"Strigăt îndepărtat din Kensington" - "Fete sarace"

Ambele romane îşi desfăşoară acţiunea într-o Londră în ruine, imediat după sfârşitul războiului, în „Strigăt îndepărtat din Kensington” sau cu puţin înainte de sfârşit, în „Fete sărace”.
Deşi aparent lejer scrise, textele autoarei au semnificaţii mai adânci. Critica socială, alegoria, ironia sunt doar câteva din armele de care Muriel Spark uzează în mod strălucit.
Atmosfera ce se desprinde din romane este rodul unei tehnici narative desăvârşite. Gândul cu care am închis volumul este acela că moartea poate veni oriunde, oricând.

"Dulce ca mierea e glonţul patriei"

"De fapt, ce m-a preocupat pe mine întotdeauna nu a fost istoria propriu-zisă, adică desfăşurarea în timp a faptelor, ci, cum să vă spun, simbolul acestor fapte. Adică adevărul lor, fondul lor. Sub istoria faptelor există o istorie a sensurilor, care e mult mai interesantă. Şi, simultan, mult mai complicată şi mult mai simplă decât cea exterioară. Această istorie e cea adevărată. Dacă ajungi la ea, poţi deduce datele concrete ale căror dovezi lipsesc, după cum poţi prevedea, în bună măsură, viitorul. Fireşte, trebuie să ai o formaţie desăvârşită. Altfel cazi în divinaţie, ori în literatură."

"Orele dinaintea prânzului"

Terminasem cartea lui Vonnegut, a fost şi puţin toamnă pe insula de sub mare, aşa că am plecat iar la furat cai prin bibliotecă. Tot din colecţia Globus a venit la mine şi cartea următoare, pe care am început s-o citesc într-o seară pe când luna încă era în creştere şi întunericul făcea ecouri.
Nu m-am putut dezlipi de paginile cărţii decât târziu în noapte, deşi tu, Sandu, spui că nu este un roman de referinţă şi ai dreptate, însă ştii desigur despre fenomenul "cărţii adresate", adică al acelei cărţi care vine exact atunci când trebuie, în mâinile cui trebuie.
Nostalgiile şi tristeţile mele au părut a se risipi când m-am trezit în mereu regretata atmosferă a anilor şaptezeci. 
Eram prea mică pentru ca s-o fi trăit cu adevărat, dar anii şaptezeci mi s-au impregnat în suflet. Lumea era senină, prosperă, tânără, şi dominată de flower power, ceea ce dragul de tata traducea atât de lejer, poetic şi sugestiv prin "papă floarea"!
A fost epoca nouă a rochiilor înflorate, a florilor înfipte în gura puştii, a florilor fărâmiţate şi înghiţite sau prizate a "permisivităţii sociale" - doamne, ce eufemism frumos!
În această epocă se petrece acţiunea romanului, totul e senin, personajele sunt la mare, la soare, în concediu şi nu vor decât să se bronzeze fără să se gândească la nimic. 
Însă absurdul şi iraţionalul vor întinde un braţ spre oamenii simpli şi câteva vieţi se vor schimba. Omul e o fiinţă fragilă, mi-am zis când am terminat de citit şi, nu ştiu de ce, aveam în cap imaginea cafenelei lui Van Gogh.

"Razboiul sfarsitului lumii"

Este doar un ecou la postarea ta de pe Babel, Sandu. Despre sfarsitul lumii de la Canudos am citit candva, in alta epoca, un timp atat de indepartat, incat acum in locul acela au crescut apele unui ocean. Imprumutasem cartea de la biblioteca facultatii si era inceputul verii si se apropia sesiunea si eu nu aveam pofta de invatat, ci doar de citit printre tufele de trandafiri ale gradinii de pe strada Fericirii.
Matusa Iulia facea inghetata de fragi si imi dadea cate o cupa pe care o savuram cu cartea pe genunchi, in departare se auzea tramvaiul, iar si mai departe se auzea macelul dintre pagini, in mintea mea...
Ma gandeam ca razboaiele se poarta pentru ca unii vor sa impuna altora propriul adevar. Despre asta am spus ceva pe celalalt blog. Pana la urma, ce sunt minciunile?, dar mai ales,
Ce este adevarul?

"Port-Arthur"

O viziune subiectiva despre razboiul ruso-japonez.

"Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh"

„Învăţăm din istorie că omul nu învaţă niciodată nimic din istorie”.

Paradoxul lui G.B. Shaw îmi aminteşte cum am început să citesc „Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh” spre sfârşitul vacanţei de vară din 1984.

Tata era încântat ca va avea cu cine să discute cartea. Eu luasem alături un carneţel şi notam în el citate şi impresii, încercând să înţeleg tragedia lui Gabriel Bagradian, chiar dacă trăiam într-o lume diferită.

Oare am reuşit? În general, putem înţelege ceva asistând din afară?

Cam pe când mă aflam la mijlocul celui de al doilea volum a început şcoala şi după-amiezele mele s-au scurtat dintr-o dată.

În caietul de lectură am scris: „inexplicabilul din noi şi mai presus de noi” – ca pe semnul unei forţe imuabile care ne conduce şi pe care o descoperisem în cartea lui Werfel.

Există această forţă din afara noastră?

Sau e doar o scuză?

Învăţăm ceva din istorie?

Voi căuta „Cartea şoaptelor” de Varujan Vosganian să citesc, să caut un posibil răspuns, măcar parţial.

"Mai presus de toate"

Cărţile mele migrează prin bibliotecă rar de tot. Acum însă a venit un astfel de moment. E ciudat cum fiecare carte citită îmi trimite o emoţie când o iau în mână.

Azi m-am oprit cu mirare privind şi răsfoind cartea lui Eric Knight „Mai presus de toate”.

M-am întrebat deodată ce este „mai presus de toate” pentru mine? Ce este „mai presus de toate” pentru tine?

Ştim oare?

Ştia Clive Briggs? Ştia Prue Cathaway?

De ce oamenii trebuie să treacă prin iad – cum a trecut Clive prin iadul de la Dunkerque – pentru ca să poată afla ce este în adâncul propriei inimi?

"La revedere, Genevieve!"

Eram în clasa a şaptea şi mă vizitam des cu Luminiţa şi Carmen, prietenele pe care mi le făcusem în acea vară, în tabără la Ciric.

De la Carmen am primit împrumut „La revedere, Genevieve!”, o carte pe care am citit-o în două din zilele întunecoase ale acelui noiembrie 1983, când cenuşiul luminii se revărsa prin ferestrele camerei mele.

Citeam sprijinită de calorifer; mai târziu aprindeam veioza şi deodată întunericul de afară se adâncea, devenea aproape vâscos.

Poate era doar o impresie, din cauza acelei nopţi teribile când au debarcat americanii. Poate era totul trist, fiindcă Genevieve stătuse atârnată de păr şi dormise în pat cu o mină. Poate era beznă adâncă pentru că nu fusese iubită aşa cum a iubit.

Nu era film, nu era doar o carte, era o poveste adevărată, a Genevievei Duboscq, căreia cidrul i-a luat tatăl, războiul i-a răpit copilăria, neşansa i-a schilodit fratele, soarta i-a furat dragostea.