Se afișează postările cu eticheta literatura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta literatura. Afișați toate postările

miercuri, 28 martie 2012

Mario Benedetti

Sursă foto: aici













Pe Mario Benedetti l-am "descoperit" azi, citind Ultimul caiet al lui Jose Saramago. Scriitorul portughez consemna pe blogul personal, în 2009, imediat după moartea poetului: "A murit Benedetti, poetul care a știut să ne facă să ne trăim momentele noastre cele mai intime și furiile noastre cele mai ascunse. Dacă alături de poeziile lui am ieșit în stradă- umăr la umăr suntem mult mai mulți decât doi-, dacă citind Geografias, de exemplu, am învățat să iubim o țară mică și un continent mare, acum, judecând după scrisorile care ajung la Fundație, s-au recuperat clipe de iubire care au dat un sens timpurilor trecute, și, poate, cine știe, celor prezente. Asta tot lui Benedetti i-o datorăm, poetului care prin moartea sa ne-a făcut moștenitorii bagajului unei vieți ieșite din comun."

 Pe mine m-a convins citatul de mai sus să caut mai multe despre poet. Întâmplător, eram la școală și am căutat la bibliotecă o carte de poeme. Nimic. Pentru că, din păcate, Benedetti nu e tradus în limba noastră. Până la momentul binecuvântat în care va apărea la o editură românească(dacă vom avea șansa să apară), las mai jos dovada că Mario Benedetti este un poet covârșitor. Și, dacă există iubirea aceea desăvârșită, o putem găsi în poemul următor:

Tactică și strategie

Tactica mea este
Să te admir,
Să te învăț așa cum ești,
Să te iubesc așa cum ești.
Tactica mea este
Să-ți vorbesc
Și să te ascult,
Să construiesc din cuvinte
Un pod indestructibil.
Tactica mea este
Să-ți rămân în amintire.
Nu știu cum sau
Cu ce pretext...
Dar să-ți rămân.
Tactica mea este
Să fiu cinstit
Și să te știu onestă,
Astfel ca între noi
Să nu ridicăm cortine
Și să nu deschidem hăuri.
Strategia mea este,
În schimb,
Mai profundă și mai
Simplă...
Strategia mea este ca,
Într-o bună zi,
Nu știu când și nu știu
Sub ce pretext,
Să ai nevoie de mine.

Și încă ceva: Tania Libertad îl cântă pe Mario Benedetti: "Sunt două voci omenești, profund umane, aduse împreună de muzica poeziei și poezia muzicii. Ale lui cuvinte, ale ei vocea.
Auzindu-le, suntem mai aproape de lume, mai aproape de libertate, mai aproape de noi înșine." Jose Saramago

joi, 18 noiembrie 2010

Orizontul din Piața Sfântul Gheorghe


Nu mulți timișoreni știu că într-o redacție aflată la etajul întâi, într-o clădire din Piața Sfântul Gheorghe, se scrie "Orizont", "cea mai vândută revistă de cultură din România", după spusele lui Cornel Ungureanu, redactorul-șef adjunct. "Avem două mii de abonamente, iar numărul este în creștere" a mai adăugat, entuziasmat. Dacă ar fi să comparăm "Orizont" cu "Bucureștiul cultural" al Gabrielei Adameșteanu, acest entuziasm este justificat. Lăsând la o parte faptul că este supliment, "Bucureștiul cultural" se axează mai mult pe literatură, pe când, paginile "Orizontului" acoperă o arie mai largă a creației și o legătură mai strânsă cu publicul. Acesta a și fost obiectivul revistei, încă de la început. "Orizont" este o revistă literară a Uniunii Scriitorilor din România, editată împreună cu Centrul pentru Dialog Multicultural "Orizont" și continuă, din 1964, "Scrisul Bănățean", tipărit timp de 14 ani. Primele pagini au fost consemate de Alexandru Jebeleanu (redactor- șef), Ion Arieșanu, Nicolae Ciobanu și Andrei A. Lillin.
Schimbarea titlului revistei a avut ca scop focusarea "eforurilor colaboratorilor de a-și lărgi orizontul preocupărilor prin ridicarea nivelului calitativ al creației, asigurând, în același timp, și o mai largă răspândire a revistei, o legătură mai strânsă cu cititorii", precum era iscălit pe prima pagină, a primei apariții. Pe atunci, publicația apărea lunar în format tip carte până în 1972, când s-a transformat în săptămânal social-politic și literar artistic. Criticile lungi au început să dispară, în favoarea "realismului socialist", doctrină comunistă ce a cenzurat riguros stilul și conținutul creaților. Cu toate acestea, redactorii au reușit să mențină valoarea estetică a "Orizontului". Influența aceasta covârșitoare a luat sfârșit odată cu regimul comunist, la Revoluție:"Noua așezare a națiunii, după Ceaușescu. Și să garanteze libertatea revistei. Cine putea să fie mai bun decât noi, cine ar putea să scrie mai bine decât noi? Și totul a înaintat cu mare viteză, primul număr era ca și făcut, pagini pe care le citeam între noi erau destule, altele le puteam scrie la tipografie. Despre ce trăisem, prin ce trecusem, cu alte cuvinte, ce s-a întâmplat în acele zile extraordinare. În ultima săptămână. În ultima lună. În ultimul an." își amintea Cornel Ungureanu, în articolul "După 20 de ani" apărut în "Orizont", în decembrie 2009. În acel haos, în timp ce toate publicațile lansau știri de senzație, în redacția "Orizontului" au început să apară scriitori refuzați de comuniști, vedete, revoluționari, însă redactorii au ales să scrie doar lucrile importante. Aveau ce selecta, știrile ajungeau repede la redacție. Abundența de informație a fost, probabil, motivul pentru care publicația a apărut bilunar, aproape un an.
Ultima schimbare privind periodicitatea revistei s-a produs în 1993, când "Orizontul" devine iarăși publicație lunară.
Cu siguranță că nu putem cuprinde aici toată istoria acestei reviste, nici pe toți cei care au ridicat nivelul ei calitativ. Un lucru, însă, e cert: de atâtea decenii, "Orizont" cuprinde în pagini artiști plastici, scriitori, poeți, cronicari, de mare excepție. "Cred că aceasta a fost marea victorie a celei mai importante publicații culturale din Vestul României: păstrarea unui anumit tip de solidaritate care i-a adus la sediul redacției nu doar pe colaboratorii actuali, ci și pe mulți dintre cei pentru care, de-alungul vremii, "Orizontul" a constituit un adevărat cămin. Rolul unei reviste literare, este, cred, tocmai acesta: de a aduna, ca magnetul pilitura de fier, valorile dintr-o anumită zonă." Mărturisea Mircea Mihăieș (redactor-șef), într-un articol, în urma aniversării a 1500 de numere, în 2007.
Cei care dau azi "bunul de tipar" sunt: Mircea Mihăieș (redactor-șef), Cornel Ungureanu (redactor- șef adjunct), Lucian Alexiu, Paul Eugen Banciu, Dorian Branea, Cristina Chevereșan, Șerban Foarță, Radu Pavel Gheo, Marius Lazurca, Viorel Marineasa, Alina Radu, Robert Șerban, Marcel Tolcea, Ciprian Vălcan și Daniel Vighi.
Numărul 10 al revistei, ultimul apărut, "a avut un moment senzațional, aniversarea lui Livius Ciocârlie (75 de ani), unul din marii scriitori ai Europei Centrale. În curând, în revistă, aniversarea lui Sorin Titel care ar fi împlinit 75 de ani dacă ar fi trăit. Tot 75 de ani ar fi împlinit anul acesta poetul Damian Ureche, poet trecut prin momente dramatice, ins care a stat prin pușcăriile comuniste, autor de care trebuie să ne amintim." a mai mărturisit Cornel Ungureanu.