Pisica lui Schrodinger

Am terminat de citit, de curand, "LUZ", ultimul capitol al romanului "Tunelul de la capatul lumii" de Diana Alzner, si de-atunci, nu-mi pot stapani impulsul de a o numi pe autoare RADIANA, dupa  personajul feminin central al cartii. Nu demult, Diana a postat pe "Jurnalul unei pisici independente", aceasta imagine, reprezentand o pisica intr-o cutie. Cutia a calatorit, impreuna cu niste carti, de la mine pan'la tine, poate tocmai pentru ca poza aceasta sa vina pe lume. Pentru ca inteleg acum de ce ai facut-o si infatisat-o : tocmai scriai in capitoul LUZ despre pisica lui Schrodinger, la modul discret, aluziv, in care faci recursul la stiinta solicitat de textele tale. Iar eu, insatiabil din fire, si inca, cu amintirea ca am fost candva profesor, vreau sa exprim totul pe larg. De asta data, recurg tot la un roman, nu la vreo carte de popularizare, pentru a face precizari despre pisica aceea, nici vie, nici moarta. Apelez asadar, la romanul "Mobius Dick", scris de fizicianul scotian Andrew Crumey, carte care va calatori spre tine in ianuarie, si vei fi uimita sa vezi cat de multe dintre preocuparile noastre comune - inclusiv cea legata de viata si opera lui Thomas Mann - ne leaga de oameni pe care nici nu-i putem cunoaste, decat, eventual, prin operele lor.
*
Asadar, stim ca Schrodinger a descoperit ecuatia undelor cuantice. Ne intereseaza acest aspect, pentru ca dorim sa intelegem paradoxurile lumii cuantice  din scrierile de science-fiction, cel putin in aria acestei postari. Wolfgang Pauli, coleg cu Erwin Schrodinger la Universitatea din Zurich, considera ca exista un nou tip de cauzalitate in mecanica cuantica, in care, cauza este ulterioara efectului. Werner Heisenberg, care era deja celebru la vremea cand Schrodinger incerca, timid, sa se afirme in fizica cuantelor, avea in vedere aspectul corpuscular al materiei , a propus PRINCIPIUL de EXCLUZIUNE, conform caruia masuratoarea creeaza obiectul de masurat, adica, electronul din norul orbital atomic, se afla pretutindeni sau nicaieri, dar il localizezi daca "te uiti la el". Deci, pentru descrierea electronului, este imposibil sa-i determinam concomitent pozitia si impulsul. Ori una, ori alta. Cealalta  caracterista este exclusa la momentul cercetarii, daca una a fost determinata.
*
Einstein afirma ca lumina, descrisa in mod obisnuit ca unda, se comporta ca particula in anumite imprejurari. Iar De Broglie, arata ca  fiecare fragment de materie este format din particule care pot fi privite ca unde in anumite situatii. Ecuatia undelor cuantice a lui Schrodinger precizeaza cum trebuie descrisa miscarea acestor unde.
*
Heisenberg, elevul lui Bohr, a incercat sa rezolve problema ecuatiilor undelor cuantice dezvoltand un aparat matematic : MECANICA MATRICIALA. Schrodinger zicea ca impresia ca am fi incorjurati de particule materiale este o iluzie, si de fapt, totul consta din unde, iar ceea ce pare solid, reprezinta doar bule asemenea spumei de pe crestele valurilor.
*
Si Heisenberg si Schrodinger au dreptate, fiecare din ei abordeaza aceeasi realitate din directii opuse.
*
TEORIA SISTEMELOR DINAMICE introduce ideea de ATRACTOR. Ideea este importanta pentru SF-isti, alaturi de cea a paradoxurilor cuantice si a TEORIEI   FLUTURELUI, deschizand o  arie larga de posibilitati de descriere a lumii. Un focar de atractie este un punct din traseul unei vieti, care te capteaza daca esti suficient de aproape, si-ti poate deschide calea catre o realitate alternativa.
*
Acum, lectia in sine : In 1925 lumea era interesata daca ceea ce exista este alcatuit din particule sau unde. Heisenberg a descris, prin mecanica matriciala, o teorie a particulelor care fac salturi cuantice aleatorii. Un outsider, Schrodinger a afirmat ca nu este vorba despre particule, ci despre unde, elaborind ecuatia undelor cuantice care demonstreaza ca undele se schimba in timp in mod previzibil, nu aleatoriu. Sunt doua interpretari opuse ale naturii, ambele carecte, predictiile experimantale fiind aceleasi. In 1926, Bohr i-a invitat pe cei doi la Copenhaga, sa-si armonizeze teoriile.Compromisul de la Copenhaga presupune ca functiile undelor cuantice ale lui Schrodinger se schimba in mod predictibil cat timp nu sunt observate, dar cand se face o masuratoare, acestea se prabusesc in unul din salturile cuantice aleatorii descrise de Heisenberg. Interpretarea Bohr arata ca un electron se gaseste pretutindeni sau nicaieri  pana in momentul interactiunii, cand ISI LASA AMPRENTA ASUPRA UNIVERSULUI.  Asadar cele doua teorii conflictuale, pot fi adevarate simultan.
*
Bohr a opinat ca lumea nu este alcatuita din unde sau particule, ci fie din unde, fie din particule, dupa situatie. Schrodinger a ridiculizat acest compromis prin PILDA CU PISICA IMAGINARA. Pisica este inchisa intr-o cutie, impreuna cu un flacon fragil, cu gaz otravitor, care se sparge daca este lovita de un electron, care este, concomitent, pretutindeni sau nicaieri, dar devine observabil in momentul interactiunii, la deschiderea cutiei. Cat timp cutia e inchisa si electronul este pretutindeni si nicaieri, pisica este simultan, si vie, si moarta. Dar vedeam daca e vie sau moarta numai cand deschidem cutia.

"Aventura arheologica" - Andre Parrot

Andre Parrot a fost vreme indeungata director al Muzeului Louvre, dar este cunoscut mai mult pentru descoperirea capitalei antice Mari, de pe Eufrat, sediul celei de-a douasprezecea dinastii de dupa Noe, de doua ori cucerita de Hammurabi, si facuta pana la urma, una cu pamantul. Din pamant, s-au aratat, in urma sapaturilor, vestigii de ziduri si cladiri din caramida nearsa, curti pavate cu dale de ceramica, altare ale zeitei Ishtar, si ofrande aduse ei de credinciosi, sculpturi in ghips si alabastru, efigii ale marilor oameni, personaje feminine diverse, de diferite ranguri si ... o statuie reprezentand o pereche imbratisata ... "Numai tu iubire, dainui peste dezastre si peste milenii" ...

Xifopagi

Un barbat bea bere intr-un local, la tara, "o mana plictisita, aparand din neant, independenta de vreun corp omenesc" i-o toarna in pahar.  Barbatul asteapta pe cineva, nu-si da seama pe cine asteapta, dar intelege ca cel asteptat nu va veni.  "Prea multa bere, prea putin somn;  prea multe necazuri, prea putine satisfactii morale", isi zice in gand, si simte o chemare, sa se ridice, sa faca cativa pasi prin curtea murdara a carciumei.  La iesire, remarca o usa in fundul curtii, pe care scrie "PIVNITA". "Du-te si vezi" ii comanda o voce interioara. Se supune masinal.  Si deodata simte ca se scufunda in bezna : jumatate din el este la lumina arzatoare a soarelui si jumatate in bezna, care, dupa cativa pasi, il absoarbe in intregime. Noaptea din adanc este "surda si nelinistitoare". Aude zgomote, ca un fel de chitcait. Sa fie sobolani? Apoi, gaseste comutatorul : in lumina artificiala, apar la vedere boxe cu barbati si femei, perechi-perechi, fiecare pereche fiind alcatuita din indivizi de acelasi sex, sunt monstri xifopagi, uniti de la extremitatea inferioara a sternului, pana la ombilic, care-l ingrozesc si il determina sa scape cu fuga.  "Cine v-a inchis aici?", ii intreba indepartandu-se. "Fie-ti mila", i se raspunde. "O sa ma introrc", le promite, dar un bicefal hidos ii zice "Minti, nimeni nu s-a mai intors".
.
Ca un criminal care revine la locul faptei, omul se reintoarce a doua zi la carciuma.  Patronul il priveste ostil. "Am delirat, nu-i nimic adevarat din ce am vazut, isi zice". Iar vocea interioara ii comanda: "Du-te si vezi". Curtea este la fel de murdara ca si ieri, aceleasi muste oribile zboara pe-acolo.  Este cuprins de o sudoare de moarte, dar in fundul curtii, nici vorba de usa pe care scrie pivnita, dar parca se aud niste horcaieli de sub pamant. Apoi o lovitura de cap il doboara si se trezeste in bezna. Ceva in noaptea vorace si olfactiva, il prinde la mana. "Cine-i acolo?", intreaba, simtind totodata cum o mare greutate ii atarna de piept... Nu se stie de unde se iveste in bezna o raza de lumina.  Si vede in fata un chip identic cu al sau,  privindu-l cu ochi incarcati de suferinta,  "si o voce hidos deformata, pronunta lent aceste cuvinte: "Totusi te-ai intors, frate".
.
 Toracopagilor le este dat sa fie impreuna, in bezna sau in lumina, asta depinde de alegerea lor.

Bucuria zilei

Bioentanglare

"Entaglement" este termenul care desemneaza "inseparabilitatea cuantica" a particulelor subatomice. Este o marturie despre gradul de complexitate a lumii si despre "plenitudinea si ordinea ei". Lumea cuantica descrie particulele subatomice din profunzimile microcosmului, in timp ce astronomia cerceteaza universul la scara cosmica. Omul traieste intre cele doua scari de marime, si este creatia profunzimilor, dar si a nemarginirii, capabila sa constientizeze faptul ca acestea exista, iar el, este parte din ceea ce exista. Inca din momentul setarilor de baza  care au generat explozia primordiala, universul are impregnata in sine, intrega sa evolutie, dand dovezi ca a fost "proiectat", de la origine, sa devina ceea ce este.
*
Inseparabilitatea cuantica face parte din ordinea lumii si principiul nu se refera doar la particulele subatomice. La inceput, a aparut din neant, LUMEA PLANCK, la scara de 10 la minus 35 metri, cu fenomene de durata timpului Planck, de 10 la minus 43 secunde, aflata la cea mai inalta temperatura cunoscuta de univers. Din aceste profunzimi, au izvorit particulele, energia, campurile fundamentale, care au structurat universul. Microcosmosul a devenit macrocosm, iar cele doua se intretes si se continua unul pe altul, inchizand cercul Creatiei.
*
Entanglarea este unul dintre factorii fauritori ai ordinii in univers. Fenomenul se extinde de la scara cuantica, la cea biologica. Bioentaglarea face parte din ordinea lumii si se manifesta si in fiintele omenesti. Inseparabilitatea cuantica cupleaza starile cuantice ale particulelor si obiectelor, si mentine starea lor de cuplare, chiar daca aceste elemente se indeparteaza unele de altele la distante astronomice. Bioentaglarea descrie acest fenomen de cuplare si la fiintele vii, inclusiv la om.
*
In engleza, ENTAGLEMENT inseamna "incurcatura complicata". Entanglarea biologica poate fi evidentiata prin cercetarea vietii gemenilor ce au fost separati la varste precoce, si care prezinta similitudini frapante intre vietile lor.
*
Ervin Laszlo si Jude Currivan prezinta fenomenul de bioentanglare relevat de vietile gemenilor  "JIM", separati dupa o luna de viata, care s-au reintalnit dupa 40 de ani. 
*
Vietile GEMENILOR  JIM prezinta similitudini uimitoare. La varsta de 40 ani, aveau inaltimea, greutatea si inclinatiile identice, iar in vietile lor pare sa se fi manifestat o interventie misterioasa o fortelor care realizeaza ordinea lumii. Iata cateva elemente care nu pot fi generate de hazard in cele doua vieti :
1) Amandoi gemenii au avut parinti adoptivi ; 2) Fiecare dintre ei a fost botezat cu numele "JIM" de parinti; 3)  Gemenii au avut in copilarie, cate un caine pe care l-a numit  fiecare,"TOY" ; 4) S-au casatorit cu cate o femeie numita " Linda" ; 5) Au divortat amandoi de prima nevasta; 6) A doua nevasta a fiecaruia avea numele "Betty"; 7) Fiecare dintre ei a fost, pentru o vreme SERIF ; 8) In momentul intalnirii, amandoi erau pompieri.
*
In afara de ereditatea comuna, care poate induce  trasaturi staturo-ponderale sau comportamentale similare sau chiar identice, la gemenii  JIM, se pare sa fi intervenit un element misterios generat de ordinea lumii, care tine de inseparabilitatea cuantica  a unora dintre perechile de gemeni.
*
 Gemenii au biocampurile organismului structurate pe cate o matrice informationala alcatuita din sisteme cuantice care se manifesta la scara macroscopica, in cadrul unei ordini misterioase a universului.

Setarile fundamentale ale universului

"FAZA LOCUS", asa numeste civilizatia Heechee, imaginata de Frederik Pohl, punctul din istoria universului , in care au fost stabilite caracteristicile fundamentale ale acestuia. Cine sunt Heechee? Cum a ajuns omul sa stie despre ei ? Pe un asteroid transformat in companion cosmic periterestru, astronautii au descoperit artifacte apartinand unei civilizatii non-umane. Erau si niste nave spatiale extraterestre, andocate pe asteroid, cu care, pamanteni temerari se avantau in nestiut, caci acestea , odata ocupate de fiintele umane, porneau in calatorii spre destinatii necunoscute, fara ca oamenii sa le poata conduce dupa propria vointa, Multi dintre indrazneti nu reveneau niciodata, disparand odata cu nava, dar alte echipaje, reveneau la punctul de pornire cu noi artifacte, care au revolutionat civilizatia umana. Practic, omul, cupland constiinta cu inteligenta artificiala, dobandise nemurirea, si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA TERESTRA AJUNSESE LA CAPACITATEA DE A DEPASI ORIZONTUL DE ACTIUNE AL GAURILOR NEGRE SI DE A LE STUDIA DIN INTERIOR. ASA AU AJUNS OAMENII SA DEA DE URMA RASEI HEECHEE, care parea disparuta. Se stia doar ca ar fi fost niste monstri, precum tiranozaurii terestri, caci rasa Heechee  distrusese toate civilizatiile tehnologice din galaxie, iar in momentul naratiunii, se stramutase intr-o gaura neagra, lasand in galaxii puncte de observatie pentru identificarea civilizatiilor tehnologice, pentru a le distruge. Initial, fusesera fapturi materiale, dar s-au trasformat intr-o minte colectiva de energie pura, care se manifesta ca o unda stationara intr-o gaura neagra formata din energie. De ce distrugeau cei din rasa Heeche celelalte rase inteligente ? Erau pur si simplu monstri ? Nici pe departe. Erau doar o rasa inteligenta, cu inalt grad tehnologic, careia, universul nostru material nu le oferea conditiile optime de evolutie. De aceea, doreau sa readuca universul in "Faza Locus",  pentru a modifica parametrii care genereaza constantele fizice ale universului, astfel incat sa se ajunga la un univers de energie pura, dupa un nou Big Bang.
*
In universul actual, la momentul setarilor de baza, numarul de electroni il depasea pe cel al pozitronilor, si dupa anihilarea electron-pozitron, electronii  in exces, au stat la baza formarii universului material. Usoara asimetrie din setari, a generat lumea pe care o cunoastem, in urma unui proces aleatoriu. Electronii, pozitronii, ca si toate celelalte particule , sunt armonice ale sirurilor inchise, numere care au fost setate intamplator. Intr-un anumit moment dupa Big Bang, o alta asimetrie  datorata setarilor primordiale aleatorii a accelerat expansiunea universului, facand posibila aparitia galaxiilor aflate in miscare de rotatie. Apoi, norii de particule s-au concentrat, s-au contractat si s-au amorsat reactiile de fuziune, supernovele au explodat si elementele grele au ajuns in stele tinere si in planete, generand inclusiv viata si civilizatia. Momentul prezent este in faza in care universul nu poate genera materie si energie in plus, dar creeaza spatiu, prin autoexpandare, se dilata, iar componentele sale se indeparteaza unele de altele. Heechee au observat fenomenul de deficit de materie care ar duce la dilatarea perpetua si moartea universului, dar au reusit sa genereze materie, pentru a realiza gravitatia necesara opririi expasiunii  si amorsarii contractiei, care sa aduca universul inapoi in "Faza Locus", in care, ei sa realizeze setarile in care numarul de electroni si cel de pozitroni sa fie egal, pentru ca, dupa anihilarea reciproca, sa se nasca universul de energie care poate asigura acestei rase conditiile necesare unei evolutii desavarsite.
*
Elementele arbitrare din momentul setarilor fundamentale tin de conceptul de nedeterminare. Asadar, legile universului, dupa Heechee, sunt rezultatul fluctuatiilor arbitrare din "Faza Locus", care au determinat echilibrul particulelor si constantele fizice ale universului. Legile universului decurg din fapte, dar faptele, inclusiv cele fundamentale, au fost generate de intamplare. Intr-un moment al istoriei universului, s-a intamplat ca lucrurile sa ia un anumit curs. Daca aceste fluctuatii primordiale arbitrare, sau setari, in caz de intervenie constienta, s-ar produce in mod diferit, constantele fizice ale universului ar fi diferite."Faza Locus" este punctul in care setarile fundamentale se pot schimba. In acest moment, se stabilesc constantele si cursul evolutiei  este pornit. 
Avem deja stabilite in Faza Locus, numerele fundamentale pe care nu le putem explica pornind de la principiile elementare, dar care descriu legile fizice ale universului, cum este numarul "pi", baza logaritmilor naturali, viteza luminii, dimensiunea Planck... Este posibil ca, dupa alt tip de setari, sa rezulte un univers cu aritmetica necomutativa, in care legea patratelor inverse nu ar exista.
*
Heechee  vor sa refaca universul, din "Faza Locus", cu setari diferite, care sa genereze un univers de energie pura.
*
O fraza din seria Heechee : "Lumea se afla in pragul celor mai mari schimbari din istorie".
*
In ilustratie, am pozat Biblia, suprapusa celor patru carti ale seriei Heechee de Pohl. El nu aminteste despre Dumnezeu, ca autor al Creatiei. Insa setarile primordiale sunt generate din vointa divina. In universul bidimensional infinit, se nasc, din profunzimi, un numar infinit de universuri  multidimensionale binare , materie/antimaterie, incat toate setarile imaginabile pot coexista in aceste lumi  posibile.

Entanglement

Este de ajuns un cuvant, unul singur, pentru a infatisa o mare taina a universului :  ENTANGLEMENT. Este "principiul inseparabilitatii cuantice", pe care-l evoci adesea, Diana. "Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este numele Tau, in tot pamantul " spune psalmistul.  ... In lumea subatomica a potentialului infinit, lumea este desfasurata ca un imens prezent. "Totul capata sens daca scoatem timpul", spune un savant atomist, dar in principiul inseparabilitatii cuantice, este asimilat si timpul. Lumea cuantica este un taram al minunilor, multe din tainele vietii si ale inimii se produc prin efecte cuantice. "Inseparabilitatea cuantica", intr-un cuvant, ENTANGLEMENT, leaga particulele prin spatiu dar si si timp, astfel incat, indiferent de distanta sau durata care le separa, particulele respective, IMPART ACEEASI EXISTENTA. Trebuie sa avansez, inaintea unei postari mai consistente, cate ceva despre EFECTUL DE TUNEL. Suntem tot in mirifica lume a mecanicii cuantice, si acest efect este unul cu consecinte inimaginabile: tunelarea permite teleportarea, in maniere multiple : teleportare exacta, posibila in prezent, numai pentru fotoni si atomi, cea inexacta, prin codificarea si respectiv decodificarea informatiei despre obiect, intre cele doua puncte ale teleportarii,  valabila pentru corpuri, si alaturi de teleportarea cuantica, se poate vorbi si despre cea psihica, in care sunt implicate fiinte inteligente. Nu este o cronica SF, aceste principii au condus spre realizari tehnice, astfel, la inceputul deceniului opt al secolului XX, un calugar iezuit, aplicand si principiile mecanicii cuantice, dar si date interpretate din texte sacre, a realizat masina timpului si varianta acesteia numita CRONOVIZOR, care  a permis cercetarea trecutului "pe viu". Papa a ordonat demontarea aparatului si depozitarea componentelor in locuri secrete, omenirea nu este inca pregatita pentru asemenea mijloace de explorare. Inseparabilitatea cuantica, adanc invaluita in univers, anuleaza efectul distantei si timpului asupra entitatilor legate intre ele prin forte tainice. O intamplare din trecut, poate ramane activa in intreaga desfasurare viitoare a lumii. Trebuie sa ma refer acum la undele subatomice, la interferenta constructiva a undelor subatomice , mai exact . Sa evoc/invoc aceasta influenta constructiva, in miez de martie.  Voi mai scrie candva despre ciudate coincidente intre vietile unor gemeni, separati de mici, care au trait despartiti de distante uriase, dar si despre alte evenimente aflate sub forta acestui principiu.

Biblioteca lui Sartorius

"Avea o bibliotecă minunată Sartorius. După ce am stabilit termenii înţelegerii noastre, mi-a îngăduit să o folosesc. (...) Citeşte fluent în mai multe limbi... Jurnalele ştiinţifice şi ziarele stau mormane pe jos acolo unde le aruncă. Mi-am asumat sarcina să i le pun în ordine. Soseau mereu cutii cu cărţi, cu monografii din Franţa, de la Londra, din Germania. Sartorius e la curent cu tot ce se întâmplă în ştiinţă, în medicină, dar nu are răbdare să citească, e veşnic în căutare de ceva complet nou, de ceva care să-l surprindă... o întrebare, o critică. Biblioteca lui nu este cea a unui colecţionar. Nu citeşte de plăcere. Nu are respect pentru cărţi în sine, pentru cum sunt legate şi aşa mai departe, aşa că nu umblă atent cu ele. I-a citit pe filosofi, pe istorici, pe naturalişti, chiar şi pe romancieri, fără să ia aminte la deosebirile dintre diferitele lor discipline. Căuta mereu acel ceva anume pe care să-l recunoască drept adevărat şi util pentru el. Acel ceva care să-l ajute să depăşească ceea ce l-a împotmolit, să treacă dincolo de punctul din munca lui unde mintea... i s-a oprit.
Cred uneori că-şi dorea un tovarăş. Nu se poate spune că este înconjurat de inteligenţe care să-i fie egale. Trăieşte retras."

Poem Of The Atoms

Asa s-a nascut o insula ...

Inainte de revolutie, romanele SF scrise de occidentali erau un deliciu de care nu prea aveam parte in limba romana. Totusi, la sfarsitul deceniului opt, cu zece ani inainte de schimbarea de macaz, a aparut Colectia Romanelor Stiintifico-Fantastice, dar n-a apucat sa ajunga la numarul 20 in cei zece ani. Era greu de pus mana pe o asemenea carte, fara protectie in librarie. Nu pot uita doua romame din colectie care m-au naucit  : "Reteaua gandurilor" de Herbert Franke - da, este altul decat Frank Herbert, autorul seriei DUNE ! - si "Germenul Andromeda" de Michael Crichton.  Numarul 7 al colectiei, era romanul "Asa s-a nascut o insula" de Francois Clement, si ceea ce vreau sa spun despre aceasta carte aparuta in 1980, este ca a fost singura care mi-a lipsit din colectie, cam pana prin anul 2000 sau chiar mai mult, caci nici macar nu am vazut cartea cu ochii, la nimeni. Dar imediat dupa ce am cumparat-o dintr-un anticariat din Capitala, cartea mi-a aparut in cale cu repetitie, ceva de necrezut, inclusiv la talcioc, si dupa ce am mai cumparat doua exemplare din inertie, am mai primit si un al treilea,  cadou. Desigur ca am dat cui trebuie exemplarele excedentare, fiti pe pace. Dar cum, FAPTUL de a gasi o carte dupa decenii de cautari neincetate - romanul "Fluviul mohorit " de SISKOV, pe care-l avea tata in biblioteca, iar eu nu-l puteam cumpara de la anticariat in clasa a saptea , cand l-am vazut, neavand cei 27 de lei necesari, l-am cumparat odata, si in scurt timp, inca o data, dupa 35 de ani, unul dintre exemplare pentru sora-mea, Stela - S-A SOLDAT, in vremea norocului, cu gasirea lui in exemplare multiple,  m-a determinat sa dau un nume acestui gen de intamplare, petrecut de multe ori in viata mea : PRINCIPIUL ABUNDENTEI. Atunci cand poarta se deschide, fructul dorit se revarsa asupra mea, precum din Cornul Abundendentei. Postez aici, si alte carti, care au cuvantul "INSULA", inclus in titlu. "Pluta de piatra" de Saramago nu-l are, dar il sugereaza, de aceea apare romanul in ilustratiile mele.

"Orele dinaintea prânzului"

Terminasem cartea lui Vonnegut, a fost şi puţin toamnă pe insula de sub mare, aşa că am plecat iar la furat cai prin bibliotecă. Tot din colecţia Globus a venit la mine şi cartea următoare, pe care am început s-o citesc într-o seară pe când luna încă era în creştere şi întunericul făcea ecouri.
Nu m-am putut dezlipi de paginile cărţii decât târziu în noapte, deşi tu, Sandu, spui că nu este un roman de referinţă şi ai dreptate, însă ştii desigur despre fenomenul "cărţii adresate", adică al acelei cărţi care vine exact atunci când trebuie, în mâinile cui trebuie.
Nostalgiile şi tristeţile mele au părut a se risipi când m-am trezit în mereu regretata atmosferă a anilor şaptezeci. 
Eram prea mică pentru ca s-o fi trăit cu adevărat, dar anii şaptezeci mi s-au impregnat în suflet. Lumea era senină, prosperă, tânără, şi dominată de flower power, ceea ce dragul de tata traducea atât de lejer, poetic şi sugestiv prin "papă floarea"!
A fost epoca nouă a rochiilor înflorate, a florilor înfipte în gura puştii, a florilor fărâmiţate şi înghiţite sau prizate a "permisivităţii sociale" - doamne, ce eufemism frumos!
În această epocă se petrece acţiunea romanului, totul e senin, personajele sunt la mare, la soare, în concediu şi nu vor decât să se bronzeze fără să se gândească la nimic. 
Însă absurdul şi iraţionalul vor întinde un braţ spre oamenii simpli şi câteva vieţi se vor schimba. Omul e o fiinţă fragilă, mi-am zis când am terminat de citit şi, nu ştiu de ce, aveam în cap imaginea cafenelei lui Van Gogh.

Despre "Întunecare" şi iluminări

”Nimeni nu vrea să cunoască pe nimeni... acesta este adevărul cel teribil! Trăieşti cot la cot cu semeni de-ai tăi, pe care n-ai curiozitatea să-i cunoşti nici cât ai avea pentru o vietate de pe altă planetă, ori din altă eră geologică.”

*
Multe inimi va fi frânt Primul Război Mondial, ca toate războaiele, iar între ele a fost şi aceea a unei fete de douăzeci de ani. I-au povestit camarazii cum a căzut logodnicul ei, iar ea a pictat momentul acela: un soldat lovit, la pământ, ţinându-se de gâtul calului. Are privirea dusă departe pentru că moare, dar se vede desluşit că se gândeşte la cineva, că transmite un salut din pragul moţii celei pe care o iubeşte.
Tabloul a stat zeci de ani în casa noastră. Dar acesta nu este un fragment din „Întunecare”, Sandu. Sunt întunecările şi iluminările de care fiecare dintre noi avem parte.
*
Ce anume face un om să fie el însuşi? Să se deosebească de toţi ceilalţi? Înfăţişarea?
Luminiţa nu l-a mai putut iubi pe Radu când acesta s-a întors desfigurat de pe front. Nu era tot el?
Îmi amintesc de „Trei ceasuri în iad”, o carte care vorbeşte despre esenţa secretă ce ne separă de toţi ceilalţi, de ceea ce ne dă individualitate, dar şi de libertatea interioară care nu se poate răpi.
*
Nu pot să o simpatizez pe Luminiţa, pentru că mie îmi plac oamenii care au ochi să vadă suferinţa lumii, care nu trec absenţi mai departe, ci se opresc şi iau aminte. Şi întind mâna.
*
Nu poţi înţelege suferinţa unui om pe care nu vrei să-l cunoşti. Vom vrea să îi cunoaştem pe cei de alături? Noi, cei care ne ascundem de spaima de-a ne cunoaşte pe noi înşine?
*
Ţi-ai exprimat dorinţa să vezi dedicaţia scrisă pe cartea mea, iat-o, Sandu. Postarea de azi ţi se datorează.

Et in Arcadia Ego!

Dacă n-ai citit-o încă, aş vrea să citeşti şi tu cartea aceasta. Vorbeşte de tine, de mine, aproape fiecare om se poate regăsi aici, pentru că fiecare dintre noi suntem căutători. Căutăm ceea ce am pierdut cândva, demult...

Căutăm călătorind peste munţi, visând, sperând, scriind sau citind în biblioteca Babel. Ştii, „mă gândesc ce proces magic este scrisul, ce activitate simbolică, bazată pe interpretarea semnelor, pe traducerea semnelor într-o realitate psihică, o lume internă. Mă gândesc cum creează cuvintele lumile interioare, lumile care îmbogăţesc lumea exterioară. Şi cititul este un proces magic, (şi ce cititor redutabil eşti tu!), o traducere, un proces al creaţiei psihice sau o distrugere. O interpretare. O legătură. Citirea a ceea ce există sau nu în text, a ceea ce este ascuns în text. O lectură cu o voce interioară amplificată. Citirea spaţiilor libere, a spaţiilor dintre linii şi dintre cuvinte. Citirea punctuaţiei, elipsele. Cuvintele invizibile. Sau lectura este pasivă. Aşadar, lectura este un stimulent al imaginaţiei, al inteligenţei, al umanităţii, al sensibilităţii celui care citeşte. Lectura bună este la fel de creativă, rară şi satisfăcătoare ca şi scrisul bun.”

Iată-ne aici, căutători ai Arcadiei noastre prin lectură... Şi tu, şi eu. Trebuie totuşi să avem grijă să nu devenim acei „căutători care stau acasă la ei, căutând lucruri în cărţi, în istorie, în trecut. Aceşti căutători nu privesc lumea. Nu privesc natura. Nu-i privesc pe semenii lor, fiinţele umane. Ei cred că ceea ce se află în cărţi este mai important decât oamenii. Ei cred că aceste obiecte, cărţile, sunt mai importante decât viaţa.”

Avertismentul acestei cărţi, mesajul ei, este „Fereşte-te de inscripţie.” Să ne ferim, deci. Putem găsi arcadii false şi să uităm a o căuta pe cea adevărată. Pentru că „între căutare şi găsire este un alt tărâm, un tărâm special, şi poate un loc precum cel spre care ne îndreptăm noi acum, pe care-l numim Arcadia, un loc ce pentru unii oameni este doar o carte, o piesă muzicală, un chip, o fotografie, o panoramă, un iubit, un oraş, o casă, un tărâm, un ritual, o cale, o insulă, un fel de a fi. Poate, prietene drag, ne îndreptăm spre un lucru care se ascunde în deşert (ca cetatea Luz), unde setea potolită miraculos în aer şi mireasma unei mari iubiri dăinuie în umbră...”

Mai căutăm?

Călător în beznă

AICI

"Ştiu că n-o să figurez la indexul cărţilor lui..."

Albastru nemarginit ...

L-am "cunoscut" pe Haruki Murakami in anul 2005, cand am citit "Cronica pasarii-arc", dupa care am cumparat in putine zile vreo cinci sau sase volume de acest autor, deja publicate in "Biblioteca Polirom", ajungand in prezent la saptesprezece carti. Dupa ce am gustat din plin din misterele japoneze incarcate de nelinisti ale lui Haruki, am dat cu ochii, tot in 2005 si tot in "Biblioteca Polirom" de romanul " Albastru nemarginit, aproape transparent" de Ryu Murakami, crezand ca un roman intitulat astfel, imi va risipi nelinistile provocate de celalat Murakami. Citind "Copii de aruncat", tu stii Diana, cat de mult m-am inselat sperand sa zburd pe cerul unei scrieri senine cu Ryu.
*

Am in Tloen un cires japonez, care , la ceasul infloririi, devine o minune. Am facut, candva in mai, in unul dintre anii din urma, postarea "Ninge pe florile de cires in Japonia" si sunt uimit cat de multi oameni se opresc si in prezent la vechea mea postare. Oamenii isi inchipuie Japonia ca pe un taram al ciresilor in floare. Dar cat este  de departe de aceasta imagine romanul acesta cu titlu angelic al lui Ryu, de o violenta demolatoare, cu droguri, orgii si omoruri, care este asemuit, sub aspectul  alienarii de la conditia umana, cu "Strainul" de Camus si "Portocala mecanica" de Burgess !
*
Imi amintesc de romanele dezolante asupra carora ne-am oprit impreuna in primavara, Diana. Sa amintesc macar de cartea "Dormi !" de Annelies Verbeke, ce dovedeste cu asupra de masura ca femeile pot sa scrie carti cutremuratoare. Sa nu fi citit acest roman ?  Aiasta nu se poate, majestate!
*
Trebuie sa copiez cateva randuri de pe ultima fila a romanului "Albastru nemarginit ..." :
    " Am scos din buzunar un ciob de sticla nu mai mare decat unghia de la degetul mere si l-am sters de sange. Avea o curba lina si reflecta cerul care incepuse sa se lumineze. Dedesupt, in lateral, se intindea spitalul si in departare se vedeau drumul strajuit de pomi si orasul . ( ... )  Colorat de aerul zorilor, ciobul, care inca mai avea urme de sange pe margine, era aproape transparent. Era un albastru nemarginit, aproape transparent. M-am ridicat si indreptandu-ma spre casa, mi-am zis ca vreau sa devin o bucata de sticla. Ca vreau sa se reflecte in mine unduirea lina si alba. Ca vreau sa arat si celorlalti acea curba lina. Marginea cerului s-a albit si imediat ciobul s-a opacizat. Cand au inceput sa se auda pasarile ciripind, ciobul nu mai reflecta nimic.  (...) M-am asezat pe vine si am asteptat pasarile. Daca or sa vina in zbor si daca lumina calda o sa ajunga pana aici, poate ca umbra mea alungita va acoperi ananasul aruncat de mine ieri, si  va cadea peste pasarile cenusii." 

Ceva special, link : AICI

Nebunia iluziilor in Tombuctu

Mr. Bones, adica domnul Osache, cum il numeste Felicia Antip, traducatoarea, stia ca stapanul sau Willy era rau bolnav, si culmea, desi era caine, avea stiinta despre faptul ca acesta va muri. Dar pentru Osache nu era de imaginat o lume fara stapanul sau de care il lega "fiecare gand, orice amintire" si de prezenta caruia "fiecare particula de pamant sau de aer erau saturate". Consumat de boala, Willy dispare in Tombuctu, salasul celor dusi, inainte ca Osache sa fie in stare sa inteleaga cum ar putea duce la implinire menirea lor comuna de unul singur. Dar va gasi el , pana la urma , SOLUTIA. Domnul Osache este adoptat , pe rand, de un copil sarac si de o familie bogata, care ii dau nume noi, si este vizitat in vise de fostul sau stapan, cu care comunica pe aceasta cale. Dar nu se multumeste cu atat, si alege sa i se alature in Tombuctu, "oaza spiritelor" aflata "acolo unde se termina harta lumii", la limita cunoasterii.
*
Pielea lui David Zimmer, personajul din "Cartea iluziilor", alt roman al lui Paul Auster, este dupa propria-i afirmatie "un palimpest de senzatii fulgurante" ce poarta amprenta tuturor atingerilor cunoscute in viata. Viata domnului Osache este tot o harta a senzatiilor invesnicite in memoria sa. Iar pentru ca aceste senzatii sa nu mai fie lipsite de comuniunea cu stapanul sau defunct, cainele constient din romanul "Tombuctu" alege sa treaca pragul dintre lumi pentru a i se alatura stapanului.
*
"Drumul era acolo si cainele bolnav, febril, a inteles ca salvarea e la doi pasi : o autostrada cu sase benzi, cu vehicule gonind in ambele directii, ceea ce i se infatisa lui Osache ca UN SPECTACOL DE STRALUCIRE PURA, ca o intindere de lumina coplesitoare. Era tocmai ceea ce sperase si intelegea ca este solutia corecta a problemei. Nu trebuia sa astepte sa vina timpul, timpul lui era chiar acum. Singurul lucru pe care-l avea de facut era sa paseasca pe sosea si va fi in Tombuctu."

"Cartea iluziilor"

"N-avusesem parte decât de opt zile cu Alma. În cinci dintre ele am fost departe unul de celălalt şi când am calculat cât timp am petrecut efectiv împreună în celelalte trei, am ajuns la măreţul total de cincizeci şi patru de ore. Din care optsprezece am irosit în somn. Alte şapte le-am risipit în despărţiri de-un fel sau altul...
(...) am înţeles că asta făcuse Alma pentru mine. În opt zile scurte, mă adusese înapoi din morţi."

Se întâmplă uneori ca cel care ne face un bine, cel mai mare bine posibil, să fie un străin, un necunoscut, un om răsărit din neant. Când alege să dispară, nu mai ştii dacă a fost real sau doar o iluzie... 

To a Stranger

Passing stranger! you do not know
How longingly I look upon you,
You must be he I was seeking,
Or she I was seeking
(It comes to me as a dream)

I have somewhere surely
Lived a life of joy with you,
All is recall'd as we flit by each other,
Fluid, affectionate, chaste, matured,

You grew up with me,
Were a boy with me or a girl with me,
I ate with you and slept with you, your body has become
not yours only nor left my body mine only,

You give me the pleasure of your eyes,
face, flesh as we pass,
You take of my beard, breast, hands,
in return,

I am not to speak to you, I am to think of you
when I sit alone or wake at night, alone
I am to wait, I do not doubt I am to meet you again
I am to see to it that I do not lose you.

Câştigătorul ia totul

DARUL MAGILOR


O.Henry


Un dolar şi optzeci şi şapte de cenţi. Atâta era tot. Iar şaizeci de cenţi din aceştia erau în monede de un cent. Bănuţi economisiţi câte unul sau doi de fiecare dată din apriga tocmeală cu băcanul, cu zarzavagiul şi cu măcelarul până ce-ţi ardeau obrajii de ruşinea nemărturisitei strâmtorări pe care o presupunea o tocmeală atât de strânsă. De trei ori îi numărase Della. Un dolar şi optzeci şi şapte de cenţi. Iar a doua zi era Crăciunul!
Era limpede că nu aveai alta de făcut decât să te trânteşti pe mica sofa şubredă şi să te porneşti pe plâns. Aşa făcu şi Della. Ceea ce duce la cugetarea că viaţa e făcută din plânsete, suspine şi zâmbete: suspinele, binenţeles, predominând.
În timp ce stăpâna casei aluneca de la prima fază la a doua, să ne aruncăm puţin ochii prin casă. Un apartament mobilat, la chiria de opt dolari pe săptămână. Ceea ce înseamnă că, fără a da cu totul impresia de mizerie, casa ar putea totuşi atrage atenţia agentilor de urmărire a cerşetorilor.
Jos, la intrare, se afla o cutie de scrisori în care n-ar fi putut încăpea nici o scrisoare şi o sonerie căreia degetul niciunui muritor nu i-ar fi putut smulge vreun sunet. Se mai afla acolo şi o carte de vizită purtând numele “Mr James Dillingham Young”.
Literele “Dillingham” păruseră înaripate în bătaia vântului, într-o perioadă anterioară, mai prosperă, când posesorul acestui nume era plătit cu 30 de dolari pe săptămână. Acuma, când venitul se redusese la 20 de dolari, arătau şterse ca şi cum s-ar fi pregătit foarte serios să se comprime într-un modest şi nepretenţios “D”. Însă de câte ori domnul James Dillingham Young venea acasă şi ajungea în apartamentul său, era strigat “Jim”şi foarte strâns îmbrăţişat de doamna Dillingham Young, cu care aţi făcut cunoştinţă sub numele de Della. Aşa că totul era de fapt în regulă.
Della termină cu plânsul şi începu să se ocupe de obraji mânuind pămătuful de pudră. Apoi se aşeză amărâtă la fereastră, să se uite la o pisică cenuşie care se plimba pe un gard cenuşiu într-o curte dosnică şi cenuşie. Mâine avea să fie Crăciunul şi ea avea numai un dolar şi optzeci şi şapte de cenţi pentru darul pe care voia să i-l cumpere lui Jim. Fiecare cent îl economisise de luni de zile, şi iată la ce biet rezultat ajunsese. Ce vrei, douăzeci de dolari pe săptămână nu te duc prea departe! Cheltuielile depăşiseră calculele ei. Totdeauna le depăşesc.
Numai un dolar şi optzeci şi şapte de cenţi ca să-i cumpere un cadou lui Jim! Jim al ei! Câte ceasuri fericite nu petrecuse ea plănuind ceva drăguţ pentru Jim! Ceva fin şi rar şi de bună calitate, ceva care să merite cât de cât onoarea de a fi proprietatea lui Jim!
Între cele două ferestre ale camerei se afla o oglindă înaltă. Aţi văzut poate vreo oglindă într-un apartament mobilat, închiriat cu opt dolari. O persoană foarte subţire şi foarte agilă ar putea, prinzând imaginea ei într-o secvenţă rapidă de fâşii longitudinale, să obţină o vedere destul de clară a felului în care arăta. Della fiind foarte subţire, ajunsese să stăpânească această artă.
De la fereastră, făcu o piruetă şi, dintr-o singură mişcare, se proţăpi în faţa oglinzii. Ochii îi străluceau ca briliantele, dar faţa îşi pierduse culoarea în 20 de secunde. Îşi trase iute părul în jos şi-l lăsă să cadă în toată lungimea lui.
În posesiunea familiei Dillingham Young existau două lucruri cu care se mândreau amândoi deopotrivă. Unul era ceasul de aur al lui Jim care aparţinuse tatălui său şi mai înainte bunicului său. Celălalt era părul Dellei. Dacă regina din Saba ar fi locuit în apartamentul din partea cealaltă a gurii de ventilaţie, Della şi-ar fi lăsat într-o zi părul să-i atârne pe fereastră la uscat, numai şi numai ca să deprecieze giuvaergicalele şi podoabele maiestăţii-sale. Dacă regele Solomon ar fi fost portarul, cu toate comorile lui înghesuite în subsol, Jim şi-ar fi scos ceasul de câte ori ar fi trecut pe acolo numai şi numai ca să-l vadă pe rege smulgându-şi barba de invidie.
Acum, frumosul păr al Dellei se împrăştie în jurul ei, unduitor şi strălucitor ca o cascadă blondă. Îi ajungea până mai jos de genunchi şi părea că o învăluie întocmai ca o haină. Şi-l ridică apoi, nervos şi repezit. Şovăi doar o dată, un singur minut, şi rămase liniştită, în timp ce o lacrimă, două, lunecară ca o boabă de rouă pe covorul roşu, uzat.
Îşi zvârli pe umeri jacheta ei veche, maro, îşi înfundă pe cap vechea ei pălărie maro. Se răsuci brusc şi, cu o scânteie care încă stăruia în ochii ei, zbură pe uşă, pe scări în jos, pe stradă.
Nu se opri decât acolo unde se vedea firma “Doamna Sofronie – Obiecte de păr de toate nuanţele”.
Della urcă în fuga la etajul indicat şi-şi adună puterile, gâfâind. Doamna voinică, tare pudrată, inexpresivă, nu prea arăta a “Doamna” … Sofronie.
- Îmi cumpăraţi părul? o întrebă Della.
- Cumpăr, spuse doamna. Scoateţi pălăria să vedem cum arată.
Cascada blondă se rostogoli la vale.
- Douăzeci de dolari, spuse doamna, ridicând masa de păr cu o mână expertă.
- Dă-mi-i iute, se învoi Della.
O! şi următoarele două ceasuri goni pe aripi trandafirii. Nu daţi atenţie acestei metafore chinuite. Della scotocea prăvăliile ca să caute cadoul pentru Jim.
Îl găsi, în fine.
Desigur că fusese predestinat să-i aparţină lui Jim şi nimănui altuia. Nu se mai găsea unul ca acesta în nici o altă prăvălie – şi Della pe la toate umblase. Era un lanţ de platină pentru un ceas de buzunar, simplu şi pur în desen, proclamându-şi valoarea numai prin substanţa lui şi nu prin ornamentele artificioase; era aşa cum ar trebui sa fie toate lucrurile: de bună calitate. În adevăr, un lanţ demn de ceasul lui Jim. Era ca şi el. Limpezime şi valoare – calificativele li se potrivesc ambilor. Douăzeci şi unu de dolari, apoi fuga acasă cu cei optzeci şi şapte de cenţi ce-i mai rămăseseră. Cu lanţul acela prins la ceasornic, Jim putea să pară curios să afle ora în orice societate s-ar fi aflat. În ciuda faptului că ceasul acela era atâta de grozav, el se uita câteodată la mersul acelor pe furiş, din cauza cureluşei de piele veche pe care o folosea în loc de lanţ.
Când Della ajunse acasă, starea ei de euforie făcu loc unei uşoare prudenţe a raţiunii. Ea scoase fierul de frezat, aprinse gazul şi se puse pe lucru ca să repare ravagiile făcute persoanei sale din generozitate şi dragoste. Asta, dragi priteteni, e totdeauna treabă grea, treabă gigantică.
După patruzeci de minute capul ei era acoperit de bucle mici şi dese care o făceau să arate ca un şcolar care a tras la fit. Îşi privi imaginea în oglindă, cu atenţie şi în mod critic.
- Dacă Jim nu mă omoară de cum mă vede, îşi zise, atunci va spune că arăt ca o coristă de la Coney Island. Dar ce era să fac, of, ce era să fac cu un dolar şi optzeci şi şapte de cenţi?!
La ora 7, cafeaua era gata şi tigaia se afla pe plită, fierbinte şi gata să frigă antricoatele.
Jim nu întârzia niciodată, Della ţinea lanţul făcut ghem în mână şi şedea pe colţul mesei de lângă uşa pe care trebuia să intre Jim. Auzi pasul lui pe scară, jos, la primul etaj, şi pentru un moment faţa i se făcu albă ca varul. Avea obiceiul să şoptească mici rugaciuni în legătură cu lucrurile cele mai simple din viata de toate zilele. Şopti şi acum: Te rog, Doamne, fă-l să creadă că sunt încă frumoasă.
Uşa se deschise. Jim intră şi o închise. Arăta slab şi foarte îngândurat. Bietul băiat, n-are decât douăzeci şi doi de ani şi poartă grija unei familii. Se vedea că are nevoie de un palton nou şi era şi fără mănuşi. Jim se opri în uşă, nemişcat ca un prepelicar când adulmecă prepeliţa. Ochii lui, fixaţi asupra Dellei, aveau o expresie pe care ea nu o putea desluşi, dar la care ea se aşteptase. Pur şi simplu o privea fix, cu acea expresie nedefinită, pe faţă.
Della sări de pe masă şi se duse la el.
- Dragă Jim, strigă ea, nu te uita aşa la mine. Mi-am tăiat părul şi l-am vândut pentru că nu puteam suporta gândul să petrec Crăciunul fără să-ţi fac un cadou. Părul va creşte din nou. Nu te superi, nu-i aşa? Pur şi simplu a trebuit să fac asta. Părul meu creşte foarte repede. Urează-mi un Crăciun vesel şi hai să fim fericiţi! Tu nu ştii ce drăguţ, ce drăguţ şi frumos cadou am pentru tine.
- Ţi-ai tăiat părul?, întrebă Jim anevoie, ca şi cum n-ar fi înţeles încă faptul acesta atât de material nici după cel mai greu efort mintal.
- L-am tăiat şi l-am vândut, zise Della. Cu toate astea, mă placi tot aşa de mult ca înainte, nu? Sunt eu, fără păr nu sunt tot eu?
Jim se uită prin odaie, plin de curiozitate.
- Spui că părul tău s-a dus, zise el cu un aer cam nătâng.
- Nu-l mai căuta, zise Della. E vândut, îţi spun eu, vândut! Este ajun de Crăciun, băiatule. Fii bun cu mine pentru că părul pentru tine s-a dus. Poate ca firele mele de păr au fost numărate, continuă ea cu o voce dulce şi pe un ton mieros, dar nimeni nu poate vreodată cântări dragostea mea pentru tine. Să pun antricoatele la foc, Jim?
Jim se trezi repede din năuceală. O îmbrăţişă pe Della. Timp de zece minute hai să privim discret un obiect fără importanţă, în direcţia cealaltă. Opt dolari pe săptămână sau un million pe an, ce importanţă au? Un matematician sau om de spirit ţi-ar da un răspuns greşit. Magii aduceau daruri de preţ, dar răspunsul tot nu se afla printre ele. Această tristă afirmaţie va fi clarificată mai târziu.
Jim scoase din pardesiul lui un pachet şi-l trânti pe masă.
- Să nu mă înţelegi greşit, Della, zise el. Nu cred că o asemenea chestie ca tăiatul părului, sau
ca bărbieritul, sau spălatul capului, ar putea să mă facă să-mi iubesc fata mai puţin. Dar dacă vei deschide pachetul acela, vei vedea de ce, pentru o clipă, mi-am pierdut cumpătul.
Degete albe şi agile rupseră foaia şi hârtia. Un ţipăt de bucurie şi de extaz, apoi, vai! O fulgerătoare schimbare de atitudine, pur feminine – lacrimi şi vaiete. A fost nevoie ca stăpânul casei să uzeze de toata puterea de convingere de care era capabil. Căci acolo erau întinşi pieptenii, seria întreagă, pentru tâmple şi pentru ceafă, pe care Della îi admira de multă vreme într-un galantar de pe Broadway. Piepteni frumoşi de baga curată, cu rame încrustate cu pietre preţioase – exact în nuanţa ce se potrivea părului dispărut. Erau piepteni scumpi, Della ştia asta şi inima îi sângerase după ei şi-i dorise ai ei, dar cosiţele care trebuiau înfrumusetate cu podoabele dorite nu mai erau.
Totuşi, îi strânse la piept şi după multă vreme fu în stare să se uite în sus cu ochi înceţoşaţi şi să zică, zâmbind:
- Părul meu creşte atât de repede, Jim!
Cu mâna întinsă, ea i-l oferi. Metalul preţios, inert părea a străluci, reflectând spiritul ei vioi şi arzător.
- Nu-i un obiect elegant, Jim? Am scormonit tot oraşul ca să-l găsesc. Te poţi uita acum de o sută de ori pe zi la ceas. Dă-mi ceasul! Vreau să văd cum arată cu lanţ!
În loc s-o asculte, Jim se prăvăli pe canapea, puse mâinile pe cap şi surâse.
- Della, spuse el, hai să punem bine darurile de Crăciun şi să le păstrăm niţel. Sunt prea frumoase ca să le întrebuinţăm acum. Am vândut ceasul ca să am bani să-ţi cumpăr pieptenii. Şi acum ce-ar fi dacă ai pune antricoatele?

Magii, după cum îi ştiţi, erau oameni înţelepţi – foarte înţelepţi – care au adus pruncului daruri în staul. Ei inventară arta darurilor de Crăciun. Fiind înţelepţi, darurile erau, fără îndoială, înţelepte, dând posibilitatea de a fi schimbate între ele dacă erau de aceeaşi natură. Şi aici v-am povestit neconvingător cronica fără evenimente a doi copii zăpăciţi care, neavând înţelepciune, sacrificară unul pentru altul cele mai mari comori ale casei. Dar, în încheiere, daţi-mi voie să vă spun vouă, înţelepţilor zilelor noastre, că dintre cei care fac daruri, aceştia doi au fost cei mai înţelepţi . Dintre toţi cei care dau şi primesc daruri, cei ce seamănă cu aceştia sunt cei mai înţelepţi. Asemenea oameni sunt, pretutindeni, cei mai înţelepţi. Ei sunt magii.

Aceasta stranie materie

Alfred Kastler - nobeliat pentru Fizica in 1966
*
" Materia nu este, in strauctura sa intima, ceva ce nu seamana cu ceea ce cunostem la scara macroscopica. La scara simturilor nostre vedem obiecte pe care le recunoastem prin doua proprietati fundamentale ale lor : PERMANENTA si INDIVIDUALITATEA. Or acestea nu se regasesc in lumea la scara foarte mica.
*
( ... ) Pentru fizician, nu se pune numai problema rasturnarii, in conditiile unor experimente de avangarda, a categoriilor carteziene ale gandirii ci insasi notiunea de realitate obiectiva. S-a constatat ca orice observatie in microfizica este prin ea insasi, O INTERVENTIE, deci o alterare a fenomenului observat, ceea ce face imposibila afirmatia ca noi putem atinge o realitate obiectiva. Insasi atingerea noastra provoaca modificarea realitatii".

( Alfred Kastler )