"Viaţa lui Pi"

Îmi plac numerele iraţionale. Îmi place Pi. Îmi place "nebunia" lui lipsită de raţiune de a iubi pe Dumnezeu sub orice formă sau nume ar purta. Îmi place cum se aruncă fără arme, doar plin de încredere, o încredere nemărginită în dragostea şi purtarea de grijă a Creatorului, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. Şi învinge.
*
"E adevărat că putem fi schimbaţi de cei pe care-i întâlnim uneori atât de profund, încât nu mai suntem aceiaşi, chiar şi în privinţa numelui."
*
"A sta şi a aştepta, cu speranţă inutilă, e ca şi cum ai visa şi ai aştepta să-ţi treacă viaţa."

"Oscar şi Tanti Roz"

Nu va dura mai mult de un ceas lectura acestei cărticele şi eu zic că merită răgazul, chiar şi acum, la sfârşitul anului, când timpul se scurtează. Vă veţi întâlni cu Oscar, cu Dumnezeu, cu tanti Roz şi cu galeria fantastică a femeilor-wrestler.
Dar mai ales, veţi vedea cum poate un băieţel bolnav, muribund, să vindece oamenii sănătoşi din jurul său.

"Copii de aruncat"

Cred că bibliotecara s-a grăbit şi a luat din greşeală şi pe Ryu pe lângă alte cărţi ale lui Haruki. Aşa am ajuns să umblu prin curte cu cartea asta sub braţ, s-o car după mine la bucătărie, unde citesc câteva pagini până fierbe ceva, s-o deschid noaptea târziu când nu pot dormi sau sâmbătă dimineaţa devreme când sună din greşeală ceasul...

Ryu Murakami are o putere fabulatorie prodigioasă. Şi cred că a vizitat personal toate bolgiile iadului. Totuşi stăpâneşte magia de a transforma binele şi răul în artă, adică în frumuseţe.

"Mr. Vertigo"

„Mr. Vertigo” mi-a lăsat gustul amar al unei promisiuni neîndeplinite. Felul cum a început m-a făcut să cred că mă va purta pe tărâmuri vrăjite, dar aventura s-a îndreptat spre bâlciul tragi-comic al realităţii, acolo unde eşuăm cu toţii.

Totuşi, povestea lui Auster mi-a plăcut, doar că mă aşteptam la altceva.

Dincolo de realismul magic al acestui volum, în mine rămâne imaginea cuiva care a dăruit întreg pământul persoanei iubite, jurându-i c-o va însoţi mereu.

Nu-i aşa că fiecare dintre noi am dori o astfel de promisiune?

Ba da, de la cineva care n-a mai dăruit planeta viselor sale nimănui şi este dispus să mi-o ofere nu pentru o lună, două, trei sau pentru opt ani, ci pentru veşnicie.

În rest, sunt cu totul de acord că orice om poate zbura.

"O lume întreagă"

Lumea e a noastră.

"Model de copilărie"

Am citit-o când încă mai repartizam oamenii în două sertare absolut distincte - pe unul din ele scria "Buni", pe celălalt "Răi".
Nelly m-a ajutat să deosebesc nuanţele.
Tot atunci am realizat că trecutul este cumva la dispoziţia noastră, îl putem modifica modificând felul în care îl percepem sau adâncimea la care coborâm în tentativa de a-l înţelege.

Cărţi de Moş Nicolae

Moş Nicolae venea întotdeauna cu dulciuri, fructe şi cărţi. Nimic altceva. Ba, de vreo două ori a fost şi o nuieluşă. Dar nuieluşa a dispărut când s-au înmulţit cărţile. Apoi nu s-au mai găsit portocale şi mi-a adus mere. Cu timpul, mi-a lăsat în fereastră numai cărţi.
Şi-a fost un an din care nu a mai venit deloc...

Copii pierduţi

Când am citit "Oliver Twist" în clasa a cincea, nu m-am gândit că acesta va fi subiectul examenului la literatură engleză în anul întâi la facultate... Mi s-a părut o scriere întunecoasă, neverosimilă prin jocul coincidenţelor fie ele tragice, fie fericite...

"David Copperfield" a fost chiar mai ciudată de atât. Nu vedeam în realitatea din jur nimic asemănător.

Pe la vârsta aceea nu-mi puneam problema că acţiunea se petrecea în alt timp, în locuri cu obiceiuri şi mentalităţi total diferite faţă de cele de la noi.

Cel mai mult mi-a plăcut "Prinţ şi cerşetor"; umorul lui Twain avea efect asupra mea. Şi da, recunosc, îmi plăcea când lucrurile se terminau cu bine.

Însă romanul care avea să mă tulbure cu adevărat a fost "Împăratul muştelor". Am citit-o cu spaimă, de parcă dinlăuntrul ei m-ar fi pândit un pericol neînţeles...

Recitind-o, după ani, am priceput temerile trezite în sufletului copilului ce fusesem. Mă recunoşteam când într-un personaj, când în altul...