Mi se întâmplă frecvent să mi se facă dor de o carte.
De câteva zile mi-e dor de „Maşina Timpului”, deşi mi-a lăsat un gust amar, amar şi concluzia cu care am încheiat-o după fiecare lectură a fost „toate ca o haină se vor învechi şi ca pe un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba” – adică legea entropiei va învinge.
Ecranizarea din 2002 este un film comercial, dar agreabil, iar muzica lui Klaus Badelt a reuşit, cred eu, să prindă ceva din spiritul cărţii marelui H. G. Wells.
Rămâne stăruitoare întrebarea: dacă ai putea călători în timp, unde (când) te-ai duce?