Psaltirea, amintirea ...

Nu se poate sa nu-ti amintesti de Epoca Psalmilor, a fost atat de frumoasa incat va ramane de neuitat, se mai afla oare, in Livada cu Mierle , PSALTIREA ? 
In Biblia Ebraica aceasta carte se numeste  SEFER TEHILIM, ceea ce se tilcuieste "Cartea de  laude". De cate zile, saptamani, luni, nu a mai poposit Gershom pe-aici ? 
*
Cartea Psalmilor este cea mai mare  carte din Biblie, ca intindere. Nu gasesc ceva mai potrivit pentru postarea de intoarcere la brazda.  Din Psalmii 90, 126 si 137, reiese ca scrierea Psalmilor a durat in timp, din vremea lui Moise -1513-1473 inainte de Hristos - la vremea revenirii din exilul babilonian, si pana in zilele lui Ezra - intre 537 - 460 i.H. 
*
Este o carte de cantari inspirate ale inchinatorilor lui Dumnezeu, cuprinzand 150 de cantari sacre, destinate slavirii DIVINITATII in Templul din Ierusalim. Sunt cantari de lauda pentru Dumnezeu , de rugaciuni si implorari dupa indurare si ajutor divin, si marturisiri de credinta si incredere , cantari de bucurie, multumiri pentru bunatatea iubitoare a lui Dumnezeu si  de lauda  a Gloriei Sale. Unii Psalmi contin profetii, altii invataturi inaltatoare, scrise intr-un limbaj elevat si constituind un  valoros indrumator spiritual pentru credinciosi.
*
Titlul de PSALMI , vine din SEPTUAGINTA greaca, in care este folosit cuvantul PSALMOI,  care desemneaza recitarea versurilor sacre insotite de acompaniamet muzical. 73 dintre Psalmi au anteturi in care este mentionat numele regelui David, ca autor.
*
Cand ma gandesc la Psalmi, imi spun in inima mea "Psalmii regelui David". Cand spun Psaltirea, ma gandesc la monahia Tecla de la Manastirea Recea. Amin
*
Ce bucurie sa vad noul aspect al blogului ! Este un dar minunat al Dianei pentru cititorii nostri !

Spuma zilelor

Probabil ca daca Diana nu posta despre Boris Vian,  as fi uitat definitiv de existenta acestui autor care in 1959, cand aveam varsta de 4 ani, inceta din viata, la 39 de ani, ca si Eminescu. Dar citatul ales de Diana Alzner, din romanul "Smulgatorul de inimi"  naste un ecou adanc in mine, ce-mi aminteste de Arghezi, cand spunea ca a vorbi despre poetul Eminescu, este ca si cand ai striga intr-o pestera vasta. Iata "STRIGATUL", nu este al fetei lui Edward Munch, ci al Dianei :

„O capră de pe marginea drumului le făcu un semn cu coarnele şi Angel se opri.

-         Urcă, zise el.

Capra sări în maşină şi se aşeză pe platformă în spatele lor.

-         Toate fac autostopul, explică Angel. Şi, cum n-am niciun motiv să mă pun rău cu ţăranii...

Nu-şi termină fraza.

-         Înţeleg, zise Jacquemort.

Ceva mai încolo luară în maşină un porc. Cele două animale coborâră la intrarea în sat şi se îndreptară fiecare spre ferma lui.

- Dacă stau liniştite, mai zise Angel, au dreptul să se plimbe. Dacă nu, sunt pedepsite şi bătute. Şi sunt închise, apoi mâncate fără să li se mai facă vreo judecată.”

Diana a continuat  apoi cu postarile despre Vian, tocmai cand puneam si eu  un ecou pe Biblioteca Babel, la ecoul inca neprodus pe "Carti Dragi",  incat s-a pornit o hora o ielelor care ma determina sa scriu ceva oarecum diferit fata de intentia initiala.
*
Adevarul este ca in 2003, "contactul " meu de tinerete cu legenda vietii acestui autor care cucerise lumea, amplificata de ecranizari dupa cartile sale  ca si elogiile cvasiunanime ale snobilor si nesnobilor, se estopase teribil, incat in mintea mea subzista doar legenda legendei, iar aparitia in colectia mea preferata - Romanul Secolului 20 -  a cartii "Smulgatorul de inimi", mi-a generat un orizont de asteptare inalt pana la cer, urmat de dezamagirea  provocata de lectura si devenita deplina in 2004, odata cu aparitia si citirea in aceeasi colectie a romanului sau "Toamna la Pekin", incat urmatoarea aparitie, "Iarba rosie", am lasat-o in rafturile librariei, fiind prima carte din RS 20 cu care m-am intalnit, fara sa o cumpar. Am venit la sentimente mai bune, citind in 2007, cele 11 nuvele ale autorului publicate in Colectia COTIDIANUL sub titlul "Blues pentru o pisica neagra", iar in 2011, cand am "pus mana" pe "Spuma zilelor" - carte pe care o cautasem mai bine de trei decenii zadarnic - si  cand am citit-o, am redevenit copil, si m-am bucurat ca un copil de aceata lectura, dar socoteam ca mi-am incheiat "conturile" cu Boris Vian. Pana cand a intrat Diana in scena, care nu este deloc straina de sansa mea de a fi cautat si gasit infine,  "Spuma zilelor", in vara in care zilele erau inca spumoase precum Bergenbier turnata intr-o halba ...
*
Asa ca POSTAREA asta nu este deloc "Sfarsitul lui Vian", atfel spus. mai citesc VIAN si "VA URMA", dar deocamdata, maine in 7 februarie 2013 se vor implini 201 ani de la nasterea lui Charles Dickens , si toata atentia mea se indreapta spre acest titan al literaturii, fiind unul dintre marii mei preferati dintotdeauna si pentru totddeauna. 
*
Mai multe : LINK AICI, AICI si AICI

Un par lung de douazeci si doi de metri, printre oseminte

" Un caine cenusiu cu o stea in frunte navali in labirintul targului in prima duminica din decembrie, tranti mesele cu gratare, facu prapad prin tarabele indienilor si corturile cu lozuri de loterie si, pe desupra, musca patru persoane care i se ivisera in cale. Trei erau sclavi negri. Ultima a fost Sierva Maria de Todos los Angeles, fiica unica a marchizului de Casalduero, care se dusese cu o slujnica sa cumpere o ghirlanda cu clopotei pentru sarbatorirea celordoisprezece ani pe care avea sa-i implineasca."

*

Nici nu va puteti inchipui cat de mult indragesc numele pe care le alege pentru personajele sale Gabriel Garcia Marquez, dar acum nu despre asta vreau sa "vorbesc".

*

Civilizatia , are ea semnele ei bune, dar calca in picioare tot ce-i sta in cale, fara sovaire, fara remuscari.  Asa se face ca in 1949, pentru construirea unui hotel au fost sacrificate criptele Manastirii Santa Clara, iar Garcia Marquez, participand ca reporter la acest sacrilegiu, a vazut, la demolarea criptei pe care era inscris numele Siervei Maria de Todos los Angeles, osemintele acesteia, in jurul carora se incolaceau suvite de par auriu , lung de douazeci si doi de metri.  Peste cateva decenii, in 1994, scriitorul avea sa publice romanul de scurte dimensiuni, "Despre dragoste si alti demoni", pornind de la impresiile culese cu decenii in urma la deshumarea ramasitelor pamantesti ale fetei moarta de tanara.
*
La 12 ani, cainele turbat care a muscat-o pe Sierva Maria parea sa nu o fi contaminat, caci celelalte trei victime au murit, iar ea, a ramas in viata. Medicul evreu care a consultat-o i-a recomandat fetei sa faca tot ce ar putea sa-i aduca fericirea, caci aceasta este  leacul ce poate vindeca orice boala. Dupa cateva luni de cautare a fericirii, au aparut insa simptomele bolii. Crizele , manifestate prin accese de manie, semanau cu un fel de nebunie, si tanara a fost internata la manastire.  Dar fata care vorbea trei limbi africane, a fost acuzata de indracire.  Un inchizitor urma sa stabileasca daca fata este posedata sau nu de demoni,  numai ca intre inchizitor si Sierva Maria s-a infiripat o poveste de dragoste. Inchizitorul nu a reusit sa-si convinga superiorii ca fata nu este posedata, si ea a murit, exact ca si Maria Cornici de la Tanacu, din cauza exorcismelor, iar el a sfarsit-o ca infirmier la leprosi. Este o poveste despre dragoste si moarte, despre cruzime si absenta sperantei.
*
Au ramas ca marturie niste oseminte ingalbenite de vreme si un par neobisnuit de lung, tot auriu in ciuda scurgerii timpului.