naut. Aceasta faina galbena este gluten free si este cunoscuta sub numele de gram, besan sau garbanzo, fiind un aliment de baza mai ales in bucataria indiana, unde este folosita in principal pentru papadums, bhajis si pakoras. De asemenea, aceasta faina se poate folosi ca substitut pentru oua in bucataria vegana, amestecand-o pur si simplu cu putina apa.

Daca toate aceastea imi erau deja cunoscute, trebuie sa va martusiesc ca faptul ca aceasta faina sta la baza celui mai indragit snack de pe Coasta de Azur a fost o surpriza pentru mine. Este vorba despre un fel de turta numita socca (cunoscuta si sub numele de farinata la vecinii italieni) care se prepara foarte simplu, amestecand faina galbena cu apa, ulei de masline, sare, piper si oregano tocat. Amestecul astfel obtinut, de o consistenta doar putin mai groasa decat cea a laptelui se rumeneste in tavi mari, rotunde, in cuptorul cu lemne si apoi se taie in bucati neregulate, se presara cu sare si piper si se stropeste cu ulei de masline si in fine se serveste la botul calului, musai impreuna cu o stacana de vin roze rece.

Dupa ce am citit mai multe articole in care socca, in ciuda sau poate tocmai din cauza simplitatii ei, era ridicata in slavi de foodies din toate colturile lumii (inclusiv de catre Pim, o adorabila autoare de blog culinar a carei carti de gourmet lifestyle si aventuri gastronomice v-o recomand calduros), m-am hotarat s-o incerc si eu, si, desigur, sa impartasesc apoi si cu voi intreaga experienta.

Primul pas in acest sens a fost sa ma decid ca voi merge la Nisa de Pasti, intr-o aventura culinara sper eu foarte interesanta, dar despre asta cu o alta ocazie. Al doilea pas a fost sa ma documentez putin si apoi, deoarece aveam deja in casa toate ingredientele necesare, sa-mi iau singurul lucru care imi mai lipsea, si anume o tava de tarta de 26cm cu fundul fix (aveam doar una cu fundul detasabil, care nu era ce trebuie pentru reteta de fata).

Ceea ce mi-a iesit dupa doua ore de asteptare si o ora de rumenit a fost un snack incredibil de delicios si foarte usor de preparat acasa, pe care vi-l recomand calduros. de asemenea, promit sa revin cu detalii si eventuale adaugiri dupa ce o sa testez socca la fata locului, in aprilie la Nisa.

Ingrediente (pentru 8 socca, suficiente pt cca 4-6 pers)
- 250g de faina galbena (se comanda online de la www.mirodenii.ro)
- 550ml de apa
- 2 lingurite de sare (preferabil marina)
- 2 lingurite de piper proaspat macinat
- 1 lingurita de chimen macinat
- 3 lingurite de ulei de masline extravirgin (plus alte 2-3 lingurite pt uns tava)
- 1 lingurita de rozmarin fresh, tocat marunt (frunzele de pe un fir)

Pentru servit
- sare, piper si ulei de masline
- vin roze, cat mai mult si cat mai rece (musai! :))

Preparare (1 ora + 2 ore de "odihna" pentru aluat)
- cerneti faina galbena intr-un bol mare, apoi adaugati uleiul de masline, sarea, piperul, chimenul si rozmarinul tocat si incorporati treptat apa amestecant permanent si relativ viguros cu un tel, cat sa nu ramana cocoloase.
- lasati amestecul obtinut (care trebuie sa fie aproape lichid, mai subtire ca un aluat de clatite clasic) sa se "odihneasca" cam 2 ore intr-un vas acoperit, la temperatura camerei (eu am transferat amestecul intr-o cana de bucatarie, ca sa-l pot turna usor mai apoi, direct in tava)
- porniti la maxim broilerul cuptorului (acel arzator aflat in partea de sus, simbolizat cu o linie in zigzag) si lasati-l sa incinga bine cuptorul (min 15 min)
- ungeti bine tava de tarta cu cca 1 lingurita de ulei de masline si lasati-o sa se incinga in cuptor pt cca 5 min
- turnati apoi un strat subtire de amestec in tava incinsa (unsa din nou daca e cazul) si rotiti-o cat sa se intinda perfect (atentie, ca tava trebuie sa fie foarte fierbinte in acest moment, asa ca be careful)

- bagati tava in cuptor pe gratarul pozitionat la primul nivel de la mijloc in sus

- dupa cca 6-7 min (in functie de puterea broilerului, acest timp poate varia), socca ar trebui sa fie gata; ea trebuie sa aiba marginile ferme si sa fie usor rumenita, chiar arsa putin pe alocuri, dar nu carbonizata de tot

- scoateti socca pe un fund de lemn (atentie ca partea de jos va fi mai moale si va parea necoapta, dar don't worry, e ok), taiati-o in triunghiuri neregulate si asezati-o pe o farfurie intinsa (nu o acoperiti deoarece se va inmuia si ar fi pacat, ca este mult mai buna crunchy)

- repetati povestea pana terminati aluatul (nu uitati sa incingeti din nou tava pt cca 1 min si apoi s-o ungeti cu ulei inainte de a intinde o noua socca)
- stropiti-o cu putin ulei de masline si presarati-o cu sare marina si putin piper proaspat rasnit, apoi serviti-o fierbinte, cu mult vin roze racoros

Enjoy! 

SARMALUTE LIBANEZE IN FOI DE VITA

Probabil ca daca intrebam oricati concetateni alesi aleator care este cel mai autentic fel de mancare din bucataria romaneasca, majoritatea vor indica sarmalele, eventual cu mamaliguta. Din pacate insa, aceasta impresie (de altfel adanc infipta in constiinta colectiva) despre sarmale drept piatra de temelie gastronomica a neamului este cat se poate de eronata, deoarece acest fel de mancare (impreuna cu multe altele, precum ciorba, ciulamaua, chiftelele, pilaful si asa mai departe) are origini cat se poate de orientale, la noi ajungand pe filiera turceasca, dovada fiind chiar etimologia numelui, care este o preluare aproape ad literam din limba turca.

Evident, de-a lungul timpului ne-am adus si noi aportul la imbogatirea acestui fel prin inlocuirea unor ingrediente (carnea de miel cu carne de porc sau carne de peste, frunzele de vita de vie cu foile de varza murata sau orezul cu pasat) sau prin folosirea de noi metode de preparare (precum coptul in cuptor de lut), dar in esenta sarmaua ramane tot un fel adoptat din bucataria musulmana, oricat de mult ne-ar afecta la mandria nationala acest lucru.

In fapt, sunt atat de putine (if any…) feluri de mancare pur autentice incat se poate afirma cu destul de multa certitudine ca practic nu exista o bucatarie traditionala romaneasca originala per se, bucatele noastre fiind un melanj de inspiratie slava si orientala, dar despre asta cu alta ocazie, deoarece in continuare vreau sa ne concentram pe delicioasa reteta de sarmale libaneze in foi de vita pe care probabil ca multi dintre voi le-ati gustat deja prin restaurantele libaneze de la noi, dar pe care nu cred ca vi le-ati imaginat ca fiind atat de simplu de preparat acasa.

Inainte sa trecem la treaba, vreau doar sa va mai atrag atentia ca, in cazul in care nu le-ati gustat pana acum la restaurant, gustul acestor sarmale difera destul de mult de gustul cu care sunteti obisnuiti, fiind mult mai aromate si avand un gust usor dulce, dar cat se poate de delicios.

Ingrediente (pentru 4-5 pers / 23-25 de sarmale)

a. de baza:
- 25 foi de vita in saramura (la borcan, de la Metro, sectiunea de muraturi, sau de la magazinele arabesti)
- 2 rosii medii spre mari
- 250ml de suc gros de rosii (bulion doar din rosii si sare, fara zahar sau alte prostii prin el)
- 250ml supa de pui sau de legume (puteti folosi cu incredere 1/2 cub concentrat dizolvat in apa fierbinte daca n-aveti timp sa faceti supa in casa)
- 2 linguri de suc de lamaie
- 2 linguri de ulei  

b. pentru umplutura:
- 1 ceapa mica sau medie (tocata marunt)
- 1 catel de usturoi (tocat marunt sau pisat)
- 150g de carne tocata de miel (eu am preparat o varianta vegetariana si am inlocuit carnea cu ciuperci porcini uscate, hidratate si apoi tocate)
- 2 linguri de orez cu bobul rotund (orez de pilaf, nu cu bobul lung)
- 1 lingura de stafide (hidratate in apa calduta si apoi tocate marunt)
- 1 lingurita de scortisoara macinata
- 1 lingurita de coriandru macinat
- o mana de coriandru proaspat, tocat (doar frunzele, fara tulpini)
- 2 linguri de fulgi de migdale (rumeniti mai intai in tigaia incinsa fara ulei si apoi pisati in mojar sau in rasnita de cafea)
- 2 linguri de ulei de masline
- 125ml de apa

Preparare (1 ora + 20 min de pregatire)
a. umplutura
- incingeti uleiul de masline intr-o tigaie mare si apoi caliti la foc mic ceapa si usturoiul pana se inmoaie si devin translucide (cca 2-3 min), dupa care adaugati orezul si amestecati bine

- imediat adaugati apa, stafidele, scortisoara si coriandrul macinat si amestecati permanent pana cand toata apa este absorbita (cca 5 min; atentie sa nu se lipeasca amestecul de tigaie!)
- adaugati carnea tocata (sau ciupercile tocate), coriandrul proaspat (tocat marunt) si migdalele prajite si apoi macinate, amestecati bine si transferati umplutura intr-un bol, sa se raceasca putin

b. sarmalele
- scoateti foile de vita din borcan si lasati-le acoperite cu apa rece intr-un bol pentru cca 5 min, dupa care scurgeti-le, spalati-le din nou sub jet de apa rece si apoi uscati-le cu un prosop de bucatarie (ca idee, o sa folositi cam un sfert de borcan, iar restul le puteti pastra pentru alta ocazie, doar sa mai adaugati apa cat sa acopere foile ramase in borcan)
- intre timp, taiati rosiile in felii de cca 5mm si asezati-le intr-un singur strat pe fundul unei oale mari (cu diametru de cca 25cm)

- asezati cate o frunza (cu nervurile in sus) pe un tocator, puneti o lingurita generoasa de umplutura in centrul frunzei, rulati partea de jos peste umplutura cat puteti de strans, apoi aduceti lateralele spre interior si in final rulati complet sarmaua (tehnica este exact aceeasi ca la pachetelele de primavara, daca va mai aduceti aminte)

- asezati sarmalele una langa alta in oala (peste feliile de rosie, intr-un singur strat, fara sa se suprapuna), apoi acoperitile cu amestecul de bulion, supa, ulei si suc de lamaie (de la ingredientele de baza), dupa care puneti pe deasupra un farfurie cu gura in jos sau un capac mai mic decat oala, cat sa le tina pe pozitie cat timp fierb, apoi acoperiti oala si lasati-o la foc mic pentru cca 45 min (in varianta cu ciuperci) sau 60 min (in varianta cu carne)

- serviti-le simple sau cu iaurt aromat cu menta, usturoi si ulei de masline (eu le-am pus pe deasupra o lingura de raita, care a mers perfect)

Enjoy!

SUPA THAILANDEZA DE DOVLEAC

Dovleacul este o leguma atat de familiara pentru noi incat s-ar putea crede ca este un ingredient de baza in bucataria romaneasca, dar din pacate nu prea este cazul, deoarece imaginatia noastra culinara se opreste imediat ce trecem de placinta cu dovleac, dovleacul la cuptor si, desigur, semintele prajite cu sare si sparte-n dinti pe stadioane (si nu numai).

Din fericire insa, dupa cum o sa vedeti in continuare, imaginatia altora este mult mai bogata cand vine vorba de dovleac, motiv pentru care eu unul tin sa le multumesc calduros. Reteta de fata (gasita aici) are la baza o specie dovleac cunoscuta sub numele de butternut squash, caracterizata prin forma lunguiata, cu coaja de nuanta portocaliu deschis si mai subtire decat cea a dovleacului clasic, care se gaseste usor si la noi in supermarketuri sau in piete, asa ca va recomand ca data viitoare cand treceti pe la raionul de legume din Carrefour (sau din alt supermarket) sa luati si un butternut squash pe care sa-l transformati intr-o supa geniala, dulce-acrisoara, aromata si usor picanta, dupa cum urmeaza. :)

Ingrediente (pentru 6-8 portii)

- 1 butternut squash de cca 1kg (puteti mari cantitatea daca vreti o supa mai dulce si mai concentrata)
- 2 shalote (cepe rosii, lunguiete, de la Mega Image, tocate marunt; merge si ceapa normala, de apa)
- 2 catei de usturoi (curatati si tocati marunt)
- 10cm de ginger (ghimbir) proaspat (de la Mega Image, Metro, etc) sau 2 linguri de ginger ras (la borcanel, de la Mega Image)
- 2 limes (lamai verzi; folositi separat coaja - partea verde, tocata marunt - si zeama)
- 2 linguri de pasta red curry (de la Mega Image)
- 1 cutie de 400ml de lapte de cocos (de la Metro sau Mega Image; puteti adauga mai mult daca vreti un gust mai delicat)
- 1 litru de supa de pui (ideal e sa fierbeti oase de pui cu ceapa, telina si morcovi, dar se poate face mai usor si din 2 cuburi de concentrat de pui dizolvate intr-un 1L de apa fiarta) [NOTA: pentru varianta vegetariana / vegana folositi supa de legume, proaspata sau din concentrat]
- 1/2 legatura (frunzele de pe 10-12 fire) de coriandru proaspat
- 2 linguri de sos de peste (de la Mega Image) [NOTA: pentru varianta vegetariana / vegana folositi sos de soia light in loc de sos de peste]
- 2 linguri de ulei (de masline sau orice alt ulei vegetal)

Preparare (20 min + 50 min de pregatire)
- preincalziti cuptorul la 200C (aproape de maxim, daca nu aveti gradatii pe buton)
- taiati dovleacul in doua (pe lung), curatati-l de seminte, ungeti o tava cu ulei, asezati jumatatile de dovleac cu miezul in jos si bagati tava la cuptor pentru cca 45 min.

- dupa ce dovleacul s-a copt (ca indicatie, e gata cand coaja e moale si se patrunde foarte usor cu o furculita), lasati-l sa se raceasca putin si apoi scoateti miezul intr-un bol cu o lingura
- intre timp incalziti (la foc potrivit) uleiul intr-o oala si adaugati ceapa, usturoiul si ghimbirul (curatat si ras), pe care le amestecati cca 2-3 min, pana se inmoaie si devin translucide (atentie sa nu se prajeasca!) dupa care adaugati pasta de curry si mai amestecati cca 2 min, cat sa inceapa sa-si dea aroma pe fata :))

- adaugati supa de pui, coaja de lime, pulpa de dovleac, coriandrul tocat si laptele de cocos si lasati sa fiarba la foc mic pentru 15 min

- dupa 15 min luati oala de pe foc, adaugati zeama de lime si apoi pasati bine supa cu un mixer vertical sau cu un blender

- serviti supa fierbinte, simpla sau cu crutoane (eu am folosit bucatele de papadums rumenite in tigaie si apoi sfaramate, care s-au potrivit la marele fix :))

Enjoy!